colentina

DSPMB va elibera noua autorizaţie sanitară de funcţionare pentru Spitalul Clinic Colentina

DSPMB va elibera în termenul legal noua autorizaţie sanitară de funcţionare Spitalului Clinic Colentina, după ce unitatea a transmis pe 6 decembrie măsurile privind remedierea neconformităţilor, memoriul tehnic refăcut, noile circuite funcţionale şi intervalele orare ale acestora.

Şase secţii din Spitalul Colentina nu mai fac internări până la obţinerea unei noi autorizaţii

Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti opreşte temporar internările în şase secţii importante, începând de marţi. Măsura afectează secţiile de Neurochirurgie, Hematologie I, două secţii de Ortopedie, precum şi compartimentele ORL şi chirurgie plastică.

Nicuşor Dan: În 2023 peste 64 de milioane de lei am investit în 10 spitale din subordinea Primăriei

Nicuşor Dan anunţă că PMB a investit peste 64 de milioane de lei anul trecut în 10 spitale din subordinea Primăriei, acolo unde erau necesare lucrări de reparaţii, reabilitări şi modernizări. Cele mai mari investiţii au fost făcute la Spitalul Clinic „Colentina”–17,83 milioane de lei.

Rafila. Spitalul Colentina a funcţionat două luni fără autorizaţie. E necesară reorganizarea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că Spitalul Colentina a funcţionat aproape două luni, la începutul acestui an, fără autorizaţie sanitară de funcţionare. El crede că este necesară o reorganizare a spitalelor din subordinea Primăriei Capitalei.

Au început lucrările la Banca de Ţesut a Spitalului Colentina

Nicuşor Dan spune că lucrările la Banca de Ţesut din interiorul Spitalului Colentina este un proiect extrem de important pentru tot sistemul medical din România. „Existenţa acestei bănci înseamnă o creştere a capacităţii de stocare şi de prelucrare pentru mai multe specialităţi. Toate ţesuturile care pot fi prelevate – os, tendon, cornee, piele, vor fi […]

Lucrări la sistemul de termoficare din Bucureşti: şantier în curtea Spitalului Colentina

A fost deschis încă un şantier pentru modernizarea sistemului de termoficare din Capitală, al unsprezecelea, iar în prezent se lucrează în curtea Spitalului Colentina la racordul către punctul termic al unităţii medicale, spune, vineri, primarul general Nicuşor Dan.

Tramvai nou, după două zile în Bucureşti: Pereţi distruşi, ambajale aruncate pe jos

Primul tramvai Imperio, introdus de luni, în Colentina, de Societatea de Transport Bucureşti are, după doar două zile, pereţii distruşi, iar pe jos au fost aruncate resturi de alimente şi ambalaje.

Directorul adjunct al ASSMB, în arest preventiv. Managerul Spitalului Colentina, arest la domiciliu

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, arestarea preventivă a directorului adjunct al ASSMB, Cristian Plută, şi una dintre persoanele fără calitate oficială, Silviu Stăncilă. Managerul Spitalului Colentina, Cristescu George Mirel, a fost plasat în arest la domiciliu.

Directorul adjunct al ASSMB şi managerul Spitalului Colentina, reţinuţi

Directorul adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi managerul Spitalului Colentina au fost reţinuţi de procurorii DNA.

Medic ATI Colentina: Terapiile intensive din ţările cu rată de vaacinare mare sunt goale

Medicul ATI Laura Zarafin, de la Spitalul Colentina, spune că situaţia ar fi fost mult mai simplă acum, dacă cei care nu cred în vaccin şi în medici s-ar fi vaccinat şi nu ar fi gândit că devin „cobai”: „Cobaii au fost cei 40.000 de voluntari şi personalul medical, căci ei au fost vaccinaţi primii”.

Veşti bune pentru pacienţii non-COVID. Spitalul Colentina revine la patologiile tratate înainte de pandemie

Spitalul Colentina, suport COVID, anunţă că îşi deschide porţile „în foarte scurt timp” şi pentru pacienţii non - COVID.

