antal

Primarul din Sfântu Gheorghe, somat de prefect să înlăture steagul secuiesc din parcul din oraş

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost somat de prefectul de Covasna, Marius Popica, să înlăture steagul secuiesc arborat pe un catarg în Parcul Elisabeta din oraş, edilul spunând că nu va face acest lucru, în timp ce Popica spune că a cerut doar respectarea unei decizii a instanţei.

Antal: E foarte bine să stăm o perioadă în opoziţie. Nu stăm la linia de start să intrăm în alt guvern

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, deşi mereu "e mai bine la guvernare decât în opoziţie", momentan Uniunea are nevoie să stea o perioadă în opoziţie şi nu se grăbeşte să intre într-o altă coaliţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Antal Arpad: Trebuie o Constituţie nouă, care să spună că România este stat unitar şi indivizibil

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că este nevoie de o Constituţie nouă, care ”să spună că România este stat unitar, suveran şi indivizibil”, el apreciind că altfel se va ajunge la o societate de tip latino-american cu oraşe locuite de puţini bogaţi şi foarte mulţi săraci.

Antal: Este nevoie de un pact nou între români şi maghiari, din neînţelegeri câştigă alţii

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că este nevoie de un "pact nou” între români şi maghiari, întrucât din neînţelegeri şi în urma "ignoranţei şi a cinismului" la adresa minorităţii au de câştigat alţii, care nu au interesul ca cele două etnii să trăiască bine.

Antal: Vizita lui Ponta în Pasul Nyerges – de apreciat, dar aşteptăm şi legi pentru maghiari

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, declară că vizita premierului Victor Ponta în Pasul Nyerges, judeţul Harghita - despre care premierul spunea că va fi criticată - reprezintă "un semn de normalitate" de apreciat, însă el aşteaptă şi legi în favoarea maghiarilor.

Antal către Băsescu: Noi, atât politicienii, cât şi populaţia, suntem autonomişti, nu separatişti

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe Antal Arpad afirmă, referitor la declaraţia lui Traian Băsescu potrivit căreia "unirea cu Republica Moldova şi cererile de autonomie teritorială în Ţinutul Secuiesc sunt lucruri diferite", că atât politicienii maghiari, cât şi secuii sunt autonomişti, nu separatişti.

Antal (UDMR): Dacă există voinţă politică, descentralizarea poate fi pusă în aplicare în acest an

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), consideră că, dacă va exista voinţă politică, descentralizarea poate avea loc în acest an, iar Guvernul poate modifica legea luând în considerare cele sesizate de Curtea Constituţională.

Antal: Judeţele Covasna şi Harghita au deja de facto un statut special. Sper să aibă şi de iure

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spune că judeţele Covasna şi Harghita au deja "de facto" un statut special şi speră că vor avea şi "de iure", în prezent fiind judeţe care nu pot avea propriul steag sau unde primarii pot fi amendaţi fiindcă nu poartă eşarfa tricoloră.

Antal: Românii să sprijine autonomia Ţinutului Secuiesc, noi le dăm posturi de conducere

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, propune reprezentanţilor comunităţii româneşti să sprijine autonomia Ţinutului Secuiesc, iar maghiarii să le dea, în virtutea reciprocităţii, garanţii că vor primi posturi de conducere, cu respectarea proporţionalităţii etnice.

Antal: Autonomia este răspunsul la neîncrederea românilor în Guvern

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că autonomia este răspunsul la neîncrederea românilor în Guvern, susţinând că nu la Bucureşti ar trebui să se spună dacă situaţia minorităţii maghiare a fost sau nu rezolvată, ci comunitatea însăşi trebuie să decidă.

Antal Arpad: Nu Tokes este responsabil că trei milioane de români au părăsit ţara, ci guvernanţii

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că nu Laszlo Tokes este responsabil că trei milioane de români au părăsit ţara sau de imaginea României în Europa, ci aceia care au exercitat puterea în ultimii 23 de ani şi care acum vor să îi retragă Ordinul Naţional "Steaua României".

Antal Arpad: Respingerea fără dialog a doleanţelor maghiarilor, un demers extrem de periculos

Respingerea fără dialog a doleanţelor comunităţii maghiare reprezintă "un demers extrem de periculos", afirmă preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, primarul Antal Arpad, susţinând că interesul României este să facă gesturi faţă de maghiari, astfel încât aceştia să rămână în ţară.

Antal Arpad: Nu e normal ca maghiarii din România să înveţe în limba lor pe banii Guvernului ungar

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, declară că nu i se pare "normal" ca maghiarii din România care vor să înveţe în limba maternă să aibă această posibilitate doar pentru că Guvernul din Ungaria alocă, din impozitele strânse de la cetăţenii ungari, bani în acest scop.

