anm

Prognoză ANM: Cum va fi vremea în luna mai

Vremea va fi mai caldă decât normal până în 2 mai, iar apoi temperaturile vor fi, timp de o săptămână, sub cele specifice perioadei, se arată în prognoza pe 4 săptămâni, publicată vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Vreme deosebit de rece pentru această dată în Capitală

Vremea se va menţine în Capitală deosebit de rece pentru această dată cu temperaturi maxime ce se vor situa în jurul a 11 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 2 şi 4 grade, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Informare Meteo. ANM: Vremea se răceşte accentuat în toată ţara şi la munte va ninge

Meteorologii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au transmis, sâmbătă, o informare potrivit căreia vremea se răceşte accentuat, iar la munte sunt posibile ninsori.

ANM anunţă vreme rece în Bucureşti, până marţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo specială pentru Bucureşti, care anunţă veme rece până marţi dimineaţă.

ANM: În perioada 27-29 martie, concentraţiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că, în urma analizelor făcute, în perioada 27-29 martie nu se vor înregistra concentraţii crescute de monoxid de carbon.

DSU: „Norul toxic este o ştire falsă”

Noile date puse la dispoziţie miercuri dimineaţă indică valori normale ale concentraţiilor de monoxid de carbon pentru perioada următoare, date care contrazic speculaţiile cu privire la existenţa unui nor toxic, deasupra României, transmite Executivul.

Anunţul ANM despre norul de fum, provocat de incendiul din Sectorul 5 al Capitalei

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că norul de fum, provocat de incendiul din Sectorul 5 al Capitalei, se va dispersa în următoarele ore.

Mesajul ANM, după ce au apărut zvonuri despre sosirea în România a unui „nor toxic”

Marţi şi miercuri, deasupra României, concentraţiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate, transmite ANM, după ce în mediul online au apărut zvonuri privind iminenta sosire deasupra României a unui ,,nor toxic”, format în urma bombardamentelor din Ucraina.

METEO. ANM anunţă ninsoare în Bucureşti duminică noaptea şi luni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că duminică seara va ninge în Bucureşti, iar luni vor fi din nou precipitaţii sub formă de ninsoare.

Avertizare ANM: Cod galben de ceaţă în şase judeţe din ţară

Meteorologii au emis joi dimineaţa avertizări Cod galben de ceaţă pentru localităţi din şase judeţe ale ţării.

METEO Cum va fi vremea în luna martie

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă, iar primăvara îşi va intra în drepturi la jumătatea lunii martie, potrivit prognozei pe 4 săptămâni realizată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), transmisă marţi.

Ultima zi de iarnă vine cu ninsori. ANM a emis o avertizare Cod Galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite

ANM a emis o avertizare cod Galben de intensificări ale vântului şi ninsori viscolite pentru 8 judeţe din sud-estul ţării. Avertizare este valabilă în intervalul 28 februarie, ora 06:00 – 1 martie, ora 10.

METEO: ANM a emis un Cod galben de vânt şi viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un avertisment Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori viscolite, valabil în sud-estul ţării în intervalul 28 februarie, ora 06:00 – 1 martie, ora 10

METEO ANM a emis Cod galben de ceaţă în două judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri două atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile pentru zone din judeţele Tulcea şi Harghita până la ora 9.00.

Atenţionare ANM: Cod galben de ceaţă în centrul ţării

Meteorologii au instituit cod galben de ceaţă valabil în centrul ţării, vineri, până la prânz.

Climă. În luna ianuarie la Blaj a fost „bătut” un record ce data din 1936. Cea mai mare temperatură din istoria staţiei / ANM a publicat o caracterizare climatologică a lunii

ANM a publicat o caracterizare climatologică a lunii ianuarie. A doua lună de iarnă a venit cu temperaturi medii peste mediile de referinţă. „Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor termice din luna ianuarie 2022, se poate observa că regimul termic a fost cald în cea mai mare parte a Dobrogei, în Delta Dunării, […]

METEO Se anunţă viscol puternic. Meteorologii au emis 5 alerte cod portocaliu şi galben până marţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică 5 alerte cod galben şi portocaliu de viscol. La munte se anunţă rafale de până la 140 km/oră. O avertizare cod portocaliu vizează 6 judeţe, iar cea de-a doua 16 judeţe. Marţi, vântul puternic ajunge în nord-est şi sud-est, afectând 13 judeţe.

METEO Cod galben de vânt puternic în trei judeţe

Meteorologii au emis joi dimineaţa o avertizare Cod galben de vânt de până la 100 de km/h, valabilă în trei judeţe din ţară.

Prognoză specială pentru Bucureşti. Vremea va fi mai caldă decât de obicei, dar doar pentru o zi

Vremea în Capitală va fi mai caldă, joi, decât cea normală pentru această perioadă, însă de vineri se răceşte.

