educa ie sexual

AUR, mesaje către Guvern şi Iohannis: „Nu vrem ideologie de gen în şcoli şi refugiaţi afgani pe teritoriul nostru”

AUR cere Ministerului Educaţiei explicaţii despre implicarea într-un demers privind introducerea ideologie de gen în şcoli, iar preşedintelui Iohannis să nu expună românii în faţa valului de refugiaţi afgani, care ar putea genera reale ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Educaţia sexuală în şcoli nu e privită cu ochi buni de către biserică. IPS Teodosie: „Nu poţi să-i dai copilului cuţitul să se joace, se va răni”

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a vorbit despre posibilitatea introducerii educaţiei sexuale în şcoli şi a spus că nu se poate da copilului un cuţit să se joace deoarece se poate răni.

Educaţia sexuală. Patriarhia pledează „ferm” pentru disocierea programelor şcolare de orice tip de ideologie, precum „ideologia de gen”

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, susţine că „educaţia sexuală” a devenit obiectul unor mari presiuni pentru introducerea ei într-o programă şcolară, ignorându-se voinţa părinţilor şi drepturile lor constituţionale de a decide asupra educaţiei propriilor copii.

Semnal că PNL ar putea renunţa la obiecţia privind predarea educaţiei sexuale în şcoli. Orban propune „o soluţie de echilibru”

Trebuie să se ajungă la o formă de echilibru care să satisfacă părinţii care sunt îngrijoraţi că ar putea fi folosită educaţia sexuală în şcoli într-un sens nepotrivit pentru copiii lor şi cei care susţin că este nevoie de educaţie sexuală în şcoli, spune preşedintele PNL, Ludovic Orban. ”Este vorba despre un subiect care ţine […]

Dan Barna: „Obligăm generaţii de tineri şi tinere să facă lecţia de educaţie sexuală în toaletă”

Vicepremierul Dan Barna susţine că legea cu privire la educaţia pentru sănătate, implicit la educaţia sexuală, aflată în dezbatere parlamentară, este „o lege medievală”: „Obligăm în continuare generaţii de tineri şi tinere să facă lecţia de educaţie sexuală în spatele şcolii sau în toaletă”.

Este nevoie de acord parental pentru orele de educaţie sexuală? Firea se implică de partea proiectului contestat de Iohannis

Senatorul Gabriela Firea anunţă că a semnat petiţia „Acordul părinţilor pentru orele de educaţie sexuală este esenţial”. Parlamentarul PSD consideră că educaţia trebuie introdusă în şcoli doar cu acordul părinţilor.

Totul despre sex, de la elev la elev. O adolescentă predă educaţie sexuală colegilor mai mici

Maria are 17 ani şi de mai bine de doi ani merge la colegii ei mai mici din gimnazială şi de la liceu să ţină cursuri despre educaţia sexuală. A ajuns să vorbească fără să roşească despre sexualitate după ce a făcut mai multe cursuri. Acum, adolescenţii învaţă de la ea că „lecţiile despre sex” […]

Pe hârtie, copilul tău face educaţie sexuală la şcoală. Uite ce i se spune şi ce învaţă

Deşi există educaţie sexuală în şcoli, cifrele arată că suntem pe primul loc în Europa la mame minore, prostituţie şi pornografie.  În primele 4 clase, copilul învaţă care sunt părţile corpului uman şi organele interne. Mai învaţă să identifice situaţiile violente sau de abuz. În clasa a 4-a, i se răspunde şi la întrebarea: „Cum […]

Educaţia sexuală se face prea puţin în şcoală. Elevii se informează de pe internet

Când vine vorba de educaţie sexuală, puţini părinţi reuşesc să-i facă pe copii să discute cu ei. Adolescenţii se ruşinează şi îşi evită părinţii. Nici de la şcoală nu pot afla prea multe. Acest subiect este atins razant la orele de biologie, educaţie socială sau de consilierii şcolari. Aceştia din urmă nu pot face schimbări […]

Cine ar trebui să asigure educaţia sexuală a copiilor? Un profesor decorat de Iohannis oferă răspunsul

Părinţii sunt cei care ar trebui să facă educaţie sexuală copiilor. Dacă părinţii nu sunt în stare, atunci statul ar trebui să se ocupe de asta, spune Liliana Romaniuc, doctor în ştiinţele educaţiei. „După 30 de ani de confuzie, nu mai ştim care ne sunt rolurile. Uneori credem că şcoala are dreptul să intre în […]

Şcolile vor fi obligate să organizeze programe pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală

Deputaţii au adoptat marţi un proiect care prevede obligativitatea organizării în şcoli, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.