campionat european

Joachim Low se va retrage de la cârma naţionalei Germaniei după Campionatul European

Antrenorul echipei naţionale a reprezentativei de fotbal masculin a Germaniei, Joachim Low, în vârstă de 61 de ani, a anunţat prin intermediul federaţiei germane, citată de BBC Sports, că se va retrage de la conducerea echipei după Campionatul European de Fotbal din vara acestui an.

Ana Bărbos, victorie la europeanul de la Mersin. Gimnasta a obţinut medalii de aur la toate cele 4 finale pe aparate

Ea a mai câştigat aurul şi la concursul pe echipe şi la individual-compus. Alte două românce au obţinut medalii la finalele pe aparate. Junioara Ana Bărbosu a câştigat, duminică, toate cele 4 medalii de aur la finalele pe aparate, la Campionatul European de Gimnastică de la Mersin. România a mai obţinut alte două medalii la […]

Franţa-Norvegia, finala Campionatului European de handbal feminin

Franţa şi Norvegia sunt echipele care se vor bate duminică pentru coroana de campioană a Europei la handbal feminin. Cele două naţionale s-au mai întâlnit în finala Campionatului Mondial din 2017. Pentru a ajunge în finală, Franţa a făcut instrucţie cu surpriza turneului, Croaţia.  Cu o apărare de top şi o primă repriză de senzaţie, […]

Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat în finala Campionatului European

S-au calificat în finale Larisa Iordache la sărituri, paralele, bârnă, sol, Ioana Stănciulescu la sărituri, Silviana Sfiringu la bârnă şi Antonia Duţă la sol. România s-a calificat şi în finala pe echipe de sâmbătă, clasându-se pe locul I în calificările de joi. Competiţia de la Mersin continuă astfel: 18 decembrie – calificări junioare şi ceremonie […]

ISLANDA – ROMÂNIA 2-1. Pierdem şansa calificării la Campionatul European

ISLANDA – ROMÂNIA – UPDATE 23:39 Final de meci. România pierde şansa calificării la Campionatul European. Islanda va juca pentru un loc la EURO 2021 cu Ungaria, care a învins Bulgaria scor 3-1. ISLANDA – ROMÂNIA – UPDATE 23:33 Arbitrul de rezervă arată 5 minute de prelungiri ISLANDA – ROMÂNIA- UPDATE 23:23 Keşeru intră pe […]