ecuador

FIFA a făcut lumină în scandalul dintre Chile şi Ecuador pentru un loc la Cupa Mondială din Qatar

Ecuador va participa la Cupa Mondială de fotbal din 2022, după ce FIFA a respins contestaţia făcută de Chile, care susţinea că ecuadorienii au trimis în teren un jucător neeligibil, în calificări, a anunţat vineri forul de conducere al fotbalului mondial.

Scandal internaţional la MasterChef: au gătit carnea unor animale sălbatice protejate de lege

La o ediţie a MasterChef Ecuador, bucătarii aspiranţi au gătit carne din animale protejate de lege. Şi columbienii au sărit ca arşi.

Masacru în Ecuador. Cel puţin 116 deţinuţi au murit în cel mai mortal act de violenţă raportat vreodată în sistemul penitenciar

„Este regretabil că grupările criminale încearcă să transforme închisorile într-un câmp de luptă pentru disputele de putere. Îl rog pe Dumnezeu să binecuvânteze Ecuadorul şi să putem evita pierderea mai multor vieţi omeneşti”, a declarat Lasso reporterilor din Guayaquil, cel mai mare oraş din Ecuador. Procuratura ţării sud-americane a precizat că şase dintre prizonierii ucişi […]

Ecuador. 30 de morţi şi 47 de răniţi, după revolta dintr-o închisoare

30 de deţinuţi au murit şi 42 au fost răniţi în lupte violente cu arme, într-o închisoare din sud-vestul Ecuadorului. Acest lucru a fost anunţat pe Twitter de către guvernatorul provinciei de coastă Guayas, citând un ofiţer de poliţie local, comandantul Fausto Buenano. Confirmarea creşterii numărului de victime de la 24 la 30 a venit […]

Un cuplu şi-a anulat nunta pentru a salva vieţi. „Nu regret, pentru că am ajutat multe familii”

Un cuplu de doctori îndrăgostiţi din Ecuador şi-au anulat nunta pentru a salva vieţi. Odată cu începerea pandemiei anul trecut, cei doi au postat o poză în costume de protecţie, în timp ce se sărutau şi ţineau un semn pe care scria: „Astăzi este ziua nunţii noastre, dar în schimb lucrăm pentru voi. Aveţi grijă! […]

VIDEO | Autorităţile din Ecuador, în alertă. Sute de nave de pescuit chinezeşti devastează celebra rezervaţie marină Galapagos

Ecuadorul a intrat în stare de alertă, după ce a descoperit o flotă uriaşă de nave de pescuit chinezeşti, lângă Insulele Galapagos, arhipelag care a inspirat teoria evoluţiei lui Charles Darwin, scrie The Guardian. „Mărimea şi agresivitatea acestor nave reprezintă o ameninţare majoră pentru speciile marine aflate în Insulele Galapagos”, a semnalat Yolanda Kakabadse, fost […]

Coronavirus: Dezastrul din America de Sud e mai puţin vizibil, dar este comparabil cu cel din Europa şi SUA

Decesele totale s-au dublat în Lima, capitala statului Peru şi s-au triplat în Manaus, Brazilia. În Guayaquil din Ecuador numărul deceselor este de cinci ori mai mare decât numărul obişnuit la acestă dată din an, informează The New York Times.

Oraşul învins de coronavirus. Familiile nu îşi pot îngropa morţii nici la o lună dupa deces pentru că nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu cadavrele

Oraşul ecuadorian Guayaquil a fost puetrnic lovit de coronavirus. Imagini cu cadavrele abandonate pe străzi au apărut în spaţiul public încă din luna martie.

O femeie din Ecuador, declarată decedată de Covid-19, a fost găsită în viaţă după două săptămâni

O femeie de 74 de ani din Ecuador, care a fost declarată moartă după ce a fost internată în spital cu Covid-19, a fost găsită în viaţă, două săptămâni după ce familia sa i-a organizat funeraliile, scrie BBC News.

