carantin

Turiştii care merg în Grecia şi se infectează cu COVID-19 nu vor fi obligaţi să intre în carantină

Turiştii care merg în Grecia şi se infectează cu COVID-19 nu vor fi obligaţi să intre în carantină, potrivit unei noi decizii guvernamentale privind protocoalele sanitare, scriu cei de la Greek Travel Pages (GTP).

Rolling Stones şi-a anulat al doilea concert. Probleme pentru starul Mick Jagger

Solistul trupei Rolling Stones, Mick Jagger, se află în carantină în Olanda după ce a fost testat pozitiv la COVID-19, a declarat marţi un purtător de cuvânt pentru Reuters. Trupa ratează un al doilea spectacol din turneul său european "Stones Sixty".

CNSU a adoptat o hotărâre care abrogă procedurile de carantinare în contextul COVID-19

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat marţi o hotărâre privind abrogarea procedurilor de carantină a persoanelor în contextul COVID-19.

Persoanele care sosesc din Ucraina în România sunt exceptate de carantină. Anunţul CNSU

Persoanele care sosesc din Ucraina în România sunt exceptate de carantină, au decis, vineri, reprezentanţii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

O ţară din Europa reduce carantina pentru persoanele nevaccinate care au avut contact cu oameni infectaţi

Italia reduce carantina la 5 zile pentru persoanele nevaccinate care au avut contact direct cu persoane confirmate pozitiv.

Anunţ oficial: Carantina şi izolarea vor fi în România de 10 zile, ca în celelalte ţări europene

Ministrul Sănătăţii anunţă că izolarea şi carantina vor fi în România de 10 zile.

Israelul reduce la 3 luni termenul pentru doza booster şi relaxează regulile de carantină

Israelul reduce de la 5 luni la 3 luni termenul pentru doza booster şi relaxează regulile de carantină pentru cei bolnavi, dar vaccinaţi.

Motivul pentru care persoanele nevaccinate sau netrecute prin COVID intră în carantină

Ministerul Sănătăţii precizează de ce persoanele nevaccinate sau netrecute prin COVID trebuie să stea în carantină la intrarea în România.

Posibilitatea ieşirii din carantină în a 10-a zi cu test în a 8-a zi a fost eliminată dintr-un motiv administrativ

Şeful DSU, Raed Arafat, explică motivul pentru care a fost eliminată posibilitatea ieşirii din carantină în a 10-a zi cu test în a 8-a zi.

Carantină pentru cei vaccinaţi dar care au intrat în contact cu persoane infectate cu Omicron

Oamenii care au intrat în contact cu persoane infectate cu Omicron vor sta în carantină chiar dacă sunt vaccinaţi, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii din Franţa.

Carantină pentru românii care merg în Italia? Un consilier din Peninsulă susţine ideea

Autorităţile sanitare din Italia evaluează toate măsurile defensive care vor fi declanşate între lunile noiembrie şi decembrie. Creşterea numărului de infecţii, apropierea sezonului de iarnă şi sărbătorile de Crăciun, care încep peste exact o lună, au ridicat pragul de alarmă, conform Il Sole24ore. Internările la terapie intensivă şi cele obişnuite sunt încă sub pragurile critice, […]

Care sunt cele mai mari probleme ale societăţii în vremuri de pandemie

Carantină, izolare, boală, moarte, o pandemie poate aduce multă suferinţă şi prin aceasta poate lăsa răni adânci în societate, în emoţionalul colectiv şi în cele din urmă în economie. Unele naţiuni sunt mai empatice decât altele şi se descurcă mai bine în a alina suferinţa, construindu-şi astfel un drum mai scurt şi mai lin de revenire şi baze mai puternice de pe care pot înfrunta o criză viitoare.

Arafat exclude carantina totală: Există reguli destul de serioase, nu ne jucăm

Nu s-a luat în discuţie o carantină totală, spune secretarul de stat Raed Arafat. Există acum reguli „destul de serioase dacă sunt aplicate”, care, chiar dacă nu sunt pe placul tuturor, pot reduce numărul de infecţii: „e măsura aleasă în faţa unei măsuri radicale”.

EY: Salariaţii carantinaţi vor avea concedii medicale plătite, chiar dacă ele se vor suprapune

Salariaţii aflaţi în carantină vor avea concediile medicale plătite şi în cazul în care ele se vor suprapune de-a lungul perioadei prevăzute de lege, arată un articol semnat de Simona Tudor, HR & Payroll Manager, Global Compliance and Reporting, EY România.

Un medic face apel la români să îşi autoimpună restricţii: să intre singuri în carantină, incompetenţa autorităţilor a atins cote paroxistice

Epidemiologul Octavian Jurma îi sfătuieşte pe oameni să intre singuri în carantină. Suntem condamnaţi la infectare, nivelul de incompetenţă şi de rea credinţă în administrarea pandemiei a atins cote paroxistice de când politicienii au preluat controlul din mâinile specialiştilor, spune Jurma.

