diplome

Diplome de medic estetician, promise studenţilor fără ca aceştia să urmeze toţi anii de studiu

Un medic de origine italiană, stabilit în Timişoara, ar fi solicitat sume de bani unor studenţi pentru a-i ajuta să obţină diplome de medic estetician, fără ca aceştia să urmeze toţi anii de studiu.

Diplomele pentru absolvenţii de studii superioare vor avea cod QR. Anunţul făcut de Guvern

Diplomele pentru viitorii absolvenţi de studii superioare, care sunt înmatriculaţi în anul I de studii, începând cu anul universitar 2024 - 2025, vor avea cod QR, a decis Guvernul în şedinţa de miercuri.

Comisia Europeană elaborează planuri pentru crearea unei diplome europene

Comisia Europeană prezintă trei iniţiative de promovare a cooperării transnaţionale între instituţiile de învăţământ superior, cu scopul final de a crea o diplomă europeană.

Trei persoane reţinute, alte trei sub control judiciar, în dosarul diplomelor ilegale pentru italieni

Trei persoane au fost reţinute, iar alte trei au fost plasate sub control judiciar în dosarul care vizează eliberarea unor diplome ilegale pentru cetăţeni italieni.

Mai mulţi italieni au obţinut ilegal, în România, diplome de asistenţi medicali recunoscute în UE

Potrivit IGPR, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac, luni dimineaţa, 12 percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov şi Mureş, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual, uz de fals şi divulgarea […]

Percheziţii într-un caz de falsificare a diplomelor de bacalaureat, vândute cu 2.000 de euro bucata

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au efectuat vineri şapte percheziţii domiciliare, în judeţul Timiş, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de falsul material în înscrisuri oficiale şi uzul de fals. De asemenea, a […]

A apus era diplomelor? „Angajatorii au trecut la o economie bazată pe competenţe”

Angajarea pe bază de competenţe devine din ce în ce mai populară în rândul companiilor, în timp ce diplomele devin din ce în ce mai irelevante în multe domenii.

Un profesor universitar din Kabul şi-a rupt diplomele în direct la televiziunea din Afganistan

Profesorul afgan este supărat că sora şi mama lui nu pot studia, potrivit noilor prevederi adoptate de talibanii aflaţi la conducerea ţării.

Valeriu Nicolae, scriitor şi activist: „Am fost şocat de cât de multe diplome sunt de la colegiile de securitate, am fost şocat de nivelul de impostură, de numărul de contracte cu statul şi de tupeu”

„Am fost şocat de cât de multe diplome sunt de la colegiile de securitate. Am fost şocat de nivelul de impostură, de numărul de contracte cu statul şi de tupeu. În Parlament este o cloacă, o hazna. Pericolul este că oamenii oneşti se simt descurajaţi. (…) Dacă eşti impostor, trebuie să acoperi impostura cu cât […]

Diplomele, certificatele şi titlurile ştiinţifice sunt recunoscute reciproc între România şi Moldova

Miniştrii educaţiei din România şi Republica Moldova, Sorin Mihai Cîmpeanu şi Anatolie Topală, au semnat marţi acordul privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice.

Diplome false la nivel înalt. Laurenţiu Baranga a demisionat când procurorii i-au deschis dosar penal

În timp ce tu ai învăţat pe rupte să-ţi iei diploma, alţii au fentat sistemul şi au falsificat diplomele. Şi au reuşit ani buni să păcălească statul, pentru că ani de zile au luat salarii nemeritate. Plătite din banii tăi.  Ultimul exemplu este Laurenţiu Baranga, fost şef de la Combaterea Spălării Banilor, care a fost […]

Alexandru şi colegii de la Poli au absolvit sub cerul liber, dar cu mască

După patru ani de facultate, Alexandru s-a bucurat alături de colegii lui de festivitatea de absolvire. Cu toca pe cap, dar cu masca pe faţă, absolventul se uită cu mândrie la diplomele sale. A muncit toată facultatea ca să termine cu 10 curat. Acum se poate concentra 100% pe cursurile de la medicină. Universitatea Politehnica […]

Românii care au studiat în străinătate îşi vor putea echivala gratuit diplomele în ţară

Românii care au studiat în străinătate şi care vor să se întoarcă pot să se angajeze sau să îşi continue studiile mai uşor deoarece au fost eliminate taxele de recunoaştere şi echivalare a diplomelor, printr-un ordin al ministrului demis al Educaţiei. Măsura luată de Monica Anisie vine la sugestia deputatului PNL Mara Mareş.

Acuzaţii grave. Un subofiţer din Garda de Coastă este cercetat după ce ar fi eliberat diplome false de salvamar

Reprezentanţii Gărzii de Coastă au anunţat, miercuri, că a început cercetarea disciplinară a subofiţerului acuzat că, în schimbul unor sume de bani, ar fi eliberat diplome false de salvamar.