declaratii

Hamas afirmă că discuţiile cu SUA s-au concentrat pe eliberarea unui ostatic american din Gaza

Întâlnirile din ultimele zile dintre liderii Hamas şi negociatorul american pentru ostatici Adam Boehler s-au concentrat pe eliberarea unui ostatic cu dublă cetăţenie, americană şi israeliană, deţinut de gruparea militantă în Gaza, a declarat duminică pentru Reuters un înalt oficial Hamas

Victor Negrescu: România este şi trebuie să rămână un pilon puternic în NATO şi UE

România este şi trebuie să rămână un pilon puternic în NATO şi UE, declară, marţi, europarlamentarul PSD Victor Negrescu. El adaugă că declaraţiile populiste şi jocurile periculoase legate de apartenenţa României la NATO sunt o ameninţare la securitatea şi stabilitatea noastră naţională.

Radu Marinescu: Ministerul Justiţiei nu are cunoştinţă unde se află Horaţiu Potra

Deşi în spaţiul public au apărut informaţii despre faptul că Horaţiu Potra şi fiul lui se află în Dubai, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat, luni, că instituţia pe care o conduce nu are cunoştinţă cu privire la locul unde se află şeful mercenarilor.

Donald Trump face noi declaraţii despre pacea din Ucraina. „Dacă nu se întâmplă rapid, s-ar putea să nu se întâmple deloc”

Preşedintele american Donald Trump a afirmat că un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina va avea loc „rapid" sau nu va avea loc deloc.

Avertismentul unui oficial german de top: „Relaţiile transatlantice s-au încheiat”

Un deputat german de top a afirmat că atacul verbal al preşedintelui american Donald Trump în privinţa Ucrainei este un „eşec total” pentru alianţa transatlantică.

China face apel la SUA să dea dovadă de „respect reciproc” după declaraţiile lui Trump

China a făcut apel, joi, la Statele Unite să dea dovadă de „respect reciproc” în ceea ce priveşte rezolvarea disputelor economice, după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că încheierea unui acord comercial cu Beijingul este „posibilă”, potrivit AFP.

Preşedintele CCR, despre declaraţiile lui JD Vance: Uneori suntem grăbiţi să incriminăm şi pedepsim

Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Marian Enache, a spus că declaraţiile vicepreşedintelui SUA, JD Vance, au fost răstălmăcite şi, de fapt, că anularea procesului electoral a fost consecinţa existenţei unei societăţi democratice slabe, nu că CCR şi-a încălcat competenţele.

Victor Negrescu, despre declaraţiile lui JD Vance: Nu aş zice că România a fost atacată

Victor Negrescu consideră că declaraţiile vicepreşedintelui SUA, JD Vance, privind democraţia României trebuie analizate în contextul politic american şi al influenţelor externe asupra Europei. El crede că autorităţile române ar fi trebuit să comunice transparent anularea alegerilor prezidenţiale.

SRI a reacţionat la declaraţiile vicepreşedintelui SUA

„SRI nu are competenţa legală de a comenta declaraţiile unor oficiali” - este reacţia SRI, după ce vicepreşedintele SUA, JD Vance, a spus că România a anulat alegerile pe baza unor „suspiciuni şubrede”.

UE, Canada şi Mexic condamnă decizia lui Trump de a majora tarifele pentru oţel şi aluminiu

Mexicul, Canada şi Uniunea Europeană au condamnat marţi decizia preşedintelui american Donald Trump de a impune tarife vamale pentru toate importurile de oţel şi aluminiu luna viitoare, o măsură care a alimentat temerile privind un război comercial, scrie Reuters.

