dughin

Reacţia lui Ciolacu, după ce pe un cont asociat lui Dughin scrie că România va fi parte a Rusiei

„Opinii precum cea formulată pe un cont asociat unui ideolog al lui Vladimir Putin, Alexandr Dughin, cum că România va fi o parte a Rusiei, trebuie să ne arate tuturor de ce regimul putinist este o ameninţare la adresa democraţiei”, reacţionează, marţi, premierul Marcel Ciolacu.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a fost pus să comenteze uciderea Dariei Dughin. Răspunsul oficialului american

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a declarat luni că Statele Unite condamnă fără echivoc ţintirea intenţionată a civililor oriunde în lume, atunci când a fost întrebat despre uciderea Dariei Dughina, fiica unui ultranaţionalist rus, într-un atentat cu maşină capcană în apropiere de Moscova.

Prima reacţie a lui Putin după moartea Dariei Dughina: O crimă odioasă / Tatăl ei spune că a fost ucisă cu sălbăticie de către Ucraina

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis luni după-amiază un mesaj de condoleanţe pentru moartea Dariei Dughina.

Rusia consideră că Ucraina a comis atentatul soldat cu moartea Dariei Dughina

Administraţia Vladimir Putin consideră că atentatul soldat cu moartea Dariei Dughina, fiica filosofului Aleksander Dughin, ideologul Kremlinului, a fost planificat şi comis de serviciile secrete ucrainene.

FSB susţine că ştie cine a ucis-o pe fiica aliatului lui Putin: O femeie a efectuat o „explozie controlată”

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a acuzat luni serviciile secrete ucrainene că au comis asasinarea în weekend a Dariei Dughina, fiica unui ideolog ultranaţionalist rus, au relatat agenţiile de presă ruseşti.

Războiul din Ucraina, ziua 179. Armata lui Putin avansează / Fiica lui Aleksandr Dughin a fost asasinată la Moscova. Zelenski: „Rusia ar putea comite un act îngrozitor de Ziua Naţională a Ucrainei” / Explozii în Odesa şi bombardamente în Sevastopol

UPDATE 19:00 – Alexandr Dughin a fost internat la spital după ce a suferit şocul pierderii fiicei sale. Nu este cunoscută starea sa.  ❗️Ideologist of the „Russian world” Alexander Dugin is in the hospital after visiting the scene of his daughter’s death. Nothing is yet known about his condition. Video: Alexander Dugin at the scene […]