eliberare

Omul de afaceri Csibi Istvan va fi pus în libertate

Omul de afaceri Csibi Istvan, trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru instigare la delapidare şi spălare de bani şi încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, va fi pus în libertate, a decis, joi, Curtea de Apel Piteşti.

Pedeapsa lui Mihai Chiţac, întreruptă pentru patru luni

Fostul general Mihai Chiţac a obţinut acordul instanţei şi va părăsi pentru patru luni penitenciarul, după ce a solicitat întreruperea pedepsei pe motive medicale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Judecătorii decid joi, la ora 15.00, dacă îl eliberează sau nu din arest pe Sorin Ovidiu Vîntu

Judecători Curţii de Apel Bucureşti vor decide, joi, la ora 15.00, dacă Sorin Ovidiu Vîntu, şoferul său, Alexandru Stoican, şi omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan vor fi sau nu eliberaţi din arest.

Antonie Solomon a fost eliberat din penitenciar

Primarul suspendat al Craiovei Antonie Solomon a fost pus în libertate, miercuri după-amiază, el declarând, la ieşirea din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, că are încredere în justiţia română şi că abia aşteaptă să ajungă la Craiova, la familia sa.

Antonie Solomon va fi eliberat

Primarul suspendat al Craiovei Antonie Solomon va fi eliberat din arest, după ce Curtea de Apel Galaţi a admis, miercuri, recursul făcut de acesta la decizia din 1 septembrie a Tribunalului Galaţi, de menţinere a stării de arest în dosarul în care este acuzat de infracţiuni de corupţie.

Primarul din Cogealac şi cei şase localnici implicaţi în scandalul de la parcul eolian au fost eliberaţi

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, miercuri, eliberarea provizorie sub control judiciar în cazul primarului din Cogealac, Cati Hristu, şi al celor şase bărbaţi din localitate, trimişi în judecată pentru implicare în scandalul de la parcul eolian CEZ.

Şeful Serviciului Tehnic al Maternităţii Giuleşti, Vasile Dima, eliberat din arestul DCP

Şeful Serviciului Tehnic al Spitalului "Prof. Dr. Panait Sârbu" (Maternitatea Giuleşti), Vasile Dima, a fost eliberat, sâmbătă, din arestul Direcţiei Cercetări Penale (DCP), după ce Judecătoria Sectorului 6 a respins ca neîntemeiată propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui.

Tribunalul i-a eliberat pe Iustin Covei şi alţi 10 acuzaţi într-un caz de fraudă, DIICOT face recurs

Iustin Covei, fiu de judecător şi nepot de procuror, împreună cu alte zece persoane, alături de care este judecat pentru fraude bancare, ar putea fi lăsat în libertate după ce Tribunalul Bucureşti a înlocuit măsura de arestare în cazul lor cu interdicţii de a părăsi localitatea.

Doru Pârv, acuzat de şantaj alături Dan Diaconescu, a fost eliberat din arest

Doru Pârv, acuzat alături de patronul OTV, Dan Diaconescu, pentru şantajarea primarului comunei arădene Zărand, a fost eliberat din arest, după ce instanţa Tribunalului Bucureşti a decis că acesta poate fi cercetat în libertate.

Cei doi români arestaţi în Bulgaria au fost eliberaţi

Directorul Rompetrol Bulgaria, Sorin Octavian Nichita, şi un alt român, Ionuţ Pânzaru, arestaţi şi acuzaţi de vătămare şi obstrucţionarea activităţii agenţilor de poliţie în urma unui scandal în Bulgaria, au fost eliberaţi, după ce o instanţă bulgară a decis ridicarea măsurii luate împotriva lor.

Lindsay Lohan a fost eliberată după 13 zile petrecute în închisoare

Actriţa americană Lindsay Lohan a fost eliberată, luni, după ce a petrecut în închisoare doar 13 zile din pedeapsa de 90 de zile pe care a primit-o pentru violarea regimului de eliberare condiţionată impus în 2007, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi deţinere de cocaină.

Senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest

Cătălin Voicu, arestat preventiv pentru corupţie, rămâne încarcerat, după ce Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, miercuri, ce nefondată, cererea senatorului de eliberare provizorie sub control judiciar.

Nuţu Cămătaru a fost eliberat! A plecat de la Penitenciarul Jilava călare pe cal – VIDEO şi FOTO

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, a ieşit, miercuri dimineaţă, din Penitenciarul Jilava, la poartă acesta încălecând pe unul din cei trei cai preferaţi cu care l-au aşteptat fiul său şi alţi apropiaţi.

