de inu i

Revoltele din închisori continuă. Un deţinut din Penitenciarul Bistriţa a încercat să se sinucidă / Alţi 56 de deţinuţi de la Vaslui se află în greva foamei / Incendii în Dâmboviţa şi Bacău – FOTO

Un deţinut aflat în Penitenciarul Bistriţa a încercat să se sinucidă, joi dimineaţa, în timp ce colegii lui încă protestau pe acoperiş, iar la Penitenciarul cu Regim Semideschis din Vaslui 56 de deţinuţi au refuzat hrana. Faţă de ziua anterioară, numărul greviştilor este în scădere, în condiţiile în care, miercuri seara, 113 deţinuţi se aflau în greva foamei.

Opt penitenciare din România se confruntă cu revolte în care deţinuţii refuză mâncarea. Supraaglomerarea, motivul principal al protestelor

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că din cele 45 de unităţi de detenţie din România, în opt s-au înregistrat proteste ale deţinuţilor, manifestări violente existând la Penitenciarul Botoşani, în restul închisorilor condamnaţii protestând prin refuzul hranei.

Revoltele din penitenciare se extind. Deţinuţii de la Poarta Albă refuză hrana în semn de protest faţă de condiţiile din închisoare / Ce spune Ministrul Justiţiei – VIDEO

Zeci de deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa au intrat în refuz de hrană în semn de protest faţă de condiţiile din închisoare, iar rude ale unora dintre ei au protestat şi la poarta închisorii în semn de solidaritate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Proiect de OUG : Deţinuţilor care scriu cărţi, indiferent de număr, li se vor scădea 20 de zile

Ministerul Justiţiei a lansat, sâmbătă, în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă privind executarea pedepselor, una dintre propuneri fiind scăderea a 20 de zile din pedeapsă în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice sau invenţii, indiferent de numărul acestora.

Aproape 1.500 dintre cei 28.080 de deţinuţi din România vor vota duminică

Aproape 1.500 dintre cele 28.080 de persoane încarcerate în penitenciarele din România vor vota duminică cu ajutorul urnelor mobile ce vor fi duse de membrii birourilor electorale în locurile de detenţie, condiţia fiind ca acestea din urmă să figureze pe raza de domiciliu a celor închişi.

Deţinuţii care mint, depistaţi de psihologi cu un soft care detectează microexpresiile faciale – FOTO, VIDEO

Deţinuţii din penitenciare care mint şi care disimulează intenţia de a se sinucide pot fi depistaţi de psihologi cu ajutorul unui soft unic în România, achiziţionat de Universitatea”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, prin detectarea microexpresiilor faciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat după ce a scris şase cărţi

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat, după ce a ispăşit patru ani şi o lună din cei şapte ani de închisoare şi a scris şase cărţi după gratii, a decis, vineri, Tribunalul Dâmboviţa.

Cărţi ale deţinuţilor, expuse la Biblioteca Judeţeană Constanţa

O expoziţie, care reuneşte 15 cărţi ale unor deţinuţi aflaţi în Penitenciarul Poarta Albă, a fost deschisă, luni, publicului, la Biblioteca Judeţeană Constanţa, între autori numărându-se fraţii Victor şi Ioan Becali sau Miron Mitrea.

SCANDALUL cărţilor scrise în penitenciar – Ministrul Justiţiei: Posibilitatea micşorării pedepselor prin scrierea de lucrări în detenţie va fi ELIMINATĂ

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat, joi, în şedinţa CSM, că va publica vineri proiectul de ordonanţa de urgenţă prin care va fi eliminată posibilitatea deţinuţilor de a-şi micşora pedepsele cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare.

Cluj: Universitatea ”Babeş-Bolyai” nu a girat nicio lucrare realizată de deţinuţi, recomandările au fost date în nume personal

Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca susţine că nu a girat nicio lucrare realizată de deţinuţi, recomandările fiind făcute în nume personal de şase profesori care au dreptul şi libertatea de a coordona şi expertiza lucrări ştiinţifice sau artistice.

