arcelormittal

ArcelorMittal, cu trei fabrici în România, vrea să concedieze 20% din personalul de birou din lume

Grupul ArcelorMittal, care deţine în România trei fabrici, la Hunedoara, Iaşi şi Roman, a anunţat că intenţionează să concedieze 20% din angajaţii din zona de birouri, în cadrul unui plan de reducere a costurilor cu un miliard dolari, scrie Reuters.

UE a aprobat achiziţionarea de către grupul Liberty a celor 7 combinate ArcelorMittal din Europa, inclusiv cel din Galaţi

Uniunea Europeană (UE) a aprobat oferta făcute de Liberty pentru achiziţia a şapte combinate siderurgice deţinute de ArcelorMittal. Drept urmare, GFG Alliance şi-a anunţat intenţia de a integra mai multe afaceri în domeniul oţelului, ingineriei şi mineritului într-o singură entitate globală.

Garda de Mediu face anchetă după ce, în ultima perioadă, zgomote puternice de la ArcelorMittal s-au auzit în tot oraşul

Garda de Mediu din Galaţi a început o anchetă după ce în ultima perioadă în tot oraşul Galaţi s-au auzit zgomote puternice, iar reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi au anunţat vineri că de vină este o procedură din ciclul de producţie care presupune eliberarea unor cantităţi de abur.

Cine este Sanjeev Gupta, omul de afaceri indian care cumpără Sidex Galaţi

Grupul britanic Liberty, parte a Alianţei mondiale GFG aparţinând omului de afaceri Sanjeev Gupta, a anunţat astăzi, vineri, 12 octombrie, un acord condiţionat pentru cumpărarea a patru combinate siderurgice din Europa: din Cehia, Skopie, Italia şi SIDEX Galaţi.

Preluarea Thesteelprinters de către ArcelorMittal Spain Holding, analizată de Consiliul Concurenţei

Tranzacţia prin care ArcelorMittal Spain Holding SL şi Frankstahl Technology GmbH preiau compania Thesteelprinters SL Spania va fi analizată întrucât depăşeşte pragurile valorice prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996, a anunţat joi Consiliul Concurenţei.

Vicepremierul Viorel Ştefan, discuţii la Bruxelles privind achiziţia Ilva de către ArcelorMittal

Vicepremierul Viorel Ştefan s-a întâlnit, vineri, la Bruxelles, cu Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă, discuţiile purtate în cadrul întrevederii fiind legate implicaţiile deciziei Comisiei Europene privind autorizarea condiţionată a achiziţiei companiei Ilva de ArcelorMittal.

Ce se va întâmpla cu fostul Sidex Galaţi, după ce ArcelorMittal a primit acceptul să vândă combinatul. Trei scenarii posibile

Fostul Sidex Galaţi poate fi scos la vânzare, după ce proprietarul său, ArcelorMittal, a primit acceptul de a cumpăra combinatul Ilva (Italia) cu condiţia să vândă alte unităţi, printre care şi Sidex. Variantele sunt preluarea de un jucător puternic sau de stat, dar nici închiderea nu este exclusă.

Sidex Galaţi va fi scos la vânzare. ArcelorMittal a primit aprobarea Comisiei Europene de a cumpăra oţelăria de la Ilva, Italia

ArcelorMittal a primit aprobarea Comisiei Europene de a cumpăra oţelăria de la Ilva (Italia), în schimbul cedării mai multor capacităţi de producţie din Europa, printre care şi combinatul siderurgic de la Galaţi.

Vicepremierul Viorel Ştefan: După ce ArcelorMittal va vinde combinatul siderurgic de la Galaţi, producţia va creşte, nu se va restrânge

Vicepremierul Viorel Ştefan a declarat marţi, la Parlament, că după ce ArcelorMittal va vinde combinatul siderurgic de la Galaţi (fostul Sidex) producţia va creşte, nu se va restrânge, pentru a se respecta regulile europene de concurenţă.

