aparare

Lituania pregăteşte planuri de evacuare civilă în masă în cazul unui conflict armat

Autorităţile lituaniene stabilesc planuri pentru o evacuare civilă în masă în cazul unui conflict armat, a transmis, pe 25 iulie, LRT, citând o sursă din ministerul de interne.

MBDA a prezentat în premieră noua rachetă VSHORAD

MBDA a prezentat, în premieră, noua soluţie MANPADS (Man Portable Air Defence System) VSHORAD (Very Short Range Air Defence), aflată în curs de dezvoltare pentru armata italiană şi pregătită pentru a fi comercializată clienţilor de export, se arată într-un comunicat al companiei.

Ciucă vrea modificarea legilor Apărării înainte de alegeri

„Ca să putem să facem faţă tuturor acestor provocări şi vedem că ceea ce se întâmplă în Ucraina reprezintă un risc şi pt ţara noastră, nu întâmplător azi-noapte au fost ridicate două avioane F16, pentru a putea să monitorizeze şi să intervină în caz de nevoie. Ca atare, este nevoie de anumite modificări la legislaţia […]

Şeful Armatei britanice: Trebuie să fim pregătiţi să luptăm într-un război în trei ani

În primul său discurs de marţi, generalul Walker a declarat că Marea Britanie se confruntă cu pericolul unei „axe de răului”. Printre principalele ameninţări cu care se va confrunta Marea Britanie în următorii ani, evidenţiate de general într-un briefing, se numără o Rusie furioasă, care ar putea căuta răzbunare împotriva Occidentului pentru sprijinirea Ucrainei, indiferent […]

NATO descoperă deficienţe imense în apărarea Europei

Războiul din Ucraina şi apropiatele alegeri prezidenţiale din SUA au dominat summitul NATO de la Washington din această lună, însă, departe de scena publică, planificatorii militari ai alianţei s-au concentrat asupra evaluării costului enorm al revizuirii apărării Europei care scârţâie. Cerinţele minime detaliază deficienţele armatelor NATO în domenii-cheie, oferind o indicaţie aproximativă a numărului de […]

MApN despre noile atacuri ruseşti lângă graniţa României: două avioane F-16 au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei

Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene, în urma noilor atacuri ruseşti în Ucraina, lângă graniţa României, transmite MApN.

Şeful Statului Major al Apărării şi omologul luxemburghez, discuţii la Comandamentul NATO din Sibiu

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-a întâlnit marţi, la Comandamentul Corpului Multinaţional Sud-Est din Sibiu şi la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, Braşov, cu omologul luxemburghez, generalul Steve Thull.

Detaşamentele forţelor aeriene din Marea Britanie şi Finlanda şi-au încheiat misiunea în România

La Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu a avut loc marţi ceremonia de încheiere a activităţilor detaşamentelor Forţelor Aeriene Regale din Marea Britanie şi Forţelor Aeriene din Finlanda, aflate în România pentru a executa misiuni de Poliţie Aeriană Întărită sub comandă NATO.

Războiul din Ucraina, ziua 880. Trupele ucrainene din prima linie au probleme cu proviziile, afirmă Zelenski / Rafinăria Tuapse din Rusia, avariată în urma unui atac cu drone

UPDATE Letonia trimite încă 500 de drone în Ucraina Riga a pregătit un lot de peste 500 de drone pentru a fi trimise Ucrainei, a declarat ministrul leton al apărării, Andris Spruds, la 22 iulie. La începutul acestei luni, Riga a anunţat că va trimite Ucrainei în iulie peste 2 500 de drone de luptă de […]

Războiul din Ucraina, ziua 879. Apărarea aeriană ucraineană a doborât 35 de drone lansate de Rusia / Zelenski: Ucraina trebuie să găsească noi modalităţi de a organiza alegeri dacă războiul se prelungeşte

UPDATE Zelenski: Ucraina trebuie să găsească noi modalităţi de a organiza alegeri dacă războiul se prelungeşte Ucraina va trebui să caute modalităţi de a organiza alegeri pe timp de război dacă războiul continuă să se prelungească, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski într-un interviu acordat BBC publicat pe 20 iulie, scrie Kyiv Independent. Mandatul de cinci ani […]

Războiul din Ucraina, ziua 878. Armata rusă a atacat cu rachete şi drone instalaţii energetice ucrainene / Două persoane au murit / Zelenski l-a invitat pe Trump să viziteze Ucraina

UPDATE Olaf Scholz: Având în vedere istoria Germaniei, ar trebui să fim de partea Ucrainei Cancelarul german Olaf Scholz a numit sprijinul pentru Ucraina o chestiune de responsabilitate istorică a Germaniei, în timpul discursului său cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a tentativei eşuate de asasinare a liderului Germaniei naziste Adolf Hitler. Vorbind despre Vladimir […]

