constanta

Un container burduşit cu zeci de mii de prezervative contrafăcute a fost descoperit în Constanţa

Aproape 50.000 de seturi de prezervative contrafăcute au descoperit inspectorii vamali din Constanţa într-un container sosit din China. Prezervative şi baterii contrafăcute urmau să ajungă la o firmă din Afumaţi.

Şerpii se înmulţesc în oraşul Constanţa. Autorităţile spun că nu sunt periculoşi

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, odată cu încălzirea vremii îşi fac apariţia şarpele de casă şi şarpele de apă. Aceste specii de reptile sunt întâlnite destul de des pe parcursul verii. Anul trecut, de exemplu, jandarmii constănţeni au fost solicitaţi să intervină de zece ori pentru îndepărtarea şerpilor ajunşi în zone locuite. Specialiştii spun că în […]

Ofiţer din IPJ Constanţa, acuzat că a lovit un bărbat cu picioarele în cap. Victima a intrat în comă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au cerut marţi arestarea preventivă a unui inculpat aflat în stare de reţinere, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Inculpatul este ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Constanţa. Din probatoriu rezultă că vineri poliţistul i-a aplicat unui bărbat de […]

Litoral 2021. Plimbare la malul mării. Numărul turiştilor, mai mic înainte de anunţarea noilor măsuri de relaxare

Este al doilea weekend în care oamenii nu mai trebuie să poarte mască pe stradă. Cu toate acestea, cele 20 de grade Celsius de la mare nu au convins foarte mulţi turişti să viziteze Constanţa. „Weekendul trecut au fost foarte mulţi turişti, weekendul acesta sunt ceva mai puţini, cred că se pregătesc sau aşteaptă următoarele […]

Accident rutier mortal în Medgidia. Doi tineri de 22 de ani au intrat cu maşina în mai mulţi copaci

Potrivit IPJ Constanţa, accidentul a avut loc în jurul orei 3.00 pe bulevardul Independenţei din municipiul Medgidia. Conform primelor informaţii, accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive. Şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în mai mulţi copaci de la marginea drumului.   La faţa locului s-au deplasat […]

La mulţi ani, Constanţa! Numele oraşului a fost dat de Împăratul Constantin după sora sa vitregă

De ziua sfinţilor Constantin şi Elena, se aniversează şi ziua oraşului Constanţa. Acesta este cel mai vechi oraş din România.  Coloniştii greci din Milet au fost cei care au înfiinţat aşezarea cu numele Tomis. Aceasta era deja atestată documentar încă din 657 î.e.n. Romanii l-au cucerit în anul 71 î.e.n. Împăratul Constantin a fost cel […]

Premieră în România. Primul oraş care introduce plata cu deşeuri pentru transportul public

Municipiul Constanţa lansează campania „Schimbă PET-ul cu biletul”, o iniţiativă unică în România, prin care locuitorii şi turiştii vor putea circula cu mijloacele de transport în comun, plătind la schimb cu PET-uri şi doze de aluminiu.

Iohannis şi Duda, discuţii despre calea ferată şi drumul dintre porturile Constanţa şi Gdansk

Preşedinţii României şi Poloniei, Klaus Iohannis şi Andrzej Duda, au discutat, luni, despre proiectul de cale ferată Rail2Sea, care va lega porturile Constanţa şi Gdansk şi cel rutier Via Carpathia, precum şi situaţia îngrijorătoare de securitate din Ucraina.

Undă verde pentru spectacole şi festivaluri la malul Mării Negre. Rata de incidenţă scade sub 1,5 la mie în Constanţa

În Constanţa incidenţa a scăzut sub 1,5 la mia de locuitori. Potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanţa, începând de sâmbătă, restaurantele vor funcţiona cu capacitate de 50% în interior, iar concertele, spectacolele şi festivalurile vor avea undă verde. La toate evenimentele culturale, limita de persoane va fi de 300. Bilanţul COVID-19 complet, publicat sâmbătă, 8 […]

Victimele exploziei de la mănăstirea Sf. Gheorghe, transportate în Germania cu arsuri grave

Potrivit ISU Constanţa, un echipaj SMURD şi unul al Ambulanţei au efectuat transportul celor doi călugări de la Spitalul Judeţean la aeroportul M. Kogălniceanu unde au fost preluaţi de o aeronavă cu destinaţia Frankfurt. Cei doi călugări sunt intubaţi, în urma exploziei unei butelii la mănăstirea Sf. Gheorghe. Reprezentanţii ISU Constanţa anunţau joi că cei […]

Electrificarea liniei Constanţa-Mangalia. Licitaţie lansată de CFR Infrastructură

CFR Infrastructură a anunţat vineri că a lansat licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar electrificării şi modernizării liniei de cale ferată Constanţa-Mangalia.

