asista i social

Cum a scăpat un primar de aproape toţi asistaţii social cu ajutorul unui psiholog

Un primar din judeţul Botoşani a reuşit să reducă numărul asistaţilor social din comună de la 382 la 8. Edilul a adus, pe fonduri elveţiene, un psiholog, cu ajutorul căruia a aflat că asistaţii social sunt deprimaţi şi nu cunosc beneficiile angajării, apoi le-a găsit locuri de muncă.

Asistaţii social din Slatina au încercat să păcălească Primăria şi să obţină mai multe tichete sociale

Direcţia Protecţie şi Asistenţă Socială din Primăria Slatina analizează solicitările depuse pentru tichetele sociale de Paşte, după ce la acţiunea anterioară desfăşurată de municipalitate în preajma Crăciunului au existat cazuri în care beneficiarii au încercat să obţină mai multe tichete.

INTERVIU Primarul Sectorului 5: Daniel Florea vorbeşte despre planurile din sector, când vor fi montate camere de supraveghere în intersecţii şi parcuri şi cu ce va schimba “Vanghelionul” – VIDEO

Daniel Florea, edilul Sectorului 5, a declarat în cadrul unui interviu acordat MEDIAFAX că vrea ca persoanele care primesc ajutoare sociale şi sunt apte de muncă să presteze muncă în folosul comunităţii, iar celebra sărbătoare de Revelion, ,,Vanghelionul", să fie înlocuită cu ,,Zilele Recoltei".

Guvernul Boc face caz naţional din cei opt milioane de „asistaţi social”, dar nu le-a tăiat costurile în 2011

Bugetul pentru 2012 prevede o scădere a cheltuielilor cu asistenţa socială cu 1,21% faţă de 2011, până la valoarea de 13,95 mld. lei (3,3 mld. euro), potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe (care foloseşte estimări pe baza unei execuţii preliminate a bugetului cu asistenţa socială pentru 2011).

Lăzăroiu: 1,8 milioane de asistaţi social nu muncesc, nu merg la şcoală şi nici nu au handicap

Aproximativ 8,3 milioane de asistaţi sociali sunt activi, iar 1,8 milioane dintre ei nu au un loc de muncă, nu sunt într-o formă de învăţământ, nu fac cursuri de formare profesională şi nici nu au un handicap, a declarat, marţi, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu.

Lăzăroiu: Până la sfârşitul anului vrem să trecem prin Parlament Legea asistenţei sociale

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a anunţat că ministerul îşi propune ca până la sfârşitul anului să treacă prin Parlament Legea asistenţei sociale, care are ca obiectiv ca oamenii să nu mai fie dependenţi de ajutoarele sociale şi îi elimină din sistem pe cei "care au intrat prin fraudă".

Lăzăroiu: 23% din banii pentru prestaţii sociale se duc la cei mai bogaţi 20% dintre români

Ministrul Muncii Sebastian Lăzăroiu a declarat, marţi, că 23% din banii pentru prestaţii sociale se duc la cei mai bogaţi 20% dintre români, iar aceştia trebuie scoşi din sistem, precizând că 200-300.000 dintre asistaţii sociali sunt de ani de zile aceiaşi în sistem, unii fiind chiar apţi de muncă.

Băsescu: Riscăm să devenim un popor de asistaţi social

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că în 2008 jumătate din populaţia României a fost asistată social, el apreciind că acest lucru înseamnă o risipă cauzată de un comportament politic "de natură populistă".