Marian Filimon, CNIPMMR: În urma anunţului ArcelorMittal ar trebui să aibă emoţii toţi cei care conduc economia ţării. În Galaţi sunt aproape 800 de IMM-uri care gravitează în jurul Sidex-ului

Pe platforma industrială din Galaţi „sunt aproape 800 de IMM-uri care gravitează în jurul combinatul siderurgic ArcelorMittal (fostul Sidex), plus câteva mii din toată ţara”, a declarat luni vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Marian Filimon.

ANALIŞTI: Sidex Galaţi va fi scos la vânzare, dar va fi greu de cumpărat. Există riscul de a se închide

Angajamentul de a vinde Sidex Galaţi, asumat de ArcelorMittal pentru a cumpăra combinatul Ilva din Italia, presupune „în oglindă” cumpărarea unităţii gălăţene de către un investitor. Specialiştii consultaţi de MEDIAFAX consideră dificilă această vânzare şi spun că există chiar riscul închiderii.

ArcelorMittal confirmă că vinde combinatul siderurgic din Galaţi. O decizie va fi luată până în 23 mai

Grupul ArcelorMittal, care deţine în România combinatul siderurgic din Galaţi, cel mai mare exportator din industria grea, confirmă că va vinde unitatea din România pentru a putea prelua producătorul Ilva din Italia.

ArcelorMittal ar putea vinde COMBINATUL siderurgic din Galaţi. Mutarea gândită de liderul mondial în industria oţelului

Compania ArcelorMittal ar putea vinde combinatul siderurgic din Galaţi, pentru a compensa preluarea Ilva, cea mai mare oţelărie din Europa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PROTEST spontan la ArcelorMittal Galaţi: Sute de salariaţi s-au strâns în faţa birourilor

Aproximativ 400 de siderurgiştii protestează, luni, în faţa sediului administrativ al combinatului ArcelorMittal Galaţi, solicitând semnarea contractelor de muncă. Câţiva protestatarii au ameninţat cu blocarea porţilor combinatului.

Peste 500 de angajaţi de la ArcelorMittal Galaţi protestează pentru că vor un nou contract de muncă / Au scandat „Hoţii”, iar în îmbulzeala creată au spart un geam

Peste 500 de salariaţi au ArcelorMittal Galaţi protestează, marţi, în curtea combinatului, în faţa clădirii administrative, nemulţumiţi că în unitate nu s-a semnat contractul colectiv de muncă pe anul 2018. Angajaţii cer salarii mai mari, sporuri şi creşterea valorii tichetului de masă.

Angajaţii ArcelorMittal Galaţi solicită ajutorul Guvernului în faţa preţurilor mici din China

Peste 100 de salariaţii de la ArcelorMittal Galaţi au protestat, luni, în faţa Prefecturii, aceştia solicitând sprijinul Guvernului pentru a face faţă preţurilor foarte mici percepute de companiile din China, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protest spontan la ArcelorMittal Hunedoara. Aproape 200 de salariaţi cer salarii mai mari

Angajaţii din schimbul I de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara au protestat, marţi după amiază, la sfârşitul programului de lucru, solicitând administraţiei creşterea salariilor.

Protest la ArcelorMittal: ”Siderurgişti gălăţeni, când vă veţi trezi va fi prea târziu, veţi fi într-o nouă Vale a Jiului”

Aproximativ 50 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi au protestat, marţi, faţă de prevederile noului contract colectiv de muncă semnat, săptămâna trecută, de administraţia combinatului cu sindicatul reprezentativ de pe platforma siderurgică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproape 50 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi au protestat faţă de noul contract colectiv de muncă

Aproximativ 50 de angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi au protestat, marţi, faţă de prevederile noului contract colectiv de muncă semnat, săptămâna trecută, de administraţia combinatului cu sindicatul reprezentativ de pe platforma siderurgică.

Angajaţi ArcelorMittal Galaţi vor organiza un protest, nemulţumiţi de noul contract colectiv de muncă

Angajaţi ai ArcelorMittal Galaţi anunţă că vor organiza un miting de protest săptămâna viitoare, nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de încheierea noului contract colectiv de muncă pentru următorii doi, care prevede, între altele, o creştere salarială de 50 de lei brut, considerată însă prea mică.

