avc

Actorul Jamie Foxx spune că a suferit o hemoragie cerebrală care a dus la AVC

Actorul premiat cu Oscar, Jamie Foxx, s-a destăinuit în legătură cu urgenţa medicală care l-a lovit în aprilie 2023 şi pe care a ţinut-o secretă până acum, relatează The Guardian.

Ce recomandă specialiştii pentru a reduce riscul de accidente vasculare cerebrale

Riscul accidentelor vasculare cerebrale (AVC) se poate reduce semnificativ, având în vedere că aproape 80% dintre acestea pot fi prevenite, conform Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), scrie Parade. Ghidurile actualizate pentru prevenirea AVC din 2024 pun accent pe prevenţie, în special pentru cei cu factori de risc ridicat, cum ar fi […]

AVC ischemic acut reprezintă 87% din totalul accidentelor vasculare cerebrale şi poate fi tratat prin tromboliză sau prin trombectomie endovasculară

AVC ischemic acut reprezintă 87% din totalul accidentelor vasculare cerebrale şi poate fi tratat prin tromboliză sau prin trombectomie endovasculară, dacă pacientul ajunge de urgenţă într-un centru specializat. Pentru tromboliză, timpul limită în care se poate interveni este de 4 ore şi jumătate de la apariţia primelor simptome, dar ideal este ca tratamentul să fie […]

Chinezii ştiu câte cafele ar trebui băute pe zi pentru a ţine departe diabetul şi AVC-ul

Dacă excesul de cofeină poate fi dăunător sănătăţii, cantităţile moderate pot aduce beneficii.

A murit Joe Bryant. Tatăl lui Kobe avea 69 de ani

Fost jucător în NBA, Joe nu şi-a revenit niciodată complet după accidentul vascular cerebral suferit recent.

Capacitatea mentală mai slabă a adolescenţilor poate aproape tripla riscul de AVC înainte de 50 de ani

O serie de cercetări sugerează că adolescenţii cu niveluri mai scăzute de capacitate mentală pot fi de trei ori mai expuşi riscului de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) înainte de vârsta de 50 de ani, scrie The Guardian.

LPF plăteşte tratamentul lui Marian Bâcu. Fostul atacant a suferit un AVC

Fostul fotbalist al Universităţii Craiova, Marian Bâcu (63 de ani), care a suferit luna trecută un accident vascular cerebral, a ieşit din spital.

Cifră alarmantă de la Ministerul Sănătăţii: 60.000 de români suferă anual un accident vascular cerebral

Anunţul a fost făcut duminică, 29 octombrie, zi în care este marcată Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral.

Ministerul Sănătăţii oferă finanţare spitalelor pentru pacienţii cu AVC

Ministrul Sănătăţii a transmis, vineri, că va acorda finanţare directă spitalelor pentru pacienţii care au suferit un atac vascular cereblar şi au nevoie de îngrijire şi recuperări, potrivit unui comunicat de presă.

Plan strategic de acţiune pentru accidentele vasculare cerebrale, semnat de ministrul Sănătăţii

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a semnat Declaraţia privind Planul de Acţiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E), un plan strategic dezvoltat de European Stroke Organization şi Stroke Alliance for Europe care trebuie implementat până în anul 2030.

Revoluţie în tratamentul accidentelor vasculare cerebrale: două femei şi-au recuperat utilizarea braţelor şi mâinilor datorită stimulării electrice

Două femei de 31 şi 47 de ani şi-au recuperat utilizarea braţului şi parţial şi a mâinii, rămase paralizate după un accident vascular cerebral (AVC), datorită stimulării electrice a măduvei spinării. Sunt primele două paciente care au experimentat această nouă posibilitate terapeutică, dezvoltat de grupul de cercetare condus de universităţile americane din Pittsburgh şi Carnegie […]

(P) Accidentul vascular cerebral, o urgenţă majoră

„Asimetrie facială, slăbiciune asimetrică a braţelor si dificultate in vorbire. Dacă aţi observat oricare din aceste semne, apelaţi imediat serviciul medical de urgenţă. Accidentul vascular cerebral este întotdeauna o urgenţă, indiferent de mecanismul de producere – ischemic sau hemoragic. Spitalul Clinic SANADOR, prin intermediul Compartimentului de Primiri Urgenţe şi al Secţiei de Neurologie, este singurul […]

Cea mai simplă şi sigură metodă care ajută creierul şi corpul în situaţii de stres, AVC, traumatism cerebral şi infecţii

Nu este vorba despre pastile, masaje scumpe, ci despre ceva gratuit şi fără efecte adverse - mângâierea unui câine.

