bucuresti

Restaurantul din Snagov în flăcări fusese controlat şi amendat în mai

Restaurantul din Snagov la care a izbucnit, sâmbătă, un incendiu puternic, fusese controlat şi amendat în luna mai, pentru deficienţe pe linia securităţii la incendiu.

Circulaţie restricţionată în Bucureşti în 21 şi 22 decembrie

În zilele de 21 şi 22 decembrie circulaţia rutieră va fi restricţionată pe mai multe artere din Bucureşti, cu ocazia organizării evenimentelor de comemorare a Revoluţiei din 1989.

Expoziţie care marchează „Anul Cajal”, în jurul Palatului Şuţu,organizată de MMB şi Ambasada Spaniei

Ambasada Spaniei la Bucureşti prezintă, în colaborare cu Muzeul Muncipiului Bucureşti şi cu Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei expoziţia de fotografie ştiinţifică „Fotciencia”, ediţia a XIX-a.

CFR: Cinci trenuri vor avea oprire şi în staţia Otopeni Nord PO

Cinci trenuri care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Urziceni – Slobozia Veche , vor avea, începând de luni, oprire şi în staţia Otopeni Nord PO, anunţă vineri CFR Călători.

Se lucrează pe şantierul Teatrului de Vară din Parcul Bazilescu, în Sectorul 1 din Bucureşti

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că încă se lucrează intens pe şantierul Teatrului de Vară „Nicolae Bălcescu” din Parcul Bazilescu.

Ceaţă, ploaie şi carosabil umed, vineri dimieaţa, pe mai multe artere din ţară

Ceaţa determină scăderea vizibilităţii în trafic în judeţele Gorj, Timiş şi Vâlcea, iar pe autostrăzi carosabilul e umed, vineri dimineaţa, potrivit Centrului Infotrafic.

Ion Cristoiu: Schimb de telegrame Petrache Lupu de la Maglavit – Mareşal Ion Antonescu

Slăbiciune. Nu odată am scris despre marea slăbiciune a românilor. Rapida inflamare, dependenţa de impulsul momentului, urmată de calmare pînă la indiferenţă. Asta-i face vulnerabili la manipularea cea mai simplistă. Ajunge ca vreo cîteva site-uri şi televiziuni de ştiri să dea în buclă aceleaşi imagini de dimineaţă pînă seara, însoţite de trilurile gîfîite ale coţofenelor […]

Femeia care s-a aruncat de la etajul 5 şi a căzut peste o altă femeie, în centrul Bucureştiului, a fost arestată preventiv

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală faţă de o femeie de 43 de ani care, în 25 octombrie, în timp ce era la locul de muncă, situat la etajul 5 al unui imobil din Bucureşti, Sectorul 4, în încercarea de a se sinucide, s-a aruncat de la balcon […]

Restricţii de trafic pe Autostrada Bucureşti-Constanţa

Restricţii de trafic sunt anunţate joi pe anumite tronsoane ale Autostrăzii Bucureşti-Constanţa, unde vor fi efectuate lucrări.

Times of Israel: Autorităţile au spus familiei lui Tal Haimi, israelian cu cetăţenie română, că acesta a fost ucis pe 7 octombrie

Familia ostaticului Tal Haimi şi Kibbutzul Nir Yitzhak, unde acesta locuia, au anunţat, miercuri, într-o declaraţie comună, că autorităţile au transmis că acesta a fost ucis pe 7 octombrie, scrie The Times of Israel.

Bursa de la Bucureşti a crescut şi astăzi. aprecierea de la început de an este de 30,25%

Miercuri, indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti s-a apreciat cu 0,33% la 15.191,31 de puncte, un nou maxim istoric, care duce aprecierea de la început de an la 30,25%.

Tal Haimi, israelianul cu cetăţenie română, răpit de Hamas, a murit / Soţia lui a venit la Bucureşti la sfârşitul lunii octombrie pentru a cere sprijinul României

Un israelian cu cetăţenie română, Tal Haimi, răpit de Hamas în 7 octombrie, a murit, a anunţat miercuri Ambasada Israelului la Bucureşti.

Reacţia Administraţiei Spitalelor Bucureşti, după percheziţiile DNA

Administraţia Spitalelor Bucureşti (ASSMB) susţine că a pus la dispoziţia procurorilor anticorupţie toate înscrisurile şi informaţiile cerute la percheziţiile de marţi. DNA a cerut contracte de achiziţie publică încheiate de către Cristian Plută.