FOCUS: Eliberarea lui Nuţu Cămătaru după şase ani de detenţie cu incidente, nou eşec al sistemului

Eliberarea lui Nuţu Cămătaru, aşteptat să iasă, miercuri, de la Jilava, reprezintă un nou eşec pentru sistemul judiciar, incapabil să ţină după gratii un om care în şase ani de detenţie a fost protagonistul multor incidente şi care este condamnat la alţi 13 ani de închisoare pentru crimă organizată.

Nuţu Cămătaru părăseşte Penitenciarul Jilava în 9 iunie

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, condamnat pentru fapte cu violenţă şi crimă organizată, va fi eliberat din Penitenciarul Jilava în 9 iunie, după ce a ispăşit pedeapsa de şase ani de închisoare.

Cineastul Jafar Panahi a fost eliberat

Cineastul iranian Jafar Panahi, arestat de autorităţile iraniene pe 1 martie, a fost eliberat pe cauţiune, marţi, a confirmat soţia regizorului, Tahereh Saeedi, în acord cu un comunicat emis de biroul Procuraturii din Teheran, după ce aceasta infirmase iniţial această informaţie.

Un grup de 85 de cineaşti iranieni cer eliberarea lui Jafar Panahi

Un grup de 85 de cineaşti iranieni cer, într-o scrisoare deschisă, eliberarea regizorului Jafar Panahi, încarcerat la începutul lunii martie şi care se află de o săptămână în greva foamei.

Cornel Penescu a fost pus în libertate sub control judiciar

Finanţatorul clubului de fotbal FC Argeş, Cornel Penescu, a părăsit sâmbătă, în jurul orei 13.30, arestul IPJ Argeş, fiind pus în libertate sub control judiciar, după ce Curtea de Apel Piteşti a respins recursul procurorilor la decizia tribunalului Argeş de eliberare provizorie a acestuia.

Liviu Făcăleaţă va fi eliberat sub control judiciar

Fostul director al PIC Liviu Făcăleaţă, arestat pentru complicitate la luare de mită într-un nou dosar privind corupţia din arbitraj, va fi eliberat sub control judiciar după ce Curtea de Apel Piteşti i-a admis vineri recursul la decizia Tribunalului Argeş, ce îi respinsese cererea în acest sens.

Mihai Chiţac este liber pentru 60 de zile să se trateze la un spital de specialitate

Curtea Militară de Apel Bucureşti a decis definitiv, miercuri, punerea în libertate a lui Mihai Chiţac pentru o perioadă de 60 de zile, timp în care fostul general va trebui să se opereze la inimă.

Costiniu, Căşuneanu şi Locic puşi în libertate

Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost eliberaţi din arest, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) le-a admis, luni seară, cererile de cercetare în libertate în dosarul în care sunt acuzaţi de corupţie, alături de senatorul Cătălin Voicu.

Cătălin Voicu rămâne în arest

Instanţa supremă a respins, luni, cererea lui Cătălin Voicu de eliberare provizorie sub control judiciar, în dosarul în care a fost arestat preventiv pentru corupţie.

Ostatic FARC, eliberat după mai mult de 12 ani de detenţie – VIDEO

Sergentul Pablo Emilio Moncayo, în vârstă de 32 de ani, unul dintre ostaticii deţinuţi cea mai lungă perioadă de timp de mişcarea de gherilă columbiană FARC, a fost eliberat marţi, mulţumind lui "Dumnezeu" şi "tatălui său", care a luptat 12 ani să nu fie uitat.

Fostul administrator al Pic, Gheorghiţă Pieca, a părăsit vineri seară Penitenciarul Colibaşi

Fostul administrator al societăţii Pic, Gheorghiţă Pieca, acuzat de dare de mită, a părăsit, vineri seară, Penitenciarul Colibaşi, din judeţul Argeş, în urma deciziei Curţii de Apel Piteşti de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea de a nu părăsi ţara.

Fostul administrator al Pic, Gheorghiţă Pieca, va fi pus în libertate

Curtea de Apel Piteşti a decis, vineri, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara în cazul fostului administrator al societăţii Pic, Gheorghiţă Pieca, în urma recursului formulat de procurorii DNA la aceeaşi măsură decisă, iniţial, de magistraţii Tribunalului Argeş.

Trei din cei 17 membri ai clanului Corduneanu au fost puşi în libertate

Trei dintre cei 17 membri ai grupării Corduneanu au fost puşi în libertate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar ceilalţi 14, printre care şi liderul grupului infracţional, Bogdan Constantin, fost Corduneanu, rămân în arest, a decis Curtea de Apel Iaşi.

Andrei Penescu, despre punerea în libertate a tatălui său: Este cea mai fericită zi din viaţa mea

Andrei Penescu, fiul finanţatorului grupării FC Argeş, Cornel Penescu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX că nu îi vine încă să creadă că tatăl său a fost pus în libertate de către Curtea de Apel Ploieşti şi spune că este cea mai fericită zi din viaţa lui.