Traian Băsescu critică demisia lui Iohannis: „Un element de laşitate. Un preşedinte nu abdică, doar regii abdică”

Traian Băsescu a criticat dur demisia lui Klaus Iohannis, considerând-o un element de laşitate. Într-un interviu pentru Euronews România, fostul preşedinte a declarat că un lider ales nu ar trebui să abdice, comparând gestul lui Iohannis cu cel al regilor care renunţă la tron.    „După părerea mea, preşedintele Klaus Iohannis a greşit. Un preşedinte […]

Războiul din Ucraina, ziua 1082. Kremlinul declară că nu poate nici confirma, nici infirma conversaţia dintre Trump şi Putin / Ucraina creşte importurile de gaze din UE / Rusia afirmă că nu vede progrese în discuţiile de dezarmare cu SUA

Ucraina va lansa proiectul „Drone Line” pentru îmbunătăţirea operaţiunilor pe câmpul de luptă Ministerul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a anunţat la 9 februarie lansarea „Liniei dronelor”, o nouă iniţiativă militară menită să integreze sistemele aeriene fără pilot în operaţiunile de pe linia frontului, scrie Kyiv Independent. Proiectul urmăreşte sporirea eficacităţii în luptă prin extinderea […]

Stare de alertă într-o regiune din Rusia după eşuarea unei nave cargo

Un district din regiunea Sakhalin din Rusia a fost plasat în stare de alertă după ce o navă de marfă chineză a eşuat în largul coastei de sud-vest a insulei Sakhalin, a declarat duminică dimineaţa guvernatorul regiunii, citat de Reuters.

Elon Musk respinge zvonurile: „Nu mă interesează TikTok!”

Elon Musk a declarat recent că nu este interesat să achiziţioneze TikTok, contrazicând speculaţiile apărute după ce administraţia Trump a amânat o lege ce impunea companiei ByteDance să vândă aplicaţia. Declaraţia a fost făcută în cadrul Summitului Economic WELT, pe 28 ianuarie, iar un videoclip cu interviul a fost publicat astăzi, informează TechCrunch.   Contextul […]

Trump susţine că a vorbit cu Putin despre încetarea războiului din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat că a vorbit la telefon cu preşedintele rus Vladimir Putin despre încetarea războiului din Ucraina, a relatat sâmbătă New York Post, scrie Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 1081. Coreea de Nord alimentează maşinăria de război a lui Putin / Zelenski a confirmat un nou avans al trupelor ucrainene în regiunea Kursk / Pete Hegseth: Încheiaţi războiul cât mai repede posibil

Avertisment de la Kiev: Putin se pregăteşte să-şi continue războiul, şi nu numai împotriva Ucrainei Coreea de Nord alimentează maşinăria de război a lui Putin: Va începe să producă drone dezvoltate împreună cu Rusia Scholz spune că discuţia despre forţele germane de menţinere a păcii în Ucraina este „prematură şi nepotrivită” Cancelarul Olaf Scholz a […]

Cazul Nordis. Ilie Bolojan: ciclic avem exemple de oameni care nu ar fi trebuit să ajungă în politică

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, din păcate, ciclic, în politica românească apar oameni care nu ar trebui să fie politicieni sau să deţină funcţii publice. Bolojan a răspuns unei întrebări legate de scandalul Nordis.

Oficialii din Taiwan au mers în SUA pentru a discuta despre posibilele taxe vamale impuse de Trump

Companiile din Taiwan se pregătesc pentru scenariul în care Donald Trump va impune taxe vamale. De altfel, în timpul campaniei electorale, Trump a ameninţat Taiwanul spunând că a furat afacerea americană cu semiconductori. Taiwan este gazda celui mai mare producător de cipuri din lume. Vineri, Donald Trump a declarat că la începutul săptămânii viitoare plănuieşte […]

Directorul INFP: Nimeni în lume nu poate prezice momentul exact al unui cutremur

„În lume nu poate nimeni să spună când va urma cutremurul şi după cât timp”, a explicat Ionescu, aducând în discuţie cazul recent din Santorini. „După cum aţi văzut, şi în Santorini s-a spus că va veni un cutremur, dar nu când va veni şi de ce intensitate va fi”, a adăugat directorul INFP. În […]

Demi Moore, despre lupta lui Bruce Willis cu demenţa: Rămânem o familie şi îl vizitez săptămânal

