elisabeta a ii a

Mii de oameni au trecut pe lângă sicriul Reginei Elisabeta a II în timpul nopţii

Mii de oameni din toate categoriile sociale au trecut în timpul nopţii pe lângă sicriul reginei Elisabeta a II-a, care a fost depus la Westminster Hall din Londra. Oamenii i-au adus un ultim omagiu celui mai longeviv monarh britanic înainte de înmormântarea care va avea loc luni, potrivit Reuters.

Regina Elisabeta a II-a a devenit al doilea cel mai longeviv monarh din istorie

Începând de luni, regina Elisabeta a II-a se află pe tron de 70 de ani şi 127 de zile, fiind devansată doar de Ludovic al XIV-lea al Franţei, care a devenit rege la vârsta de patru ani, anunţă BBC. Regina îl depăşeşte pe regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej, care a murit în 2016. La sfârşitul săptămânii […]

Iohannis, scrisoare adresată Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis o scrisoare Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu prilejul aniversării Zilei Oficiale de Naştere şi a celebrării Jubileului de Platină.

Regina Angliei, zâmbitoare la Royal Windsor Horse Show, după absenţa de la deschiderea Parlamentului

Regina Marii Britanii a fost fotografiată zâmbind la Royal Windsor Horse Show, la câteva zile după ce a lipsit de la deschiderea oficială a Parlamentului, pentru prima dată în 59 de ani, scrie Sky News.

Patru zile de petrecere în cinstea Reginei Elisabeta a II-a. Britanicii vor sărbători Jubileul de platină al domniei sale

Familia regală a Marii Britanii a anunţat o perioadă festivă de patru zile pentru a marca cea de-a şaptea decadă a domniei sale, Reginei Elisabeta a II-a, informează CNN. Regina, deja cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, va deveni prima care va sărbători un jubileu de platină. Planurile Jubileului au fost dezvăluite de […]

Noul ambasador al României la Londra. Laura Popescu i-a prezentat reginei Elisabeta a II-a scrisorile de acreditare

Laura Popescu, noul ambasador al României la Londra, i-a prezentat reginei Elisabeta a II-a scrisorile de acreditare în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Buckingham.

GALERIE FOTO Prinţul Philip, o viaţă surprinsă în imagini. Soţul reginei Elisabeta a II-a a murit la 99 de ani

Ziua de 9 aprilie aduce veşti triste de la Palatul Buckingham, care a anunţat moartea prinţului Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a. Ducele de Edinburgh a murit la vârsta de 99 de ani, după o viaţă trăită în sânul familiei regale britanice. „Cu profundă tristeţe, Majestatea Sa Regina a anunţat moartea iubitului ei soţ, Alteţa Sa regală […]

Meghan Markle şi regina Elisabeta a II-a, în postura lui George Floyd şi a ucigaşului său. Caricatura din Charlie Hebdo aprinde spiritele

Clişeul „o imagine face cât o mie de cuvinte” rămâne perfect valabil, chair dacă efectele nu sunt întotdeauna pozitive. Revista satirică Charlie Hebdo a stârnit din nou indignare, publicând o caricatură care atinge două subiecte fierbinţi: scandalul din familia regală britanică, respectiv moartea lui George Floyd şi mişcarea Black Lives Matter.   În imagine sunt […]

Un documentar interzis de Regina Elisabeta a II-a timp de peste 50 de ani a fost încărcat din greşeală pe YouTube. Filmul prezintă viaţa familiei Regale Britanice

Dacă eşti fanul familiei Regale Britanice, acum este momentul să aflii amănunte din spatele uşilor închise. Un documentar din 1969 interzis de Regina Elisabeta a II-a timp de zeci de ani la rând, pentru că oferă publicului o imagine prea intimă a familiei regale, a ajuns din greşeală pe YouTube. Pelicula ilustrează momente banale din […]

Britanicii se pregătesc pentru o “injecţie” de optimism şi ridicare a moralului. Elisabeta a II-a transmite un rar mesaj public

66 de milioane de britanici aşteaptă cu sufletul la gură un moment extrem de rar în această seară. Regina Elisabeta a II-a va livra un discurs menit să liniştească naţiunea şi să îndemne la unitate. „Este un moment de perturbare în istoria ţării: o perturbare care a adus durere pentru unii, dificultăţi financiare pentru mulţi […]

Un cal, un ursuleţ din mohair sau jachete pentru câini. Ce a primit Elisabeta a II-a în dar de ziua ei

Buckingham Palace a făcut publică lista darurilor primite de Elisabeta a II-a la împlinirea a 90 de ani, relatează DPA.

Monede cu chipurile reginei Elizabeth a II-a şi ale personajelor Disney, emise de insula Niue

Mica ţară insulară Niue, din Pacificul de Sud, a emis o serie de monede din aur şi argint cu efigia reginei Elizabeth a II-a pe o faţă şi figuri ale personajelor din desenele animate Disney pe revers.

Calul Reginei Elisabeta a II-a, testat pozitiv la un test doping

Cel mai premiat cal al Reginei Elisabeta a II-a, Estimate, a fost testat pozitiv cu morfină la un test antidoping, după ce se presupune că a fost hrănit cu mâncare contaminată, informează The Times of India.

20 de lucruri inedite despre tunelul de sub Canalul Mânecii

Tunelul săpat sub Canalul Mânecii a împlinit 20 de ani, iar Business Insider a marcat momentul printr-un grupaj de informaţii mai puţin cunoscute despre impresionanta construcţie.

EVENIMENT FERICIT pentru familia regală britanică: Zara Phillips, nepoata reginei Elizabeth a II-a, aşteaptă primul său copil

Zara Phillips, nepoata reginei Elizabeth a II-a, şi soţul ei, jucătorul de rugby Mike Tindall, aşteaptă primul lor copil, care se va naşte în apropierea Anului Nou, se arată într-o declaraţie de presă emisă luni de palatul Buckingham.

Bush va servi ceaiul cu regina la castelul Windsor

Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, şi prinţul său consort Philip îl vor primi, duminică, la castelul Windsor, pe preşedintele american George W. Bush, care a demarat, luni, ultimul său turneu în Europa, potrivit Palatului Buckingham.