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene

„Astăzi, de Ziua Aviaţiei şi a Forţelor Aeriene, îi celebrăm pe toţi românii care au înfruntat văzduhul, începând cu pionieri ai aviaţiei internaţionale, precum Traian Vuia sau Aurel Vlaicu. Acelaşi respect îl merită toate generaţiile de aviatori care li s-au succedat şi care au performat pe cerul ţării, atât în domeniul militar, cât şi în […]

Zelenski face apel la unitate, apărare aeriană şi diplomaţie

Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut, în faţa liderilor europeni reuniţi în Oxfordshire, trei lucruri: unitate pe continent, îmbunătăţiri în ce priveşte apărarea aeriană a Ucrainei şi diplomaţie.

Ursula von der Leyen: Între 2019 şi 2021, cheltuielile ţărilor UE pe apărare au crescut cu 20%, ale Rusiei cu 300% şi ale Chinei cu 600%

„Cheltuielile UE pe apărare au crescut, între 2019 şi 2021, cu 20%. În această perioadă, cheltuielile Rusiei au crescut cu 300% şi ale Chinei cu aproape 600%”, a spus aceasta, avertizând asupra creşterii rapide a cheltuielilor Chinei. Aceasta a spus că va cere mai multe investiţii în apărare, pentru a creşte capabilităţile militare ale statelor […]

Tîlvăr a discutat cu Statul Major al Forţelor Terestre despre strategii, investiţii şi caniculă

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, anunţă că miercuri, 17 iulie, a avut „la sediul Statului Major al Forţelor Terestre, o întâlnire cu echipa de comandă şi personalul militar şi civil care încadrează structura centrală a acestei categorii de forţe.” Potrivit MApN, ministrul Tîlvăr a fost informat de către şeful SMFT, general-locotenent Ciprian Marin, cu privire […]

Donald Trump vede armata americană ca pe o companie de asigurări. Fostul preşedinte al SUA vrea ca Taiwanul să plătească pentru apărare

Acţiunile Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, au scăzut cu 2,4% după ce candidatul republican a declarat într-un interviu acordat Bloomberg că Taiwanul „ne-a furat afacerea cu cipuri” şi „ar trebui să plătească SUA pentru apărare„, referindu-se la garanţiile de securitate oferite de armata americană în contextul tensiunilor […]

Jens Stoltenberg se opune doborârii de către Polonia a rachetelor ruseşti deasupra cerului Ucrainei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a opus ideii că Polonia ar putea doborî rachete ruseşti deasupra regiunilor ucrainene din apropierea frontierei poloneze, aşa cum a solicitat Kievul.

Războiul din Ucraina, ziua 873. 44% dintre ucraineni cred că a sosit momentul să înceapă discuţiile oficiale de pace cu Rusia / Ucraina are dreptul de a ataca ţinte militare pe teritoriul Rusiei, declară Stoltenberg / Rusia şi China încep exerciţii militare comune

UPDATE SUA interzic Ucrainei să lovească adânc în interiorul Rusiei Statele Unite interzic Kievului să lovească adânc în teritoriul rus cu arme americane pentru a evita posibila extindere a războiului dincolo de graniţele Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Patrick Ryder, pentru Vocea Americii (VoA). Atunci când Rusia şi-a lansat noua ofensivă împotriva regiunii […]

Tenativă de asasinat la nivel înalt: Rusia este principalul suspect în încercarea de eliminare a lui Armin Papperger, şeful Rheinmetall, unul din cei mai mari jucători europeni din industria apărării, care vrea să livreze Ucrainei muniţie de război

Rusia este considerată principalul suspect în cazul încercării eşuate de asasinare a lui Armin Papperger, directorul executiv al Rheinmetall, una dintre cele mai mari companii europene din industria apărării. Rheinmetall are în plan să producă peste 700.000 obuze în 2024, care vor fi livrate Ucrainei, scrie Financial Times.

Raport: Atacul din sudul fâşiei Gaza l-ar fi vizat pe comandantul Hamas Mohammed Deif / Netanyahu iese la lumină: nu i-am informat pe americani înainte

UPDATE Salama, ucis Rafa Salama, comandantul Brigăzii Khan Yunis a Hamas, care s-a numărat printre ţintele atacului Israelului de sâmbătă în apropierea oraşului Gaza, a fost ucis în atac şi va avea o înmormântare rapidă, au declarat surse palestiniene pentru i24NEWS. Moartea lui Deif încă nu e încă confirmată. UPDATE Netanyahu: Trebuie să aşteptăm până […]

Polonia va cheltui 5% din PIB pentru apărare în 2025

Polonia va cheltui 5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru apărare în 2025, a declarat ministrul de externe pentru Bloomberg Television, citat de Reuters.