COVID-19: Carantină de noapte în Craiova şi în timpul săptămânii pentru nevaccinaţi

Restricţiile sunt înăsprite în Craiova începând de luni, după ce a fost depăşit pragul de incidenţă de 7,5 la mia de locuitori. Craiovenii nevaccinaţi nu mai pot ieşi din case după ora 20.00 nici în timpul săptămânii.

Primul oraş mare în care se introduce carantina de noapte. Incidenţa e de 7.15 la mie

Rata de incidenţă la 14 zile în Timişoara a atins, luni, 7.15 la mia de locuitori, iar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş a decis restricţii grele, între care carantina de noapte în weekend, interzicerea evenimentelor şi închiderea restaurantelor.

Guvernul a actualizat lista ţărilor din care este impusă carantina la sosirea în România. Lista completă

Guvernul a actualizat joi lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Elevii din şcolile speciale şi cei din clasele terminale merg la şcoală indiferent de scenariu

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de miercuri o hotărâre prin care elevii din şcolile speciale şi cei din clasele terminale participă fizic la ore, indiferent e scenariu, în localităţile unde nu este instituită carantină zonală.

Încă o localitate din Ilfov iese din carantină

Prefectura Ilfov a transmis că, începând de marţi seara, în comuna Copăceni au fost ridicate măsurile de carantinare zonală. „În urma evaluării analizei de risc a comunităţii din comuna Copăceni, judeţul Ilfov, înaintată de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii […]

Israelul introduce brăţările electronice pentru carantinarea călătorilor

De acum înainte, cine intră în Israel va fi nevoit să folosească brăţări electronice pentru carantinare. Pe scurt, brăţările vor ţine locul hotelurilor ce trebuiau să găzduiască şi să monitorizeze călătorii.   Aşa că persoanele au de ales. Fie vor sta în carantină acasă şi vor purta brăţara eletronică pentru a fi monitorizate, fie vor […]

Nicuşor Dan, în carantină, după ce fiica sa s-a îmbolnăvit de COVID-19

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că intră în carantină după ce fiica lui, Aheea, s-a îmbolnăvit de COVID-19: „Voi continua să-mi îndeplinesc obligaţiile de primar lucrând de acasă”.

COMENTARIU Crenguţa Nicolae | Ce trebuie să ştie despre carantină viitorul ministru al Sănătăţii

Imediat după anunţul demiterii lui Vlad Voiculescu şi a Andreei Moldovan, pe pagina de Facebook a lui Dacian Cioloş s-au strâns activişti de partid indignaţi şi gură-cască digitali, cerându-i ca imediat USR-PLUS să iasă de la guvernare, „fiindcă altfel o să aveţi soarta PNŢCD”.

Marea Britanie a vaccinat anti-COVID toate persoanele de peste 50 de ani

Oficialii britanici au declarat că toate persoanele din grupele prioritare de vaccinare au primit cel puţin o doză din serul anti-COVID-19. Printre aceştia se numără toţi englezii cu vârste de peste 50 de ani, persoanele vulnerabile cu boli cronice, precum şi angajaţii din sistemul medical, informează Reuters.  Marea Britanie este a doua ţară, după Israel, […]

Coronavirus. Carantina în Otopeni, Berceni şi Brăneşti, prelungită

Prefectura Ilfov a anunţat că în oraşul Otopeni şi în comuna Berceni carantina va fi prelungită de joi cu 14 zile. De asemenea, în Brăneşti carantina va fi prelungită cu 7 zile. Potrivit ordinelor semnate de şeful DSU, în oraşul Otopeni şi în comuna Berceni rata de incidenţă a COVID este de 14,88 la mia […]

Ilfov: Carantina în Dobroeşti şi Fundeni, prelungită cu 14 zile

Carantina în localităţile Dobroeşti şi Fundeni, din judeţul Ilfov, va fi prelungită cu 14 zile, începând de joi, de la ora 22.00. Potrivit Prefecturii Ilfov, propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost aprobată prin ordin al şefului DSU. Astfel, carantina pentru comuna Dobroeşti, cu satele aparţinătoare Dobroeşti şi Fundeni, judeţul Ilfov, se prelungeşte […]

Mesajul lui Cîţu pentru bucureştenii care se tem de carantină: ”Să nu asculte scenarii”

Premierul Florin Cîţu le transmite bucureştenilor care se întreabă dacă intră în carantină sau nu să nu asculte de scenarii şi să aştepte decizia. Cîţu spune că nu se închid şcolile.  Întrebat ce le transmite bucureştenilor care se întreabă dacă intră în carantină sau nu, Florin Cîţu a răspuns: „Să nu asculte de scenarii şi […]

