constantin br ncu i

Circa 100 de lucrări ale lui Constantin Brâncuşi au fost reunite într-o expoziţie la Timişoara

Cea mai importantă expoziţie dedicată lui Constantin Brâncuşi în ultima jumătate de secol îşi deschide porţile sâmbătă la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara.

Brâncuşi, de la Guggenheim, New York, la Târgu Jiu – două ipostaze ale receptării

Anul trecut, la 19 februarie, s-au împlinit 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, iar anul acesta, la 16 martie, s-au împlinit 60 de ani de la moartea sa.

5 destinaţii turistice incredibile în viziunea The Telegraph. Un oraş din România se află pe listă

Site-ul birtanic The Telegraph a întocmit o listă cu destinaţii inedite, care ar trebui să le trezească engleziilor interesul pentru călătorii. Printre locaţii se află şi un oraş românesc, dar nu unul „tradiţional turistic“.

Avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”: Decât judecata dreaptă din Justiţie, mai bine o înţelegere nedreaptă cu guvernanţii

Avocatul proprietarilor sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Bogdan Grabowski, a declarat joi pentru MEDIAFAX că achiziţia operei de artă a lui Constantin Brâncuşi a fost şi este o decizie politică. Decizia a fost pasată de la PSD-Ponta-Vulpescu la Cioloş-Şuteu, a spus Grabowski.

Conferinţă la Muzeul Naţional de Artă al României: „Cuminţenia Pământului şi spaţiul imaginarului brâncuşian”

Conferinţa "Cuminţenia Pământului şi spaţiul imaginarului brâncuşian", suţinută de Matei Stîrcea-Crăciun, cercetător la Institutul de Antropologie "Francisc Rainer" al Academiei Române va avea loc marţi, 27 septembrie, la ora 18.00, în sala Rotondă (Auditorium) a Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR).

Evoluţia zbuciumată a proprietăţii asupra sculpturii „Cuminţenia Pământului”

Pentru a cumpăra celebra operă de artă, statul român ar trebui să plătească 11 milioane de euro până la data de 31 octombrie 2016.

Andy Garcia va juca rolul lui Constantin Brâncuşi în filmul „The Sculptor”, regizat de Mick Davis – FOTO

Celebrul actor Andy Garcia îl va juca pe Constantin Brâncuşi în următorul film regizat de Mick Davis, intitulat "The Sculptor", anunţă regizorul pe pagina sa de Facebook.

Proiecţia filmului „Un arbore la mijloc de lumi, Constantin Brâncuşi“, la Cinemateca ICR Viena – FOTO

Marţi, 23 august 2016, de la ora 19:00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său din Argentinierstrasse 39, filmul „Un arbore la mijloc de lumi, Constantin Brâncuşi” (2009), în regia lui Horia Muntenus.

TVR va organiza un teledon şi emisiuni speciale pentru a sprijini achiziţia „Cuminţeniei Pământului”

Televiziunea Publică se implică în campania de subscripţie naţională lansată de Guvern prin organizarea unui teledon şi a mai multor emisiuni speciale pentru a sprijini achiziţionarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi, "Cuminţenia Pământului", potrivit unui comunicat al TVR remis MEDIAFAX.

Certuri între ministrul Culturii şi aleşi, după ce s-au respins banii pentru „Cuminţenia pământului”

Comisiile pentru buget au respins, sâmbătă, alocarea unei sume de 5 milioane de lei pentru Ministerul Culturii în vederea achiziţionării operei lui Constantin Brâncuşi, "Cuminţenia pământului", ministrul Vlad Alexandrescu solicitând reluarea votului şi fiind apostrofat dur de parlamentari.

Burse în valoare de 18.180 de euro, la Institutul Cultural Român. Înscrierile se fac până pe 11 decembrie

Institutul Cultural Român oferă două burse "Constantin Brâncuşi" şi două burse "George Enescu", în valoare totală de 18.180 de euro, cu o durată de câte trei luni, în vederea desfăşurării unor proiecte artistice în atelierul închiriat de România la Cité Internationale des Arts din Paris.

„Muza adormită I”, de Constantin Brâncuşi, vândută cu 9 milioane de dolari, rămâne la New York – FOTO

Una din primele versiuni ale lucrării "Muza adormită", de Constantin Brâncuşi, s­-a vândut cu suma de 9,125 milioane de dolari, joi seară, la New York, într­-o săptămână marcată de vânzări record în lumea artei, şi va rămâne în continuare într-o colecţie privată americană.

Operele lui Brâncuşi, spălate din nou în acest an. Câţi bani a alocat Primăria

Operele din piatră ale lui Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu - Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Aleea Scaunelor - vor fi spălate de două ori în acest an, în baza unui regulament întocmit de către Ministerul Culturii.

Lucrări ale artiştilor români Constantin Brâncuşi şi Geta Brătescu, expuse la MoMA din New York

Lucrări ale artiştilor români Constantin Brâncuşi şi Geta Brătescu sunt incluse în expoziţia "A World of Its Own: Photographic Practices in the Studio", care poate fi vizitată în perioada 8 februarie - 5 octombrie, la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, se arată pe site-ul instituţiei muzeale.