Berlinul reacţionează la raportul complotului rusesc dejucat de SUA şi Germania: Nu ne vom lăsa intimidaţi de ameninţările Rusiei

Răspunsul Berlinului vine după ce CNN a raportat joi, citând cinci oficiali americani şi occidentali neidentificaţi, că serviciile secrete americane au descoperit la începutul acestui an că Rusia plănuia să îl ucidă pe directorul general al Rheinmetall, Armin Papperger. Rheinmetall este un furnizor important de tehnologie militară şi de proiectile de artilerie pentru Ucraina. Nici […]

Europa vrea să-şi consolideze capacitatea militară. Patru ţări UE au decis să dezvolte împreună rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune

Franţa, Germania, Italia şi Polonia intenţionează să proiecteze şi să construiască rachete cu rază lungă de acţiune, pe măsură ce Europa îşi intensifică eforturile de a-şi consolida capacităţile militare, scrie Bloomberg. „Acesta este în mod clar un segment pe care nu îl avem”, a declarat joi reporterilor ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, în marja […]

România şi Bulgaria înfiinţează un Comandament Regional pentru Forţe Speciale din zona Mării Negre

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a semnat miercuri la Washington, în marja Summitului NATO, împreună cu omologul bulgar, un Memorandum de înţelegere privind înfiinţarea Comandamentului Regional pentru Forţe Speciale din regiunea Mării Negre.

România, Bulgaria şi Grecia vor să creeze un coridor de mobilitate militară

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a anunţat joi că a semnat, alături de miniştrii apărării din Bulgaria şi Grecia, scrisoarea de intenţie pentru crearea unui Coridor de Mobilitate Militară. Proiectul propune crearea unor rute principale de aprovizionare, prin reducerea birocraţiei în timp de pace şi eficienţă maximă în situaţii de urgenţă şi criză, ţinând cont de […]

Războiul din Ucraina, ziua 868. Cinci ţări NATO, printre care şi România, vor furniza Kievului sisteme de apărare aeriană / Zelenski spune că armata ucraineană poate învinge Rusia pe frontul de sud dacă SUA ridică restricţiile privind atacurile cu rază lungă de acţiune

UPDATE Stoltenberg: „Prea devreme” pentru a spune când Ucraina va adera la NATO – dar calea este „ireversibilă” Şeful NATO, Jens Stoltenberg, spune că este prea devreme pentru a spune când Ucraina va deveni membru al alianţei. Vorbind la summitul de la Washington, el a declarat că Rusia nu reprezintă nicio ameninţare militară la adresa […]

NATO analizează cum să devină „pregătită de război”

Întruniţi la Washington în cadrul celei de-a 75-a aniversare de existenţă a Alianţei, liderii NATO vor avea mai multe discuţii privind nevoia crescută de a-şi intensifica retorica şi de a arăta că sunt serioşi în ceea ce priveşte capacitatea de a descuraja Rusia în caz de nevoie, scrie Euractiv. Aceştia speră ca mesajul lor să […]

România s-a alăturat iniţiativei aliate în domeniul supravegherii din spaţiu

Ministrul apărării naţionale Angel Tîlvăr a semnat marţi, în cadrul Summitului NATO de la Washington, alături de omologii din alte 16 ţări aliate, un memorandum privind programul „Supraveghere Persistentă din Spaţiu la Nivel Aliat” (APSS).

România a semnat contractul pentru obuzierele autopropulsate K9 Tunet. Valoarea contractului este de aproximativ 1 miliard de dolari

„România devine a 10-a ţară care operează K9 SPH de calibru 155 mm/52. Dintre statele membre NATO, România este a şasea ţară utilizatoare de K9, după Turcia, Polonia, Norvegia, Finlanda şi Estonia. După Norvegia şi Australia, România va fi, de asemenea, al treilea operator global al K10, care permite o capacitate de reaprovizionare complet automatizată […]

Pachet major de ajutor pentru Ucraina. Biden, Scholz, Meloni, Iohannis şi Schoof şi-au luat angajamentul

Casa Albă a trimis mai multe detalii cu privire la un pachet de apărare aeriană pentru Ucraina. Kievul va primi "zeci de sisteme tactice suplimentare de apărare aeriană".

