drumari

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Drumarii au început deszăpezirea pe Transfăgărăşan şi estimează că şoseaua ar putea fi deschisă în acest an mai repede de 1 iulie, data obişnuită.

Drumarii se pregătesc de proteste

Sindicatul Drumarilor Elie Radu, sindicat reprezentativ la CNAIR, informează că, deşi compania are peste 7000 de salariaţi şi un sindicat care coalizează peste 5000 de oameni, dialogul social lipseşte cu desăvârşire. Sindicatul susţine că a realizat propria analiză, a fost în audienţă la ministerul de resort, a făcut adrese după adrese să convingă conducerea CNAIR […]

Ninge în Harghita. Drumarii intervin cu utilaje şi materiale antiderapante

Duminică dimineaţa, ninge în mai multe zone înalte din judeţul Harghita. Cele mai afectate zone sunt pe DN 15, în zona Borsec, şi pe DN 12C, în zona Lacul Roşu.

Drumarii vor să afle în regim de urgenţă despre producerea de accidente pe şoselele din România

Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” al angajaţilor din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere solicită încheierea unui acord de colaborare intre instituţie, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratele de Poliţie Judeţene, astfel încât drumarii să fie anunţaţi în regim de urgenţă şi să intervină cu promptitudine în cazul accidentelor produse pe drumurile naţionale […]

Drumarii au intervenit cu peste 800 de utilaje şi au răspândit peste 3.500 tone material antiderapant

În intervalul luni ora 17:00 – marţi ora 5:00, drumarii de la CNAIR au acţionat pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi cu 818 utilaje şi au împrăştiat aproximativ 3593 tone material antiderapant. Drumarii din Bucureşti au intervenit cu 122 autoutilaje şi au răspândit 697,5 tone de material antiderapant: DRDP Craiova – 120 autoutilaje, […]

Cod galben de ninsoare în 7 judeţe plus Bucureşti. Direcţiile regionale şi operatorii din sectoare, mobilizaţi pentru prima zăpadă

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că toate direcţiile regionale ale companiei sunt mobilizate şi vor interveni unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări de vreme rea, cod galben, în municipiul Bucureşti şi în 7 judeţe (Teleorman, Giurgiu, […]