arme

Israelul afirmă că a bombardat depozite de arme ale Hezbollah în Liban

Armata israeliană a precizat miercuri că a bombardat în cursul nopţii depozite de arme ale Hezbollah în Valea Bekaa din Liban, aceasta fiind cea mai recentă lovitură asupra depozitelor de arme dintr-un bastion important al puternicei miliţii susţinute de Iran.

Bloomberg: Unele state NATO nu reuşesc să îndeplinească promisiunile făcute Ucrainei la summitul de la Washington

Potrivit surselor Bloomberg, unii aliaţi încă nu au început procedurile prin care concretizează promisiunile făcute Ucrainei în iulie, la Washington. Atunci, preşedintele Biden făcea un anunţ „istoric”, spunând că NATO va trimite Ucrainei cinci sisteme antiaeriene, de la Germania, SUA, România, Ţările de Jos şi Italia, fiind astfel vorba despre patru sisteme Patriot şi un […]

Cel puţin nouă morţi în urma unui atac israelian în sudul Libanului

Cel puţin nouă persoane au fost ucise şi alte cinci rănite într-un atac israelian asupra unei clădiri rezidenţiale din oraşul Nabatieh din sudul Libanului, a declarat sâmbătă agenţia de presă de stat NNA, citată de Reuters.

Deputat ucrainean: ofensiva din Kursk reprezintă un mesaj „foarte clar” pentru NATO

Deputatul Maria Mezentseva a declarat pentru Sky News că ofensiva ucraineană din regiunea Kursk a Rusiei ar trebui să transmită membrilor NATO „mesajul foarte clar” că Ucraina are nevoie de arme cu rază lungă. Mezentseva spune că Ucraina doreşte să folosească astfel de arme pentru a lovi bazele aeriene şi locurile de lansare de rachete […]

Rusia trimite recruţi „fără experienţă” pentru a apăra regiunea Kursk

Rusia trimite recruţi „fără experienţă” pentru a apăra zonele din regiunea de graniţă Kursk, relatează SkyNews, care citează Moscow Times.

FT: Marina rusă, antrenată să lovească Europa, inclusiv România, cu rachete cu capacitate nucleară. O serie de documente secrete dezvăluie planuri pentru atacuri copleşitoare în primele etape ale unui potenţial război împotriva NATO

Cele mai recente dezvăluiri arată cum Rusia şi-a imaginat un conflict cu Occidentul care să depăşească cu mult graniţa estică a NATO, planificând o serie de lovituri copleşitoare în Europa de Vest. Cele 29 de dosare militare ruse secreteau fost prezentate publicaţiei Financial Times de către surse occidentale. Rusia ar vrea să utilizeze armele nucleare la […]

Senator american despre incursiunea Ucrainei în Kursk: Îndrăzneaţă

Senatorul republican american Lindsey Graham a calificat drept „îndrăzneaţă” operaţiunea transfrontalieră a Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia, în cadrul unei vizite făcute luni la Kiev, scrie Ruetres.

Rusia a lovit cu o rachetă cu focos termobar la Kursk. Riscurile şi efectele folosirii unei astfel de arme

Moscova încearcă să oprească avansul ucrainean folosind arme interzise pe timp de război.

Ofensiva Kievului primeşte undă verde din partea Berlinului: „Ucraina are dreptul la autoapărare”

Ministerul german de Externe a afirmat că „Ucraina are dreptul la autoapărare consacrat de dreptul internaţional", adăugând că principiul autoapărării „nu se limitează la propriul teritoriu", scrie POLITICO.

SUA ridică interdicţia vânzării de arme ofensive către Arabia Saudită – surse Reuters

Statele Unite ale Americii ridică interdicţia privind vânzările americane de arme ofensive către Arabia Saudită.

Un bărbat din Galaţi a găsit un pistol într-o pubelă de gunoi

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, poliţiştii au fost sesizaţi miercuri, prin apel la 112, de un bărbat de 57 de ani din municipiul Galaţi cu privire la faptul că a găsit un pistol într-o pubelă de gunoi, aflată în spatele unei farmacii de pe strada Brăilei. „Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul bărbatului, constatând […]

Ministrul german de Externe: Moscova desfăşoară arme nucleare la 600 de kilometri de Berlin. Mişcarea ar putea determina SUA să reacţioneze similar

Rusia a desfăşurat în Kaliningrad arme nucleare cu rază intermediară presupus controlate, ceea ce ar putea determina SUA să desfăşoare sisteme de arme similare în Germania, scrie Kyiv Post.

