erasmus

Preînscrieri deschise la masterul “Mind the Brain! ”, de la Facultatea de Filosofie

Preînscrieri deschise la masterul “Mind the Brain!”, de la Facultatea de Filosofie

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu cercetată pentru fraudă cu fonduri Erasmus

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca (România) efectuează percheziţii domiciliare, marţi, în Sibiu, în cadrul unei anchete privind fraudă cu fonduri Erasmus la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Prejudiciul estimat se ridică la 1 milion de euro.

CE a selectat 159 de proiecte pentru finanţare prin programul Erasmus+

Comisia a selectat joi 159 de proiecte pentru finanţare în cadrul programului Erasmus+ - Consolidarea capacităţilor în învăţământul superior, care sprijină modernizarea şi calitatea învăţământului superior în ţări terţe din întreaga lume.

Zece proiecte Erasmus+ au fost lansate pentru a testa noi forme de cooperare între facultăţi

Comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, a lansat 10 proiecte Erasmus+ pentru a testa noi forme de cooperare transnaţională între instituţiile de învăţământ superior.

Peste 2.300 de tineri români vor putea explora Europa cu trenul timp de 30 de zile în mod gratuit

Comisia Europeană a anunţat, joi, rezultatele ultimei sale runde de înscrieri pentru DiscoverEU. 60.950 de tineri vor primi câte un permis de călătorie gratuit pentru a vizita Europa, dintre care 2.343 sunt români.

Comisia Europeană a lansat o nouă aplicaţie Erasmus+, cu o legitimaţie europeană de student integrată

Comisia a lansat marţi noua aplicaţie Erasmus+, disponibilă în toate limbile UE, care va oferi fiecărui student o legitimaţie europeană digitală.

Este ziua „Mamei Erasmus”. Cine este Sofia Corradi, creatoarea programului Erasmus

  Recent, Sofia Corradi a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la aceeaşi universitate la care a studiat acum peste 60 de ani, dar nu i-a fost întotdeauna uşor, ca orice femeie care încearcă să reuşească în mediul academic.   „Povestea începe în 1957: după ce a obţinut o bursă pentru a studia în […]

Comisia Europeană: 200 de milioane de euro prin Erasmus + pentru stimularea educaţiei şi formarea digitală

CE anunţă că banii vor servi şi pentru a promova dezvoltarea competenţelor şi incluziunea prin creativitate şi arte. „Pandemia de COVID-19 a avut un impact perturbator asupra educaţiei şi formării, noile modalităţi de predare şi învăţare necesitând soluţii inovatoare, creative şi favorabile incluziunii”, susţin oficialii europeni. Margaritis Schinas, vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european, […]