curtea de apel bucuresti

PSD a atacat în instanţă măsura prin care numărul de participanţi la mitinguri a fost restrâns

PSD a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere în anulare împotriva prevederilor din lege prin care numărul participanţilor la mitingurile de protest sau orice alte demonstraţii în aer liber este restrâns la 100, respectiv 500 de persoane.

Klaus Iohannis scapă de amenda CNCD. Curtea de Apel Bucureşti a decis că termenul „penali” nu reprezintă o discriminare

Curtea de Apel Bucureşti a anulat, miercuri, 14 iulie, amenda de 2.000 de lei primită de preşedintele Klaus Iohannis din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru o declaraţie din februarie 2018 în care şeful statului a afirmat că „nişte penali” fac o încercare „disperată” de a discredita DNA. Decizia nu este definitivă. „Respinge […]

Avocata lui Dragnea, optimistă după strămutarea dosarului. „Avem o nouă şansă”

Teodosiu a spus, la Antena 3, că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au evaluat corect şi legal cererea depusă pentru strămutarea dosarului. „Cel puţin judecătorii care l-au judecat şi în trecut (…) n-ar fi trebuit să judece, aceştia fiind incompatibili (…). Instanţa a considerat că, într-adevăr, i s-a făcut o nedreptate domnului Dragnea, din acest […]

Alerta cu bombă de la Curtea de Apel Bucureşti a fost falsă. Traficul rutier a fost reluat

UPDATE 14:50 După aproximativ două ore, forţele de ordine au anunţat că alarma a fost falsă. Traficul în zonă a fost reluat. O nouă alertă cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti Un apel anonim la 112 anunţa că la Curtea de Apel Bucureşti este o bombă. La faţa locului au venit pirotehnişti de la […]

Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare

Medicul ortoped Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind definitivă.

Preşedintele Consiliului Judeţan Timiş: Instanţa a anulat ordinul prin care Raed Arafat a prelungit restricţiile

„Instanţa a confirmat ceea ce am semnalat din primele momente: a fost o intervenţie abuzivă şi nejustificată. Dar, înainte de toate, a fost un precedent periculos şi o intimidare a membrilor CJSU. Din păcate observ tot mai multe erori de judecată în ultima perioadă la cei în mâinile cărora stau vieţile cetăţenilor”, a scris pe […]

Curtea de Apel Bucureşti analizează luni cererea de redeschidere a dosarului „10 august”

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) va analiza luni cererea procurorilor DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în cazul violenţelor stradale din 10 august 2018 şi care vizează şefii din Jandarmerie. CAB ar fi trebuit să ia în discuţie joia trecută solicitarea procurorilor de redeschidere a urmăririi penale. „Stabileşte termen de judecată la data de 10 […]

Guvernul Orban, dat în judecată. Un fost deputat PSD cere despăgubiri după desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române

Fostul deputat PSD Emil Cutean cere în instanţă de la Guvernul României despăgubiri după adoptarea OUG 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Cutean era secretar general în cadrul acestei instituţii.