dividende

Acţionarii Electrica aprobă dividende. La ce valoare totală se ridică

Acţionarii Electrica, companie la care statul român are o deţinere de 49%, au aprobat distribuirea de dividende în valoare de circa 152,8 milioane de lei, în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor de miercuri, conform unui raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti, citat de ZF.

Ciolacu: Sunt unul dintre susţinătorii impozitului progresiv

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că în 2022 nu se va schimba sistemul de impozitare, dar că este unul dintre susţinătorii impozitării progresive: „Nu mai sunt aşa mare fan al acelui taxei unice sau impozit unic, care nu mai ştiu care e. Să lămurim această struţo-cămilă pe care o avem”.

Nuclearelectrica va distribui dividende de aproape 600 de milioane de lei

Consiliul de Administraţie al producătorului de energie nucleară Nuclearelectrica (SNN) a decis, luni, distribuirea de dividende brute aferente anului 2021 în valoare de circa 596 de milioane de lei, potrivit unui raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Cât va oferi Romgaz ca dividente pentru o acţiune. Anunţul companiei

Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz propune dividende de aproximativ 1,4 miliarde de lei, cu un randament de 10%.

Au fost aprobate dividentele la Raiffeisen Bank. Câţi bani vor primi acţionarii

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Raiffeisen Bank SA, întrunită în data de 7 decembrie 2021, a aprobat distribuirea de dividende pentru exerciţiile financiare ale anilor 2019 şi 2020 în suma totală de 741.960.000 de lei (150 mil. euro) din rezultatul reportat, a transmis banca.

Bursa de la Bucureşti urcă pentru a cincea şedinţă la rând şi atinge un maxim istoric

Indicele principal BET a încheiat şedinţa de miercuri, 29 septembrie, la o valoare record de 12.615,46 de puncte după un avans de 0,74%, fiind a cincea sesiune consecutivă de creşteri, potrivit datelor agregate de ZF de la Bursa de Valori Bucureşti, scrie Ziarul Financiar. De la începutul anului, BET înregistrează un avans de 28,7%, în […]

Bursa de la Bucureşti, plus 25% cu tot cu dividende în primele şase luni

Toţi cei opt indici bursieri de la Bucureşti au fost pe plus în primele şase luni, cu creşteri de la 13,2% pentru BET-NG la 25% pentru BET-TR, scrie Ziarul Financiar. În iunie indicele a urcat cu 5%. Prin prisma evoluţiei indicelui BET-TR, cel care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate acţiuni, dar şi randamentele dividendelor, Bursa […]

TeraPlast va acorda dividente şi acţiuni gratuite. Anunţul companiei

Acţionarii TeraPlast au aprobat acordarea de dividende şi distribuirea de acţiuni gratuite, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor din data de 25 iunie 2021, anunţă compania.

Romgaz a stabilit valoarea dividentelor. Cât va primi o persoană pentru fiecare acţiune deţinută

Acţionarii Romgaz, singurul producător de gaze naturale controlat de statul român, au aprobat marţi distribuirea unui dividend brut de 1,79 lei pe acţiune, care, la preţurile curente de tranzacţionare, asigură investitorilor un randament de 5,5%, potrivit calculelor realizate de ZF.

Cât va oferi OMV Petrom ca dividente pentru o acţiune. Anunţul companiei

„OMV Petrom îşi onorează angajamentele faţă de acţionarii săi, inclusiv statul român, şi alocă dividende la nivelul anului 2019, în pofida mediului volatil şi plin de provocări creat de pandemie. Randamentul dividendelor este unul competitiv, comparativ cu cel al competitorilor noştri regionali. Acest lucru reflectă buna performanţă financiară şi operaţională înregistrată de OMV Petrom într-o […]

BNR le recomandă băncilor să nu ofere dividende până la 30 septembrie 2021

„În situaţia în care instituţiile de credit sunt profitabile şi au capitalizare solidă, acestea ne pot notifica cu privire la intenţia de a distribui dividende, dar în limita a 15% din profitul cumulat pentru anii 2019 şi 2020, şi nu mai mult de 20 de puncte de bază din capitalurile proprii.“ BNR a recomandat din […]

Cât încasează statul român de la companiile pe care le controlează, Petrom, Nuclearelectrica şi Transgaz

Trei dintre cele mai mari companii din România la care statul este acţionar – Petrom, Nuclearelectrica şi Transgaz – au alimentat în această săptămână conturile statului cu 900 de milioane de lei reprezentând dividende, o parte din profitul facut. Urmează să vină o sumă importantă de la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică. […]