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu despre cărţile deţinuţilor: Comisia de etică va analiza fiecare caz, vedem dacă se impun măsuri

Rectorul Universităţii ”Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), Ioan Bondrea, unde activează patru dintre profesorii care au coordonat lucrări ale unor deţinuţi, a declarat, miercuri, că va solicita Comisiei de etică să analizeze ”fiecare caz”, urmând să stabilească ”dacă se impune luarea vreunei măsuri".

Universitatea Politehnica din Bucureşti: Comisia de Etică va analiza documentele cadrelor didactice de susţinere a cărţilor deţinuţilor

Comisia de Etică şi Integritate Academică a Universităţii Politehnica din Bucureşti va analiza documentele semnate de cadre didactice din UPB pentru susţinerea publicării unor lucrări scrise de către deţinuţi, iar concluziile vor fi "aplicate cu celeritate".

Ministrul Justiţiei: Au fost cazuri în care instanţa a apreciat că o lucrare nu era ştiinţifică

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, marţi, că există decizii din anii trecuţi ale instanţelor din România care au refuzat să reducă pedepse cu închisoarea pentru publicarea de lucrări ştiinţifice, motivând că respectivele lucrări nu erau ştiinţifice.

DNA a deschis DOSAR PENAL pentru favorizarea făptuitorului, în cazul cărţilor scrise de deţinuţi. Sunt vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările

DNA a deschis dosar penal în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea.

Gorghiu: E o deficienţă în legislaţia care permite deţinuţilor să-şi reducă pedepsa scriind lucrări

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a spus că există "o deficienţă" în legislaţia ce permite deţinuţilor care scriu lucrări ştiinţifice să-şi reducă pedeapsa, iar întrebată dacă susţine scoaterea din lege a prevederii, Gorghiu a afirmat că nu ştie articolul şi nu are "niciun interes" să îl înveţe.

Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul Craiova, cercetaţi după ce au distrus mobilierul din celulă

Mai mulţi deţinuţi încarceraţi în Secţia de Maximă Siguranţă a Penitenciarului Craiova sunt cercetaţi după ce, în urmă cu câteva zile, au provocat un scandal în celula în care stăteau, nemulţumiţi de programul de difuzare a semnalului TV, ei distrugând mobilierul şi saltelele.

Avocatul Poporului recomandă pedepse fără încarcerare şi graţiere. Ministrul Justiţiei: Nu promovăm amnistia şi graţierea

Avocatul Poporului recomandă, în raportul special privind condiţiile de detenţie, o politică penală care să pună accent pe sancţiuni penale neprivative de libertate şi pe liberarea condiţionată, însă ministrul Justiţiei spune că nu intenţionează să promoveze amnistia şi graţierea în mandatul său.

RAPORT al Avocatului Poporului: Refuzul hranei, suicidul şi automutilarea, principalele forme de protest din penitenciare

Refuzul hranei, suicidul şi recurgerea la autoagresiune sunt forme de protest la care apelează deţinuţii, se arată într-un raport al Avocatului Poporului (AP), document care confirmă şi faptul că persoanele private de libertate sunt agresate de angajaţii penitenciarelor sau de alţi condamnaţi.

Avocatului Poporului: Centrele de reţinere şi arestare preventivă, amplasate necorespunzător şi cu toalete insuficiente. În penitenciare, deţinuţi cu probleme psihice stau împreună cu alţi condamnaţi

Camerele de deţinere din centrele de reţinere şi arestare preventivă sunt amplasate necorespunzător, la demisolul clădirilor, iluminatul fiind redus, iar grupurile sanitare insuficiente, rezultă din raportul Avocatului Poporului (AP) transmis marţi. Potrivit aceleiaşi surse, condiţiile din penitenciare sunt necorespunzătoare, imobilele sunt foarte vechi şi supraaglomerate, aerisirea este deficitară, instalaţiile sanitare deteriorate, iar deţinuţi cu probleme psihice stau împreună cu alţi condamnaţi.

Ministrul Justiţiei: Există un proiect de modificare a dispoziţiilor privind eliberarea condiţionată a deţinuţilor care au scris cărţi

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, marţi, că există un proiect de modificare a dispoziţiilor privind eliberarea condiţionată a deţinuţilor care au scris lucrări ştiinţifice, precizând că trebuie făcut ceva în această materie pentru a se ajunge la o situaţie normală.

