antonescu

Bistriţa:Antonescu şi Ponta, cazaţi la acelaşi hotel. Antonescu: Mi-ar putea trezi anumită nostalgie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi cel al PSD, Victor Ponta, sunt cazaţi la acelaşi hotel în Bistriţa, singurul de cinci stele din municipiu, liderul liberal spunând că nu se aştepta la acest lucru şi că este o coincidenţă de agende, adăugând că asta i-ar "putea trezi o anumită nostalgie".

Antonescu spune că moţiunea de cenzură urmează să fie depusă în jurul datei de 13 mai

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în acest moment există un număr suficient de semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură, 15 parlamentari PPDD angajându-se să o semneze alături de PNL şi a precizat că moţiunea va fi depusă în jurul datei de 13 mai.

Antonescu: PNL propune partidelor discuţii pentru un acord privind creşterea bugetului apărării

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că propune partidelor parlamentare iniţierea unor discuţii în vederea încheierii unui acord pentru susţinerea pe următoarea perioadă a creşterii bugetului apărării, astfel încât acesta să ajungă până în 2016 la 2% din PIB.

Antonescu: Să corelăm eforturile ca să nu ajungem să facem cu toţii defilări cu bărcuţe

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Suceava, că PNL nu intenţionează să facă noi alianţe politice, instituţionale, iar când vorbit despre o alianţă anti-PSD s-a referit la necesitatea corelării eforturilor celor care nu vor ca ţara "să încapă, toată, pe mâna PSD".

Antonescu: Situaţia în care a ajuns Băsescu în tricoul acela, pe malul mării, e un lucru trist

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, la Suceava, că situaţia în care a ajuns Traian Băsescu, în tricou cu însemnele PMP, pe malul mării, este una "jenantă" şi "un lucru trist care îl scoate din raza de acţiune a oricărei chestiuni serioase, cum este suspendarea din funcţie".

Ponta despre şansele de refacere a USL, după declaraţiile lui Antonescu: Sunt toate şansele din lume

Liderul PSD Victor Ponta, susţine în continuare că "sunt toate şansele din lume să fie refăcută USL", el făcând aceste declaraţii întrebat despre afirmaţiile lui Crin Antonescu potrivit cărora "cei care nu sunt azi cu PSD" trebuie să facă tot ce se poate ca PSD să nu pună mâna şi pe Preşedinţie".

Ponta: Nu-l voi regreta pe Băsescu. Pe 21 decembrie vom striga „Ieşi afară, fiinţă extraordinară!”

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, marţi, la Bacău, la o reuniune de campanie, în replică la afirmaţiile liderului PNL Crin Antonescu, că nu îl va regreta niciodată pe Traian Băsescu şi că pe 21 decembrie, seara, social-democraţii vor striga la Cotroceni "Ieşi afară, fiinţă extraordinară!".

Firea: Afirmaţia prin care Antonescu îl ameninţa pe Ponta că o să-l regrete pe Băsescu, inacceptabilă

Senatorul PSD Gabriela Firea a afirmat, marţi, că este inacceptabilă declaraţia prin care preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis lui Victor Ponta că o să-l regrete pe Traian Băsescu, ea arătând că în România în loc să se propună soluţii se proferează ameninţări la adresa ei şi a premierului.

Ponta, despre varianta ca Antonescu să mai fie candidat în cazul refacerii USL: Da, dacă aşa decide USL

Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că şeful PNL, Crin Antonescu, poate fi în continuare candidatul USL la prezidenţiale dacă Uniunea va fi refăcută şi aceasta va fi decizia membrilor, precizând că nu poate pune condiţii PNL şi că situaţia politică legată de prezidenţiale va fi clarificată în iunie.

