dubai

Papa şi-a anulat activităţile de sâmbătă din cauza unei gripe uşoare

Papa Francisc şi-a anulat audienţele de sâmbătă din cauza unei gripe „uşoare”, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.

Medvedev conduce Grupa Roşie la ATP Finals, după ce Zverev l-a învins pe Alcaraz

Rusul Daniil Medvedev conduce Grupa Roşie la ATP Finals, după ce l-a învins luni seara pe compatriotul său Andrey Rublev, care a cedat cu 6-4, 6-2, la câteva ore după ce Carlos Alcaraz a fost învins mai devreme de germanul Alexander Zverev.

În premieră, Papa va avea o zi de întâlniri private cu liderii mondiali în Dubai

Papa Francisc va avea aproape o zi întreagă de întâlniri bilaterale cu liderii mondiali care vor participa luna viitoare la conferinţa COP28 privind clima din Dubai, potrivit unui program publicat joi, de Vatican, prezentat de Reuters.

Papa Francisc ar putea participa la summit-ul despre climă din Dubai

Papa Francisc ar putea participa la conferinţa COP28 privind clima care va începe luna viitoare în Dubai, susţin surse de la Vatican. Intenţia Papei ar fi să promoveze mesajul său privind acţiunile pentru limitarea încălzirii globale.

Revolution Media îşi extinde activitatea în Dubai şi Muntenegru (P)

Înfiinţată în România de 5 ani, compania de digital marketing îşi extinde acum orizonturile în EAU, Dubai, şi Muntenegru, ca o încununare a succesului avut în primele luni din 2023.

Senatorul PNL Viorel Badea, propus să devină consul general al României în Dubai

Senatorul PNL Viorel Badea a fost propus de Ministerul Afacerilor Externe să devină consul general al României în Dubai. De asemenea, MAE a propus o listă cu încă 18 persoane propuse pentru a deveni consul general, şef de oficiu consular de carieră cu rang de consulat general.

Cascadorie fatală. Cunoscut pentru ascensiuni, a murit după ce a căzut de la etajul 68

Remi Lucidi, cunoscut sub numele de Remi Enigma pentru ascensiunile pe care le făcea, a murit la vârsta de 30 de ani după ce a căzut de la etajul 68 al unui zgârie-nori din Hong Kong.

Unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din Emiratele Arabe vine pe scena principală a festivalului Untold

Unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din Emiratele Arabe şi vedetă a serialului „Dubai Bling”, DJ Bliss, vine pe scena principală a festivalului Untold.

Romanian Dubai Business Council sprijină companiile româneşti ce fac afaceri în România şi în Dubai

Romanian Dubai Business Council (RDBC) va servi ca o platformă pentru networking, schimbul de idei şi cooperarea între afaceri, permiţându-le acestora să navigheze eficient în noul model de businees, aflat într-o continuă schimbare. Prin oferirea de ghidare, resurse şi oportunităţi de colaborare, RDBC îşi propune să creeze un mediu care să stimuleze inovaţia, antreprenoriatul şi […]

O bunică şi nepoata ei au obţinut medalii la o competiţie internaţională de karate din Dubai

O bunică şi nepoata ei din India au obţinut medalii la o competiţie internaţională de karate din Dubai, potrivit BBC.

Cresc tensiunile! Iranul a capturat un nou petrolier / Iată ce spune Marina americană

Iranul a capturat un al doilea petrolier într-o săptămână, a anunţat miercuri Marina americană, sporind tensiunile pe una dintre principalele rute de transport maritim de petrol din lume.

În Dubai, până şi nisipul costă bani grei

O parcelă de pe o insulă de lux s-a vândut pentru suma record de 34 de milioane de dolari, iar vânzătorul a bifat un profit de peste 200% în numai doi ani de la achiziţie.

Cel mai scund bărbat din lume stabileşte recordul cu cele mai mici mâini din lume

Afshin Ghaderzadeh (Iran), în vârstă de 20 de ani, este cel mai scund bărbat din lume care trăieşte, iar acum este confirmat că are şi cele mai mici mâini bărbăteşti din lume.

