biserica catolic

3 milioane de euro din banii Bisericii Catolice, spălaţi prin intermediul unor cluburi de noapte

Autorităţile elene au blocat conturile bancare şi activele a cinci patroni de cluburi de noapte, suspectaţi de spălarea unor fonduri aparţinând Bisericii Catolice din Grecia, scrie Reuters.

Un premier european s-a declarat în favoarea pedepsei cu moartea. Ţara lui a abolit-o în 1997

Catolic practicant, premierul polonez Mateusz Morawiecki a spus în timpul unei sesiuni de întrebări pe Facebook că nu împărtăşeşte punctul de vedere al Bisericii Catolice.

Cardinalul german care vrea „revoluţie” în Biserică, noi declaraţii curajoase: Homosexualii fac parte din comunităţile noastre

Cardinalul Reinhard Marx revine în actualitate cu noi afirmaţii radicale.

Cardinalul Hollerich: „Este homosexualitatea un păcat? Să schimbăm doctrina”

Biserica trebuie să îşi schimbe modul de evaluare a homosexualităţii, spune cardinalului Jean Claude Hollerich, preşedintele Comisiei Conferinţelor Episcopale din Uniunea Europeană: „Felul în care Papa s-a exprimat în trecut poate duce la o schimbare de doctrină".

Papa Francisc revizuieşte legea Bisericii Catolice. Măsuri drastice împotriva clericilor care abuzează minori şi adulţi vulnerabili

Papa Francisc a emis marţi cea mai extinsă revizuire a legii Bisericii Catolice din ultimele patru decenii, insistând ca episcopii să ia măsuri împotriva clericilor care abuzează minori şi adulţi vulnerabili, comit fraude sau încearcă să manipuleze femei, informează Reuters. Revizuirea, care este în lucru din 2009, implică toată secţiunea şase din Codul de drept […]