caracal

Ce scrie presa internaţională despre cazul adolescentelor dispărute

Cazul celor două adolescente dispărute în Caracal a ajuns şi în atenţia presei internaţionale. Reuters, Associated Press şi Toronto City News au scris că şeful Poliţiei Române a fost demis după cazul din Olt.

STS precizări, după investigaţia internă decisă în cazul Caracal: Reconfirmăm că nu au fost inadvertenţe, sincope sau defecţiuni tehnice / Ministrul Moga, directorul STS şi fostul şef al Poliţiei Române, chemaţi la audieri în Parlament

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale anunţă că în cazul Caracal nu au fost inadvertenţe, sincope sau defecţiuni tehnice şi dacă există o problemă este legată doar de comunicarea întârziată.

Rareş Bogdan, despre cazul din Caracal: SRI nu mai poate aduce probe în dosare. CCR, complice

Rareş Bogdan a declarat, referitor la cazul din Caracal, că a eşuat clasa politică. Europarlamentarul PNL a precizat că prioritatea PSD-ALDE a fost desfiinţarea protocoalelor, iar acum SRI nu mai poate aduce probe în dosarele de acest fel, după decizia CCR, care a fost complice.

VIDEO Moment în timpul marşului din Capitală în care POLIŢIŞTII au fost huiduiţi: „Asasinii, aţi ucis un copil! „

Poliţiştii chemaţi să asigure securitatea pe traseul protestului din Capitală au fost huiduiţi, sâmbătă seara, de către protestatari, ca reacţie la cazul din Caracal, acolo unde o fată de 15 ani, Alexandra, nu a fost salvată de poliţişti, pentru că aceştia au intervenit prea târziu.

Revolta şi solidaritatea de la Colectiv revin furtunos. Proteste în mai multe oraşe: Tragedia din Caracal, un nod într-o reţea de distrugere

Proteste au loc la această oră în mai multe oraşe din ţară, oamenii fiind nemulţumiţi de felul în care au intervenit autorităţile în cazul de la Caracal. Tragedia de acolo nu este decât „un nod într-o reţea de distrugere pe care o face guvernarea”, a spus o femeie.

EŞECUL localizării Alexandrei, cine răspunde? APADOR-CH cere demiterea ministrului Comunicaţiilor, a directorului STS şi a unui secretat de stat MAI

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH) solicită demiterea directorului STS, Sorinel Vasilca, a ministrului Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, şi a unor secretari de stat din MAI şi Ministerul Sănătăţii.

Opoziţia o atacă pe Dăncilă: Cioloş: Doamna ar fi trebuit să ştie că nu e nevoie de convocarea unui referendum/ USR: Pentru modificarea codurilor penale s-a făcut consultare publică?/ Orban: E incredibil tupeul premierului faţă de tragedia din Caracal

Liderul PLUS Dacian Cioloş a afirmat că Viorica Dăncilă a uitat că este la guvernare, precizând că premierul ar trebui să ştie că nu e necesar un referendum pentru înăsprirea pedepselor în cazuri de crimă, viol şi pedofilie, ci de întărirea legislaţiei şi profesionalizarea instituţiilor.

Primele imagini de la căutările scafandrilor în lacul din apropierea locului unde a stat Gheorghe Dincă

Scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au fost solicitaţi să intervină la un lac din apropierea casei principalului suspect în cazul crimei, surse din cadrul Poliţiei declarând pentru MEDIAFAX că sunt căutate probe.

Revoltă publică. Familia Şărămăt, asistenţii maternali ai Sorinei, a venit la Caracal: Oameni buni, trebuie să ieşim în stradă!

Familia Şărămăt, asistenţii maternali ai Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă dată în adopţie unei familii din SUA, a venit la Caracal pentru a aprinde lumânări pentu Alexandra. Coroane de flori au fost aduse la locuinţa suspectului în cazul Alexandrei, iar oamenii acuză probleme grave în justiţie.

CRIMA de pe E70. Alexandra, copilul care şi-a anunţat moartea la 112/ De ce nu a fost localizată de STS, deşi investiţiile în sistem sunt de milioane de euro

Modernizări de milioane de euro la Serviciul de Telecomunicaţii, inclusiv pentru localizarea rapidă a apelurilor, şi cu toate acestea, a fost nevoie de 19 ore pentru ca autorităţile să ajungă, într-un oraş de 30.000 de oameni, la fata care sunase să ceară ajutorul. A fost prea târziu.