Trei lucrări de Brâncuşi, în retrospectiva aniversară „Armory Show” de la New York – FOTO

Trei opere de artă aparţinând sculptorului român Constantin Brâncuşi sunt expuse în galeria aniversară "100 de ani de la Armory Show", al cărei vernisaj a avut loc vineri, la New York.

Constantin Brâncuşi, celebrat marţi, la Cinema Scala din Bucureşti, la 137 de ani de la naşterea sa. Premierul Victor Ponta, miniştri şi personalităţii ale culturii româneşti, printre invitaţi

Sculptorul Constantin Brâncuşi va fi celebrat marţi seară, la Cinema Scala din Bucureşti, în cadrul unui eveniment care marchează împlinirea a 137 de ani de la naşterea marelui artist.

Operele lui Brâncuşi, vedetele caselor de licitaţii. O sculptură celebră a fost estimată la un preţ între 10 şi 15 milioane de dolari

Sculptura "Une Muse" ("O Muză") de Constantin Brâncuşi, estimată la un preţ cuprins între 10 şi 15 milioane de dolari, se află printre piesele centrale ale unei licitaţii de artă modernă şi impresionistă ce va fi organizată de casa Christie's, la New York, pe 7 noiembrie.

Petiţie pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuşi, depusă la Preşedinţia şi Parlamentul Franţei

Poetul Laurian Stănchescu şi o femeie română îmbrăcată în port naţional au depus, luni, la palatul Elysée şi la Parlamentul francez, un text prin care cer repatrierea osemintelor sculptorului Constantin Brâncuşi, care este înmormântat la Paris.

O expoziţie Constantin Brâncuşi – Richard Serra, în premieră în Elveţia

O expoziţie ce pune în dialog opere de Constantin Brâncuşi şi lucrări ale artistului contemporan american Richard Serra, a cărui orientare artistică a fost determinată de întâlnirea cu opera sculptorului român, va fi prezentată de duminică, de Fundaţia Beyeler din Riehen, în premieră în Elveţia.

Scriitorul Laurian Stănchescu va merge pe jos de la Hobiţa la Paris, în memoria lui Brâncuşi

Scriitorul Laurian Stănchescu va merge pe jos de la Hobiţa la Paris, în memoria lui Constantin Brâncuşi, călătoria sa urmând să înceapă în 21 mai, la ora 10.00, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Operele lui Brâncuşi de la Târgu Jiu ar putea intra în patrimoniul UNESCO. Ministerul Culturii va începe procedurile

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) va începe procedurile pentru înscrierea Ansamblului Monumental "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu, care cuprinde operele lui Constantin Brâncuşi "Masa Tăcerii", "Poarta Sărutului" şi "Coloana Infinitului", pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Google sărbătoreşte 1 Martie printr-un logo special

Google şi-a modificat, marţi, logoul pentru a celebra 1 Martie, literele care formează cuvântul având aspectul unui şnur de mărţişor, în culorile alb şi roşu.

Circa 40 de persoane au format un cerc uman în faţa Ateneului, sâmbătă, la aniversarea lui Brâncuşi

Circa 40 de persoane au format un cerc uman simbolic în memoria lui Constantin Brâncuşi, sâmbătă, în faţa Ateneului Român din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea celebrului sculptor.

Google celebrează naşterea lui Brâncuşi, printr-un logo special

Google şi-a modificat, sâmbătă, logoul pentru a celebra 135 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, noul logo fiind alcătuit din lucrări realizate de celebrul sculptor, printre care "Domnişoara Pogany" şi "Sărutul".

Un cerc uman în jurul Ateneului Român, la aniversarea lui Brâncuşi

Un cerc uman în memoria lui Constantin Brâncuşi, care va reuni 300 de participanţi, printre care Victor Ponta şi Varujan Vosganian, va fi format, sâmbătă, în jurul Ateneului Român, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la naşterea artistului.

Semnificaţii istorice pentru 16 martie

În 1957 a încetat din viaţă sculptorul Constantin Brâncuşi (n. 1876).

O „Mademoiselle Pogany” care a aparţinut unor români, obiectul mai multor procese în străinătate

O versiune din bronz a sculpturii "Mademoiselle Pogany", realizată de Constantin Brâncuşi, care a aparţinut unei familii de români, constituie obiectul unor aprige dispute judiciare între doi oameni de afaceri şi colecţionari din SUA şi Norvegia, scrie The New York Times în ediţia electronică.

Brâncuşi ocupă locul doi într-un clasament al artiştilor secolului XX

Sculptorul român Constantin Brâncuşi s-a clasat pe locul al doilea la categoria Sculptură, în urma lui Alberto Giacometti, într-un sondaj recent organizat de publicaţia franceză Le Figaro, care a dorit să stabilească o ierarhie a celor mai buni artişti ai secolului al XX-lea.