atlet

Un cunoscut atlet african, participant la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, a fost omorât

Un cunoscut atlet african, care a participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, a fost găsit mort, iar sursele locale susţin că a fost înjunghiat de mai multe ori, potrivit BBC.

Un olandez aleargă de la Amsterdam la Kiev pentru a cumpăra ambulanţe pentru Ucraina

Un atlet olandez aleargă de la Amsterdam la Kiev pentru a strânge fonduri în scopuri caritabile şi pentru a demonstra cât de aproape este zona de război din Ucraina de Europa de Vest. El a plecat din Olanda în iulie şi ar trebui să ajungă în Ucraina în septembrie.

Daniel Wanjiru, câştigător al Maratonului de la Londra a fost suspendat pentru dopaj

Apărarea lui Wanjiru a declarat că este „dezamăgită” de decizie şi va examina un recurs prin Curtea de Arbitraj pentru Sport, relatează BBC. „Experţii noştri au oferit o explicaţie validă pentru valoarea anormală din sângelui şi au demonstrat cât de puţin probabil şi nerealist a fost scenariul de dopaj – aşa cum este prezentat de […]

VIDEO Un atlet din Rusia a alergat 100 de kilometri în jurul patului

Un alergător rus pe distanţe lungi s-a gândit să profite de perioada de izolare la domiciliu pentru a se antrena şi a alergat 100 de km în jurul patului din dormitor, potrivit NBC News.