Forţele Aeriene ale SUA vor să reintegreze capabilităţile nucleare pe bombardierele B-52

Forţele Aeriene ale SUA estimează că reintegrarea capabilităţilor nucleare pe 30 de bombardiere B-52 va costa până la 4,5 milioane de dolari, calcule făcute după propunerile Congresului cu privire la consolidarea arsenalului de arme nucleare americane, în următorii ani, scrie Defense News.

Poziţia lui Zelenski în privinţa teritoriilor ucrainene ocupate de ruşi: „Nu toate teritoriile ar trebui recuperate cu mâna sau cu armele”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este de părere că recucerirea oricărui teritoriu ocupat de armata rusă prin mijloace armate şi resurse umane nu este necesară, susţinând că acest lucru se poate face pe cale diplomatică.

Volodimir Zelenski afirmă că întreaga lume vrea ca Rusia să fie „la masă” la următorul summit pentru pace

Lumea întreagă, inclusiv Ucraina, doreşte ca Rusia să se alăture liderilor mondiali la un al doilea summit de pace planificat pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski mai multor media franceze, inclusiv AFP. În contextul în care forţele ruse câştigă teren, iar ajutorul din partea aliaţilor scade sau este pus […]

Raport: SUA şi-ar putea epuiza muniţia în „doar 3-4 săptămâni” într-un război împotriva Chinei

Un nou raport important privind apărarea naţională a SUA relevă faptul că Pentagonul şi-ar putea epuiza muniţiile în termen de „trei până la patru săptămâni” într-un război prelungit cu China, scrie Business Insider. Raportul de 114 pagini, publicat luni de o comisie bipartizană numită de Congres, a avertizat urgent că SUA nu sunt pregătite pentru […]

Războiul din Ucraina, ziua 887. Ucraina va primi primele avioane F-16 „în câteva săptămâni” / Atacuri cu drone în două regiuni din Rusia / Discuţii între SUA şi India înaintea vizitei premierului indian la Kiev

UPDATE Germania livrează Ucrainei tancuri Leopard 1 Berlinul a predat opt tancuri Leopard 1 A5, 21 000 de obuze pentru tunurile antiaeriene autopropulsate Gepard şi alte ajutoare în cadrul celei mai recente livrări de ajutor militar către Ucraina, a declarat guvernul german. Tranşa a inclus, de asemenea, două vehicule blindate de recuperare Bergepanzer 2 cu piese […]

Zelenski solicită Marii Britanii să îi permită să folosească arme pentru atacuri mai adânci în interiorul Rusiei

Într-un discurs adresat unei reuniuni a cabinetului britanic, preşedintele Volodimir Zelenski a îndemnat noul guvern laburist să permită forţelor ucrainene să lovească mai adânc în interiorul Rusiei pentru a opri atacurile Moscovei cu rachete.

Kremlinul este cu ochii şi pe NATO şi România. Rusia ameninţă cu dislocarea de arme nucleare la graniţa sa de vest, după anunţul SUA privind mutarea unor arme hipersonice în Germania.

Se pare că nu a durat prea mult timp până când Rusia a ieşit cu o nouă ameninţare la adresa statelor NATO. Serghei Riakbov, ministrul adjunct al afacerilor externe din Rusia, a transmis, joi, că Moscova ar putea disloca rachete nucleare la graniţa sa vestică, pentru a răspunde deciziei SUA de a disloca arme cu rază lungă de acţiune în Germania.

Minnesota nu poate interzice adulţilor sub 21 de ani să poarte arme

O curte federală de apel a decis că o lege din Minnesota care cere ca o persoană să aibă cel puţin 21 de ani înainte de a obţine un permis pentru a purta o armă în public pentru autoapărare este neconstituţională, scrie Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 874. Trump planifică să implice Ucraina în negocieri de pace cu Rusia / Marea Britanie şi UE intenţionează să combată „flota din umbră” a Rusiei

UPDATE Lituania va furniza Ucrainei echipamente electrice în valoare de aproape 50 de milioane de euro Companiile lituaniene vor oferi Ucrainei asistenţă în valoare de peste 50 de milioane de euro, a anunţat Ministerul Energiei din Ucraina la 16 iulie. „Echipamentul furnizat de companiile lituaniene va ajuta inginerii să restaureze infrastructura energetică deteriorată de atacurile […]