Antal: Ziua de 4 iunie, zi de doliu. Maghiarii s-au culcat seara în Ungaria, iar dimineaţa s-au trezit în România

Autononomia Ţinutului Secuiesc este singura posibilitate ca maghiarii să se simtă confortabil în România, declară primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, potrivit căruia ziua de 4 iunie - semnarea Tratatului de la Trianon - este zi de doliu pentru maghiari.

Antal: Ne-am săturat să fim buni pentru România doar când vine vorba de plata impozitelor

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă că maghiarii s-au săturat să fie "buni pentru România" doar când "vine vorba de plata impozitelor" sau când câştigă medalii olimpice, afirmând că ei au dreptul să îşi arboreze steagul, să îşi folosească limba maternă şi dreptul la autonomie.

Primarul din Sfântu Gheorghe îşi îndeamnă prietenii de pe Facebook să îi trimită poze cu simboluri regionale şi naţionale

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, îşi îndeamnă prietenii de pe o reţea de socializare să îi trimită fotografii care reprezintă simboluri regionale şi naţionale afişate în diferite state, el creând un album unde sunt adunate aceste poze.

Antal: Mă aştept să continue „boicotul economic” privind Ţinutul Secuiesc din partea guvernării USL

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că se aşteaptă ca guvernarea USL să continue "boicotul economic" în ceea ce priveşte judeţele din secuime şi că în opoziţie le este mai uşor politicienilor maghiari să facă paşi pentru autonomie.

Primarul din Sfântu Gheorghe: Nu voi participa la manifestările de 1 Decembrie, nu s-a schimbat nimic faţă de anul trecut

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă că nu va participa nici în acest an la manifestările de 1 Decembrie, deoarece nu s-a schimbat nimic faţă de anul trecut, respectiv nu a fost schimbată data Zilei Naţionale şi nu au fost respectate promisiunile făcute maghiarilor în 1918.

Antal: De multe ori când suntem la guvernare avem o botniţă. În opoziţie, discursul se radicalizează

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că, de multe ori, UDMR are o "botniţă" atunci când face parte dintr-un Guvern, pentru că este greu să critice politica acestuia privind drepturile minorităţilor, dar în opoziţie discursul politicienilor maghiari se radicalizează.

Antal Arpad: Nu e ciudat să urc pe scenă de 15 Martie purtând tricolorul românesc?

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că prefectul de Covasna l-a "avertizat" să poarte eşarfa tricoloră la evenimentele oficiale, dar că ar fi "un pic jenant" pentru tricolorul românesc ca el să îl poarte "prin pădure" şi ar fi "un pic ciudat" să urce astfel pe scenă de 15 Martie.

Antal: UDMR trebuie să rămână în opoziţie până la alegerile parlamentare

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că Uniunea trebuie să rămână în opoziţie până la viitoarele alegeri parlamentare, în condiţiile în care UDMR a făcut parte din Guvernul demis prin moţiunea de cenzură.

Antal: Prin anularea HG privind UMF Târgu Mureş s-ar lua, în premieră, un drept câştigat de maghiari

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că, prin eventuala anulare a HG privind UMF Târgu Mureş, ar fi pentru prima dată în ultimii 22 de ani când maghiarilor li s-ar lua un drept câştigat, ceea ce ar putea genera tensiuni interetnice, dar şi tensiuni între maghiari.

Liderul PNL Covasna către Antal: La nivelul PNL se cunoaşte extraordinar de bine psihologia secuilor

Şeful PNL Covasna, Marius Obreja, îl asigură pe liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, potrivit căruia problema USL în relaţia cu maghiarii este că nu are "un negociator", că la nivelul PNL se cunosc "extraordinar de bine" situaţia din judeţ, psihologia şi nevoile secuilor şi ale românilor.

Antal (UDMR): Cu Blaga sau Udrea putem să vorbim aceeaşi limbă, în USL nu există astfel de persoane

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă că problema USL în relaţia cu maghiarii e că nu are "un negociator" care să poată vorbi cu liderii comunităţii "în limba" lor, adică să cunoască psihologia comunităţii, în timp ce în PDL există Vasile Blaga sau Elena Udrea cu care se poate vorbi.

Liviu Antal: În primul rând pentru colectiv am rămas la Oţelul

Fotbalistul echipei Oţelul Galaţi, Liviu Antal, a declarat într-un interviu acordat site-ului oficial al campioanei en titre a României că a rămas la gruparea gălăţeană în primul rând pentru colectiv, după ce în această iarnă s-a vorbit că ar urma să plece.

Antal: E greu ca un maghiar să aibă mai multă încredere în Ponta sau în Antonescu decât în Boc

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spune că este foarte greu ca un maghiar să aibă mai multă încredere în acest moment în Victor Ponta sau în Crin Antonescu, decât în Emil Boc sau în Traian Băsescu, deoarece nici PSD, nici PNL nu au făcut gesturi faţă de comunitatea maghiară.