Capitala, în pragul carantinei. Cîmpeanu: Nu accept să se închidă şcolile şi să rămână deschis restul/ Ce îi solicită lui Vlad Voiculescu

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a transmis membrilor Comitetului pe Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti că indicele comunicat de DSP este marţi de 6,22 la mie şi că aşteaptă propuneri de măsuri, până la finalul zilei. Ministerul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a cerut Ministerului Sănătăţii ca şcolile să se închidă exclusiv în localităţile carantinate. „Nu accept […]

Reguli noi de carantinarea oraşelor, în pregătire la Ministerul Sănătăţii. INSP şi DSP, convocate

Secretarul de Stat Andreea Moldovan se întâlneşte, luni, cu reprezentanţi ai INSP şi DSP pentru a determina noi criterii de carantinare.

Raed Arafat anunţă prelungirea restricţiilor şi nu intrarea în carantină a Bucureştiului

Carantinarea Bucureştiului nu va fi pusă în discuţie la şedinţa care va avea loc duminică la Prefectura Bucureşti, iar reuniunea va avea ca temă prelungirea măsurilor deja existente, a anunţat, sâmbătă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

CJSU Iaşi propune instituirea carantinei într-o comună unde incidenţa Covid a ajuns la 8,31 la mia de locuitori

Propunerea de instituirea a carantinei începând de miercuri, de la ora 6.00, a fost înaintată Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei. „Rata incidenţei a ajuns la o cifră alarmantă de 8,31 la mia de locuitori şi este nevoie de această măsură pentru a limita acum cât mai mult răspândirea virusului. Am aplicat şi […]

Zona metropolitană Bucureşti. O localitate din Ilfov intră de luni în carantină pentru o perioadă de 14 zile

Oraşul Bragadiru intră de luni, de la ora 22.00, în carantină pentru o perioadă de 14 zile, a anunţat Prefectura judeţului Ilfov.

Timişoara se închide. Oraşul intră în carantină din cauza numărului mare de cazuri COVID-19. Ce activităţi vor fi interzise

După analiza datelor primite din partea Direcţiei de Sănătate Publică Timiş şi a specialiştilor în cadrul Comitetului Judeţean de Situaţii de Urgenţă Timiş, s-a decis că, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, pe raza Municipiului Timişoara, Comunei Moşniţa Nouă, Comunei Ghiroda, Comunei Giroc şi Comunei Dumbrăviţa din Judeţul Timiş – pentru o […]

VIDEO Bătaie pentru bani, într-o benzinărie din Arad. Una dintre bătăuşe, revenită curând din Anglia, trebuia să stea în carantină

Amenzi usturătoare pentru doi bărbaţi şi două femei în Arad, după ce s-au luat la bătaie într-o staţie de benzină. Deşi trebuia să stea în carantină, proaspăt revenită din Marea Britanie, o femeie a participat la scandal.

Rută alternativă între Bistriţa-Năsăud şi Maramureş pentru ocolirea localităţii aflate în carantină

A fost stabilită o rută alternativă care va putea folosită timp de 14 zile, între judeţele Bistriţa-Nădăud şi Maramureş, după ce localitatea Ciceu-Giurgeşti a intrat, de sâmbătă, în carantină.

Revine carantina zonală. O comună din nordul României şi satele aparţinătoare, închise accesului

Comuna Groşi şi satele aparţinătoare Groşi, Ocoliş şi Satu Nou de Jos intră de vineri, 19 februarie, în carantină zonală, a anunţat preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, prefectul Nicolae-Silviu Ungur.

Patru comune din judeţul Timiş intră în carantină la miezul nopţii

Comunele Dumbrăviţa, Ghiroda, Ghiroc şi Moşniţa Nouă intră în carantină de la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, anunţă autorităţile centrale.

Localităţile Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni din judeţul Ilfov ies din carantină. Când se va întâmpla acest lucru

Prefectura Ilfov a anunţat că localităţile Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni ies din carantină începând de sâmbătă, de la ora 22.00 „În urma evaluării analizelor de risc ale comunităţilor din localităţile ilfovene Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, înaintate de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi […]

Ilfov: Carantina, ridicată de vineri seara în Bragadiru şi Chiajna

Măsurile de carantină vor fi ridicate de vineri, de la ora 22.00, în oraşul Bragadiru şi în comuna Chiajna, a anunţat Prefectura Ilfov.

Autorităţile anunţă categoriile care nu trebuie să intre în carantină când vin din Marea Britanie

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, toate persoanele care vin în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord intră în carantină pentru 14 zile, cu excepţia unor categorii. Este vorba despre conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone şi despre conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane […]