avion

Precizările TAROM după incidentul de duminică seara

Cursa Bucureşti/Otopeni - Chişinău, cu un Boeing 737-700, a avut, duminică seară, 3 ore şi 10 minute de întârziere din motive tehnice, precizează TAROM.

Un avion al United Airlines, cu un panou lipsă, a aterizat în siguranţă în Oregon

Un panou extern lipsă la un avion Boeing a fost detectat când acesta a aterizat vineri pe un aeroport din statul american Oregon, anunţă United Airlines, citat de BBC.

Noua Zeelandă: Autorităţile vor analiza cutia neagră a avionului în care au fost zeci de răniţi

Comisia de Investigare a Accidentelor de Transport din Noua Zeelandă a anunţat marţi că va analiza cutiile negre ale avionului care aparţine companiei LATAM. Persoanele de la bordul zborului Sydney-Auckland au declarat luni că avionul cu 263 de pasageri şi 9 membri ai echipajului la bord a căzut brusc în aer. „Vecinul meu, care stătea […]

MAE: Călătorii cu avionul perturbate în Germania, din cauza grevei însoţitorilor de zbor ai Lufthansa

Atenţionare de la MAE: Greve în Germania ale însoţitorilor de bord ai Lufthansa pentru marţi şi miercuri, călătoriile vor fi perturbate.

Anchetă după ce ambii piloţi ai unui avion au adormit în timpul zborului

Ministerul Transporturilor din Indonezia va lansa o investigaţie după ce doi piloţi ai companiei Batik Air au adormit în timpul unui zbor, potrivit agenţiei Antara care îl citează pe directorul general al aviaţiei civile. Avionul a deviat de la traseu.

Un avion Boeing 777 a aterizat de urgenţă la Los Angeles după ce a pierdut un pneu

Un avion Boeing 777 al companiei United Airlines a aterizat, joi, de urgenţă la Los Angeles după ce a pierdut un pneu la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Internaţional San Francisco.

Cel mai mare mister din istoria aviaţiei. Autorităţile ar putea reîncepe căutările avionului Malaysia Airlines dispărut în 2014

Autorităţile din Malaysia au anunţat că ar putea reîncepe căutările avionului Malaysia Airlines. Acesta a dispărut în martie 2014. Pentru găsirea avionului, a fost organizată cea mai mare operaţiune de căutare din istorie.

Un portavion american testează o catapultă pentru decolarea cu reacţie: maşinile sunt aruncate în apă cu o viteză de peste 240 km/h

Imagini spectaculoase surprinse de la lansări efectuate pe portavionul John F. Kennedy.

Un pilot cu viteză de reacţie a ajutat la naşterea unui bebeluş în timpul zborului

Un pilot cu viteză de reacţie a ajutat la naşterea unui bebeluş în timpul zborului. Pilotul Jakarin Sararnrakskul a asistat la naşterea copilului pe un zbor VietJet de la Taipei la Bangkok.

Modul avion: Este sau nu necesar în timpul zborului?

Modul avion, considerat cândva crucial pentru siguranţa călătoriilor cu avionul, a fost demontat ca necesitate, în ciuda miturilor persistente care înconjoară utilizarea sa, relatează Gizmodo. În timp ce pasagerii îşi setează adesea, din obişnuinţă, telefoanele în modul avion, realitatea e că acest lucru este în mare parte inutil pentru prevenirea interferenţelor cu sistemele de navigaţie […]

23 de zboruri din 29 cu avionul privat. Critici la adresa Ursulei von der Leyen

Comisia Europeană în ansamblu a efectuat 29 de astfel de zboruri în 2023, potrivit unui document solicitat de Martin Schirdewan, politician european şi lider al Partidului de Stânga, şi obţinut de agenţia de presă germană Deutsche Presse-Agentur. Potrivit unui cod de conduită pentru comisari, avioanele private ar trebui folosite doar în cazuri excepţionale. Înaltul Reprezentant […]

Un balon de mici dimensiuni a fost interceptat de un avion de luptă în SUA

Un balon de mici dimensiuni care zbura deasupra munţilor din vestul SUA a fost interceptat de un avion de luptă. Incidentul a avut loc vineri, în Utah, potrivit Comandamentului de Apărare Aerospaţială din America de Nord.