Antonescu: Am spus că Ponta o să-l regrete pe Băsescu pentru că nu fac pact cu bandiţii

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, la Deva, că atunci când a afirmat că Victor Ponta îl va regreta pe Traian Băsescu a spus acest lucru deoarece nu va intra în "cârdăşie" şi nu face pact de coabitare cu bandiţii, iar "dreptate până la capăt" înseamnă că cei care fură merg la puşcărie.

Dragnea, lui Antonescu: La PSD nu ţine cu ameninţări, nu ne speriem

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, i-a transmis, luni, liderului liberal Crin Antonescu faptul că la PSD "nu ţine" cu ameninţări şi că social-democraţii nu se sperie.

Ponta: Antonescu să stea liniştit, nu-l voi regreta pe Băsescu, iar el nici nu va ajunge la Cotroceni

Liderul PSD, Victor Ponta, afirmă că preşedintele PNL, Crin Antonescu, se înşală atunci când îi transmite că îl va regreta pe Traian Băsescu dacă liberalul va ajunge şeful statului, Ponta spunând că nu îl va regreta niciodată pe actualul preşedinte, iar Antonescu nici nu va ajunge la Cotroceni.

Antonescu: Decizia ca Ponta să candideze la Preşedinţie e luată cu mult înainte de ruperea USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, duminică, la Ploieşti, că decizia ca Victor Ponta să candideze la Preşedinţie este luată "de foarte multă vreme, cu mult înainte de ruperea USL", el spunând că este dreptul lui Ponta să candideze, dar că aceasta e "o altă formă de ipocrizie".

Antonescu: Vreau pentru această ţară lideri cu o minimă cultură, care să zică „doamnă” nu „fă”. Ponta este mincinos, las şi trădător

Liderul PNL, Crin Antonescu, susţine că vrea pentru România "lideri de bun-simţ şi cu bun gust, lideri cu o minimă cultură", "lideri care să zică «doamnă» nu «fă», lideri care să zică «domnule», nu «băi Liviule»", susţinând că dacă Ponta nu era "pus" preşedinte la PSD, ar fi ajuns la UNPR.

Crin Antonescu, MESAJ către Ponta: „Ai să-l regreţi pe Băsescu. Dacă luăm peste 20%, PNL va arăta că România nu e condamnată să intre iar pe mâna acestor puşlamale roşii”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a transmis, duminică, de la Ploieşti, premierului Victor Ponta mesajul: "Ai să-l regreţi pe Băsescu", explicând că, dacă el va ajunge preşedintele ţării, nu va face pacturi de coabitare, iar Ponta nu va mai face parte din guvern.

Vasilescu: Antonescu, ca o femeie ce îşi acuză bărbatul după ce-şi părăseşte familia pentru un marinar

Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu susţine că preşedintele PNL este "caraghios" când acuză PSD că fură imaginea USL, din moment ce liberalul este cel care a părăsit Uniunea, ea adăugând că Antonescu semănă cu "o femeie care îşi părăseşte casa şi familia pentru un marinar de la Marea Moartă".

Antonescu: Băsescu a comis plagiat neoficial, de la PNL, pe temele pentru PE, care sunt interesante

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că preşedintele Traian Băsescu ar fi comis un "plagiat neoficial", de la PNL, în legătură cu temele de campanie anunţate pentru europarlamentare, dar şi că şeful statului nu poate ameninţa că se va implica în dezbateri.

Antonescu, despre Constantin: E caraghios o dată în plus, este totuşi un exemplar inteligent

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Braşov, că liderul PC Daniel Constantin se pune într-o situaţie ridicolă şi se dovedeşte "caraghios o dată în plus" când acuză faptul că PNL ar fi prizonierul unui grup de interese din jurul actualului şef al liberalilor.

Antonescu: Tăriceanu a ales să fie majordom la casa Sârbu. Dacă demisionez, nu-mi iau mandatul înapoi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, în faţa aleşilor locali reuniţi la Braşov, că dacă partidul nu va obţine cel puţin 20% la europarlamentare îşi depune mandatul de preşedinte, şi nu-l va lua înapoi, el menţionând şi că preşedintele Senatului este un "majordom la casa Sârbu".

