bm

Business Magazin a premiat cele mai puternice femei din business la Gala „Woman in Power” – FOTO

Revista Business Magazin a premiat, miercuri seară, la Gala "Woman in Power", în prezenţa a peste 300 de invitaţi, zece dintre cele mai de marcă reprezentante ale succesului, prezentate în a doua ediţie a catalogului "200 cele mai puternice femei din business".

Eveniment Business Magazin: „Gala Women in Power 2013” – Puterea de a conduce în stil feminin

Business Magazin susţine implicarea activă a femeilor din mediul de afaceri românesc prin materiale cuprinzătoare şi le va celebra, miercuri, într-un eveniment dedicat lor "Gala Women in Power 2013", la care se vor acorda premii de recunoaştere a femeilor de succes din România.

„Regele nopţilor albe” – Milioane de euro din cocteiluri, muzică şi femei frumoase, în Business Magazin

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor săptămâna aceasta, începând cu luni, 18 februarie, cu titlul "Regele nopţilor albe", prezintă povestea de succes a celor care au reuşit să scoată profituri de milioane de euro din cocteiluri, muzică şi femei frumoase.

Freelancer cu salariu de CEO, în Business Magazin

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor săptămâna aceasta, începând de luni, cu titlul "Freelancer cu salariu de CEO", este dedicat celor câteva zeci de mii de români care îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing.

Povestea celei mai puternice femei din asigurări din România, în Business Magazin

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor săptămâna aceasta începand de luni, cu titlul "Doamna profesoară de asigurări", prezintă povestea şefei AXA Life Insurance, Violeta Ciurel, şi viziunea sa asupra evoluţiei pieţei asigurărilor în România în 2013.

„Economia hipsterilor” – analiza unui fenomen social şi cultural, în Business Magazin

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor săptămâna aceasta, începând de luni, 14 ianuarie, cu titlul "Economia hipsterilor" - analiza unui fenomen social şi cultural, este dedicat hipsterilor şi potenţialului lor creativ şi economic.

ANALIZĂ: Retragerea trupelor internaţionale ar putea afecta dezvoltarea Afganistanului

Dezvoltarea Afganistanului ar putea fi afectată de reducerea prezenţei militare internaţionale în această ţară începând din 2014, conform unui raport intern al Băncii Mondiale (BM) publicat luni.

Retrospectiva anului 2012 şi oameni de business – dovezi ale globalizarii, în Business Magazin – FOTO

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor săptămâna aceasta, începând de luni, este "Personalitatea anului 2012: Expantreprenorul", poveştile antreprenorilor de origine străină care au dezvoltat afaceri şi deţin companii importante, dovezi vii ale globalizării.

Sfaturile şi previziunile şefului RBS România pentru viitori bancheri, în Business Magazin

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor luni, 10 decembrie, este "Vrei să te faci bancher?", în care şeful RBS România, Henk Paardekooper, detaliază învăţămintele crizei pentru viitorul sistemului bancar şi al profesiunii de bancher.

Pilot peste patru miliarde de euro – Sergiu Oprescu, şeful Alpha Bank, în Business Magazin

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor luni, 5 noiembrie, este "Pilot peste patru miliarde de euro", care prezintă viziunea şefului Alpha Bank, Sergiu Oprescu, asupra economiei româneşti.

Business Magazin: Dana Cortina despre cum să faci business auto deşi vânzările au ajuns ca în 2000

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune luni este "Lecţii de management pe o piaţă în cădere liberă" în care Dana Cortina, cea mai puternică femeie din piaţa auto locală, arată cum poţi să faci business cu maşini chiar dacă vânzările au scăzut la nivelul anului 2000.

Omul care mişcă o cincime din agricultura României – azerul Jabbar Kanani, în Business Magazin

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor luni, 22 octombrie, este "Omul care mişcă o cincime din agricultură" - azerul Jabbar Kanani, care în primul său interviu în presă povesteşte despre evoluţia afacerii sale, investiţiile făcute, dar şi potenţialele riscuri.

„Metroul hi-tech” sau cum s-a transformat un spaţiu public în unul privat, în noul Business Magazin

Materialul de copertă pe care noul Business Magazin îl propune cititorilor luni, 15 octombrie, este "Metroul hi-tech. Urmează staţia: Angry Birds", în noul format al revistei fiind şi alte subiecte de actualitate, analizate şi comentate.