Andrei Penescu: Nu îmi vine să cred că a fost eliberat

Andrei Penescu, fiul finanţatorului grupării FC Argeş, Cornel Penescu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că nu îi vine încă să creadă că tatăl său a fost pus în libertate de către Curtea de Apel Ploieşti.

Lupescu: Reţinerea lui Gheorghe Constantin şi Penescu a fost un abuz

Directorul general al FRF, Ioan Angelo Lupescu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că reţinerea fostului preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, şi a finanţatorului clubului FC Argeş, Cornel Penescu, a fost un abuz şi a precizat că se bucură de faptul că aceştia vor fi eliberaţi.

Iaşi: Mandate de arestare pentru 17 persoane, în dosarul Corduneanu

Judecătorii ieşeni au decis, luni seară, arestarea preventivă a 17 persoane implicate în dosarul Corduneanu, alte patru urmând să fie cercetate în libertate, pentru trafic de persoane, infracţiuni de violenţă şi infracţiuni informatice, în urma cărora ar fi obţinut peste două milioane de euro.

Militarii din dosarul furtului de arme, eliberaţi pentru că nu mai pot influenţa procesul

Cei şapte militari arestaţi preventiv în cazul furtului de arme de la Ciorogârla au fost eliberaţi, în 23 decembrie 2009, pentru că cercetarea judecătorească este în stadiu avansat, inculpaţii şi martorii cheie au fost audiaţi de instanţă, astfel că aceştia nu mai pot influenţa cursul procesului.

Un fost deţinut de la Guantanamo compară anii de închisoare cu „iadul pe pământ”

Un fost deţinut somalez la închisoarea de la Guantanamo, care a fost eliberat săptămâna trecută, după opt ani, a declarat luni într-un interviu că anii de închisoare au "fost ca iadul pe pământ".

Roman Polanski a fost transferat la cabana sa din Gstaad

Cineastul Roman Polanski a ajuns, vineri, la cabana sa din oraşul elveţian Gstaad, unde va rămâne în regim de arest la domiciliu, după ce a fost eliberat pe cauţiune, a declarat, vineri, Ministerul elveţian al Justiţiei.

Polanski nu va fi eliberat din închisoare mai devreme de vineri

Cineastul Roman Polanski nu va fi eliberat din închisoare înainte de vineri, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului elveţian al justiţiei, Folco Galli, care a precizat că cele trei milioane de dolari, reprezentând cauţiunea, vor fi plătite "zilele următoare".

Roman Polanski nu va fi eliberat din închisoare mai devreme de luni, 30 noiembrie

Regizorul Roman Polanski, care urmează să fie eliberat pe cauţiune, nu va fi transferat "nici astăzi, nici în acest weekend" la locuinţa lui din Gstaad, în regim de arest la domiciliu, a declarat, vineri, Folco Galli, purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei din Elveţia.

Bărbaţii arestaţi la Giurgiu după ce ar fi dat mită electorală, cercetaţi în libertate

Magistraţii Tribunalului Giurgiu au admis, luni, recursul formulat de avocaţii celor doi bărbaţi arestaţi preventiv pentru 15 zile după ce ar fi oferit bani alegătorilor pentru a vota un anume candidat, astfel că aceştia vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Obama i-a cerut premierului birman să o elibereze pe disidenta Aung San Suu Kyi

Preşedintele american, Barack Obama, i-a cerut duminică la Singaopore premierului birman, Thein Sein, eliberarea disidentei Aung San Suu Kyi, a anunţat Casa Albă.

Judecătorul Rebegea a primit mită 30.000 de euro pentru a elibera doi arestaţi – VIDEO

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au stabilit că judecătorul prahovean Dumitru Rebegea, arestat preventiv joi, a primit mită 30.000 de euro, în septembrie şi octombrie, pentru a elibera două persoane arestate.

Patru dintre suspecţii audiaţi în cazul uciderii poliţistului de frontieră au fost eliberaţi

Patru dintre cei cinci tineri care erau suspecţi în cazul uciderii unui poliţist de frontieră de la Sânnicolau Mare au fost eliberaţi deoarece nu au existat probe care să indice că aceştia au participat la crimă, în timp ce pe numele tânărului prins în Ungaria a fost emis mandat de arestare.

Suspectul reţinut în cazul exploziei de la Chişinău a fost eliberat

Suspectul care fusese reţinut în cazul exploziei de săptămâna trecută de la Chişinău a fost eliberat, din lipsă de probe, a declarat marţi Procurorul General al Republicii Moldova, Valeriu Zubco, relatează PRO TV Chişinău.