Incendiu în Dubai: 16 morţi şi 9 răniţi într-un bloc de apartamente

Un incendiu a cuprins o clădire de apartamente dintr-un cartier vechi din Dubai, în Emiratele Arabe Unite, provocând moartea a cel puţin 16 persoane şi rănirea altor nouă, au anunţat duminică autorităţile.

46.800 euro, cea mai scumpă vacanţă de Paşte

Atât a plătit un cuplu care va petrece 11 zile la Los Angeles.

Un turist rus a fost deportat din Bali pentru o poză semi-nud, realizată pe un munte sacru

Un turist rus a fost deportat din Bali, după ce o fotografie semi-nud pe care a făcut-o pe vârful unui munte sacru a devenit virală şi a stârnit dezbateri publice aprinse despre comportamentul neadecvat al turiştilor de pe insulă.

Chiriile din Dubai au crescut cu până la 60%, pe fondul crizei de locuinţe

Cererea de proprietăţi din Dubai a atins un nivel record în primele două luni ale anului 2023, a dezvăluit firma de servicii imobiliare CBRE într-un raport publicat joi, scrie CNBC.

Daniil Medvedev câştigă turneul de la Dubai

Daniil Medvedev a câştigat turneul ATP de la Dubai după ce l-a învins pe compatritoul său, Andrei Rublev, scor 6-2, 6-2.

Medvedev întrerupe şirul de 20 de victorii ale lui Djokovic şi ajunge în finala de la Dubai

Rusul Daniil Medvedev a demonstrat încă o dată de ce este unul dintre cei mai talentaţi jucători de tenis, reuşind vineri, în semifinalele turneului de la Dubai să-l învingă Novak Djokovic, numărul 1 mondial, care avea o serie impresionantă de 20 de victorii consecutive.

Confruntare spectaculoasă la Dubai. Djokovic şi Medvedev se întâlnesc în semifinală

Novak Djokovic şi Daniil Medvedev s-au calificat joi în semifinalele turneului de tenis ATP 500 de la Dubai, şi au stabilit o semifinală interesantă, între actualul lider mondial şi unul detronat anul trecut.

Murray se retrage de la Dubai din cauza unei accidentări recurente la şold

Andy Murray s-a retras de la turneul de tenis de la Dubai din această săptămână din cauza unei probleme recurente la şold, au anunţat luni organizatorii turneului.

Djokovic spune că este „suprarealist” să doboare recordul lui Graf în clasamentul mondial

Novak Djokovic a declarat că doborârea, luni, a recordului lui Steffi Graf de 377 de săptămâni pe primul loc în clasament este "suprarealist" şi că este mândru că a depăşit-o pe una dintre cele mai mari personalităţi ale sportului din toate timpurile.

Gauff o va întâlni în semifinala de la Dubai pe Swiatek, după ce a învins-o pe Keys

Coco Gauff (6 WTA) este a doua semifinalistă a ediţiei 2023 a turneului de la Dubai, după ce a câştigat joi în faţa compatrioatei Madison Keys (23 WTA).

Djokovic anunţă că e recuperat fizic şi speră în continuare să concureze în Statele Unite

Novak Djokovic a ţinut miercuri o conferinţă de presă, pe care a anunţat-o abia recent şi pe care a reprogramat-o cu o oră mai târziu faţă de ora stabilită iniţial. El şi-a prezentat programul şi a dat fanilor vestea bună că e recuperat fizic.

Victorie mare pentru Ana Bogdan la Dubai. Urmează o rivală din Top 10

Ana Bogdan a învins-o, marţi, pe Shelby Rogers, scro 7-6 (3), 6-3 şi s-a calificat în optimile turneului WTA 1000 de la Dubai. În runda următoare, românca va avea o adeversară infernală, urmând a o întâlni pe Jessica Pegula, a 3-a jucătoare a lumii.

O femeie a născut la bordul unui avion care se îndrepta spre Dubai, de la Tokyo

Noul sosit şi-a făcut apariţia pe 19 ianuarie, într-un zbor care a durat 12 ore şi care a aterizat la timp, în ciuda urgenţei medicale, a confirmat compania aeriană pentru CNN. Pasagerul şi bebeluşul au fost asistaţi de echipajul de cabină al Emirates, care beneficiază cu toţii de pregătire în domeniul intervenţiilor medicale, astfel încât […]

Controverse după primul spectacol live din ultimii cinci ani al lui Beyoncé

Beyoncé a revenit pe scenă pentru primul ei spectacol live din ultimii cinci ani. Concertul a avut loc la Dubai şi a stârnit controverse, potrivit BBC.