„Vom fi întotdeauna o familie, doar că într-o formă diferită. Pentru mine, nu a fost niciodată o întrebare. Am fost prezentă pentru că asta faci pentru oamenii pe care îi iubeşti”, a declarat Moore pentru revista Variety. Actorul în vârstă de 69 de ani a fost diagnosticat cu demenţă frontotemporală în 2023, după ce iniţial […]

Rubio vizitează Orientul Mijlociu după propunerea lui Trump ca SUA să preia controlul asupra Gaza

Secretarul de stat american Marco Rubio vizitează Israelul şi statele arabe la jumătatea lunii februarie, a declarat un oficial al Departamentului de Stat, fiind prima sa vizită în Orientul Mijlociu după o propunere preşedintele Donald Trump de a deplasa palestinienii din Gaza, potrivit Reuters.

Pentru a atrage turiştii chinezi, prim-ministrul thailandez spune că are „sânge chinezesc”

Prim-ministrul Thailandei, încercând să calmeze îngrijorările legate de securitate ale turiştilor chinezi care vizitează Thailanda, a declarat că are „sânge chinezesc” şi că a analizat personal protocoalele de securitate în vigoare pentru a asigura siguranţa cetăţenilor chinezi.

Copiii ucraineni luaţi cu forţa din familiile lor au fost aduşi acasă

Opt copii ucraineni sechestraţi de către autorităţile din peninsula Crimeea anexată şi controlată de Rusia şi plasaţi în orfelinate de stat s-au întors acasă joi, a declarat un înalt oficial ucrainean citat de Reuters.

Disputa din China este considerată un test al poziţiei lui Trump faţă de OMC

Noua dispută comercială a Chinei cu SUA ar putea testa angajamentul Washingtonului faţă de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), care a scăpat până acum de atenţia preşedintelui Donald Trump, un critic al instituţiilor multilaterale, au declarat joi surse comerciale citate de Reuters.

Un militar american şi trei contractori au murit într-un accident aviatic în Filipine

Un militar american şi trei contractori în domeniul apărării au murit joi când avionul lor s-a prăbuşit în sudul Filipinelor, a declarat armata americană citată de Reuters.

Trump spune că Israelul va preda Gaza Statelor Unite după terminarea luptelor, fără a fi nevoie de trupe americane

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că Israelul va preda Gaza Statelor Unite după ce luptele se vor încheia şi populaţia enclavei va fi deja reinstalată în altă parte, ceea ce, potrivit lui, înseamnă că nu va fi nevoie de trupe americane pe teren, scrie Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 1079. Putin şi Trump s-ar putea întâlni curând, afirmă un oficial ar parlamentului rus / Primele avioane de luptă franceze Mirage au ajuns în Ucraina / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri

Kievul este deschis la discuţii cu Coreea de Sud privind soldaţii nord-coreeni capturaţi Kievul este deschis negocierilor cu Coreea de Sud cu privire la posibilul transfer al soldaţilor nord-coreeni capturaţi, a declarat ambasadorul ucrainean la Seul, Dmytro Ponomarenko, într-un interviu acordat The Korea Times. Forţele ucrainene au capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk din […]

Rafila, despre cazurile de viroză respiratorie şi gripă: Este cel mai intens sezon

Declaraţiile au fost făcute joi, la finalul şedinţei de Guvern. „Este cel mai intens sezon în care apar viroze respiratorii”, a declarat Alexandru Rafila. Număr foarte mare nu este doar în România ci şi în restul Europei, a adăugat Rafila. Conform statisticii, într-o singură săptămână în România au fost înregistrate peste 170.000 de cazuri de […]

La doi ani după dezastrul provocat de cutremur, Turcia continuă să se reconstruiască

La doi ani după cel mai distructiv cutremur din istoria modernă a Turciei, soldat cu cel mai mare număr de morţi şi sute de mii de persoane în continuare strămutate, multe dintre ele locuind încă în locuinţe temporare, eforturile de reconstrucţie rămân în urma obiectivelor iniţiale,potrivit Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 1078. Zelenski sugerează că Ucraina ar trebui să obţină arme nucleare dacă aderarea la NATO este amânată / O lovitură cu drone a Ucrainei ar fi provocat un incendiu la un depozit de petrol din Krasnodar Krai / Şeful AIEA avertizează că atacurile Rusiei asupra reţelei energetice a Ucrainei ar putea provoca un accident nuclear

Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina Administraţia Trump ar urma să prezinte, cu ocazia Conferinţei de Securitate de la München, un plan de oprire a războiului din Ucraina prin negocieri cu Rusia, afirmă surse citate de Bloomberg. Propunerea ar urma să fie prezentată de reprezentantul special al lui Trump […]

Trump avertizează Iranul cu privire la o „anihilare totală” în cazul unei tentative de asasinat

Preşedintele american  Donald Trump a dezvăluit că a lăsat instrucţiuni pentru a „anihila” Iranul dacă acesta încearcă să-l asasineze pe el sau pe aliaţii săi, anunţă Daily Mail.   Vorbind din Biroul Oval, Trump a semnat un ordin prin care îşi reafirmă campania de „presiune maximă” asupra Iranului, subliniind că împiedicarea ţării de a obţine […]

Thailanda a întrerupt alimentarea cu energie, combustibil şi internet în Myanmar

Thailanda a întrerupt alimentarea cu energie, combustibil şi internet în mai multe zone din Myanmar. Măsura vizează organizaţiile de infractori care operează în regiune. Thailanda a tăiat aprovizionarea cu energie electrică, internet şi combustibil în cinci zone de graniţă din Myanmar, a declarat miercuri un ministru thailandez. „S-ar putea să se confrunte cu o alimentare […]

Şeful diplomaţiei britanice promite un sprijin de 55 de milioane de lire sterline pentru Ucraina

Secretarul de stat pentru Afaceri Externe, David Lammy, a promis un nou ajutor britanic în valoare de 55 de milioane de lire sterline pentru Ucraina. Anunţul a fost făcut în timpul unei vizite în Ucraina.

Rubinele Groenlandei, o comoară de miliarde de ani abandonată

Unul dintre cele mai mari zăcăminte de rubine din emisfera nordică, ascuns sub gheaţa Groenlandei, şi-a închis porţile după ce compania Greenland Ruby a declarat faliment în septembrie 2024.

„SUA vor prelua Fâşia Gaza şi vom face treabă şi cu ea” – declaraţie surprinzătoare a lui Trump

Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că Statele Unite „vor prelua” Fâşia Gaza - posibil cu ajutorul trupelor americane - în timp ce palestinienii care locuiesc acolo ar trebui să plece, o propunere uluitoare care ar reorienta dramatic Orientul Mijlociu.

Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România

Gigi Becali a declarat, marţi, că oamenii lui Călin Georgescu l-au contactat şi i-au cerut 350.000 de dolari pentru a aduce în România echipa preşedintelui american Donald Trump.

Ucraina este dispusă să ofere minerale în schimbul ajutorului militar american, spune Zelenski

Ucraina este deschisă la „investiţii” din partea aliaţilor atât timp cât aceştia o ajută să lupte împotriva Rusiei, spune preşedintele Volodimir Zelenski, după ce Donald Trump a cerut Kievului să furnizeze Statelor Unite resurse de pământuri rare în schimbul ajutorului militar.

SUA sugerează că negocierile Israel-Hamas vor fi mai substanţiale decât a afirmat Netanyahu

Emisarul SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, indică o agendă mai amplă pentru discuţiile din Qatar, contrazicând declaraţiile guvernului israelian, scrie The Times of Israel.

Laura Vicol: O noapte nedormită în arest. Sunt o nevinovată

Întrebată dacă l-a „denunţat” pe Marcel Ciolacu, potrivit materialelor apărute în presă, Laura Vicol a spus, marţi seara, că „nu a făcut niciun denunţ”.

Actorul care l-a jucat pe Zuckerberg în The Social Network spune că nu vrea să fie asociat cu el

Actorul Jesse Eisenberg, care l-a interpretat pe Mark Zuckerberg, directorul executiv al Meta, în filmul The Social Network din 2010, a declarat pentru BBC că nu mai vrea să fie „asociat cu cineva ca el”.