Constantin: PNL a rămas prizonierul unui mic grup de interese din jurul lui Crin Antonescu

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, că PNL "a rămas prizonierul unui mic grup de interese din jurul lui Crin Antonescu", iar mesajul PC către liderii locali ai PNL este că există deschidere în refacerea USL dacă liberalii renunţă la atitudini care au dus la distrugea Uniunii.

Antonescu: Moţiunea de cenzură, în a doua parte din mai. Pregătim un nou program politic şi economic

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la finalul Delegaţiei Permanente a partidului, că moţiunea de cenzură va fi depusă în a doua jumătate a lunii mai, pentru a fi dezbătută înainte de alegeri, precizând că liberalii pregătesc un nou program politic şi economic.

Antonescu spune că va renunţa la indemnizaţie pe perioada vacanţei parlamentare din eurocampanie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că susţine iniţiativa vicepreşedintelui Senatului, Marius Obreja, ca parlamentarii liberali să renunţe la indemnizaţie pe perioada vacanţei parlamentare, menţionând că personal va da curs acestei propuneri.

Tăriceanu: Dacă Antonescu crede că ia mai multe voturi pentru PE atacându-mă, nu răspund provocărilor

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fost preşedinte al PNL, susţine că referirile la persoana sa ale actualului preşedinte al PNL, Crin Antonescu, legate de o eventuală dezbatere în plen a unei eventuale moţiuni de cenzură nu au o bază procedurală în Regulamentul Senatului.

Antonescu: Tăriceanu face ce-i zice Ilie Sârbu. Vacanţa decisă nu ne privează de moţiunea de cenzură

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că liberalii nu renunţă la moţiunea de cenzură înainte de euroalegeri, el adăugând: "Vacanţele pe care le decid Zgonea şi Ilie Sârbu, că Tăriceanu face ce zice Sârbu, nu ne pot priva de mijloacele parlamentare cum ar fi moţiunea de cenzură".

Antonescu: PSD, pe cale să întemeieze o nouă religie, bazată pe a doua înfiinţare a USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că reprezentanţii PSD sunt pe cale să întemeieze o nouă religie, bazată pe a doua înfiinţare a USL, după cum au fost întemeiate religii pe aşteptarea unei noi veniri a lui Iisus Hristos.

Antonescu şi soţia sa s-au contrazis într-o conferinţă de presă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, şi soţia sa, europarlamentarul Adina Vălean, s-au contrazis, vineri, într-o conferinţă de presă, în legătură cu responsabilii de faptul că românii înţeleg "mai greu" subiectele europene.

Antonescu: România nu e interesată de convergenţa fiscală, din tratat, cu Germania sau Franţa

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Baia Mare, că unul din elementele din programul politic al candidaţilor PNL la europarlamentare va fi că România nu este interesată de convergenţa fiscală cu Germania sau Franţa, aspect menţionat în tratatul UE.

Antonescu, despre vizita lui Ponta în Teleorman, la inundaţii: E normal. Dacă nu merge, ies discuţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, senator de Teleorman, a declarat, marţi, răspunzând unei întrebări, că vizita premierului în zonele inundate din Teleorman este normală, el menţionând, pe de altă parte, că în colegiul său au fost afectate de inundaţii trei localităţi.

Antonescu, despre amânarea cazului Isăilă: Mi se pare deplasat, e vorba de arestare preventivă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că amânarea votului în cazul solicitării de încuviinţare a arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă, prin decizia de a se institui o vacanţă parlamentară pe timpul campaniei pentru europarlamentare, i se pare "cu totul deplasată".

Antonescu: Vacanţa parlamentară pentru campanie nu are niciun fel de justificare şi precedent

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că nu există niciun fel de justificare sau precedent pentru o vacanţă parlamentară de o lună de zile, pe perioada campaniei electorale pentru europarlamentare, menţionând că speră ca aleşii să nu solicite în această perioadă diurne.

