bruxelles

Ciolacu are întâlniri, luni la Bruxelles, cu Serghei Stanişev, Frans Timmermans şi David Sassoli

Liderul interimar al PSD Marcel Ciolacu va avea, luni la Bruxelles, o întrevedere cu preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni Serghei Stanişev. El se va întâlni şi cu vicepreşedintele executiv al CE Frans Timmermans, precum şi cu preşedintele PE David Sassoli.

Corina Creţu: Am plecat pentru că mi-a fost ruşine să mai spun că sunt în PSD

Corina Creţu a declarat, duminică, la Convenţia Pro România, că motivul pentru care a plecat din PSD şi a renunţat la funcţia de comisar european a fost că i-a fost ruşine să mai spună la Bruxelles că este în Partidul Social Democrat.

Klaus Iohannis se întâlneşte vineri cu preşedintele Consiliului European, la Bruxelles

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, agenda discuţiilor urmând să fie dedicată negocierilor privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, informează Administraţia Prezidenţială.

Tăriceanu, despre Brexit: Înţeleg furia britanicilor pe birocraţia de la Bruxelles. O avem şi noi

Călin Popescu Tăriceanu a scris, vineri, pe Facebook, în urma anunţului Marii Britanii de retragere din UE, că 31 ianuarie 2020 va rămâne o zi tristă în istoria Europei. Acesta a zis că înţelege furia britanicilor „pe birocraţia de la Bruxelles, pentru că aceeaşi frustrare o avem şi noi”.

Moment emoţionant la Bruxelles: Europarlamentarii britanici şi-au luat rămas bun de la UE, ţinându-se de mâini şi cântând cu „ochii în lacrimi” – VIDEO

Un moment emoţionant a avut loc, miercuri seară, în Parlamentul European, după ce votul privind ratificarea acordului Brexit a fost finalizat. Europarlamentarii britanici prezenţi la sesiunea plenară s-au ridicat în picioare şi au cântat, ţinându-se de mâini, astfel marcând sfârşitul unei ere pentru Marea Britanie.

Negociatorul-şef al UE, transmite Marii Britanii că Bruxellesul nu va face „niciodată, niciodată, niciodată” compromisuri privind piaţa unică

Uniunea Europeană nu va face "niciodată, niciodată, niciodată" compromisuri care să afecteze integritatea pieţei sale unice, a avertizat Michel Barnier, negociatorul-şef al UE, spunând că Marea Britanie trebuie acum să se confrunte cu realitatea după ce a subestimat consecinţele procedurii Brexit.

Ludovic Orban s-a întâlnit la Bruxelles cu David Maria Sassoli. Subiectele discutate de cei doi

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, după întrevederea cu preşedintele PE, David Maria Sassoli, că în perioada următoare va avea loc intensificarea dialogului la nivel european, iar autorităţile de la Bucureşti se vor implica mult mai activ în procesul decizional european.

Ludovic Orban, prima vizită externă ca premier, la Bruxelles. Cu ce lideri europeni se va întâlni şeful Executivului

Premierul Ludovic Orban începe marţi o vizită de lucru la Bruxelles la sediul instituţiilor europene, respectiv al NATO, fiind prima deplasare externă pe care o face în calitate de şef al Executivului. El se va întâlni cu liderii europeni, dar şi cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Ludovic Orban efectuează săptămâna viitoare prima vizită externă în calitate de premier

Premierul Ludovic Orban va efectua săptămâna viitoare o vizită de lucru la Bruxelles, la sediul instituţiilor europene, respectiv al NATO, fiind prima deplasare externă pe care o face în calitate de şef al Executivului. El se va întâlni cu liderii europeni, dar şi cu Jens Stoltenberg.