condi ii

Hamas cere retragerea forţelor israeliene din Gaza pentru a pune capăt războiului

Şeful Hamas, Ismail Haniyeh, a declarat miercuri că gruparea aflată în război cu Israelul îşi menţine condiţiile pentru o încetare a focului în Gaza, acestea implicând o retragere militară israeliană din teritoriul palestinian.

IGSU, apel către turişti, după ce trei persoane s-au înecat

IGSU face apel la turiştii de pe litoral să se informeze cu privire la condiţiile de înot şi să asculte mereu sfaturile salvamarilor, după ce, luni, şapte persoane au fost surprinse de curenţii puternici şi duse în largul mării, trei dintre acestea fiind declarate decedate.

Trafic în condiţii de ploaie în multe judeţe ale ţării, inclusiv în zona Capitalei

Se circulă în condiţii de ploaie în multe judeţe ale ţării, inclusiv în zona Capitalei, informează Centrul Infotrafic. Porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Midia sunt închise atât pentru transportul maritim, cât şi pentru cel fluvial, din cauza vântului puternic.

Condiţiile Ucrainei pentru negocieri: restabilirea teritoriului şi dotarea cu sisteme de apărare

Autorităţile din Ucraina au anunţat care sunt condiţiile principale pentru reluarea negocierilor de pace cu Rusia.

Noile condiţii de intrare în Grecia. Potrivit noilor reglementări, statul elen acceptă acum şi testele rapide

Grecia a actualizat condiţiile de întrare în ţară. Astfel, se menţin toate măsurile de prevenţie şi de izolare socială aflate în vigoare până la data de 03.07.2021, noi măsuri urmând a fi anunţate în funcţie de evoluţiile situaţiei epidemiologice, informează MAE.   Pentru cursele aeriene interne măsurile se prelungesc  până la data de 05.07.2021.   […]

Noi condiţii pentru românii care vor să meargă în vacanţă în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile bulgare au revizuit, joi seara, condiţiile de intrare în Bulgaria, în contextul pandemiei. Noile măsuri intră în vigoare la data de 1 mai şi se aplică până la data de 31 mai. Intrarea pe teritoriul Bulgariei este permisă românilor cu condiţia prezentării unuia dintre următoarele documente: – un document […]

Infotrafic: Circulaţie restricţionată pe 2 drumuri naţionale şi 2 judeţene, afectate de inundaţii

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat că miercuri dimineaţa sunt semnalate două drumuri naţionale şi două drumuri judeţene cu circulaţia rutieră restricţionată, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă. Este vorba despre: -DN1R – blocat în localitatea Sâncraiu, judeţul Cluj (circulaţia rutieră este deviată pe DJ 126, prin localitate); […]

Cine va avea grijă de copilul tău dacă te îmbolnăveşti de coronavirus? „Nu este o procedură excepţională, a existat mereu”

Dacă sunteţi părinţi şi vă gândiţi ce se poate întâmpla cu copilul vostru dacă vă îmbolnăviţi de COVID-19, să ştiţi că statul va avea grijă de el, pentru o anumită perioadă de timp.

PMP pune condiţii pentru susţinerea alegerilor anticipate

Liderul PMP Eugen Tomac a anunţat că reprezentanţii Colegiului Naţional al partidului au decis, vineri, să susţină alegerile anticipate, cu două condiţii: revenirea la alegerea primarilor în două tururi şi reducerea numărului de parlamentari la 300.