Banca Mondială: România trebuie să ceară fonduri UE în 2014-2020 în funcţie de competitivitate şi problemele locale

Pregătirea documentaţiei pentru exerciţiul financiar UE 2014-2020 trebuie să ia în calcul competitivitatea redusă a economiei româneşti, evitându-se greşeala din 2006, când politicile de la nivelul UE au fost copiate integral şi fără legătură cu problemele locale în documente strategice,potrivit BM.

Preşedintele Băncii Mondiale: Zilele regimului Hugo Chavez sunt numărate

Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, a afirmat joi că zilele regimului preşedintelui venezuelan Hugo Chavez sunt "numărate" şi că fără sprijinul său Guvernele din Cuba şi Nicaragua vor avea dificultăţi în a se menţine la putere.

Board-ul Băncii Mondiale va discuta la jumătatea lui iunie împrumutul preventiv de 1 mliliarde de euro pentru România

Board-ul Băncii Mondiale (BM) va discuta la jumătatea lunii iunie acordarea împrumutului preventiv negociat cu România, în valoare de un miliard de euro, se arată în comunicatul comun al FMI, Comisiei Europene şi al BM, de la finalul vizitei de evaluare.

Banca Mondială: Criza zonei euro afectează recuperarea economică în ţările din Europa emergentă şi Asia Centrală

Continuarea crizei din zona euro afectează recuperarea modestă în desfăşurare în ţările din Europa emergentă şi Asia Centrală, potrivit Băncii Mondiale (BM), care a avertizat şi asupra unei crize a creditelor în regiune din cauza expunerii faţă de băncile din Vest.

Nazare a semnat un contract de finanţare pentru un proiect cu Banca Mondială prin care să crească eficienţa Ministerului Transporturilor

Ministrul Transporturilor Alexandru Nazare a semnat miercuri un contract de finanţare de 16,73 milioane lei, fără TVA, din fonduri europene nerambursabile pentru un proiect prin care Banca Mondială va acorda asistenţă în vederea creşterii şi eficientizării capacităţii administrative a ministerului.

România negociază cu Banca Mondială un împrumut de un miliard de euro

România negociază cu Banca Mondială (BM) o linie de credit de un miliard de euro pentru a susţine bugetul ţării, a declarat Francois Rantrua, country manager pentru România al BM.

Banca Mondială va pune la dispoziţia ţărilor emergente afectate de criza din zona euro 27 miliarde dolari

Banca Mondială (BM) va pune la dispoziţia ţărilor emergente din Europa şi Asia Centrală (ECA) afectate de criza din zona euro 27 de miliarde de dolari, în următorii doi ani, pentru susţinerea reformelor structurale, a sectoarelor bancare şi a programelor sociale.

Banca Mondială anticipează o creştere a PIB de 1,5% pentru România în 2012, constrânsă de criza din zona euro

Banca Mondială (BM) anticipează o creştere de 1,5% a Produsului Intern Brut (PIB) pentru România în acest an, după ce estima într-un raport din iunie 2011 o expansiune de 3,7%, pesimismul instituţiei fiind determinat de vulnerabilităţile economiei româneşti la criza datoriilor de stat din zona euro.

Banca Mondială a redus prognoza de creştere economică globală pentru acest an: Turbulenţele din zona euro pot declanşa o nouă criză financiară mondială

Banca Mondială a redus prognoza de creştere economică globală pentru acest an de la 3,6% la 2,5%, cea mai drastică revizuire din ultimii trei ani, anticipând că intrarea zonei euro în recesiune va accentua impactul încetinirii creşterii economice pe marile pieţele emergente, transmite Bloomberg.

Banca Mondială: România va avea în acest an o creştere a PIB de 1,5%, la jumătate din media UE10

România va înregistra în acest an o creştere economică de 1,5%, circa jumătate din media de la nivelul a zece state din estul Europei - UE10, potrivit estimărilor Băncii Mondiale.

Băsescu: Cert este că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi cu salariile

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat, joi, după întâlnirea avută cu membrii delegaţiei FMI, BM şi CE, că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi salariile din sectorul bugetar.

Băsescu: Este exclusă intrarea în derapaj, avem toate centurile de siguranţă puse

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este optimist în perspectiva anului 2012 şi că este exclusă intrarea în derapaj dacă se respectă cele stabilite cu FMI, BM, CE, menţionând că România are "puse toate centurile de siguranţă".

Băsescu: Cred că vom avea o creştere de peste 2%, dar să vedem şi datele pe trimestrul patru

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după întâlnirea cu FMI, BM şi CE, că este de părere că va exista o creştere economică de peste 2%, rămânând însă de văzut datele care vor fi înregistrate pe trimestrul patru al anului.