Dăncilă roagă partidele să nu politizeze cazul din Caracal: E inadmisibil să permitem urcarea politicienilor pe această tragedie

Premierul Viorica Dăncilă a rugat partidele să nu politizeze cazul din Olt, precizând că este inadmibil ca oamenii politici să utilizeze crima din Caracal „pentru exerciţii de imagine şi de campanie electorală”.

Cazul din Caracal. Dăncilă anunţă înfiinţarea unui grup de lucru interinstituţional pentru eficientizarea timpilor de răspuns, condus de Raed Arafat

Viorica Dăncilă a anunţat că a decis înfiinţarea unui grup de lucru interinstituţional care să aibă ca scop gândirea unui plan de măsuri urgente pentru a eficientiza timpii de răspuns în situaţii critice. Premierul a adăugat că va propune acest lucru şi în şedinţa CSAT de marţi.

Caracal. Raport procuror de caz: Când s-a aflat potenţialul autor, victima nu mai era în viaţă

Victima nu mai era în viaţă când s-a aflat potenţialul autor, spun surse judiciare, citând raportul procurorului de caz în cazul Alexandrei, fata dispărută la Caracal. Mandatele s-au dat ofiţerului de serviciu de la Poliţie în jurul orei 3,15, acesta spunând că la Poliţie nu mai e nimeni.

Premierul anunţă că ar vrea referendum pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă şi viol/ „Voi cere în faţa CSAT să se prezinte un raport minut cu minut al deciziilor şi acţiunilor”

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că ia în calcul posibilitatea convocării unui referendum de consultare a românilor în vederea înăspririi drastice a pedepselor pentru crimă, viol şi pedofilie, în contextul crimei de la Caracal.

Mama Alexandrei a fost sunată, joi, de un bărbat care s-a recomandat „ginerele” ei şi i-a spus că fata e bine

Mama Alexandrei, fata dispărută din Caracal despre care există indicii că a fost ucisă, a fost sunată de un bărbat care s-a recomandat „ginerele” ei şi i-a spus că fata este bine şi va pleca în Belgia.

PLUS cere anchetă şi răspundere penală pentru cazul din Caracal. Cioloş: Nu doar demisii şi schimbare de stăpân. E nevoie de mai mult

Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, despre cazul din Caracal, că ar trebui să existe nu doar demisii şi demiteri, precizând că PLUS cere anchetă şi răspundere penală pentru toţi cei care „prin incompetenţă şi nepăsare sunt complici ai acestor crime”.

Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, a fost demis după intervenţia în cazul Alexandrei/ Corpul de Control al IGPR a ajuns în Olt

Şeful Poliţiei Caracal, Nicolae Mirea, a fost demis din funcţie, sâmbătă, în urma intervenţiei defectuoase în cazul Alexandrei, fata de la Caracal, despre care există indicii că a fost ucisă. Şefii Poliţiei Olt sunt anchetaţi în cazul Alexandrei, fata dispărută la Caracal, despre care există indicii că a fost ucisă.

Alexandra şi tatăl ei au încercat să rezolve singuri cazul: „L-au băgat pe tată la înaintare să spargă uşi. Alexandra dădea detalii despre nenorocit”

Alexandra, fata de 15 ani, despre care se crede că a fost ucisă şi arsă, a dat detalii la 112 despre agresor, în timp ce tatăl ei a spart două uşi la percheziţii şi a intrat primul în case, povesteşte unchiul fetei. Cu toate acestea, autorităţile nu au fost capabile să o salveze.

Unchiul Alexandrei, fata răpită şi sechestrată în Caracal: Se pare că locaţia a fost dată la ora 19.00. Dacă e adevărat, ăştia sunt criminali

Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, care este preşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, a declarat sâmbătă că are informaţii potrivit cărora Departamentul de Operaţiuni Speciale a comunicat poliţiei locale locaţia Alexandrei încă de joi de la ora 19.00.

„Troc politic”. Cum au ajuns Florin Alexe şi Cristian Voiculescu şefii Inspectoratului de Poliţie Olt

Cristian Voiculescu, şeful Poliţiei Olt, a ajuns în funcţie prin împuternicire, la cinci luni după ce a picat examenul pentru a deveni adjunct. Şeful destituit, Florin Alexe, a fost anterior poliţist de crimă organizată. Oamenii spun că la Olt funcţiile sunt un „troc politic”.