Investiţie de 4,75 milioane de euro într-o staţie de apă demineralizată la ArcelorMittal Galaţi

ArcelorMittal Galaţi a investit 4,75 milioane euro într-o staţie de apă demineralizată utilizată la producerea aburului pentru turbosuflante şi pentru diverse procese tehnologice, reprezentanţii companiei spunând că investiţia va contribui la consolidarea independenţei în asigurarea materiilor prime.

Sindicaliştii şi conducerea ArcelorMittal Galaţi nu au ajuns la un acord privind CCM pe 2015

Sindicaliştii şi reprezentanţii combinatului ArcelorMittal Galaţi au participat, vineri, la o nouă rundă de negocieri privind contractul colectiv de muncă pe 2015, fără să ajungă însă la un acord, în ultimele săptămâni având loc mai multe întâlniri între administraţia companiei şi sindicalişti.

Aproape 400 de angajaţi de la combinatul ArcelorMittal Galaţi au protestat, cerând salarii mai mari

Aproximativ 400 de angajaţi de la combinatul ArcelorMittal din Galaţi au protestat, joi, în faţa unităţii, solicitând salarii mai mari, iar membrilor de sindicat care participă la negocierea noului contract colectiv de muncă să nu fie de acord cu noile propuneri făcute de administraţia companiei.

Reduceri ale capacităţii de producţie la Combinatul ArcelorMittal din cauza cutremurului din Vrancea

Unele reduceri ale capacităţii de producţie au fost înregistrate la ArcelorMittal din Galaţi în urma dificultăţilor privind alimentarea cu electricitate, iar operaţiunile de demoloare a unui furnal mai vechi, programate pentru duminică, au fost amânate, din cauza seismului de sâmbătă, din Vrancea.

ArcelorMittal: Producţia de automobile din China ar putea creşte cu 60% în 8 ani

Producţia de automobile din China, ţară care este cea mai mare piaţă de profil din lume, ar putea creştere cu circa 60% în următorii opt ani, stimulând cererea de oţel, potrivit estimărilor ArcelorMittal, cel mai mare grup siderurgic la nivel global.

ArcelorMittal a demolat statuia lui Lenin de la combinatul Krivoi Rog

ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel la nivel mondial, a demolat un monument dedicat lui Vladimir Lenin amplasat la combinatul Krivoi Rog din Ucraina, urmând exemplul protestatarilor pro-Vest care au dărâmat mai multe statui ale fondatorului Uniunii Sovietice.

Nuclearelectrica va plăti 4 milioane euro pentru acţiunile Enel şi ArcelorMittal la EnergoNuclear

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN) trebuie să plătească 18 milioane de lei (4 milioane euro) pentru acţiunile deţinute de Enel şi ArcelorMittal la EnergoNuclear, firma mixtă înfiinţată pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale centralei de la Cernavodă.

Vosganian: Nu am încredere în companiile străine care doar cer ceva de la stat, fără să ofere nimic

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, că nu are încredere în companiile străine care cer sprijin din partea statului, fără să ofere nimic în schimb, şi că orice investitor are responsabilităţi faţă de societatea românească, referindu-se în acest context şi la ArcelorMittal.

ArcelorMittal promite UE să nu facă noi restructurări în Europa până în luna iunie

Grupul ArcelorMittal şi-a asumat miercuri mai multe angajamente în faţa Comisiei Europene, între care şi cel de a nu face noi restructurări în Europa înaintea prezentării de către instituţia UE a unui plan de susţinere a industriei siderurgice.

Comisia Europeană cere ArcelorMittal să suspende închiderile de fabrici

Comisarul pentru Industrie Antonio Tajani a cerut marţi ArcelorMittal să amâne decizia de închidere a unor fabrici în Europa, pentru a aştepta prezentarea, până în vară, a unui plan european de măsuri pentru industria oţelului, dar grupul nu a răspuns pozitiv solicitării.