Războiul din Ucraina, ziua 868. Cinci ţări NATO, printre care şi România, vor furniza Kievului sisteme de apărare aeriană / Zelenski spune că armata ucraineană poate învinge Rusia pe frontul de sud dacă SUA ridică restricţiile privind atacurile cu rază lungă de acţiune

UPDATE Stoltenberg: „Prea devreme” pentru a spune când Ucraina va adera la NATO – dar calea este „ireversibilă” Şeful NATO, Jens Stoltenberg, spune că este prea devreme pentru a spune când Ucraina va deveni membru al alianţei. Vorbind la summitul de la Washington, el a declarat că Rusia nu reprezintă nicio ameninţare militară la adresa […]

SUA vor anunţa „în curând” un pachet de ajutor militar de 2,3 miliarde de dolari pentru Ucraina

Washingtonul se pregăteşte să anunţe "în curând" un pachet de ajutor militar pentru Ucraina în valoare de peste 2,3 miliarde de dolari, a declarat, marţi, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin.

Războiul din Ucraina, ziua 859. Rusia revendică cucerirea a două sate în regiunea Doneţk / Şeful Statului Major din Belarus ameninţă cu arme nucleare tactice / Rusia încearcă noi modalităţi de a ataca Kievul

UPDATE Ukrenergo: Situaţia energetică din Ucraina se aşteaptă să se îmbunătăţească în luna august Acest lucru s-ar putea întâmpla după finalizarea reparaţiilor la unele unităţi nucleare, care vor oferi o capacitate disponibilă mai mare, precum şi în urma schimbărilor meteorologice, a declarat Volodimir Kudriţki, şeful operatorului de reţea de stat din Ucraina, Ukrenergo, la 1 iulie. […]

Războiul cu Ucraina, ziua 858. Zelenski şi-a reînnoit apelul la arme cu rază lungă de acţiune / Kanye West vrea să-i cânte în strună lui Vladimir Putin / Rusia lansează rachete asupra Kievului din nord

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis şapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC.

Putin vrea să producă rachete interzise ca urmare a unui tratat cu SUA

Rusia nu vrea să mai respecte nicio regulă de război.

Serbia recunoaşte că vinde tot mai multe arme Occidentului, care sunt trimise apoi în Ucraina

Serbia a intensificat în mod discret vânzările de muniţie către Occident, care ajung să consolideze apărarea Ucrainei, chiar dacă este una dintre cele două ţări europene care nu se alătură sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.

WP: SUA a limitat la 100km în teritoriul rus distanţa la care ucrainenii pot folosi armele americane. Kievul oprit cu armele americane asediul ruşilor asupra oraşului Harkov

Statele Unite au limitat adâncimea de utilizare a armelor americane pe teritoriul Rusiei la 100 de kilometri de la frontiera ruso-ucraineană, scrie Washington Post citând doi oficiali ucraineni care au vorbit sub rezerva anonimatului.

Războiul din Ucraina, ziua 849. SUA: Kievul poate lovi în interiorul Rusiei, dincolo de zona Harkov, dacă este necesar / Kuleba: Al doilea Summit al Păcii ar putea avea loc într-o ţară din Sudul Global / Negocierile de aderare a Ucrainei la UE încep săptămâna viitoare

UPDATE Ţările de Jos vor furniza un sistem Patriot Ucrainei împreună cu o altă ţară Ministrul olandez al apărării, Kajsa Ollongren, a anunţat că Ţările de Jos vor furniza componente pentru un sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru Ucraina, împreună cu o altă ţară, a raportat Algemeen Nederlands Persbureau (ANP). Ollongren nu a numit a doua […]

Cheltuielile pentru arme nucleare au crescut vertiginos în ultimii cinci ani

Puterile nucleare îşi modernizează arsenalele în faţa tensiunilor geopolitice în creştere în întreaga lume, potrivit AFP. Potrivit unui raport al Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), cele nouă state cu arme nucleare (Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa, India, Israel, Pakistan şi Coreea de Nord) au cheltuit anul trecut un total de 91 […]

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Fiul preşedintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marţi de un juriu pentru că a minţit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.