Cazul Caracal. Federaţia Elevilor cere Guvernului să intervină URGENT pentru remedierea transportului pentru elevi

Federaţia Elevilor din România solicită Guvernului să ia măsuri de urgenţă pentru remedierea situaţiei transportului, având în vedere tragedia petrecută la Caracal. Elevii din mediul rural din România sunt nevoiţi să călătorească la ocazie, deoarece transportatorii nu practică toate traseele.

„La Caracal, România a eşuat”. Protest la Cluj-Napoca, faţă de intervenţia defectuoasă pentru salvarea Alexandrei | FOTO

Zeci de oameni au protestat la Cluj-Napoca faţă de intervenţia defectuoasă pentru salvarea Alexandrei, fata de 15 ani, din Caracal, care ar fi fost ucisă de Gheorghe Dincă. „Azi, la Caracal, România a eşuat”, au scris protestatarii, care au aprins lumânări.

„Închisoare pe viaţă pentru monştri!”. PMP va propune în Parlament ca toţi criminalii care omoară minori să fie condamnaţi pe viaţă

Eugen Tomac a anunţat, în contextul crimei de la Caracal, că PMP va avea o propunere legislativă, în sesiunea parlamentară de toamnă, care va prevedea ca toţi criminalii care omoară sau violează minori să fie condamnaţi pe viaţă.

CRIMA din Caracal, prima zi de anchetă. Gheorghe Dincă, SCOS în huiduieli din locuinţă/ Oasele găsite „par umane, dar vechi”/ Scafandrii au căutat probe într-un LAC din apropiere/ Părinţii Alexandrei au fost SUNAŢI în ziua în care fata a fost răpită

Suspectul principal de la Caracal, Gheorghe Dincă, a fost arestat preventiv sâmbătă pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de viol şi trafic de minori, dar nu şi de crimă. Gheorghe Dincă, suspectul în cazul Alexandrei, fata dispărută la Caracal, despre care există indicii că a fost ucisă, a fost dus, sâmbătă, la Tribunalul Dolj, cu propunere de arestare preventivă. În faţa instanţei, mai multe persoane au protestat, iar în faţa casei presupusului criminal s-au strâns mulţi oameni indignaţi în aşteptarea unui deznodămând privind soarta fetei de 15 ani. Între timp, scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au fost solicitaţi să intervină la un lac din apropierea casei principalului suspect în cazul crimei, surse din cadrul Poliţiei declarând pentru MEDIAFAX că sunt căutate probe.

Marian Oprişan: Opoziţia şi Iohannis au blocat şapte luni legea pentru întărirea autorităţii poliţiştilor

Preşedintele CJ Vrancea Marian Oprişan acuză partidele din Opoziţie şi pe preşedintele Klaus Iohannis de blocarea timp de şapte luni a legii pentru întărirea autorităţii poliţiştilor, atacând-o la Curtea Constituţională: "Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva soarta Alexandrei ar fi fost alta".

Klaus Iohannis a discutat cu ministrul de Interne şi cu directorul STS. Preşedintele aşteaptă o evaluare în CSAT în legătură cu tragedia de la Caracal

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat vineri cu ministrul de Interne Nicolae Moga şi cu directorul STS Ionel Sorinel Vasilca despre cazul fetei ucise în Caracal. Şeful statului le-a cerut ca investigaţiile lor să se desfăşoare cu celeritate iar la CSAT să îi fie prezentată o primă evaluare.

Suspectul crimei din Caracal, scos din curte în maşina Poliţiei. Sute de oameni au protestat în faţa locuinţei lui Gheorghe Dincă

Suspectul crimei din Caracal, Gheorghe Dincă, a fost scos, vineri seara, din curtea unde ar fi ucis-o pe Alexandra, cu autospeciala Poliţiei, încercuită de jandarmi, care au făcut un culoar între sutele de oameni protestează pe stradă.

Viorica Dăncilă: STS a răspuns în cel mai iresponsabil mod la toate întrebările. Este inadmisbil să nu existe acurateţe în localizare

Viorica Dăncilă susţine că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a răspuns "în cel mai iresponsabil mod" la toate întrebările. Ea îi solicită directorului Serviciului lămuriri în cel mai scurt timp despre cazul fetei ucise în Olt, menţionând că este inadmisbil să nu existe acurateţe în localizare.