Războiul din Ucraina, ziua 867. Numărul victimelor atacurilor ruseşi asupra Kievului, în creştere / Biden promite consolidarea apărării aeriene a Ucrainei / Elveţia anunţă noi sancţiuni împotriva Rusiei / Rusia emite mandat de arestare pentru Iulia Navalnaya

SUA anunţă măsuri împotriva roboţilor legaţi de Rusia, care urmăreau răspândirea dezinformării Departamentul de Justiţie al SUA a anunţat la 9 iulie că a confiscat două nume de domenii şi a percheziţionat peste 950 de conturi de pe X implicate într-o fermă de roboţi legată de postul de presă de stat rus RT, care avea […]

Summitul NATO de la Washington: Alianţa a comandat rachete antiaeriene Stinger în valoare de 700 de milioane de dolari

Anunţul a fost făcut de către secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, în marja summitului NATO care se desfăşoară la Washington în perioada 9-11 iulie, relatează Reuters. „Chiar astăzi, (agenţia de achiziţii a NATO) NSPA a semnat un nou contract multinaţional pentru rachete Stinger în valoare de aproape 700 de milioane de dolari”, a declarat […]

Un asteroid care călătoreşte cu peste 40.000 de mile pe oră se apropie luni de Pământ

Asteroidul, cunoscut sub numele de 2024 MT-1, călătoreşte cu mai mult de 40.000 de mile pe oră şi va ajunge pe o rază de 936.000 de mile de Pământ ceea ce înseamnă apropiat în termeni spaţiali, potrivit Sky News. Este asteroidul care se va apropia cel mai mult de Pământ în timpul orbitei sale în […]

Scăderi abrupte pe Bursa de Valori din Budapesta după ce Guvernul Orban a cerut “contribuţii pentru apărare” de la bănci, companii din energie şi multinaţionale: acţiunile băncii maghiare OTP scad cu 2,3%, MOL cu 2%, Mtelekom cu 1,3%. Indicele BUX, minus 1,6%

Acţiunile maghiare de la Bursa de Valori din Budapesta scad abrupt după ce Guvernul Orban a anunţat că va solicita o „contribuţie la apărare” din partea băncilor, firmelor energetice şi companiilor multinaţionale din profiturile suplimentare, scrie agenţia de presă Reuters. Astfel acţiunile băncii maghiare OTP scad cu 2,3%, ale companiei din energie MOL cu 2%, […]

Războiul din Ucraina, ziua 865. Rusia susţine că a distrus două lansatoare Patriot în regiunea Odesa după un atac cu rachete balistice Iskander / Cambodgia şi Japonia se oferă să ajute la deminarea Ucrainei

UPDATE Noii miniştri olandezi de externe şi ai apărării anunţă un ajutor suplimentar în timpul primei vizite în Ucraina La 7 iulie, ministrul de externe al Ţărilor de Jos, Caspar Veldkamp, şi ministrul apărării, Ruben Brekelmans, s-au întâlnit cu preşedintele Volodimir Zelenski în timpul primei lor vizite diplomatice în Ucraina, anunţând acordarea de ajutor suplimentar pentru […]

Raport: Numărul ruşilor ucişi în Ucraina, mai mare decât se raportează

Între 462.000 şi 728.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi, răniţi sau capturaţi până la jumătatea lunii iunie, a raportat The Economist, citând documente de la Departamentul de Apărare al SUA, potrivit kyivindependent.com.

Orbán: Scopul NATO este pacea, nu războiul fără sfârşit

Premierul maghiar Viktor Orbán subliniază că scopul original al NATO este de a menţine pacea, nu de a urmări războaie nesfârşite, scrie Newsweek. El reflectă asupra contextului istoric unic al Ungariei şi asupra schimbării focalizării NATO de la apărare la ofensivă, argumentând că o astfel de transformare contravine valorilor fondatoare ale alianţei. Orbán scoate în […]

Războiul din Ucraina, ziua 863. Călătoriile lui Orban la Kiev şi Moscova testează limitele preşedinţiei UE / Comandant rus legat de masacrul de la Bucea, reţinut pentru acuzaţii de corupţie

UPDATE Zelenski: Ucraina doreşte să dubleze capacităţile de apărare aeriană în această vară Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că doreşte să dubleze capacitatea de apărare aeriană a Ucrainei în cursul verii, după ce a primit cel de-al treilea sistem Patriot furnizat de Germania, ca răspuns la solicitările de echipamente pentru a se apăra de atacurile […]

Germania a furnizat Ucrainei al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot

Germania a furnizat Ucrainei un al treilea sistem de apărare aeriană Patriot, au declarat vineri autorităţile.

Guvernul Germaniei strânge cureaua. Cheltuielile pe Apărare încetinesc în cadrul noului acord bugetar pentru 2025

Cheltuielile militare germane ar urma să crească cu numai 1,2 miliarde de euro, conform bugetului preliminar pentru 2025 convenit vineri, cu mult sub cererile Ministerului Apărării.