Războiul din Ucraina, ziua 835. Atac masiv al Rusiei cu rachete şi cu drone, în diferite regiuni ale Ucrainei / Biden: Kievul poate folosi arme la graniţă / Furia Moscovei: Vom răspunde corespunzător / Kremlinul îl acuză pe Macron că alimentează tensiunile în Europa

Macron: Franţa urmează să finalizeze o coaliţie pentru a trimite instructori militari în Ucraina Franţa doreşte să finalizeze o coaliţie de ţări pentru a trimite instructori militari în Ucraina, a declarat preşedintele Emmanuel Macron, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Ucraina îşi intensifică mobilizarea şi ar fi „mai […]

Războiul din Ucraina, ziua 834. Summit Zelenski-Biden programat astăzi / Putin: Fără arme americane, conflictul se va încheia în 3-4 luni / O nouă avertizare a lui Putin: Rusia ar putea înarma inamicii naţiunilor occidentale care furnizează arme Ucrainei

UPDATE Germania achiziţionează mai multe proiectile de artilerie pentru Ucraina Deşi declaraţia nu a specificat numărul de obuze achiziţionate, Reuters a raportat pe 4 iunie că Berlinul doreşte să majoreze cu 200.000 o comandă existentă de la producătorul de armament Rheinmetall. UPDATE SUA impun „prima tranşă” de sancţiuni împotriva oficialilor georgieni Prima rundă de sancţiuni a presupus […]

Nemţii au prezentat racheta viitorului, FEANIX

Compania germană Diehl Defense a dezvăluit o nouă rachetă care poate fi lansată de pe aeronave, precum şi de pe platforme terestre şi maritime, la expoziţia de arme ILA Berlin, conform unui comunicat al firmei.

O nouă avertizare a lui Putin: Rusia ar putea înarma inamicii naţiunilor occidentale care furnizează arme Ucrainei

Putin a declarat, în cadrul Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, că acţiunile recente ale Occidentului vor submina şi mai mult securitatea internaţională şi ar putea duce la „probleme foarte grave”, notează BBC şi Euractiv. Liderul rus a afirmat că utilizarea unor arme furnizate de Occident implică personalul militar din acele ţări care controlează […]

Ucraina distruge un sistem de rachete S-400 pe teritoriul Rusiei, folosind rachete occidentale

Ucraina îşi foloseşte noua capacitate de a lovi cu arme occidentale teritoriul rus, eliminând mai multe baterii antiaeriene scumpe şi din ce în ce mai rare ale Rusiei S-300 / S-400, din jurul Belgorodului, declară Anton Gheraşenco, fost consilier al ministrului ucrainean de Interne.

Zelenski îndeamnă SUA să permită Ucrainei să lovească Rusia cu rachetele cu rază lungă de acţiune ATACMS

Washingtonul interzice în continuare Ucrainei să folosească rachetele ATACMS şi alte arme cu rază lungă de acţiune furnizate de SUA pentru lovituri mai adânci în interiorul Rusiei, au declarat oficialii americani, notează Kyiv Independent. Prezent la conferinţa de securitate Shangri-La Dialogue din Singapore, Zelenski i-a mulţumit preşedintelui american Joe Biden pentru permisiune de a folosi […]

Kremlinul acuză Ucraina că încearcă să lovească în interiorul Rusiei cu arme americane. Şeful NATO respinge avertismentele ruseşti de escaladare a războiului

Kremlinul a declarat că decizia lui Joe Biden de a permite Ucrainei să folosească arme furnizate de SUA împotriva unor ţinte din Rusia demonstrează implicarea profundă a Washingtonului în conflict, notează The Guardian. „Ceea ce ştim este că, în general, există deja încercări de a lovi teritoriul rusesc cu arme produse de Statele Unite”, a […]

Germania anunţă că Ucraina poate folosi armele germane pentru a lovi ţinte militare din Rusia

La fel ca decizia SUA, Ucraina poate folosi armele pentru a lovi ţinte din spatele graniţei, dar numai pentru a apăra Harkov de atacurile din nord, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului german. „Suntem împreună convinşi că Ucraina are dreptul, garantat de dreptul internaţional, de a se apăra împotriva acestor atacuri. Pentru a […]

Miniştrii de externe din ţările NATO se întâlnesc pentru a discuta despre armele furnizate Ucrainei

Miniştrii de externe din ţările NATO se întâlnesc joi la Praga pentru a discuta propunerea potrivit căreia Ucraina va avea dreptul să folosească armele occidentale împotriva unor ţinte militare de pe teritoriul Rusiei. Oficialii vor discuta două zile şi vor pregăti summitul NATO din iulie, unde ar putea să fie anunţat un nou pachet de […]