Acord între Franţa şi ArcelorMittal privind combinatul de la Florange

Guvernul socialist de la Paris şi producătorul de oţel ArcelorMittal au ajuns la o înţelegere în disputa privind viitorul combinatului deţinut de grup la Florange, iar acordul permite Franţei să nu pună în aplicare ameninţarea cu naţionalizarea operaţiunilor.

Preşedintele Franţei îl ameninţă pe şeful ArcelorMittal cu naţionalizarea unor operaţiuni

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, i-a cerut miliardarului indian Lakshmi Mittal, şef şi principal acţionar al grupului ArcelorMittal să garanteze viitorul pe termen lung al angajaţilor de la un combinat din nordul ţării, în caz contrar fiind posibilă naţionalizarea acestor operaţiuni.

Miliardarul Mittal se întâlneşte de urgenţă cu Hollande, după acuze dure din partea unui ministru

Miliardarul indian Lakshmi Mittal va sosi marţi la Paris pentru discuţii de urgenţă cu preşedintele Francois Hollande, după ce conflictul cauzat de planurile grupului ArcelorMittal de a închide unele operaţiuni din Franţa au atras acuze dure, de "minciună" şi "şantaj", din partea unui ministru.

Franţa discută cu Luxembourg acţiuni comune împotriva închiderii de furnale ArcelorMittal în Europa

Ministrul francez al Modernizării Industriale, Arnaud Montebourg, a încercat, luni, să convingă Luxembourg să colaboreze pentru "acţiuni comune" cu scopul de a contracara politica industrială a grupului ArcelorMittal, care a accelerat închiderea de furnale în Europa.

ArcelorMittal: Contractele cu Hidroelectrica sunt legale. Nu putem cumpăra energie de la supermarket

Contractele în baza cărora ArcelorMittal Galaţi a primit energie de la Hidroelectrica au respectat legislaţia, iar compania nu este trader de energie, ci un consumator mare, care nu poate cumpăra electricitatea "de la supermarket", a declarat Bruno Ribo, directorul executiv al combinatului.

Directorul ArcelorMittal Galaţi: Dacia a salvat Renault de la faliment

Dacia este una dintre "poveştile de succes" din economia românească şi internaţională, a salvat grupul francez Renault, proprietarul uzinei auto, de la faliment şi reprezintă un model pentru ArcelorMittal Galaţi, a declarat directorul general al combinatului siderurgic, Bruno Ribo.

Arcelor susţine că nu a beneficiat de ajutor de stat cumpărând energie ieftină de la Hidroelectrica

Grupul ArcelorMittal susţine că nu a beneficiat de nici un ajutor de stat cumpărând energie la preţuri mici de la producătorul de electricitate Hidroelectrica, după ce Comisia Europeană (CE) a anunaţt miercuri că a iniţiat investigaţii aprofundate privind acordurile încheiate de compania de stat.

Vânzările ArcelorMittal România au crescut puternic în ultimii doi ani şi se apropie de 1 mld.dolari

Vânzările companiilor deţinute de grupul ArcelorMittal în România au crescut anul trecut cu 11%, la 931 milioane de dolari, după un avans puternic în 2010, de 32%, de la 632 milioane de dolari în 2009, reiese dintr-un raport al celui mai mare producător de oţel la nivel mondial.

Fiul proprietarului ArcelorMittal, CFO-ul grupului, a vizitat combinatul siderurgic de la Galaţi

Directorul executiv financiar al ArcelorMittal, Aditya Mittal, fiul proprietarului grupului, a vizitat miercuri combinatul siderurgic de la Galaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Profitul ArcelorMittal a crescut cu 67% în primul trimestru, la 1,1 miliarde dolari

Profitul net al ArcelorMittal a crescut cu 67% în primul trimestru, de la 640 milioane de dolari în primele trei luni ale anului trecut la 1,07 miliarde de dolari, iar grupul, prezent şi în România, a estimat o revenire a câştigului la nivelul anterior crizei în trimestrul al doilea.