Cele mai populare oraşe în luna iubirii: Paris şi Roma

Biletele de avion pentru Dragobete au fost mai scumpe decât cele pentru Valentine’s Day cu aproximativ 20 de euro, potrivit Vola.ro. Cei care au călătorit de Valentine’s Day au petrecut mai multe zile la destinaţie faţă de cei care călătoresc de Dragobete. O explicaţie ar putea fi că Valentine’s Day a fost într-o zi de […]

Boeing îl demite pe şeful programului 737 Max în urma incidentelor de siguranţă

Boeing l-a demis pe directorul executiv Ed Clark, şeful programului său de avioane 737 Max, după ce o explozie dramatică – şi terifiantă – în aer, în luna ianuarie, a subliniat problemele curente ale avionului, scrie CNN, citat de Aleph News. 737 Max este cel mai bine vândut avion al Boeing, dar a fost o […]

Seria neagră continuă pentru Boeing

O parte din aripa unui avion Boeing care zbura de la San Francisco la Boston s-a rupt.

Războiul din Ucraina, ziua 725. Armata ucraineană a doborât un avion rusesc, 12 drone şi o rachetă Kh-59 / Oraşul Kramatorsk, atacat cu rachete

UPDATE Ucraina acuză Rusia că a executat prizonieri de război răniţi UPDATE Propunere: euro-obligaţiuni pentru consolidarea apărării europene UPDATE Rusia ocupă Avdiivka, după ce Ucraina şi-a retras trupele. Este cea mai mare reuşită a Rusiei în 9 luni UPDATE Exilaţii ruşi îşi exprimă susţinerea pentru Ucraina în memoria lui Navalnîi UPDATE Trupul neînsufleţit al liderului opoziţiei ruse Alexei Navalnîi a […]

Ucraina a doborât duminică dimineaţă un avion rusesc, 12 drone şi o rachetă Kh-59

Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât 12 drone Shahed, un avion Su-34 şi o rachetă Kh-59 duminică dimineaţă, relatează kyivindependent.com, care citează Forţele Aeriene Ucrainene.

INS: Preţurile biletelor de avion au crescut cu 21% în ianurie faţă de luna precedentă

Biletele de avion s-au scumpit în doar o lună cu circa 21%, iar faţă de ianuarie 2023, preţul biletelor de avion a crescut, în medie, cu 16%, potrivit datelor publicate de Institutului Naţional de Statistică privind preţurile de consum în luna ianuarie din acest an, relatează Ziarul Financiar.

Avion de mari dimensiuni, transportat pe străzile Bucureştiului în noaptea de vineri spre sâmbătă

Un avion McDonnell Douglas MD83 de mari dimensiuni va fi transportat de la Romaero Băneasa la Aerodromul Clinceni, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Taylor Swift ameninţă că va da în judecată un student care i-a urmărit avionul privat

Un student care urmăreşte avioanele private ale celebrităţilor spune că avocaţii lui Taylor Swift au ameninţat că îl vor da în judecată pentru că a împărtăşit online informaţiile despre zborurile ei.

Mureş: O bucată de tablă cât o capotă de autoturism a căzut dintr-un avion lângă o grădiniţă

O bucată de tablă de mărimea unei capote de autoturism a căzut, marţi, dintr-un avion, lângă o grădiniţă din localitatea Nazna, judeţul Mureş.

Suma record plătită de românii pe bilete de avion în ianuarie 2024

Românii au cumpărat în luna ianuarie bilete de avion în valoare de 9 milioane de euro, cu 33% mai mult faţă de anul trecut, arată datele unei companii de profil..

Mai mulţi morţi după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste case în Florida

Mai multe decese au fost confirmate după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit joi într-un cartier de case din Florida, luând foc mai multe dintre locuinţe, potrivit Departamentului de Poliţie din Clearwater.

Un avion de vânătoare american F-16 s-a prăbuşit în largul coastei de vest a Coreei de Sud

Un avion de vânătoare american F-16 s-a prăbuşit în largul coastei de vest a Coreei de Sud. Pilotul s-a catapultat.

Un explorator susţine că a rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale aviaţiei

Tony Romeo, un fost ofiţer de informaţii al Forţelor Aeriene şi CEO al companiei Deep Sea Vision, crede că imaginile neclare de pe fundul mării arată aeronava care a dispărut în 1937, potrivit Sky News. El a folosit sonarul care în decembrie, anul trecut, a descoperit o formă neclară, asemănătoare cu cea a unui avion, […]

Protest al unui bărbat al cărui avion a întârziat: a deschis o ieşire de urgenţă şi a mers pe aripă

Aeroportul internaţional din Mexico City a recunoscut că un bărbat a deschis o ieşire de urgenţă şi a ieşit pe o aripă a unui avion care era parcat şi aştepta să decoleze joi. Aeroportul a precizat că bărbatul a fost predat poliţiei. Zeci de pasageri au semnat o copie scrisă a unei declaraţii în care […]

Avionul prăbuşit în regiunea Belgorod. Putin susţine că armata ucraineană a doborât aeronava

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că avionul militar rus care s-a prăbuşit miercuri în apropierea graniţei cu Ucraina a fost doborât de armata ucraineană, fie intenţionat, fie din greşeală.