5 lei TAXĂ în staţiunile de la Marea Neagră

Pregăteşte-te să plăteşti 5 lei în plus dacă vii la mare.   Taxa se aplică în Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun şi Olimp. Asta a hotărât Consiliul local Mangalia.    „Aceste staţiuni trebuie întreţinute, n-avem cum să punem presiune pe bugetul local, pe localnici, vorbim de 44.000 de locuitori şi totuşi eu zic că […]

Constanţa scapă de restricţiile de weekend înainte de 1 mai şi Paşte

Constanţa scapă de restricţiile de weekend începând de mâine.

Idei de afaceri: un cuplu a plantat peste 7000 de migdali în Dobrogea. Anul acesta pomii vor aduce profit pentru prima dată

Ştiai că migdalele pe care le mănânci la micul dejun sau seara la film, pot fi chiar din România? Georgiana Păun împreună cu soţul ei au cumpărat 15 hectare de teren la aproximativ 30 de kilometri de Constanţa pentru a planta migdali. În urmă cu şase ani au consultat un inginer horticol ce le-a sugerat […]

Proiectul „Sindromul Kessler”. Un grup de elevi români a obţinut premiul II la nivel mondial, pentru colectarea gunoaielor spaţiale

Doisperezece elevi din Constanţa au câştigat premiul doi la concursul National Space Society Settlement, la secţiunea Large group dedicată clasei a zecea. În total, 22 de ţări din lume au participat la acest concurs care are ca temă principală construirea unei staţii spaţiale permanente. Adrian Nicolescu este profesor de fizică la Colegiul Naţional Mircea cel […]

UPDATE O nouă zi de proteste în Capitală. Sute de persoane au ajuns în faţa Palatului Parlamentului

UPDATE 21.50 Manifestanţii au ajuns în faţa Palatului Parlamentului. UPDATE 21.20  Protestatarii au pornit în marş pe Calea Victoriei şi se îndreaptă spre Piaţa Constituţiei, în faţa Palatului Parlamentului. Jandarmeria Română anunţă că organizatorul protestului va fi amendat. În Bucureşti, circa 300 de persoane s-au strâns sâmbătă după-amiază în Piaţa Universităţii. Aceştia au plecat spre Piaţa […]

VIDEO. Proteste anti-restricţii până la miezul nopţii, în România. Mii de oameni s-au adunat în Bucureşti şi alte oraşe. Altercaţii între protestatari şi jandarmi

Update 30 martie, 02:15: Violenţe în mai multe oraşe din ţară în timpul protestelor de luni seara Paşnice în marea lor parte, manifestaţiile au degenerat în anumite zone. În Piaţa Universităţii din Capitală, un bărbat care participa la protestul organizat de AUR a fost reţinut de jandarmi pentru că nu purta mască şi pentru că a […]

VIDEO Diana Şoşoacă, la tribunal pentru a apăra Arhiepiscopia Tomisului. La ieşire, senatoarea a primit o icoană

Diana Şosoacă a fost prezentă pe data de 25 martie, de Buna Vestire, la Tribunalul Constanţa, la un nou termen în procesul în care Arhiepiscopia Tomisului a cerut instanţei permiterea accesului credincioşilor în biserici, la oficierea slujbelor.   După ce a dansat pe melodia celor de la Pink Floyd fără mască, ea a fost întâmpinată cu […]

Artera care leagă staţiunea Mamaia de Gara Constanţa va fi modernizată

Autorităţile locale au anunţat că dau startul lucrărilor pe artera care leagă staţiunea Mamaia de Gara Constanţa. Asta după ce a fost semnat contractul de execuţie pentru reabilitarea tronsonului care parcurge Bulevardele 1 Decembrie 1918 şi Alexandru Lăpuşneanu, cu o suprafaţă de 143.000 metri pătraţi şi o lungime de 5,6 kilometri. Pe tronsonul menţionat vor […]

Porturi închise în Constanţa din cauza vântului puternic

Centrul Infotrafic a anunţat că porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia au fost închise luni din cauza vântului puternic.

