Un videoclip filmat într-un celebru restaurant din China şi postat de către un afro-american, prezintă culmea absurdului. Tocmai chinezii, cei de la care a pornit coronavirusul devenit pandemie, le interzic accesul oamenilor de culoare de teamă că ar putea fi purtători de coronavirus.
De fel, sunt un om respectuos şi până acum, treaba asta a fost confimată într-un mod suficient pentru a justifica concluzia. Sigur, după modelul excepţiei care întăreşte regula, am mai călcat strâmb (şi) din punctul ăsta de vedere, dar am reuşit să ies onorabil, zic eu.
Statul român îţi spune să stai acasă. Să păstrezi distanţa socială. Tot statul român a interzis adunările publice. A închis mall-urile şi parcurile. Statul român te pune să completezi declaraţii pe propria răspundere, altfel te amendează chiar şi cu 20.000 de lei.
O companie românească a dezvoltat un model de spital modular mult mai ieftin decât pot cumpăra autorităţile din străinătate. Problema e că, deocamdată, comenzile lipsesc cu desăvârşire.
De câteva zile, circulă pe WhatsApp un mesaj pe care eu, cel puţin, l-am primit din trei surse, cu nicio legătură între ele, decât aceea că sunt în lista mea de contacte.
Este, cred, clar pentru toată lumea că a sta acasă o aşa perioadă lungă de timp, ne transformă în sclavii ”netului”. Ce eram noi până acum, dar în perioada asta, chiar ne-am ”pierdut” libertatea.
Departe de mine gândul de a fi cârcotaş, dar chestia asta cu declaraţia pe proprie răspundere este o chestie mai degrabă, năucitoare. Acesta este un eufemism.
“Avem nevoie de informatia corecta, utila, venita oportun, de ordonante explicate logic (...) Vrem să ştim că ştiţi ce faceţi! Vrem să vă asumaţi un termen până când să vă cedăm libertăţile şi drepturile noastre!", scrie Silviu Predoiu, într-o postare pe Facebook.
E clar că astfel de vremuri generează vrând-nevrând, reacţii dintre cele mai urâte din partea unor oameni. Alţii, dimpotrivă, îşi dovedesc omenia, empatia, solidaritatea. Momentele astea sunt bune şi ele, iată.
Sănătatea şi libertatea dau greutate stării generale de bine a unui om. Nu cred că cineva s-a gândit până acum, cel puţin de la generaţia mea încoace, că ar trebui să aleagă între ele. Ori libertate, ori sănătate.
Emoţionant: preşedintele Israelului (cu atribuţii preponderant ceremoniale) s-a trasformat în bunic virtual şi le citeşte poveşti copiilor obligaţi să stea acasă.
Am aşteptat cu toţii cu sufletul la gură ordonanţa militară aseară, sperând în veşti bune ori că măcar acum vom vedea şi noi că ne conduce cu adevărat cineva prin nenorocirea asta. Ceea ce am văzut m-a dezamăgit profund şi m-a făcut să simt chiar deznădejde.
Mă gândeam că vom ajunge să constatăm că există şi idioţi în lumea asta a presei. Nu că nu ar exista peste tot, dar acum, mai mult ca oricând, responsabilitatea ar fi trebuit să fie cuvântul de ordine în domeniul ăsta.