Coronavirus. Cadavrul unui bărbat, transportat pe ascuns de rude. Au vrut să păcălească armata, spunând că doarme | VIDEO

Fiul unui bărbat mort, infectat cu coronavirus, a încercat să-şi transporte tatăl pe ascuns pentru a-l îngropa. Maşina în care se afla cu cadavrul a fost oprită, moment în care fiul s-a apărat spunând că tatăl său nu e mort, ci doarme. Soldaţii i-au transmis că pot trece de filtru doar dacă îl trezesc.  Scenele […]

242 declaraţi, 1.300 îngropaţi. Oraşul în care autorităţile au ordonat săparea de noi cimitire

În ultimele 10 zile, regiunea Guayas din Ecuador a fost scena unor imagini dramatice.

„Aşteptăm să moară unii pentru a putea încerca să-i salvăm pe alţii”. Mărturiile doctorilor din ţara în care cadavrele au fost lăsate pe străzi

Ecuador este una dintre ţările sudamericane puternic lovite de epidemia de coronavirus. Până acum, această ţară a raportat 4.450 îmbolnăviri şi 242 de decese. Pe internet, imagini şocante au fost distribuite de sute de mii de ori.

Autorităţile din Ecuador au început să distribuie sicrie din carton pentru persoanele decedate din cauza COVID-19

Autorităţile din oraşul ecuadorian Guayaquil distribuie mii de sicrie de carton pentru familiile celor care au murit din cauza noului coronavirus şi au creat un serviciu de asistenţă pentru cei care au nevoie de asistenţă pentru preluarea cadavrelor ţinute în casă, scrie The Guardian.

Oroarea continuă în Ecuador: sicrie din carton pentru victimele coronavirusului

Oraşul ecuadorian Guayaquil, afectat grav de pandemia coronavirusului şi unde au apărut înregistrări video cu corpuri abandonate pe străzi, încearcă să facă faţă creşterii numărului de decese cu sicrie din carton, a anunţat duminică acesta primăria.

Imagini terifiante: Trupurile oamenilor morţi de COVID-19, abandonate pe străzile unui oraş din Ecuador | VIDEO

Noul coronavirus a făcut ravagii în oraşul Guayaquil din Ecuador, iar spitalele, morgile şi centrele de pompe funerare nu mai fac faţă numărului foarte mare de persoane care şi-au pierdut viaţa în aceste zile, scrie CBS News.

Cea mai mare cascadă din Ecuador a dispărut. Ce a mai rămas acum din obiectivul turistic care atrăgea zeci de mii de oameni în fiecare an

Cea mai mare cascadă din Ecuador ar fi dispărut după ce o surpare în pământ i-ar fi „înghiţit” o parte din sursa de apă, transmite CNN.

VIDEO | Avioane europene, împiedicate să aterizeze de sute de poliţişti din Ecuador. Motivul din spatele deciziei

Imaginile surprinse, postate pe reţelele sociale, arată cum numeroase echipaje de poliţie din Ecuador blochează una din pistele Aeroportului Internaţional Jose Joaquin de Olmedo, al doilea ca mărime din ţară.   Cynthia Viteri, primarul oraşului Guayaquil, le-ar fi ordonat ofiţerilor să împiedice aterizarea avioanelor din Europa, în contextul pandemiei de coronavirus. Măsura a afectat două […]

Preşedintele Ecuadorului spune că femeile denunţă hărţuirile sexuale doar dacă bărbaţii sunt „urâţi”

Preşedintele Ecuadorului, Lenin Moreno, spune că femeile denunţă hărţuirile sexuale doar dacă bărbaţii sunt "urâţi", iar, atunci când este vorba despre "persoane prezentabile", acestea nu consideră că este o formă de abuz, potrivit en24.news.

VIDEO: Momentul hazliu când un amorez, aparent infidel, se face că nu o cunoaşte pe tânăra cu care este, atunci când este surpins de un „kiss cam”

Un bărbat care sărută o femeie, la un meci de fotbal din Ecuador, reacţionează foarte stânjenit când realizează că a fost filmat în faţa a mii de oameni şi încearcă să evite contacul vizual cu partenera lui, relatează Daily Mail

Jordi Cruyff a devenit selecţioner. Echipa pe care o va conduce fiul legendarului Johan Cruyff

Antrenorul Jordi Cruyff, fiul legendarului fotbalist Johan Cruyff, s-a înţeles cu Federaţia de Fotbal din Ecuador şi va deveni selecţionerul primei reprezentative.