Contractul pentru lărgirea la 4 benzi a DN 1A, între Centura Bucureşti şi Şoseaua Chitila, semnat

Directorul CNAIR a anunţat marţi semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de lărgire la 4 benzi a DN 1A, pe sectorul cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu Şoseaua Chitila – Mogoşoaia (judeţul Ilfov).

Al doilea mare dosar DNA pe infracţiuni de corupţie din ASSMB. Vizată de DNA: Oana Gabriela Sivache, o apropiată a lui Vlad Voiculescu

Procurorii Secţiei I a DNA fac astăzi o serie de percheziţii la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), la sediul Spitalului de Boli Cronice „Sfântul Luca” din Bucureşti şi la sediul Spitalului Clinic Colţea din Bucureşti, vizând suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici, în cursul anului 2023, în contextul […]

Iohannis vrea cât mai curând posibil o decizie pozitivă referitoare la aderarea României la Schengen

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis, luni, ambasadorilor statelor membre ale UE acreditaţi la Bucureşti că aderarea României la Spaţiul Schengen ar transmite un puternic mesaj de solidaritate din partea Uniunii şi a subliniat necesitatea adoptării unei decizii pozitive în acest sens.

Metrorex deschide toate căile de acces ale staţiilor Parc Drumul Taberei şi Academia Militară

Din 11 decembrie, locuitorii din cartierul Drumul Taberei şi din zona Universităţii Bucureşti vor putea circula mai uşor cu metroul.

Scade numărul locuinţelor date în folosinţă

În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023 au fost date în folosinţă 49993 locuinţe, în scădere cu 2801 locuinţe, faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2022.

A intrat în vigoare noul mers al trenurilor. Iată principalele modificări

CFR Călători informează că, de duminică, 10 decembrie, intră în vigoare noul Mers al trenurilor 2023-2024, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024.

Indicele BET al BVB depăşeşte pragul de 15.000 de puncte şi ajunge la un nou maxim istoric

Bursa de la Bucureşti a înregistrat vineri un nou maxim istoric prin prisma indicelui BET, care s-a apreciat cu 1,36% şi a trecut în premieră de pragul de 15.000 de puncte, în contextul în care 19 din cele 20 de acţiuni din componenţa sa au închis şedinţa pe plus, scrie Ziarul Financiar.

De duminică, intră în vigoare noul mers al trenurilor

CFR Călători informează că, de duminică, 10 decembrie, intră în vigoare noul Mers al trenurilor 2023-2024, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2024.

Circulaţia tramvaielor pe linia 25 se reia de sâmbătă în Bucureşti

Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă că din 9 decembrie se reia circulaţia tramvaielor pe linia 25. Tot cu această dată, linia navetă de autobuz 625 şi linia de tramvai 12 se suspendă.

Fostul director ASSMB şi alte persoane acuzate de fapte de corupţie au fost trimise în judecată

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus miercuri trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a fostului director al ASSMB, Cristian Plută, precum şi a altor persoane acuzate de fapte de corupţie în acelaşi dosar.

Avarie la Magistrala III Sud în Bucureşti: zone din Sectoarele 2 şi 3, fără apă caldă şi căldură

Zone din Sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei au rămas, marţi seara, fără apă caldă şi căldură până joi, din cauza unei avarii la Magistrala III Sud, informează Termoenergetica.

Expoziţia „Efectul Picasso” se prelungeşte până în 22 ianuarie 2024

Ministerul Culturii a anunţat, marţi, o veste bună pentru iubitorii operei lui Pablo Picasso şi ai artei contemporane şi anume aceea că expoziţia „Efectul Picasso” organizată de Muzeul de Artă Recentă din Bucureşti se va prelungi până la data de 22 ianuarie 2024.

Sebastian Burduja: Centrala de cogenerare CET Titan intră în linie dreaptă

Centrala de cogenerare CET Titan intră în linie dreaptă, a anunţat luni Sebastian Burduja. Ministrul Energiei spune că este prima investiţie majoră din ultimii 15 ani pentru producerea agentului termic în Bucureşti.

România, vizată de tot mai multe companii din domeniul apărării. Reprezentanţi ai firmelor DZYNE Technologies şi High Point Aerotechnologies s-au aflat la Bucureşti pentru a propune Armatei drone şi sisteme antidrone

Săptămâna trecută, o delegaţie americană compusă din Thomas Strat, de la DZYNE Technologies, şi Al White, de la High Point Aerotechnologies, companii din portofoliul fondului de investiţii Highlander Partners, s-a aflat în România, timp de câteva zile, în care au avut întâlniri şi discuţii cu reprezentanţi ai Guvernului şi ai industriei de apărare româneşti. Cei doi americani au prezentat părţii române echipamente precum drone de supraveghere, care pot fi utilizate atât de armată, cât şi de poliţia de frontieră, sau sisteme antidrone.

