cpp

USR propune majorarea duratei pentru care se poate aplica măsura controlului judiciar

USR a depus o iniţiativă legislativă care prevede majorarea duratei pentru care se poate aplica, în faza de judecată, măsura controlului judiciar şi cea a controlului judiciar pe cauţiune de la 5 la 7 ani, anunţă deputatul Stelian Ion.

Codul de procedură penală, modificat. Lege promulgată: instanţa trebuie să pronunţe decizia în procesele penale odată cu motivarea

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, anunţă Administraţia Prezidenţială. „În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), (60 de zile – n.r.) instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, […]