Antal către Băsescu: Reforma statului nu se poate face contra a 1,5 milioane de maghiari

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, declară, referitor la afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căreia Uniunea a blocat reorganizarea administrativă a ţării, că UDMR sprijină reforma, dar aceasta nu se poate face împotriva a 1,5 milioane de maghiari.

Antal Arpad: UDMR nu va face compromisuri în privinţa Ţinutului Secuiesc şi a regiunii Partium

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, se declară convins că Uniunea nu va face compromisuri în privinţa reorganizării administrative a ţării, spunând că singura variantă acceptată este ca Ţinutul Secuiesc şi regiunea Partium să formeze regiuni separate.

Antal: În coaliţie este un consens cu privire la necesitatea descentralizării şi a grăbirii acesteia

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, luni, după întrunirea grupului de lucru al coaliţiei pe tema reformei administrative, că există un consens privind faptul că procesul trebuie grăbit, subliniind însă că acesta n-ar trebui să însemne delegarea unor sarcini fără asigurarea banilor

Antal: Politicienii români nu au curajul să spună că „nu se fură Ardealul cu Ţinutul Secuiesc”

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că începe să se simtă vinovat, ca maghiar, că "din cauza" a 1,5 milioane de maghiari nu se poate realiza o reformă administrativă, deoarece politicienii români "nu au curajul" să iasă în faţă şi să spună că "nu se fură Ardealul cu Ţinutul Secuiesc".

Antal: Alegerea primarilor într-un singur tur ar putea duce la scăderea legitimităţii celui ales

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), apreciază că alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin ar putea avea ca rezultat scăderea legitimităţii celui ales, afirmând că nu ar dori să fie ales fără să obţină cel puţin 50 la sută din opţiunile alegătorilor.

Antal (UDMR): Majoritatea politicienilor români „sunt de acord în privat” cu Ţinutul Secuiesc

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că mulţi politicieni români "sunt de acord în privat" cu Ţinutul Secuiesc şi afirmă contrariul în public doar din considerente electorale, deoarece există o bătălie politică pe 46 la sută din electorat, considerat "anti-maghiar”.

Munteanu: Antal merita să joace mai mult

Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, s-a declarat dezamăgit de faptul că mijlocaşul Liviu Antal a fost folosit doar şase minute în turneul naţionalei din America de Sud, în partida pierdută cu 0-2 în faţa Paraguayului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Antal: Dorin Florea să ceară scuze locuitorilor judeţelor Covasna şi Harghita

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), îi cere edilului-şef din Târgu Mureş, Dorin Florea (PDL), să ceară scuze locuitorilor judeţelor Covasna şi Harghita şi îi recomandă să se informeze despre dezvoltarea regională, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Antal: UDMR nu acceptă propunerea PDL, secuii sunt destul de puternici ca să-şi apere interesele

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spune că UDMR consideră inacceptabilă propunerea PDL cu privire la reorganizarea administrativă a ţării, menţionând că nici Ceauşescu nu a reuşit să desfiinţeze Ţinutul Secuiesc, iar comunitatea secuiască e destul de puternică pentru a-şi apăra interesele.

Grama: Antal să nominalizeze trei români care susţin autonomia ca să nu-l numim Pinocchio

Liderul PSD Covasna, Horia Grama, îi cere lui Antal Arpad să dea publicităţii numele a trei români din secuime care susţin autonomia, "ca să nu fie numit pe viitor Pinocchio", în condiţiile în care Antal declara că sunt din ce în ce mai mulţi români în secuime care sunt pro-autonomie.

Antal: Va fi jenant pentru guvernanţi când românii vor cere autonomia Ţinutului Secuiesc

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, apreciază că sunt din ce în ce mai mulţi români în secuime care sunt pro-autonomie, adăugând că "va fi destul de jenant pentru guvernanţii de la Bucureşti" când românii vor merge să ceară autonomia Ţinutului Secuiesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Antal: Prin Constituţie ar trebui acordat un statut special Ţinutului Secuiesc şi altor regiuni

Şeful UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă că ar trebui inclus în Constituţie, pe lângă articolul 1 privind statul naţional, unitar, "un articol 2, aşa cum au făcut spaniolii", care să prevadă că Ţinutul Secuiesc şi alte câteva regiuni "au statut special, în sensul că au autonomie sporită".

Antal: Ţine de politicienii români dacă autonomia teritorială devine problemă de siguranţă naţională

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că existenţa autonomiei Ţinutului Secuiesc nu reprezintă o problemă de siguranţă naţională, însă dacă politicienii români îi conving pe maghiari că prin metode democratice nu se poate obţine autonomia, atunci este o problemă de siguranţă naţională.

Antal Arpad: Ţinutul Secuiesc există chiar dacă nu are carte de identitate emisă de statul român

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, i-a transmis, joi, preşedintelui PNL, Crin Antonescu, că, deşi Ţinutul Secuiesc "nu are o carte de identitate emisă de statul român", acesta există, având peste 600.000 de maghiari care "au în sânge autonomia", transmite corespondentul MEDIAFAX.