Directorul Penitenciarului Giurgiu, suspectat de implicare în înşelăciuni prin metoda „Accidentul”

Directorul Penitenciarului Giurgiu, unul dintre adjuncţii acestuia şi 32 de angajaţi vor fi audiaţi, marţi seară, la Secţia 25 Poliţie Capitală, fiind suspectaţi de implicare în înşelăciuni prin metoda "Accidentul" alături de mai mulţi deţinuţi, potrivit unor surse din Poliţie.

Comunicare video online între deţinuţii de la Penitenciarul Gherla şi rude aflate în alte închisori

Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla a introdus sistemul de convorbiri online pentru deţinuţi, aceştia având dreptul la patru discuţii video pe lună, cu o durată de câte 15 minute, cu rudele aflate în alte penitenciare din ţară.

Pentagonul examinează locaţii din Statele Unite, pentru mutarea deţinuţilor de la Guantanamo

Experţi ai Departamentului american al Apărării au examinat, marţi, locaţii din statele Colorado, Kansas şi Carolina de Sud unde ar putea fi transferaţi deţinuţii de la Guantanamo, în cadrul eforturilor de închidere a penitenciarului militar unde sunt suspecţi de terorism.

Trei deţinuţi israelieni de la Penitenciarul Rahova au obţinut în instanţă dreptul de a primi mâncare kosher

Trei israelieni închişi la Penitenciarul Rahova pentru şantaj şi tâlhărie vor primi zilnic mâncare de tip kosher, pentru care vor plăti ei, după ce Judecătoria Sectorului 5 a obligat, joi, administraţia închisorii să le asigure deţinuţilor acest tip de alimentaţie, decizia fiind definitivă.

CSM propune ca deţinuţii care publică lucrări să declare că sunt autorii, iar editorii să aibă experienţă

CSM propune Ministerului Justiţiei să modifice Regulamentul de aplicare a Legii privind executarea pedepselor astfel încât deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice să dea o declaraţie conform căreia ei sunt autorii, iar cei care le publică să aibă practică în publicarea de astfel de lucrări.

Ministerul Justiţiei: Deţinuţii fără mijloace financiare, scutiţi de taxa de timbru pentru acte de identitate – proiect

Persoanele care sunt reţinute, arestate, condamnate la închisoare, internate într-un centru educativ sau de detenţie şi nu au mijloace financiare vor fi scutite de plata taxelor extrajudiciare de timbru pentru eliberarea actelor de identitate, potrivit unui proiect supus dezbaterii publice de MJ.

Cuba amnistiază peste 3.500 de deţinuţi înaintea vizitei Papei Francisc

Autorităţile cubaneze au decis să amnistieze 3.522 de deţinuţi, a anunţat vineri Consiliul de Stat al Cubei în cotidianul Granma, cu o săptămână înaintea vizitei pe insulă a Papei Francisc, informează Le Monde în pagina electronică.

Fostul ministru Fenechiu, aflat în Penitenciarul Vaslui, îi învaţă pe deţinuţi „tainele” computerului

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat în dosarul "Transformatorul” la cinci de închisoare, participă la activităţi educative în Penitenciarul Vaslui, unde îşi ispăşeşte pedeapsa, iniţiindu-i pe deţinuţi în domeniul informaticii şi învăţându-i "tainele" computerului.

PROIECT al Penitenciarului Tulcea: Deţinuţii învaţă meserii tradiţionale şi construiesc case ecologice în Delta Dunării

O sută de deţinuţi cu un nivel scăzut de şcolarizare construiesc case ecologice ce găzduiesc apoi ateliere de meserii tradiţionale, pe un grind din Delta Dunării, în cadrul unui proiect pilot al Penitenciarului Tulcea, cu sprijinul Asociaţiei Ivan Patzaichin.

Deţinuţii, scutiţi de utilizarea cardului de sănătate

Persoanele arestate prevenitv sau care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar şi cei internaţi în spitalele de maximă siguranţă sunt scutiţi de utilizarea cardului de sănătate, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al CNAS, Radu Ţibichi.

