complicitate

Burduja, după huiduielile de la Focşani: Nu mă intimidează ameninţările extremiştilor toxici

„Tăcerea este fie laşitate, fie complicitate la efortul de distrugere a României democratice şi dezvoltate, iar pe mine nu mă intimidează ameninţările extremiştilor toxici”, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a fost alături de Ilie Bolojan, când a fost huiduit la Focşani.

Şase persoane reţinute în dosarul corupţiei de la Casa de Pensii Sibiu

Un funcţionar public din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu este acuzat de săvârşirea a 10 infracţiuni de luare de mită, iar agentul de pază al acestei instituţii de comiterea a 8 infracţiuni de complicitate la luare de mită şi 29 de infracţiuni de trafic de influenţă. Totodată, procurorul a dispus luarea faţă de cei […]

Aviz favorabil în Comisia juridică pentru ridicarea iumunităţii lui Eugen Pîrvulescu

„Ministrul justiţiei a adresat preşedintelui Senatului în cursul zilei de marţi, 15 octombrie 2024, cererea de ridicare a imunităţii parlamentare privind pe: Domnul Eugen Pîrvulescu, în calitate de senator, pentru faptele care fac obiectul unui dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie”, se arată într-un comunicat […]

Tatăl adolescentului implicat în împuşcăturile din Georgia, arestat pentru complicitate

Autorităţile din Georgia l-au arestat pe Colin Gray, tatăl adolescentului de 14 ani acuzat de atacul armat de la liceul Apalachee, care a ucis patru persoane şi a rănit alte nouă, pentru că i-ar fi permis fiului său accesul la arma folosită în atac, relatează Reuters.

Suspecţi reţinuţi pentru complicitate la tentativă de omor. Victimele, stropite cu acid sulfuric

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, în continuarea activităţii de urmărire penală desfăşurate într-un dosar de tentativă de omor calificat, procurorul de caz a pus în executare două mandate de aducere privind suspecţii C.A.D. de 40 de ani şi C.I.I. de 20 de ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate […]

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 17 iunie 2024, a celor patru suspecţi. „RUS MIHAI, chestor de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de: – complicitate la abuz în […]

Funcţionar ANAF, reţinut pentru complicitate la trafic de influenţă

Un funcţionar ANAF din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti a fost reţinut pentru complicitate la trafic de influenţă, potrivit unui comunicat al DNA.

Feli lansează „Ne iubim”, un vals cu iubirea până la sfârşitul vieţii

Feli cântă-n inima mare „Ne iubim”, un vals cu iubirea, o piesă care serbează bucuria de a fi şi de a rămâne îndrăgostit indiferent de timp, de etapă sau de stângăcii. „Noi ne iubim până când n-o să mai fim! Acesta este mesajul scris şi cântat gata de ascultat, fredonat şi dansat de toată lumea. […]

DNA a decis continuarea urmăririi penale faţă de Cîţu, acuzat de complicitate la abuz în serviciu

Procurorii DNA au decis miercuri efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu, care este acuzat de două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Stăm pe ditamai punga de gaze naturale, dar preţul la gaze ne goleşte pungile: aşa vor austrecii de la OMW, cu complicitatea statului

România stă pe o mare bulă de gaz, aflată la 170 de kilometri în largul coastei oraşului Constanţa, la o adîncime cuprinsă între 100 şi 1.000 de metri. Dimensiunile zăcămîntului ”Neptun Deep” sînt estimate la 200 de miliarde de metri cubi de gaz: echivalentul întregilor livrări de gaz ale Federaţiei Ruse către întreaga Europă, într-un an, înainte de începerea războiului. Dar românii plătesc, în schimb, cele mai mari preţuri la gaz din UE. Nu e un paradox, nici mită sau corupţie – sau nu acestea sînt determinante. E OMW, compania austriacă asociată (de fapt, proprietarul) Petrom, de care depinde exploatarea zăcămîntului. Care nu dă semne că va începe, curînd: şi aici, austriecii ne aplică un ”Schengen” al gazului, lăsîndu-ne cu ochii în soare.

Donald Trump a dat-o în judecată pe Hillary Clinton. Ce motiv a intentat la proces

Fostul preşedinte american Donald Trump a dat-o în judecată pe Hillary Clinton şi pe alţi câţiva democraţi, acuzându-i că au încercat să fraudeze alegerile prezidenţiale americane din 2016 prin asocierea campaniei sale cu Rusia, scrie BBC.

Trei indivizi suspectaţi de complicitate au fost reţinuţi în urma atacului din Cannes

Autorităţile franceze au reţinut, marţi, trei persoane suspectate de complicitate cu autorul agresiunii care a vizat un echipaj de poliţie în oraşul Cannes, informează cotidianul Le Parisien.

COMENTARIU Sorina Matei: De 24 de ani tot sunteţi cu ochii pe ei. Sau când istoria îşi bate joc de Poliţie, repetându-se

Pe 14 februarie 1996, Inspectorul General al Poliţiei române,generalul de divizie, Ion Pitulescu, anunţa într-o conferinţă de presă, organizată chiar în Ministerul de Interne, că demisionează din funcţie. În plină guvernare PDSR, Pitulescu lăsa mută conducerea partidului şi întregului stat de atunci, spunând că este revoltat de „actele de injustiţie” din Justiţie şi de ce […]

Cine sunt interlopii periculoşi eliberaţi din închisoare din cauza coronavirusului. 23 de ani a petrecut unul dintre ei în spatele gratiilor

Mai mulţi capi ai mafiei din Italia au fost eliberaţi din închisoare şi trimişi să îşi ispăşească restul pedepselor în arest la domiciliu, în palatele lor.