METEO Vremea în Capitală. Temperaturi blânde, dar vânt puternic

Meteorologii din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au trasmis că valorile termice se vor situa peste normele specifice perioadei în Capitală. Vântul se va intensifica treptat, în special după orele amiezii, când vor fi rafale de peste 50 – 55 km/h. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, cu înnorări […]

Avertizare ANM: Cod portocaliu de viscol în 21 de judeţe din ţară. În restul ţării va fi Cod galben

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), codul portocaliu vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Mureş, Neamţ, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău. Codul portocaliu intră în vigoare luni, la ora 16.00 şi expiră marţi, la ora 8.00. În restul judeţelor, va fi în vigoare codul galben […]

Temperaturi oscilante până în februarie. Vezi prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Săptămâna 10 – 17 ianuarie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice, nord-vestice, la munte şi local în cele centrale şi în sud-estul extrem, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a […]

METEO. Avertizare ANM: ninsori în mare parte din ţară, sâmbătă şi duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de ninsori în intervalul 08 ianuarie, ora 04 – 09 ianuarie, ora 12, în Banat, Crişana, Maramureş şi în vestul şi nord-vestul Transilvaniei.

Analiza meteo a anului: A continuat tendinţa de creştere a temperaturii aerului în România / Unde s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi

Anul 2021 înregistrează o temperatură medie anuală de 10,90 grade C, abaterea termică fiind de 0,69 grade C faţă de media perioadei 1981-2020, ceea ce confirmă tendinţa evidentă decreştere a temperaturii aerului din ultimele decenii, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

METEO Cod galben de ceaţă în 7 judeţe, vineri dimineaţă

Şapte judeţe se află vineri dimineaţă sub Cod galben de ceaţă, potrivit unor atenţionări de tip nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

METEO Cod galben de ceaţă în trei judeţe. Până când este valabil

Judeţele Cluj, Timiş şi Harghita se află joi dimineaţă sub Cod galben de ceaţă, potrivit unor atenţionări de tip nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

METEO Cod galben de ceaţă şi gheţuş, miercuri dimineaţa, în patru judeţe

Meteorologii au emis miercuri dimineaţa mai multe avertizări Cod galben de ceaţă, gheţuş şi polei, valabile în patru judeţe din ţară.

Alerte meteo de vreme rea. ANM a emis mai multe Coduri galbene de ninsori, ploi şi polei

Meteorologii au emis, luni, o informare de ploi, ninsori şi polei, dar şi trei Coduri galbene. Alertele anunţă ninsori, ploi şi polei în 5 judeţe până marţi dimineaţă.

ANM, avertizare pentru turişti: există risc însemnat de avalanşe în zonele de munte

Potrivit Administaţiei Naţionale de Meteorologie, este risc însemnat de avalanşe în munţii Făgăraş, Bucegi, Rodnei, Parâng-Şureanu, Ţarcu-Godeanu şi Călimani-Bistriţei-Ceahlău.

Cum va fi vremea de Crăciun în toate regiunile ţării. ANM a emis mai multe avertizări de precipitaţii, vânt şi polei

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări de cod galben şi portocaliu de precipitaţii însemnate şi vânt, valabile în următoarele zile în Transilvania, Carpaţii Occidentali şi Carpaţii Meridionali.

Prognoză ANM: Maxime de 10-12 grade în ziua de Crăciun în Capitală

Maximele de sâmbătă vor ajunge în Bucureşti la 10-12 grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru Capitală emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cum va fi vremea de Crăciun în Bucureşti. Prognoză meteo ANM

Vremea va fi în încălzire, de Crăciun, în Bucureşti, arată o prognoză specială pentru intervalul 23 decembrie - 26 decembrie, emisă a Administraţia Naţională de Meteorologie.

Avertizare pentru turişti: există risc mare de avalanşă în Munţii Făgăraş şi Bucegi

Potrivit ANM, stratul de zăpadă a crescut considerabil în ultimele două zile, cu până la 50 de centimetri în Bucegi şi cu până la 30 de centimetri în Făgăraş, îndeosebi pe versanţii nordici. Pe versanţii sudici, îndeosebi în zona crestelor, sunt formate plăci recente de vânt, plăci depuse peste zăpada mai consistentă acumulată în zilele […]

METEO Cod galben de ninsoare şi vânt în Dobrogea. Până când este valabil

Meteorologii au emis miercuri o avertizare Cod galben de ninsoare şi vânt puternic pentru Dobrogea, valabilă până joi la prânz.

METEO. ANM a emis o informare de vreme rea: ninsori, ploi şi viscol, până luni dimineaţă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare de ninsori, ploi şi viscol, valabilă până luni dimineaţă.

Cod galben de vânt puternic în sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali

Potrivit ANM, în sudul Banatului şi în Carpaţii Meridionali vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60 – 80 km/h, iar pe creste de peste 90 – 100 km/h, spulberând zăpada. Unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul Banatului, dar pentru intervale mai scurte de timp. Avertizarea este valabilă până […]

METEO. Avertizare ANM de ninsori, polei, intensificări ale vântului în 14 judeţe

Meteorologii anunţă, pentru intervalul miercuri ora 9.30 - 18.00, ninsori, polei şi intensificări ale vântului în 14 judeţe.

METO. Avertizare Cod galben de ninsori şi vânt în Carpaţii Meridionali

Meteorologii au emis duminică o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt în Carpaţii Meridionali. În restul ţării este în vigoare o informare meteo de precipitaţii şi vânt.

Meteo, 1 decembrie. ANM a emis un Cod Galben pentru 21 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare cod galben de vânt pentru 21 de judeţe. În zonele de munte, vântul va spulbera zăpada.

Meteo. ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de ninsori şi vânt. Zonele vizate

Meteorologii au emis marţi o avertizare Cod portocaliu de ninsori şi vânt în zonele de munte.