Litoral 2021. Pregătiri pentru minivacanţa de Paşte şi 1 Mai. „Constanţa a devenit un cartier al Bucureştiului”

Hotelierii de pe litoralul românesc au dat startul pregătirilor pentru mini-vacanţa de 1 mai şi Paşte. În mai puţin de două luni restaurantele, terasele şi hotelurile ar trebui să primească turiştii dorinici de distracţie. Doar 50 de hoteluri din staţiunea Mamaia vor deschide în prima săptămână a lunii mai. „Nu contează că e pandemie, că […]

Fregata Regina Maria va continua în cursul nopţii misiunea de salvare a căpitanului dispărut în naufragiul de la Marea Neagră

Elicopterul Puma Naval 141 şi-a încheiat misiunea de căutare a marinarului dispărut în naufragiu, aseară,  la ora 20.00. Fregata Regina Maria împreună cu o navă Gărzii de Coastă, nu au abandonat această misiune şi speră să-l găsească pe căpitanul ucrainean.   Fregata are la bord echipamente speciale de salvare şi supravieţuire, dar şi o grupă de […]

Militarii de pe fregata Regina Maria sunt în cautarea marinarului dat dispărut în Marea Neagră

Militarii de pe fregata Regina Maria au intervenit în operaţiunile de căutare a marinarului dat dispărut joi dimineaţa, după ce un vas cu pavilion Insulele Comore s-a scufundat în Marea Neagră.

Contrabanda cu aproape 600.000 de parfumuri contrafăcute. 40 persoane sunt audiate de DIICOT

Procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţiei Generale Anticorupţie au făcut, joi, 57 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Cluj, Constanţa, Bacău, Vrancea, Ilfov şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, luare de mită, […]

A ship sank in the Black Sea, off Constanţa Port. Two others died and a third is missing

A ship under the Comoros Islands flag, having 13 people on board, sank off Port of Constanţa. The first ship to answer the SOS call managed to save 10 sailors. Two others died and a third is missing.

Primele imagini de la salvarea marinarilor din Marea Neagră. Nava Volgo Balt 179 s-a scufundat în aproprierea ţărmului românesc

„La 04:40 dimineaţa GSP Falcon a recepţionat un mesaj de urgenţă de la nava “Volgo Balt 179”. Operaţiunea de Salvare a început fără întârziere, în condiţii meteo deosebit de dificile 50 km/h şi valuri de 4 metri. Ultimul mesaj transmis de “Volgo Balt 179” a fost de abandon navă”, a transmis într-un comunicat Grupul Serviciilor Petroliere. […]

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropierea litoralului românesc. Cel puţin două persoane au decedat. UPDATE: Un elicopter a fost trimis să preia o persoană rănită grav

UPDATE A fost declaşată procedura de MEDical EVACuation. GSP va trimite un elicopter pentru a o prelua pe femeia rănită, starea ei se înrăutăţeşte. UPDATE Bilanţ provizoriu: 10 persoane salvate, 2 persoane decedate, 1 persoană rănită grav. Persoanele salvate vor fi trasportate la spitalul din Constanţa. Una dintre persoanele decedate este comandantul navei. „La 04:40 dimineaţa GSP Falcon a […]

Garda de Mediu Constanţa: apa lacului Siutghiol nu este poluată

Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au mers la faţa locului după ce mai mulţi constănţeni au reclamat faptul că bancurile de peşte s-au aglomerat spre malul lacului Siutghiol. Ei au luat probe din apă şi au realizat că indicatorii de calitate ai apei sunt normali, cu mici excepţii. În plus, specialiştii au oferit o explicaţie […]

Scenariu roşu în oraşul Constanţa. Rata de incidenţă COVID-19 a ajuns miercuri la 3,2

În oraşul Constanţa, rata de infectare a crescut miercuri la 3,2 persoane infectate la mia de locuitori. Potrivit reglementărilor, la rata de incidenţă peste 3 la mie se închid restaurantele la interior, cinematografele, teatrele şi sălile de jocuri de noroc. Măsura va intra în vigoare începând de la miezul nopţii. Şi oraşul Sibiu a intrat […]

Proiectul de înnisipare a plajelor s-ar putea opri la jumătatea drumului. Rămăşiţele unei epave antice au fost descoperite în zona de extragere a nisipului

Procurorii DNA Constanţa au găsit fragmente de lemn, posibil epavă antică, în zona de extragere a nisipului pentru lărgirea plajelor din Mamaia. Construcţia a fost localizată la aproximativ 2 mile în larg, la o adâncime de 25 de metri. Procurorii DNA au trimis o solicitare către Direcţia Judeţeană de Cultură pentru a conserva locul în […]

Un pacient bolnav de cancer, suspect de COVID-19, s-a sinucis la Spitalul din Constanţa după o intervenţie de succes

Bărbatul de 79 de ani fusese operat la Spitalul din Constanţa pentru boala sa cronică şi intervenţia fusese o reuşită. Duminică dimineaţa, bărbatul s-a sinucis, aruncându-se de la etajul cinci al unităţii medicale. Medicii care au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor nu au reuşit să îl readucă la viaţă, fiind constatat decesul. „Am fost […]

Vremea face probleme: Porturile Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud, închise din cauza ceţii

Porturile Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud au fost închise marţi dimineaţa, din cauza ceţii dense care se manifestă în tot judeţul. De asemenea, nodul rutier de acces în localităţile Cernica şi Bălăceanca, din judeţul Ilfov, a fost închis.