Accident vascular cerebral suferit în direct de o prezentatoare TV: colegii au recunoscut simptomele şi au salvat-o

Julie Chin a spus că a început să-şi piardă vederea într-un ochi, apoi mâna şi braţul i-au amorţit.

Ce efecte majore are COVID-19 asupra inimii pacienţilor şi ce investigaţii sunt necesare

Lăcrămioara Petrescu, medic primar cardiolog, MedLife Griviţa explică faptul că virusul SARS-COV2, prin modificările inflamatorii pe care le induce, poate afecta atât muşchiul cardiac, cât şi endoteliul vascular (peretele intern al vasului de sânge). Şi cum vasele sunt prezente în toate organele, afectarea acestora poate avea multiple localizări: inimă, plămâni, rinichi, creier.

Copiii învaţă despre accidentul vascular cerebral, pentru a-şi salva bunicii. Trei simptome care pot prevesti un AVC

Iulia Ciortan este PR Director al proiectului Eroii FAST şi anunţă că luna aceasta s-a demarat etapa de comunicare pentru acest proiect în România. „Proiectul este dedicat copiilor. Se poate înscrie orice copil accesând platforma fastheroes.com. Avem deja cereri din partea şcolilor, avem cereri din partea copiilor. În România sunt peste un milion de oameni […]

Pericolul din spital. O tânără care a suferit un AVC a fost rănită de o bucată de metal desprinsă din computerul tomograf

Un accident mai puţin obişnuit s-a petrecut sâmbătă, la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde o pacientă a fost la un pas de moarte. Femeia, în vârstă de 36 de ani era în stare gravă, după ce a suferit un AVC. Medicii au supus-o unei examinări imagistice, la un computer tomograf care funcţionează de doi ani. […]

Interviu exclusiv Prof. Gheorghe Iana: Ce se întâmplă cu pacienţii care suferă un accident vascular cerebral, dar nu ajung la timp la spital. „Se pierd milioane de neuroni”

Prof. Dr. Gheorghe Iana, Medic primar de Radiologie şi Imagistică Medicală şi preşedintele Societăţii de Neuroradiologie şi Radiologie intervenţională din România îţi explică  situaţia în care se află pacienţii care suferă un AVC în contextul Covid. Prof. Iana te anunţă că a scăzut numărul celor care au ajuns la camera de gardă tocmai de teama […]

Epidemia nu afectează doar bolnavii de Covid-19. Sute de mii de pacienţi cronici au nevoie de îngrijiri medicale

Orice întârziere a unui pacient cronic la tratament îl poate expune mult mai repede decât orice altă infecţie. Radu Gănescu, peşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice, spune că s-au stins oameni pentru că, până li s-a făcut intervenţia pentru AVC, de exemplu, au fost trecuţi prin triajul pentru Covid. „Să aştepţi 4, 5 ore […]

AVC la tineri bolnavi de Covid-19? Iată ce îţi spune preşedintele Societăţii de Neurologie din România

Medicii americani au observat că mai mulţi bolnavi de Covid-19 au făcut accidente vasculare cerebrale, chiar dacă erau tineri. L-am întrebat pe Bogdan Popescu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România, dacă se confirmă şi în România cazuri de AVC la tineri şi care sunt simptomele care trebuie să te facă să contactezi de urgenţă un […]

Un supravieţuitor al unui AVC, în vârstă de 73 de ani, cu coloana vertebrală fracturată şi boală pulmonară, s-a vindecat de coronavirus

Un britanic, în vârstă de 73 de ani, care s-a luptat cu fractură dublă a coloanei vertebrale, trei infecţii în piept şi un accident vascular cerebral a reuşit să se vindece şi de infecţia de coronavirus.