arabia saudit

Cel puţin 12 răniţi, după interceptarea în Arabia Saudită a unei drone lansate din Yemen

Cel puţin 12 persoane au fost rănite, joi, pe un aeroport situat în sudul Arabiei Saudite, după explozia unei drone lansate din Yemen care a fost interceptată de sistemele antiaeriene saudite.

Arabia Saudită pare că îşi construieşte propriile rachete balistice, cu ajutorul Chinei

Arabia Saudită îşi construieşte propriile rachete balistice cu ajutorul Chinei, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii ale Statelor Unite şi imaginilor din satelit, conform CNBC.

Accident spectaculos al lui Leclerc în Arabia Saudită

Pilotul de Formula 1 Charles Leclerc (Ferrari) a fost protagonistul unei spectaculos accident, după ce a lovit zidul în virajul 23, cu doar 5 minute înainte de finalul antrenamentelor de vineri, de pe circuitul stradal Jeddah Corniche, pe care se desfăşoară duminică Marele Premiu al Arabiei Saudite.

O nouă superputere în Premier League? Clubul cumpărat de Fondul Public de Investiţii din Arabia Saudită

Preluarea clubului Newcastle United de către Arabia Saudită a fost confirmată joi, după ce, după o saga de 18 luni, s-a ajuns la un acord între cele două părţi şi Premier League. Newcastle United a fost cumpărat cu 305 milioane de lire sterline şi promisiunea de a readuce clubul în Liga Campionilor.

Iranul şi Arabia Saudită înregistrează „progrese consistente” în negocierile bilaterale

Iranul şi Arabia Saudită, naţiuni rivale, au înregistrat „progrese consistente” în negocierile pe tema securităţii în zona Golfului Persic, afirmă un oficial de rang înalt de la Teheran, citat de Agenţia France-Presse şi de postul France Info.   „Se înregistrează progrese consistente pe tema securităţii în zona Golfului Persic”, a declarat Saeed Khatibzadeh, purtătorul de […]

Arabia Saudită a doborât o dronă plină cu explozibil lansată de insurgenţii huthi din Yemen

Sistemele antiaeriene din Arabia Saudită au doborât, marţi, o dronă încărcată cu explozibil lansată de insurgenţii huthi din Yemen care se îndrepta spre o zonă rezidenţială, informează Televiziunea publică de la Riyad, citată de site-ul ArabNews.com. Drona lansată de rebelii huthi din Yemen se îndrepta spre oraşul Khamis Mushait, situat în sudul Arabiei Saudite. „Aplicăm […]

Iranul este dispus să negocieze cu Arabia Saudită / NYT:Cele două ţări au iniţiat deja contacte

Administraţia din Iran a semnalat, luni, că este dispusă să poarte negocieri cu Arabia Saudită, după ce prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a sugerat acelaşi lucru, iar, conform unor surse citate de cotidianul The New York Times, cele două naţiuni-rivale au iniţiat deja contacte secrete.   Ministerul de Externe de la Teheran a anunţat, […]

O ambarcaţiune de atac a explodat într-un port din Arabia Saudită

O ambarcaţiune plină cu explozibil, comandată de la distanţă, a fost detonată, marţi, în Portul saudit Yanbu, situat în Marea Roşie, afirmă surse citate de agenţia Associated Press. Autorităţile militare saudite susţin că au interceptat şi au distrus ambarcaţiunea telecomandată. „Ambarcaţiunea a fost abordată şi distrusă conform procedurilor de interceptare”, a declarat colonelul Turki Al-Maliki, […]

Incendiu la o rafinărie saudită, după un atac cu drone lansat de rebelii huthi din Yemen

Un atac cu drone revendicat de insurgenţii huthi din Yemen a provocat un incendiu într-o rafinărie de petrol din capitala Arabiei Saudite, Riyad, anunţă Ministerul saudit al Energiei, conform Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Figaro.   „Rafinăria de petrol din Riyad a fost atacată cu drone; incendiul care s-a declanşat este sub control”, a transmis […]

Dronă lansată din Yemen pentru atacarea unui aeroport, interceptată de coaliţia saudită

Coaliţia militară condusă de Arabia Saudită a interceptat, sâmbătă, o dronă încărcată cu explozibil lansată de insurgenţii huthi din Yemen spre un aeroport saudit, informează postul Al-Arabiya. Drona se îndrepta spre Aeroportul Abha, situat în sud-vestul Arabiei Saudite. Aparatul de zbor a fost doborât de coaliţia condusă de Arabia Saudită. Administraţia de la Riyad anunţă […]

Statul Islamic şi-a revendicat atacul din cimitirul din Jeddah, Arabia Saudită, în timpul unei ceremonii de comemorare

Grupul jihadist Stat Islamic (ISIS) a revendicat joi (12 noiembrie) atacul de miercuri, care a lăsat mai multe persoane rănite, de la cimitirul non-musulman din Jeddah, Arabia Saudită, în timpul unei ceremonii de comemorare a aniversării armistiţiul din 11 noiembrie 1918, în prezenţa diplomaţilor occidentali.   ”În sprijinul mesagerului lui Dumnezeu (…), un detaşament de […]

Pelerinajul de la Mecca: podelele şi stâlpii Marii Moschei au fost dezinfectaţi pentru a preveni infectarea cu SARS-COV-2

Autorităţile din Arabia Saudită se pregătesc pentru prima zi a pelerinajului sacru de la Mecca care începe pe 28 iulie şi se încheie pe 2 august. Moschee a fost dezinfectată pentru a preveni răspândirea virusului SARS-COV-2. Pandemia a redus numărul pelerinilor la doar o mie de persoane, prin comparaţie cu două milioane de musulmani care […]

Arabia Saudită îndeamnă SUA şi Iranul să evite escaladarea tensiunilor

Arabia Saudită a îndemnat, vineri seară, Statele Unite şi Iranul să evite escaladarea crizei generate de asasinarea unui comandant militar iranian în Irak, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

12 femei la startul Raliului Dakar, cea mai dură competiţie auto din lume

Douăsprezece femei vor lua parte la startul Raliului Dakar, organizat pentru prima dată în Arabia Saudită.