Antonescu, mesaj de Paşte, pe Facebook: Aş vrea să găsim toţi puterea de a spera, adică de a “învia” puţin în fiecare zi

Liderul PNL, Crin Antonescu, a transmis pe Facebook un mesaj de Paşti, în care îşi exprimă speranţa ca toată lumea să găsească puterea de a spera, adică de a ”învia” puţin în fiecare zi.

Constantin: N-a fost nimeni în şedinţele USL care să ameninţe vreodată cu închisoarea pe cineva

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că liderul PNL Crin Antonescu "ar deveni un om mai bun dacă ar renunţa la minciună în Săptămâna Mare", el susţinând că "nu a fost nimeni în şedinţele USL care să ameninţe vreodată cu închisoarea pe cineva".

Antonescu: Ponta a ameninţat cu puşcăria şi în Parlament, şi în şedinţele USL

Premierul Victor Ponta a ameninţat cu puşcăria, în Parlament, dar nu la tribună, şi inclusiv în şedinţe ale USL, a declarat, joi seară, preşedintele PNL, Crin Antonescu.

Antonescu: Ponta are prima şansă la prezidenţiale, dar nu ca preşedinte liber. Are o problemă de model

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că premierul Victor Ponta are prima şansă la alegerile prezidenţiale, atuul său principal fiind "aparatul politic al PSD", însă chiar dacă va fi ales, acesta nu va fi un preşedinte liber, pentru că are o problemă de model şi de cultură.

Antonescu: Asistăm la fenomene tulburătoare ale lui Victor Ponta, are un comportament instabil

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta are în ultima perioadă un comportament instabil, precizând că decizia acestuia de a-şi muta biroul de prim-ministru în MApN arată faptul că asistăm la "fenomene tulburătoare" şi că Ponta şi-a pierdut controlul.

Antonescu, despre o nouă alianţă DA: Sunt lucruri care trebuie purtate o singură dată, ca lenjeria

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, marţi, că din punctul său de vedere o nouă alianţă DA din care să facă parte şi liberalii, în perspectiva alegerilor din 2016, este una exclusă, menţionând că sunt lucruri care trebuie purtate o singură dată "şi la nivelul lenjeriei, şi la nivelul alianţelor".

Antonescu: Nu am semnat plângerea împotriva lui Băsescu, nici Kelemen Hunor, nici Gabriel Oprea

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că nu a semnat plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, cum nu a făcut-o nici Kelemen Hunor sau Gabriel Oprea, dar asta nu înseamnă că ar fi complice al şefului statului, a cărui atitudine o consideră scandaloasă.

Antonescu transmite un mesaj magistraţilor: Să-şi apere independenţa sau să şi-o câştige

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că transmite magistraţilor un mesaj pentru ca aceştia să-şi apere propria independenţă, sau să şi-o câştige, precizând că indiferent cine câştigă alegerile prezidenţiale din acest an independenţa sistemul judiciar trebui să devină o realitate.

Antonescu: Băsescu şi Ponta să se oprească cu ameninţările cu puşcăria, mai jos de atât nu se poate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu trebuie să se oprească din ameninţările reciproce cu puşcăria, deoarece au ajuns la un nivel de comportament inacceptabil şi incalificabil în faţa observatorilor interni şi internaţionali.

Ponta: Antonescu să se gândească ce se întampla dacă soţia lui ar fi fost ameninţată/ Adina Vălean: Nu sunt dintre nevestele care se tem că nu mai ajunge soţul acasă

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că liderul PNL Crin Antonescu ar trebui să se gândească, atunci când se referă la demersul de a face o plângere penală, ce s-ar fi întâmplat dacă soţia sa, Adina Vălean, ar fi fost ameninţată de şeful statului, Traian Băsescu, că nu-i mai ajunge soţul acasă.