Viitorul limbii engleze: de la limbă străină, la limbă interculturală. British Council lansează în România rezultatele unui program de cercetare cu privire la viitorul actualei „lingua franca”

British Council, organizaţie internaţională a Regatului Unit al Marii Britanii pentru relaţii culturale şi oportunităţi educaţionale, desfăşoară un program de cercetare axat pe înţelegerea viitorului limbii engleze în România, dar şi în întreaga lume, în contextul celor mai recente evoluţii sociale, educaţionale, dar şi în domenii precum mass-media, tehnologie sau piaţa muncii.

Pasajul Europa Unită se deschide marţi traficului rutier

Pasajul Europa Unită se deschide marţi traficului rutier, a anunţat Primăria Sectorului 4.

Ricchi e Poveri concertează la Sala Palatului în 18 decembrie

Trupa italiană Ricchi e Poveri va susţine în 18 decembrie un concert la Sala Palatului.

Cutremur de 4,7 în această noapte. Seismul s-a simţit şi în Bucureşti

​Un cutremur de 4,7 pe scara Richter s-a produs luni, la ora 00:05, la adâncimea de 140 de kilometri. Seismul s-a simţit şi în zona Bucureşti.

Laura Rus şi-a anunţat retragerea de la naţionala feminină de fotbal

Jucătoarea de fotbal Laura Rus (36 ani) şi-a anunţat retragerea de la naţionala feminină imediat după partida cu naţionala Croaţiei din 5 decembrie 2023,ce se joacă de la ora 20:00, pe stadionul ”Arcul de Triumf” din Bucureşti.

Vreme mult mai caldă decât normalul perioadei în Bucureşti, până duminică

Prognoză meteo specială pentru Bucureşti. Meteorologii anunţă vreme mult mai caldă decât normalul perioadei până duminică. Temperaturile maxime ajung la 18 grade Celsius, dar de duminică dimineaţă se răceşte.

Ion Cristoiu: „Iţele politicei se-ncurcă pe zi ce merge” (I. L. Caragiale, 1879)

Atlas. Aseară a venit la mine, la birou, anticarul Dobre şi mi-a adus Jean-Paul Roux, Asia centrală. Istorie şi civilizaţie, variantă românească a amplului studiu „LʼAsie centrale, histoire et civilisation”, publicat în 1997 la editura Fayard. Noaptea, înainte de culcare, ca de obicei, după autoadministrarea Melatoninei adormitoare, am citit din cartea lui Roux. N-am terminat, […]

Incendiu la un grup de locuinţe din Capitală

Un incendiu a izbucnit, vineri seara, la un grup de locuinţe din Capitală. Pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor.

Parada de 1 Decembrie. Cea mai mare paradă militară din ultimii ani. Ce noutăţi a adus Armata Română

Defilare s-a încheiat, iar publicul, aproximativ 100.000 de persoane, poate vizita standuri expoziţionale cu tehnică militară, care vor fi amplasate în zonă până la ora 14.00. Parada a început la ora 11:00 şi poate fi urmărită pe Mediafax. Anul acesta, la parada din Bucureşti participă aproximativ 2400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul […]

Câţi angajaţi are fiecare judeţ? ZF: Încetinirea recrutării începe să se vadă la nivel de judeţe. Unele au înregistrat chiar o scădere

În Hunedoara, numărul mediu de angajaţi a scăzut cu mai mult de 1.600 de persoane în august 2023 faţă de aceeaşi lună din anul precedent. În Tulcea, în august, au fost cu circa de 400 de angajaţi mai puţini de la an la an, scrie ZF.

Accident cu trei maşini pe A1 Bucureşti-Piteşti. Traficul este îngreunat

Un accident s-a produs joi pe A1 Bucureşti-Piteşti. Au fost implicate trei maşini, iar traficul este îngreunat, au anunţat autorităţile.

Începe minivacanţa: trafic intens spre zonele montane

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, joi, la orele prânzului, pe DN 1, spre Braşov şi pe DN 7 spre Sibiu.

Luminile de la Târgul de Crăciun din Bucureşti vor fi aprinse azi de elevi olimpici

Trei dintre elevii care au luat medalii de aur anul acesta la Olimpiada internaţională de matematică din Japonia, Andrei Chiriţă, David Anghel şi Pavel Ciurea, vor aprinde joi, la ora 18, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, luminile de la Târgul de Crăciun.