Veste bună. Ministrul Transporturilor anunţă că în curând vor putea începe lucrările pentru autostrada A0

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că instanţa a respins contestaţia privind licitaţia pentru autostrada din nordul Bucureştiului. Este o decizie definitivă, se poate semna contractul, a spus Drulă.

Primăria Sectorului 2 anunţă modificări importante în privinţa râului Colentina

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că este în plină desfăşurare acţiunea de igienizare a apelor. Edilul susţine că problemele depistate până acum sunt cronice: maluri erodate, construcţii neautorizate în buza râului, acumulări de deşeuri semnificative. Primarul Mihaiu mai spune că modul în care este administrată zona de pe malurile râului Colentina se schimbă în […]

Organizarea lor, haosul spitalelor: mulţi medici nu au mai putut să-şi practice specializarea în pandemie. Solicitarea managerului Spitalului Colentina

A trecut un an de când spitalele din România sunt împărţite în spitale Covid şi non-Covid. Din această cauză, numărul pacienţilor trataţi de alte afecţiuni a scăzut dramatic. La Spitalul Colentina veneau anual 30.000 pacienţi.   După ce a devenit spital Covid, a tratat doar 3000 de pacienţi. Medicul Victor Cauni spune că acest sistem […]

Ajută sau nu antibioticele în tratarea Covid? Avertismentul medicului: „Poate provoca diferite toxicităţi“

CRISTIAN BĂICUŞ, medic, medicină internă la Spitalul Colentina: Antibioticele pot da alergii, pot da diferite toxicităţi, de exemplu toxicitate renală, toxicitate hematologică, cel mai frecvent o infecţie nosocomială, infecţie digestivă cu Clostridium difficile.    Antibioticul se foloseşte doar atunci când e nevoie, atenţionează medicul pentru Aleph news.    CRISTIAN BĂICUŞ, medic, medicină internă la Spitalul […]

Spitale fără căldură şi un primar nemulţumit. Reacţia lui Nicuşor Dan, după avaria de la Matei Balş şi Colentina

„Despre problema de ieri din spitalele Matei Balş şi Colentina, unde căldura a fost întreruptă peste zi şi a revenit azi-noapte. Punctual, ziua de ieri. Spitalul Colentina nu a avut o problemă majoră, pentru că directorul medical, prevenit de anunţ, a utilizat aerul condiţionat şi caloriferele electrice. În schimb, managerul Spitalului Matei Balş, Adrian Streinu […]

Secţiile de ATI din România, sub presiune. Raed Arafat: 3.000 – 4.000 de cazuri zilnice de COVID-19 înseamnă un impact major asupra sistemului medical

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, duminică seara, la Antena 3, că, în prezent, se urmăreşte situaţia şi dacă reuşim să ajungem la un platou, e posibil să începem să coborâm în privinţa numărului de cazuri zilnice de COVID-19. „Totuşi, cifra e mare şi vreau să se înţeleagă că o […]

Spitalul Colentina redevine spital pentru tratarea COVID-19

Spitalul Colentina devine spital COVID-19 în totalitate, adică 300-400 de locuri în plus pentru tratarea bolnavilor de COVID-19. În plus, medicii şi asistenţii şcolari de la unităţile care funcţionează în scenariul roşu vor fi detaşaţi în spitalele care tratează pacienţi cu COVID-19. Este cazul şcolilor care se închid, iar cursurile au loc în sistem online. […]

Tratamente inutile? Două dintre medicamentele aflate în schema de tratament pentru COVID-19 în România nu au niciun beneficiu, ci mai multe efecte secundare

Dacă la început mergeam în orb şi căutam cele mai bune soluţii pentru tratamentul infecţiei cu SARS COV2, acum lucrurile s-au mai aşezat şi sunt diferite. Au început să apară studii şi cercetări care ne arată care sunt medicamentele care funcţionează şi care nu.  Doi medici români au analizat studiile făcute în utlima vreme şi […]

Medicul Mioara Neagu, sefa UPU Fetesti, a murit de COVID-19 la doar 48 de ani: „Nu avea boli, a primit tot ce se putea primi, şi Remdesivir, şi Tocilizumab, şi ventilaţie”