Băsescu: Deficitul va fi construit pe 1,9% din PIB, cu marjă de până la 2,5% pe cash

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, după discuţia cu "troica" formată din FMI, BM şi CE, că deficitul bugetar va fi construit pe 1,9% din PIB, cu marjă de până la 2,5% pe cash, ceea ce înseamnnă 3% pe ESA.

BM: Băncile de dezvoltare pot finanţa ţările sărace cu 200 mld dolari în contextul crizei datoriilor

Băncile de dezvoltare pot oferi finanţare de până la 200 de miliarde de dolari pentru a ajuta ţările sărace să suporte impactul crizei datoriilor suverane din Europa, a declarat marţi preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick.

Cei mai admiraţi CEO din România: Vezi cine sunt premianţii galei BUSINESS Magazin

BUSINESS Magazin a premiat cei mai admiraţi CEO din România în cadrul celei de-a doua ediţii a galei CEO Awards, care a reunit elita business-ului românesc, nume reprezentative din energie, servicii financiare, IT&C, industrie, FMGC, comerţ şi transporturi, construcţii şi servicii.

Banca Mondială: Femeile din România, plătite în medie cu 10% mai puţin decât bărbaţii pentru joburi similare

Femeile din România sunt plătite în medie cu 10% mai puţin comparativ cu bărbaţii pentru joburi similare şi pentru acelaşi nivel de instruire, însă diferenţa este mai redusă faţă de cea înregistrată în regiune, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM).

Preşedintele Băncii Mondiale avertizează: Economia mondială intră într-o nouă zonă periculoasă

Economia mondială intră într-o "nouă zonă periculoasă", cu o creştere încetinită însoţită de slăbirea încrederii investitorilor, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick.

Băsescu: S-a reluat creşterea economică. Toate obiectivele pentru a doua revizuire a acordului în curs au fost atinse. Vezi declaraţiile preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, după întrevederea cu membrii delegaţiei comune FMI, CE şi BM, că s-a reluat creşterea economică şi toate obiectivele pentru a doua revizuire a acordului în curs au fost atinse.

Preşedintele Băsescu se întâlneşte cu delegaţia FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale

Preşedintele Traian Băsescu va avea astăzi la ora 16.00 o întâlnire cu delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, a anunţat Preşedinţia.

Guvernanţa corporatistă a societăţilor de stat, subiect de discuţie între delegaţiile MJ, BM şi FMI

Conducerea Ministerului Justiţiei a avut, marţi, o discuţie cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale pe subiectul guvernanţei corporatiste a societăţilor de stat, partea română anunţându-şi intenţia promovării unui act normativ.

O misiune comună FMI-Banca Mondială-CE vine miercuri la Bucureşti pentru a doua evaluare din noul acord

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale vine miercuri la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, reprezentanţii instituţiilor internaţionale urmând să analizele modul în care au fost îndeplinite reformele în prima jumătate a acestui an.

Predoiu şi reprezentanţii BM au discutat despre Programul de analiză a eficienţei sistemului judic

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a discutat, vineri, cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre elemente preparatorii pentru lansarea Programului analizei eficienţei sistemului judiciar, stadiul negocierilor şi despre echipa care va efectua studiul.

Geithner, nevoit s-o susţină pe Lagarde la şefia FMI pentru a păstra un american la vârful BM

Secretarul general al Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, ar putea fi nevoit s-o susţină pe Christine Lagarde, ministrul francez al Finanţelor, pentru postul de director general al FMI, pentru ca preşedintele Băncii Mondiale să rămână, conform tradiţiei, un american, transmite Bloomberg.

Banca Mondială ar putea acorda 400 milioane de euro României în luna septembrie

Banca Mondială (BM) ar putea acorda României un împrumut de 400 de milioane de euro în luna septembrie, a declarat pentru Bloomberg Cătălin Păuna, economistul-şef al Biroului din România al BM.

BM: Leul se va întări pe termen lung, odată cu îmbunătăţirea standardului de viaţă din România

Leul se va întări în raport cu euro pe termen lung, odată cu creşterea standardului de viaţă din România, a declarat pentru MEDIAFAX Kaspar Richter, senior economist la Banca Mondială.

Şeful Băncii Mondiale: Economia mondială este la „un şoc distanţă” de o criză alimentară de amploare

Economia mondială este la numai "un şoc distanţă" de o criză de amploare a aprovizionării şi preţurilor la alimente, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, citat de Bloomberg.