Bode, despre menţinerea în funcţie a lui Raed Arafat, după tragedia de la Constanţa: Evaluarea nu se face în baza unui incident tragic

Întrebat luni de jurnalişti dacă este mulţumit de activitatea secretarului de stat Raed Arafat, ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că evaluarea unui secretar de stat este „complexă”. „Evaluarea secretarilor de stat nu se face în baza unui incident tragic, aşa cum a fost la Constanţa. O evaluare a activităţii unui secretar de stat […]

Zece copii nu au mai ajuns la o grădiniţă din Constanţa pentru că s-au simţit rău

●DSP Constanţa a trimis o echipă de control pentru a verifica în ce condiţii se prepară mâncarea ●Mâncarea se prepară în bucătăria proprie a grădiniţei ●Niciun copil nu a ajuns la spital   O grupă întreagă de copii au acuzat dureri de burtă şi stări de vomă după ce au luat masa la grădiniţă. Mâncarea […]

Ce măsuri a efectuat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă după tradegia de la Constanţa? Conducerea dispune de cercetări disciplinare şi sancţiuni

Conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus efectuarea cercetării disciplinare prealabile a trei ofiţeri cu funcţii de conducere de la nivelul ISU Constanţa, precum şi sancţionarea disciplinară a patru subofiţeri, după controlul efectuat la ISU Constanţa.

Raed Arafat, explicaţii după tragedia de la Constanţa, în care o femeie şi-a pierdut viaţa. IGSU va transmite „ce nu a mers corect”

Referitor la decesul femeii din Constanţa, Raed Arafat a declarat, joi, că autorităţile aşteaptă mai multe informaţii: „Am numit un grup de lucru care va analiza toate aspectele operaţionale şi va veni cu propuneri în curs de maxim trei – patru săptămâni”. În ce priveşte dotările, Arafat a afirmat că, dacă luăm situaţia de acum […]

A murit cu zile. Anchetă internă la ISU Dobrogea după decesul femeii care a încercat să se salveze din foc. Pompierii ajunşi la faţa locului nu aveau autoscară şi saltea

Conducerea IGSU şi cea a ISU Dobrogea au ordonat desfăşurarea de anchete pentru a stabili dacă pompierii au intervenit corect în cazul incendiului izbucnit marţi, într-un apartament din oraşul Constanţa. „Ca urmare a informaţiilor nou apărute în cazul incendiului produs astăzi în municipiul Constanţa, facem precizarea că inspectorul şef al ISU Constanţa a dispus derularea […]

VIDEO Incendiu de proporţii într-un bloc din Constanţa. Proprietara locuinţei a căzut în gol de la etajul 6, în încercarea de a se salva

Incendiul a izbucnit într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc cu 7 nivele din municipiul Constanţa. Locuinţa a ars generalizat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. CITEŞTE AICI: Reacţii în lanţ după incendiul din Constanţa. ISU Dobrogea răspunde acuzaţiilor: Pompierii au o singură autoscară pentru intervenţii la înălţime „Din păcate avem şi […]

Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de control în spitalele din ţară, după ce bărbatul cu arsuri grave transferat în Belgia a murit

Bărbatul care a suferit arsuri grave şi a fost transferat de la Constanţa la Iaşi şi mai apoi cu întârziere în Belgia, a murit. În seara de 20 ianuarie, pacientul a fost adus la Spitalul Judeţean Constanţa în stare gravă, cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului. Aici i-au fost acordate primele îngrijiri. În […]

Ce presupune testarea rapidă COVID-19 în şcoli

Semestrul II a adus şi o regulă nouă, testarea elevilor şi a profesorilor din unităţile de învăţământ din România. Aceştia vor fi testaţi în şcoli, dacă prezintă simptome de imbolnăvire cu SARS-COV-19. Un studiu realizat de organizaţia Mathematica, pentru Rockefeller Foundation, ONG implicat în campaniile de testare din SUA, estimează că testarea săptămânală a elevilor […]