Decesul medicului de la Feteşti, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) Feteşti, continuă să uimească breasla medicală.  Dr. Laura Zarafin, medic primar ATI la Spitalul Colentina: Nu avea boli, era foarte tânără, a venit la noi cam după zece zile de evoluţie a bolii, a primit tot ce se putea primi, şi Remdesivir, şi Tocilizumab, ventilaţie. […]

Noi dispoziţii de la DSP: Spitalul Colentina intră în lupta anti Covid-19 cu 140 de paturi. La Spitalul Sfântul Ştefan vor fi disponibile 50 de paturi pentru pacienţii cu forme uşoare

Dacă ai nevoie de tratament la medicul tău de la Spitalul Colentina te anunţ că poţi merge în continuare acolo. Directorul DSP a dat o dispoziţie temporară conform căreia pacienţii cronici pot fi internaţi în spitalizare de zi în acest spital. Nu te vei intersecta cu pacienţii suspecţi de Covid sau care au deja boala, […]

La rând, pentru viaţă! Mii de pacienţi care se tratau la Colentina ar putea fi nevoiţi să-şi caute medic în altă parte dacă spitalul va deveni exclusiv pentru pacienţii cu Covid-19

De dimineaţă pacienţi cu diferite afecţiuni au venit la Spitalul Colentina pentru a-şi lua tratamentele sau pentru a face diferite investigaţii. Este posibil să fie ultima dată când pot face asta, pentru că spitalul ar putea redeveni curând roşu, adica aici ar putea fi trataţi din nou exclusiv pacienţi cu Covid. Ioana şi-a găsit vindecare […]

Lacăt pus pe vieţi omeneşti! Pacienţii cu boli autoimune care se tratau la Colentina sunt nevoiţi să caute sprijin în altă parte!

În loc să aibă grijă de pacienţii cronici, mai marii din sănătate pun lacăte pe secţii şi îi condamnă pe aceşti oameni la chin! Nu sunt doar vorbe. Uite, premierul te-a anunţat că Spitalul Colentina va deveni din nou spital Covid, după ce şi-a deschis pentru doar câteva săptămâni porţile şi pentru pacienţii cu alte […]

Medic român: Virusul SARS Cov 2 îi poate doborî pe cei sănătoşi, în timp ce pacienţii cu boli grave pot scăpa nevătămaţi

Medicul de ATI Laura Zarafin de la Spitalul Colentina din Capitală îţi vorbeşte despre cât de imprevizibil poate fi virusul SARS Cov 2! Îi doboară fix pe cei la care nu te-ai şi aşteptat, în timp ce alţi oameni, cu sănătatea deja măcinată de boală, se refac! Medicul este convins că este doar o chestiune […]

Studiu unic în România: Medicii de la Colentina explică sursa cheagurilor mortale provocate de Covid 19

Ai auzit de multe ori că virusul SARS COV 2 poate crea în corpul celor infectaţi trombi, pe româneşte cheaguri de sânge, care pot ajunge la creier, plămâni, inimă, adică posibile complicaţii mortale. Ei bine, o echipă de medici de la Spitalul Colentina (spital suport Covid) a făcut un studiu unic în România şi în […]

Implantologul Taner Chemal a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Medicul Taner Chemal, unul dintre cei mai apreciaţi implantologi şi specialişti în chirurgie orală din România, a murit, joi, la spitalul Colentina, unde fusese internat cu COVID-19.

Managerul Spitalului Colentina, confirmat cu noul coronavirus

Reprezentanţii GCS au confirmat, miercuri seara, că managerul Spitalului Colentina este infectat cu SARS COV 2. Remus Gabriel Mihalcea este acum internat în Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală şi are simptome  de COVID-19. Managerul unuia dintre cele mai mari spitale Covid din ţară s-a simţit rău încă de luni şi a fost […]

FOTO | Accident la intrarea în Bucureşti: O persoană a fost rănită grav. Traficul a fost restricţionat câteva ore, apoi reluat

Traficul rutier a fost reluat, sâmbătă, în jurul ore 14.45, după ce acesta a fost restricţionat aproape trei ore, pe sensul de intrare în Bucureşti, din cauza unui accident în care au fost implicate trei maşini, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Firea: Nu exista nicio motivaţie legală, logică şi umană pentru care este închis Spitalul Colentina

Nu exista nicio motivaţie legală, logică şi umana pentru care este menţinut închis Spitalul Colentina, spune, sâmbătă, primarul general Gabriela Firea.

