curs leu

Un sondaj Reuters anunţă veşti proaste pentru leul românesc în următorul an

Leul are cea mai slabă evoluţie dintre monedele est-europene, putând scădea cu circa 1% până la finele anului, în timp ce coroana cehească ar putea câştiga 2%, arată un sondaj efectuat de Reuters în perioada 1 – 6 martie.

Impactul Revoluţiei fiscale a guvernului ce va fi adoptată prin OUG face leul să se prăbuşească. Euro a depăşit pragul de 4,6 lei

Cotaţia oficială afişată miercuri de Banca Naţională a României este de 4,6198 lei/euro, nivel care nu a mai fost atins în ultimii cinci ani.

BNR: Au loc aceleaşi speculaţii pe leu ca în 2009, doar că „în oglindă“

Aprecierea puternică a leului de la începutul acestui an este rezultatul unui nou atac din partea speculatorilor, care, de data aceasta, nu mai folosesc metoda deprecierii, încercată şi nereuşită în 2008, ci pe cea a aprecierii, informează "Gândul".