Agenţii acuză procurorul în cazul crimei de la Caracal. Buda: Poliţiştii au vrut să intervină fără mandat, dar procurorul nu a permis

Chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei Române, a declarat, vineri seara, la Caracal, întrebat de ce nu au intervenit poliţiştii imediat ce au avut informaţii că Alexandra este în casa lui Gheorghe Dincă, spunând că acest lucru s-a dorit, dar procurorul nu a permis intervenţia Poliţiei decât la ora 6:00.

Fifor, despre crima de la Caracal: Orice vulnerabilitate a legislaţiei în vigoare trebuie corectată

Mihai Fifor, secretarul general al PSD, afirmă, vineri, că orice eroare de procedură constatată în urma anchetei MAI la Caracal, unde autorităţile au încercat să intervină în cazul fetei ucise, va fi sancţionată "drastic", iar orice vulnerabilitate a legislaţiei în vigoare "trebuie corectată".

Ministrul Justiţiei cere modificarea legislaţiei privind percheziţia domiciliară, protecţia victimelor şi prinderea în flagrant

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a cerut Direcţiei de Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului Justiţiei să evalueze legislaţia în ceea ce priveşte percheziţia domiciliară, protecţia victimelor şi realizarea acţiunii de prindere în flagrant, precum şi să propună de urgenţă, măsuri de modificare a legii.

Inspecţia Judiciară va face verificări pentru a stabili dacă există abateri disciplinare în cazul de la Caracal

Inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare vor efectua verificări pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare în instrumentarea cauzei din Caracal, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii instituţiei.

CSM cere Inspecţiei Judiciare şi Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie să verifice cum a intervenit procurorul Parchetului Judecătoriei Caracal

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cere Inspecţiei Judiciare (IJ) şi Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) să verifice modul în care procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal a supervizat percheziţia domiciliară din Caracal.

Viorica Dăncilă: Am cerut ministrului de Interne să meargă la Caracal. Vom lua măsuri foarte ferme

Viorica Dăncilă a declarat, despre cazul fetei care a fost ucisă în Olt, că ministrul Afacerilor Interne Nicolae Moga se va deplasa la Caracal pentru a avea concluziile anchetei cât mai rapid posibil. Aceasta a spus că vor fi luate măsuri "foarte ferme" în ceea ce priveşte intervenţia autorităţilor.

Cazul fetei ucise. Cătălin Rădulescu cere demisia conducerii STS şi a Poliţiei Olt

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu cere demiterea şi punerea sub acuzare a directorului şi a operatorului STS, care se fac răspunzători pentru moartea fetei de 15 ani din Olt, precum şi a conducerii Poliţiei din judeţ şi a agenţilor care nu au intervenit la timp.

Percheziţia domiciliară în Caracal a început după trei ore de la primirea autorizaţiei

Pecheziţia locuinţei lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimei din Caracal a început după aproximativ trei ore de la momentul în care s-a obţinut autorizaţia, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din anchetă.

Iohannis va cere în CSAT o anchetă privind modul în care s-a acţionat la Caracal/ Dăncilă: Fac apel la preşedinte pentru o analiză riguroasă privind STS

Preşedintele Klaus Iohannis va cere în şedinţa CSAT de marţi o anchetă privind modul în care s-a acţionat la Caracal, în cazul fetei de 15 ani ucise, spunând că vinovaţii vor trebui aspru sancţionaţi.

Dosar penal pentru omor, deschis de procurorii din Olt, în cazul Alexandrei: „Nu avem indicii la acest moment că ar fi două victime”

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că se fac cercetări pentru omor, în cazul Alexandrei, fata de 15 ani, dispărută, din Caracal. „Nu avem indicii la acest moment că ar fi două victime”, a spus Anuţa.

Se cere DEMISIA conducerii STS în cazul fetelor dispărute din Caracal: Complicitatea morală la crimă obligă la o demisie de onoare!

Norica Nicolai, preşedintele Consiliului naţional al ALDE, acuză Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) de "complicitate morală la crimă" în cazul fetelor dispărute din Caracal. Astfel, Nicolai consideră că cei din conducerea instituţiei trebuie să-şi dea demisia.

Criminalul în serie Ion Rîmaru şi asemănarea cu Gheorghe Dincă, mecanicul auto suspectat de uciderea a două fete

Cazul din judeţul Olt aminteşte cu cel al celui mai cunoscut criminal român Ion Rîmaru. Principalul suspect al crimelor de la Caracal se numeşte Gheorghe Dincă, are 57 de ani şi este tată a 3 copii. Fiica omului trăieşte în Timişoara, iar băieţii sunt plecaţi la muncă în străinătate.