cort

Un cort s-a prăbuşit în Mexic în timpul unui miting electoral, provocând morţi şi răniţi

6 morţi şi 56 de răniţi sunt după accidentul din nordul Mexicului.

În Gaza, copiii iau lecţii în aer liber în tabăra Rafah

Cursurile au loc între corturile care ţin loc de case.

Viaţa într-un cort de nailon, situaţia fără scăpare a refugiaţilor din Rafah

Jurnaliştii agenţiei Reuters au petrecut o zi cu membrii uneia dintre numeroasele familii de refugiaţi palestinieni cantonate la Rafah, la graniţa cu Egipt.

La „vânătoare” de cluburi. Amenzile pentru încălcarea restricţiilor COVID nu îi sperie pe unii patroni

Oamenii au dovedit deseori că nu stau rău cu inventivitatea atunci când vine vorba de ocolirea legii. Zilele trecute, Poliţia Locală a descoperit că la fostul club Bamboo se construieşte un cort, fără autorizaţie. Ieri seară, acolo s-a dat drumul ilegal la petrecere.   În timp ce ţările din Europa caută soluţii pentru concerte sau […]

Autorităţile din Sectorul 2 au întrerupt o petrecere organizată într-un cort construit ilegal

Primarul sectorului 2 Radu Mihaiu susţine că a încercat de mai multe ori să oprească amenajarea cortului. Deşi administratorii firmei au fost avertizaţi, aceştia au continuat să ridice cortul şi să facă pregătiri pentru petrecerea de sâmbătă. „Zilele trecute Poliţia Locală a descoperit că la fostul club Bamboo se construieşte un cort deşi nu au […]

VIDEO: Imaginile care arată că urşii nu se tem de petarde. Cortul unui turist din Munţii Bucegi a fost pur şi simplu distrus

În imagini se vede ursul care intră de mai multe ori în cort. Animalul nu este deranjat de un câine care latră şi încearcă să-l îndepărteze. De asemenea, ursul nu fuge nici atunci când înspre el sunt aruncate mai multe artificii. Proprietarul cortului filmează întreaga scenă de la depărtare. „S-a mai dus un cort, s-a […]

Andruţa a mers la plajă într-un loc sălbatic, dar a găsit corturi montate ilegal şi aglomeraţie ca în staţiunile amenajate

În căutare de linişte şi izolare plaja Vadu este unul dintre locurile alese de turiştii care vor să se protejeze de Covid 19. Problema este că zona nu mai e pustie, iar dunele de nisip, protejate de lege, sunt acoperite de corturi şi maşini. Andruţa s-a dus cu familia să viziteze locul şi să facă […]

Vacanţă în corturi de lux. Ce înseamnă glampingul, care sunt benficiile şi care sunt costurile

Vrei la cort, dar să nu te cocoşeze rucsacul, să dormi în puf şi să ai duş ca la hotel? Profită de noua modă care ia amploare în turismul de la noi: glampingurile, care satisfac orice spirit urban ce tânjeşte după confort…în natură. Corturile de lux s-au răspândit în toată ţara, de pe litoral, la […]