as roma

Cristian Chivu, în lotul pentru Supercupa Italiei

Fundaşul Cristian Chivu a fost inclus în lotul campioanei Internazionale Milano pentru meciul împotriva fostei sale echipe, câştigătoarea cupei, AS Roma, programat duminică, la ora 21.45, în Supercupa Italiei.

Cristian Chivu a semnat cu Inter Milano într-un restaurant

Căpitanul naţionalei României, Cristian Chivu, a semnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, contractul pe cinci ani cu gruparea Internazionale Milano, într-un restaurant din centrul oraşului.

Taddei: Dacă Chivu rămâne, toţi vom fi fericiţi

Mijlocaşul brazilian Rodrigo Taddei a declarat după meciul cu Borussia Dortmund, că în cazul în care fundaşul Cristian Chivu va rămâne la AS Roma, toată lumea va fi fericită, informează Il Romanista.

Inter Milano ar da 14 milioane de euro pentru Chivu (presă)

Cotidianul Gazzetta dello Sport scrie, vineri, că oficialii clubului Internazionale Milano sunt dispuşi să mărească oferta pentru fundaşul echipei AS Roma, Cristian Chivu, la 14 milioane de euro, fără niciun alt jucător la schimb.

Fanii AS Roma: Chivu nu merită să joace pentru AS Roma

Fanii echipei AS Roma consideră că oficialii grupării italiene ar trebui să-l pedepsească pe fundaşul român Cristian Chivu, care a refuzat să se transfere la Real Madrid sau FC Barcelona, şi să nu-i permită să joace în sezonul viitor, anulându-i, de asemenea, salariul.

Datasport: Tratative întrerupte, Chivu rămâne la AS Roma

Agenţia Datasport scrie că tratativele dintre impresarul Victor Becali şi oficialii grupării AS Roma au fost întrerupte brusc, miercuri, astfel că fundaşul Cristian Chivu va începe pregătirile alături de coechipierii săi de la echipa romană.

AS: Real Madrid a anunţat clubul AS Roma că renunţă la Chivu

Cotidianul AS scrie, miercuri, că gruparea Real Madrid a anunţat clubul AS Roma că renunţă la transferul fundaşului Cristian Chivu, după ce l-a achiziţionat pe brazilianul Pepe de la FC Porto.

Ioan Becali: Chivu vrea să rămână în Italia şi să câştige titlul cu Roma (presă)

Impresarul Ioan Becali a declarat, într-un interviu publicat, luni, de cotidianul Il Romanista, că fundaşul Cristian Chivu vrea să rămână în Italia şi să câştige titlul de campion cu AS Roma.

AS: Transferul lui Chivu se va rezolva în două zile

Cotidianul madrilen AS scrie că în două zile se va şti cum se va încheia transferul jucătorului Cristian Chivu, gruparea Real Madrid aşteptând să ajungă la un acord cu fotbalistul, după ce a realizat un acord cu AS Roma, unde este legitimat în prezent fundaşul român.

AS Roma interesată de Belletti şi Sylvinho, de la FC Barcelona

Gruparea AS Roma este interesată de achiziţionarea jucătorilor Belletti şi Sylvinho, de la FC Barcelona, oficialii clubului italian cerând permisiunea catalanilor pentru a negocia cu cei doi fotbalişti, informează cotidianul Marca.

Daniele Prade nu exclude varianta ca Chivu să rămână la AS Roma

Directorul sportiv al clubului AS Roma, Daniele Prade, a declarat, joi, că există posibilitatea ca fundaşul Cristian Chivu să rămână la gruparea italiană, după ce negocierile cu Real Madrid au fost întrerupte, deoarece jucătorul nu este mulţumit de salariul oferit, informează site-ul Eurosport.

AS Roma a acceptat oferta clubului Real Madrid pentru Chivu

Administratorul delegat al clubului AS Roma, Rosella Sensi, a anunţat, miercuri seară, că gruparea italiană a acceptat oferta înaintată de Real Madrid pentru achiziţionarea fundaşului Cristian Chivu, informează cotidianul Il Romanista, în ediţia online.

Inter Milano a anunţat AS Roma că nu mai este interesată de achiziţionarea lui Chivu

Gruparea Internazionale Milano s-a retras din cursa pentru achiziţionarea fundaşului Cristian Chivu de la AS Roma şi a anunţat această decizie într-un comunicat publicat pe site-ul său oficial.

Real Madrid a intrat în forţă în licitaţia pentru Chivu, dar jucătorul decide

Real Madrid a intrat în forţă în "licitaţia" pentru Cristian Chivu, prezentând clubului AS Roma o propunere practic de nerefuzat, de 18 milioane de euro, superioară celor înaintate de Internazionale Milano şi FC Barcelona.

Marca: Chivu a spus „da” pentru Real Madrid

După ce presa italiană a anunţat, în cursul zilei de luni, că fotbalistul Cristian Chivu va fi transferat de Roma la Inter Milano, Marca a titrat câteva ore mai târziu că românul este de acord cu propunerea pe care i-a făcut-o Real Madrid, grupare care acum negociază cu clubul din capitala Italiei.

AS Roma l-a achiziţionat pe brazilianul Juan de la Bayer Leverkusen

Clubul AS Roma a anunţat, joi, achiziţionarea fundaşului brazilian Juan Silveira dos Santos de la Bayer Leverkusen, pentru următoarele patru sezoane, informează site-ul oficial al grupării la care este legitimat şi Cristian Chivu.