Cluj: Peste 100 de deţinuţi de la Penitenciarul Gherla, angajaţi la o firmă producătoare de cabluri

Peste 100 de persoane private de libertate, bărbaţi şi femei, de la Penitenciarul Gherla şi de la Secţia exterioară Cluj-Napoca lucrează într-un proiect pilot la fabricile Fujikura, care produc cablaje auto, conducerea companiei alegând această soluţie pentru că forţa de muncă este stabilă.

David Gilmour, chitaristul trupei Pink Floyd, a colaborat cu un cor alcătuit din foşti deţinuţi – VIDEO

David Gilmour, chitaristul trupei Pink Floyd, a dezvăluit faptul că noul lui single include un pasaj coral interpretat de foşti deţinuţi care au fost încarceraţi în aceeaşi închisoare cu fiul său, informează bbc.com.

Măsuri pentru deţinuţi în zile caniculare: Apă caldă mai multe ore, program redus de muncă în aer liber

Penitenciarele trebuie să prelungească programul de apă caldă în penitenciare în zilele caniculare, să verifice periodic apa potabilă şi să reducă numărul orelor în care deţinuţii sunt scoşi la muncă în aer liber atunci când sunt temperaturi foarte mari.

Comisia de Etică: Reducerea detenţiei pentru o lucrare ştiinţifică trebuie eliminată din lege

Prevederea privind reducerea cu 30 de zile a perioadei de detenţie în cazul deţinuţilor care scriu lucrări ştiinţifice în penitenciar trebuie eliminată din lege pentru că decredibilizează ideea de cercetare ştiinţifică, au declarat, joi, membrii Comisiei de Etică de la Universitatea Bucureşti.

Preşedintele CSM: Ar trebui modificată legea de executare a pedepselor referitor la deţinuţii care scriu cărţi

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, a declarat miercuri că ar trebui modificată legea în ceea ce priveşte reducerea pedepselor prin scrierea de cărţi în penitenciar şi făcute verificări privind autenticitatea şi caracterul ştiinţific ale acelor opere.

Mihai Bucurenciu şi naşul lui Adi Minune, scoşi din închisoare pentru a fi „cărţi vii” în Herăstrău – GALERIE FOTO, VIDEO

Nouă deţinuţi ai Penitenciarului Jilava, între care şi omul de afaceri Mihai Bucurenciu şi Aurel Pârvu, fost viceprimar al comunei Ştefăneştii de Jos şi naş al lui Adrian Minune, au fost aduşi, vineri, în Parcul Herăstrău din Capitală, unde şi-au povestit trecutul din postura de "cărţi vii".

Autorităţile din SUA caută doi deţinuţi periculoşi care au evadat săpând un tunel

Doi deţinuţi condamnaţi pentru crime au evadat, printr-un tunel, dintr-o închisoare de securitate maximă din statul american New York, anunţă guvernatorul regional, Andrew Cuomo, citat de USA Today.

ANP va facilita, începând din mai, comunicarea online dintre deţinuţi şi familiile lor

Persoanele încarcerate vor putea să comunice online cu familiile, de acest lucru urmând să beneficieze mai întâi doar cei care sunt la distanţă mare de familie, iar prioritate vor avea deţinuţii cu copii minori, a declarat, vineri, directorul Direcţiei Reintegrare Socială din ANP, Roxana Preda.

În Joia Mare, Papa Francisc merge la principala închisoare din Roma, unde sunt şi 158 de români

Papa Francisc va merge în Joia Mare la închisoarea Rebibbia din Roma, unde sunt încarcerate peste 1.500 de persoane, între care şi 158 de români, pentru a spăla picioarele a 12 deţinuţi, ritual care semnifică spălarea picioarelor celor 12 apostoli de către Iisus.

Imagini de pe camere de supraveghere: Cum au fugit doi bărbaţi arestaţi preventiv de la Curtea de Apel Iaşi, de sub escorta poliţiştilor – VIDEO

Imagini cu evadarea celor doi bărbaţi arestaţi preventiv de la Curtea de Apel Iaşi au fost difuzate de Ziarul de Iaşi. Cei doi bărbaţi au fugit luni de sub escorta poliţiştilor, după ce au fost prezentaţi instanţei care a judecat prelungirea arestului preventiv pe numele lor.