catherine

Prinţesa Kate face prima vizită publică surprinzătoare de la terminarea chimioterapiei

Prinţesa de Wales a făcut o apariţie neaşteptată alături de Prinţul de Wales într-o vizită la Southport, unde au avut o întâlnire privată cu familiile îndoliate ale celor trei copii ucişi într-un atac cu cuţitul în luna iulie, potrivit BBC.

Prinţesa de Wales prezintă scuze pentru că a editat fotografia de Ziua Mamei

Catherine, prinţesa de Wales, a prezentat scuze pentru „orice confuzie” legată de fotografia oficială editată care a stârnit controverse după ce mai multe agenţii de presă internaţionale au retras imaginea, îngrijorate că aceasta ar fi fost manipulată, relatează CNN.

Kate, Prinţesa de Wales, a fost externată din spital

Catherine, Prinţesa de Wales, a părăsit spitalul la aproape două săptămâni, după ce a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală.

Cercetătorii au identificat cauza greţurilor matinale din timpul sarcinii

Cercetătorii au identificat cauza greţurilor de dimineaţă din timpul sarcinii, considerând că acestea sunt declanşate de expunerea la un hormon produs de făt în pântece. Femeile mai sensibile la acest hormon pot suferi de o formă severă de greţuri matinale cunoscute sub numele de hiperemesis gravidarum, o afecţiune rară care a afectat-o chiar şi pe […]

Macaulay Culkin primeşte o stea pe Hollywood Walk of Fame

Macaulay Culkin, starul filmelor din anii ’90 ”Singur Acasă” şi ”Singur Acasă 2: Pierdut în New York”, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame în această săptămână. Pentru a-l felicita, a fost prezentă şi Catherine O’Hara, mama sa din îndrăgita serie de filme, scrie CNN. O’Hara, care a devenit celebră pentru momentul în […]

Ministrul francez de Externe, Catherine Colonna, este în vizită în oraşul ucrainean Odesa

Ministrul francez de Externe, Catherine Colonna, a efectuat joi o deplasare neanunţată în oraşul ucrainean Odesa, unde are o întrevedere cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, înaintea unor vizite oficiale în Republica Moldova şi în România.

FOTO Mesajul Ducesei de Cambridge pentru militari, de Ziua Forţelor Armate

Împărtăşind fotografiile pe reţelele de socializare, Catherine a spus: „Astăzi, de Ziua Forţelor Armate, William şi cu mine am dori să aducem un omagiu bărbaţilor şi femeilor curajoase, din trecut şi din prezent, care servesc în toate forţele noastre armate, pe mare, pe uscat şi în aer, aici în Marea Britanie şi în întreaga lume. […]