Dubaiul vrea să atragă mai mulţi turişti în 2023. Autorităţile au eliminat taxa de 30% pe alcool

Autorităţile din Dubai au eliminat taxa de 30% pe alcool şi taxa de licenţă pentru consumul de alcool, într-o încercare de a stimula turismul, potrivit BBC.

Maşinile zburătoare sunt viitorul. O bijuterie de 150.000 de dolari, testată în Dubai

Între scepticism şi mult interes, maşinile zburătoare sunt considerate viitorului mobilităţii în următoarea jumătate de secol.

Emiratele Arabe Unite au lansat primul rover lunar construit în ţările arabe

O rachetă SpaceX Falcon 9 a fost lansată duminică de la staţia spaţială Cape Canaveral din Florida, transportând în spaţiu primul vehicul spaţial lunar construit de arabi, relatează CNN.

Barcelona, răzvrătire împotriva La Liga. Catalanii nu merg la Adunarea Generală Extraordinară

FC Barcelona a anunţat miercuri că nu va participa la Adunarea Generală Extraordinară convocată de La Liga la Dubai săptămâna viitoare, calificată drept "de urgenţă" pentru toate cluburile implicate, dar condiderată de catlani „dăunătoare pentru drepturile şi interesele” lor.

În Dubai se naşte un zgârie-nori împodobit cu diamante: va fi cel mai înalt turn rezidenţial din lume

Luxul şi construcţiile futuriste continuă să fie o etichetă pentru lumea arabă.

Grozăviile Dubaiului – maşini zburătoare, un inel gigantic şi o Lună-Hotel

Pe măsură ce trece timpul, Dubaiul arată tot mai mult ca un oraş din filmele SF.

Românii au cumpărat de la un dezvoltator apartamente de 75 milioane euro în Dubai în primele şapte luni

Piaţa imobiliară din Dubai este în plină expansiune, cu o creştere cu 61,7% a numărului de tranzacţii imobiliare în 2022 faţă de 2021. Românii au cumpărat apartamente de 75 milioane euro de la dezvoltatorul Sobha din Dubai în primele 7 luni din acest an.

(P) 5 locuri interesante de vizitat în Dubai

Dubai este una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă, în fiecare an, iar după pandemie a fost luat cu asalt de turişti. Este vizitat atât pentru obiectivele fabuloase, cât şi pentru cultura specifică ţărilor arabe şi pentru atmosfera speciala care înconjoară viaţa de aici. Mai jos, sunt mai multe obiective turistice pe care vizitatorii le pot admira, atunci când ajung aici.

Ordinea emergentă

Autor: GEORGE FRIEDMAN

(P) Merită să zbori în Dubai?

Dubai reprezintă o destinaţie de vacanţă, ce merită vizitată în orice perioadă din an. Indiferent că eşti în căutarea unei aventuri în deşert, o pauza de relaxare sub soare sau iubeşti cumpărăturile de lux, găseşte cele mai bune oferte şi rezervă călătoria în funcţie de preferinţele tale. Dubai este un oraş ce reuşeşte să îmbine […]

Ordinea emergentă

Autor: GEORGE FRIEDMAN Scriu acest articol din Dubai, fiind într-o călătorie pe care o voi descrie la întoarcerea mea în Statele Unite. A avut loc un summit în timpul weekendului trecut între Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Israel şi SUA. Întâlnirea a avut obiectivul de a susţine SUA într-o situaţie dificilă. SUA vor să […]

Şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan devine preşedintele Emiratelor Arabe Unite, după decesul fratelui

Emiratele Arabe Unite l-au desemnat pe şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan ca nou preşedinte după moartea fratelui său. Şeicul Mohamed era preşedintele de facto al EAU de când fratele său vitreg, şeicul Khalifa, a suferit un atac cerebral, în 2014, potrivit Sky News.