cip

OpenAI dezvoltă propriul cip cu inteligenţă artificială

OpenAI colaborează cu Broadcom pentru a crea un cip AI propriu, care ar putea fi lansat cel mai devreme în 2026, scrie publicaţia de tehnologie TechCrunch.

Neuralink primeşte undă verde pentru a implanta cipul cerebral la o a doua persoană

Soluţiile includ încorporarea unor fire ultra-subţiri ale dispozitivului mai adânc în creier, potrivit unei persoane familiare cu compania şi a unui document consultat de Wall Street Journal. În timp ce Neuralink se pregăteşte pentru cel de-al doilea participant la test, primul, Noland Arbaugh, se destăinuie despre impactul dispozitivului asupra vieţii sale şi despre furtuna emoţională […]

Primul pacient cu cip cerebral joacă şah online

Primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink apare într-un videoclip de 9 minute jucând şah şi oprind muzica pe un laptop cu ajutorul gândului. El controlează un cursor pe ecran cu ajutorul cipului implantat.

Nvidia a dezvăluit un cip care face unele sarcini de 30 de ori mai rapid decât predecesorul său

Noul cip AI a fost prezentat la un eveniment din San Jose, California, potrivit BBC. Reprezentanţii Nvidia susţin că principalii clienţi, inclusiv Amazon, Google, Microsoft şi OpenAI, ar trebui să folosească noul cip al companiei în serviciile de cloud computing şi pentru propriile lor oferte de AI. De asemenea, ei spun că noile instrumente software, […]

Primul om cu cip cerebral de la compania Neuralink poate controla un mouse cu gândul

Elon Musk a dezvăluit că numele primului cip este „Telepatie” şi că pacientul se simte bine. „Progresul este bun, iar pacientul pare să fi făcut o recuperare completă, fără efecte negative de care suntem conştienţi. Pacientul este capabil să mişte mouse-ul în jurul ecranului doar gândindu-se”, a dezvăluit Musk, luni, pe platforma X. Miliardarul speră […]

Primul pacient uman cu cip cerebral de la compania Neuralink a lui Elon Musk se recuperează bine

Primul pacient uman, căruia i-a fost implantat un cip cerebral de la compania Neuralink a lui Elon Musk, se recuperează bine, a anunţat miliardarul, potrivit Sky News.

Neuralink recrutează persoane cu dizabilităţi grave pentru a testa siguranţa cipurilor cerebrale

Neuralink, compania de tehnologie de neurotehnologie a lui Elon Musk, recrutează candidaţi persoane cu dizabilităţi grave pentru primele sale teste clinice pe oameni, urmând să vadă dacă cipurile cerebrale sunt sigure, potrivit Business Insider.

Cipul implantat în creierul uman a primit undă verde în SUA. Cel mai recent experiment al lui Elon Musk poate revoluţiona medicina

Autorizaţia a venit de la FDA, fiind vorba despre o conectare la computere, iar start-up anunţă că este primul pas către o tehnologie care va ajuta mulţi oameni.

Puterea unui computer pusă într-un cip. Care este singurul dezavantaj

Când vine vorba de computere, dimensiunea contează mult. Iar cercetătorii de la Centrul de Electronice şi Microtehnologie din Elveţia au reuşit să creeze un cip revoluţionar.   Procesorul este cât o monedă însă are puterea unui computer de dimensiune mare. Singurul dezavantaj: are nevoie de mult energie şi trebuie să fie conectat în permanenţă la […]

Noua carte de identitate electronică, de dimensiunea unui card bancar, poate fi solicitată din august 2021

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne a dezvăluit miercuri mai multe detalii despre noua carte de identitate electronică: ”Cetăţenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document şi va conţine elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanţia că identitatea nu le poate fi furată”. Guvernul a […]

Apple a renunţat la parteneriatul de 15 ani cu Intel

Apple este al patrulea cel mai mare producător de PC-uri în funcţie de livrări, conform unei estimări Gartner, aşa că planul de a utiliza propriile cipuri în întreaga sa gamă de laptopuri şi desktopuri, anunţat pentru prima dată în iunie, este o lovitură pentru Intel. Pentru prima dată în istorie, Apple a produs un cip […]

Elon Musk a prezentat cyberporc-ul. Primul porc cu un cip implantat în creier

Neuralink, proiectul de neuroştinţe al lui Elon Musk, a prezentat, vineri, un porc care are un cip de mărimea unei monede implantat în creier. Ei au prezentat astfel primul pas spre un obiectiv măreţ de vindecare a unor boli neurologice umane, scrie Reuters. Co-fondată de Musk în 2016, Neuralink îşi propune să implanteze interfeţe wireless […]

Bill Gates a promis că nu va utiliza vaccinul anti-coronavirus pentru a introduce cipuri în oameni

Bill Gates a vorbit despre teoriile conspiraţiei care îl vizează şi despre faptul că ar vrea să descopere un vaccin împotriva COVID-19 pentru a implanta cipuri în corpul oamenilor şi a-i putea urmări, scrie CNews.

Elon Musk dezvăluie detalii despre cipul care ar putea fi conectat la creierul uman: „Va putea vindeca depresia şi dependenţa”

Elon Musk a dezvăluit mai multe detalii despre misteriosul dispozitiv Neuralink pe care îl vrea conectat la un creier uman. CEO-ul companiilor Tesla şi SpaceX susţine că acest Cip ar putea vindeca depresia şi dependenţa, scrie Independent.co.uk. Mai multe informaţii despre Neuralink vor fi dezvăluite pe 28 august, a anunţat joi, Elon Musk, răspunzând pe […]

Detalii despre noile cărţi de identitate cu cip. Românii nu vor mai putea ieşi din ţară cu buletinele simple, începând de anul viitor

Marcel Vela a precizat că prin noile buletine electronice vor fi eliminate „celebrele cozi de la ghişeele” instituţiilor publice şi vor simplifica modul în care românii vor călători în spaţiul Uniunii Europene. În 2021, fără noile documente nu se va mai putea călători în afara ţării.