asia

Două continente, afectate de o întrerupere a serviciilor de Internet

Mai multe regiuni din Asia, Orientul Mijlociu şi nordul Africii au fost afectate joi de întreruperea serviciilor Internet, care a suspendat activitatea mai multor companii, relatează CNN.

Taifunul Sepat se apropie de Taiwan

Un puternic taifun care a provocat inundaţii în Filipine se apropia, vineri dimineaţă, de Taiwan, unde deja a perturbat traficul aerian şi a condus la evacuarea populaţiei din zonele de coastă, relatează Reuters.

Peste 2.000 de persoane au murit în inundaţiile din Asia

Cel puţin 45 de persoane au murit în urma inundaţiilor provocate de o furtună tropicală în Vietnam, în timp ce bilanţul inundaţiilor înregistrate începând din iunie în sudul Asiei depăşeşte 2.000 de victime, relatează AFP.

Criza financiară nu este iminentă pentru economiile asiatice

Economiile asiatice nu se confruntă cu riscul imediat al unor crize financiare, în urma intrărilor masive de capital din ultimele câteva luni, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Rodrigo Rato.