Misterul prăbuşirii avionului în Rusia. Ucrainenii vor anchetă internaţională şi susţin că doar cinci cadavre au ajuns la morgă

Autorităţile din Ucraina cer acces internaţional la locul prăbuşirii avionului din Belgorod şi susţin că „doar cinci cadavre” au fost trimise la morgă. Rusia susţine în continuare că Ucraina a doborât avionul de transport cu o rachetă şi că aeronava transporta 65 de prizonieri de război ucraineneni.

Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât / Rusia atacă la Harkov / Gazul rusesc în UE se prăbuşeşte de la 45 la 14% în 3 ani

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni joi pentru a discuta acuzaţiile Moscovei potrivit cărora forţele ucrainene au doborât un avion militar de transport rusesc, ucigându-i pe toţi cei aflaţi la bord.

Zelenski acuză Rusia că se joacă cu vieţile prizonierilor de război ucraineni

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri o clarificare a circumstanţelor prăbuşirii unui avion rusesc în regiunea Belgorod şi a acuzat Moscova că "se joacă cu vieţile prizonierilor de război ucraineni".

Roata unui avion de pasageri Boeing a căzut chiar înainte de decolare pe un aeroport din SUA

Avionul implicat în incident este un model Boeing 757. Acesta aştepta să decoleze de pe Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson Atlanta spre Bogota, Columbia. La bord se aflau 172 de pasageri, doi piloţi şi patru membri ai echipajului. Administraţia Federală de Aviaţie a întocmit un raport preliminar în care scrie că roata din faţă s-a desprins şi […]

Avionul rusesc care s-a prăbuşit în apropiere de Ucraina avea 65 de prizonieri ucraineni la bord

Avionul de transport militar rusesc care s-a prăbuşit miercuri în regiunea rusă Belgorod, în apropiere de Ucraina, transporta 65 de prizonieri de război ucraineni, şase membri ai echipajului şi trei persoane care îi însoţeau, anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de AP.

Un avion militar rusesc s-a prăbuşit în regiunea Belgorod. La bord se aflau 65 de prizonieri ucraineni, potrivit Moscovei

UPDATE Rusia a acuzat miercuri Ucraina că a doborât în mod deliberat un avion de transport militar rusesc care transporta 65 de soldaţi ucraineni capturaţi pentru un schimb de prizonieri, în ceea ce a numit un act de terorism barbar care a ucis în total 74 de persoane. Ministerul rus al Apărării a declarat că şase […]

Incident în Iran din cauza unui avion de luptă care a provocat un boom sonic

Un avion de luptă a provocat un boom sonic într-o provincie din Iran. Zgomotul puternic a pus în alertă autorităţile şi populaţia care au crezut că este vorba despre o explozie, potrivit Reuters.

Rusia susţine că un avion cu 6 persoane la bord a dispărut de pe radare, deasupra Afganistanului

Un avion cu şase persoane la bord a dispărut de pe ecranele radarelor deasupra Afganistanului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au anunţat duminică autorităţile aviatice ruse, iar poliţia afgană susţine că a primit informaţii despre un accident, transmite Reuters.

Gorghiu: La aducerea în ţară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion, plus diurnă şi cazare

Pentru aducerea în ţară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion, la care se adaugă diurna şi cazarea ofiţerilor de poliţie implicaţi în preluarea persoanei căutate, susţine Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei. Conform acesteia, în 2023, s-au cheltuit în acest scop peste 10 milioane de lei.

Incident într-un avion TAROM: Un pasager a apelat la un gest extrem de automutilare

Un pasager a devenit agresiv şi „a apelat la un gest extrem de automutilare” la bordul unui avion Bruxelles-Bucureşti, a anunţat joi compania TAROM.

Vremea de iarnă îngreunează călătoriile cu avionul şi trenul în Europa

Ploaia îngheţată din centrul şi sudul Germaniei a blocat miercuri sute de zboruri şi a perturbat călătoriile cu trenul, în timp ce ninsorile abundente din capitala Norvegiei au dus la închiderea temporară a principalului aeroport al ţării, scrie Reuters.

Primele 40 de inspecţii ale avioanelor Boeing 737 MAX 9 au fost finalizate

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a anunţat miercuri că inspecţiile unui prim grup de 40 de avioane Boeing 737 MAX 9 au fost finalizate, un obstacol cheie pentru a debloca în cele din urmă avioanele de la sol, după ce un panou de cabină s-a rupt în 5 ianuarie în timpul zborului, scrie Reuters.