Pacientă cu distonie: Boala mi s-a agravat, trebuia şi noi, pacienţii cronici, să facem tratamentul în continuare

Mădălina are distonie, o afecţiune neuromusculară care duce la invaliditate dacă nu face o data la 3 luni un tratament cu o injecţie cu toxină botulinică. În aprilie trebuia să meargă la Spitalul Colentina să facă această injecţie însă acest lucru a fost imposibil pentru că spitalul este suport Covid. Femeia a încercat să ţină […]

Poluare accidentală pe râul Colentina – acumulare Băneasa. Apele Române: Monitorizăm mortalitatea piscicolă

Râul Colentina – acumularea Băneasa a fost poluat „accidental” sâmbătă dimineaţa cu un produs uleios, au transmis Apele Române.  Poluarea se află pe suprafaţa lacului de acumulare Băneasa, pe malul stâng, în zona străzii Gârlei, nr. 90, sector 1 Bucuresti. Acesta se manifesta prin irizaţii discontinue, pe o lungime de câţiva zeci de metri. În […]

16 cadre medicale de la Spitalul Colentina şi alte 34 de la Spitalul Victor Babeş sunt infectate cu noul coronavirus

16 cadre medicale şi 3 angajai TESA de la Spitalul Colentina au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. Toate persoanele infectate sunt asimptomatice şi sunt internate în acest moment în Spitalul Colentina.  În unitatea sanitară se face deja anchetă epidemiologică iar procesul de testare a angajaţilor spitalului  va continua în perioada următoare.  Spitalul Clinic Colentina […]

Contaminare în masă la cel mai mare spital suport Covid-19 din ţară, Spitalul Colentina. Mai mulţi medici, confirmaţi pozitiv

Surse din cadrul Spitalului Colentina au confirmat pentru Mediafax că mai mulţi medici de pe secţia de ATI a spitalului sunt confirmaţi pozitiv cu Covid 19.

Proiectul ”Psiholog pentru Colentina COVID-19”. Psihologii voluntari oferă suport online cadrelor medicale care au nevoie

Psihologi voluntari îi ajută pe medicii de la Spitalul Coletinadin Bucureşti, în această perioadă, cu ajutorul internetului. Psihologii oferă sprijin emoţional online tututor cadrelor medicale care au nevoie.

Se înmulţesc demisiile în rândul cadrelor medicale din întreaga ţară. Medic de la Colentina: Vor urma zile cumplite. Starea de spirit este groaznică

Se înmulţesc demisiile în rândul cadrelor medicale din întreaga ţară. Speriaţi şi descurajaţi, oamenii încep să cedeze. Ar putea fi doar începutul. Un medic îţi spune că armata albă este cu moralul la pământ, înainte de a începe lupta.  „Suntem foarte supăraţi şi medici şi asistente. O să vedeţi că or să urmeze nişte zile […]

Doi preoţi şi alte patru persoane angajate la o biserică din Bucureşti, diagnosticaţi cu COVID-19

Doi preoţi care slujesc la o biserică din Colentina au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

Spitalul Colentina devine spital suport pentru Institutul „Matei Balş” din Capitală

Spitalul Colentina devine, odată cu externarea tuturor pacienţilor din unitatea medicală spital suport pentru Institutul „Matei Balş” din Capitală, pentru tratarea persoanelor infectate cu coronavirus.

Tehnologie ultramodernă la Spitalul Colentina: Depistează cancerul cu 18 luni înaintea altor investigaţii

O tehnologie ultramodernă care identifică modificări oncologice cu până la 18 luni înainte de alte investigaţii imagistice a intrat în dotarea Spitalului Clinic Colentina. Pacienţii pot beneficia de această aparatură în mod gratuit, din noiembrie.

Rică Răducanu, internat în spital. Fostul portar al naţionalei României a fost operat

Fostul portar al naţionalei României Rică Răducanu este internat la Spitalul Colentina din Capitală după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai unităţii. Operaţia a decurs bine, Răducanu urmând să fie externat săptămâna viitoare.