europa

Economia americană bate orice aşteptări şi lasă şi mai mult în urmă Europa. ZF: Decalajul va continua să se adâncească, spun economiştii. De ce?

Motivele din spatele divergenţei economice persistente dintre două dintre cele mai bogate regiuni ale lumii sunt de natură ciclică şi structurală, scrie ZF.

Boala infecţioasă dengue ar putea deveni endemică în Europa. Avertisment al cercetătorul-şef al OMS

Jeremy Farrar, cercetătorul-şef al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a avertizat că schimbările climatice vor face ca boala infecţioasă dengue să devină endemică în unele părţi ale Europei şi Statelor Unite, într-un interviu acordat în deschiderea summitului POLITICO Health Summit.

Rusia, Ucraina şi gândurile extreme

AUTOR: GEORGE FRIEDMAN

Viktor Orbán susţine că Ungaria „este cea mai sigură şi mai stabilă ţară din Europa”

Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a declarat, luni, la Veszprém, că Ungaria „este cea mai sigură şi mai stabilă ţară din Europa”, potrivit The Guardian. Totodată, Orbán a ironizat măsurile UE privind statul de drept împotriva Ungariei şi a numit Bruxelles-ul „o parodie rea”.

Macron afirmă că „terorismul islamist” este în creştere în Europa, toate statele sunt în pericol

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a declarat, marţi, că „Europa se confruntă cu o creştere a terorismmului islamic şi este în pericol”, potrivit Reuters.

Un nou lanţ de magazine vine în România. Iată unde îşi va deschide primul magazin marele retailer

Compania poloneză Wittchen, retailer de genţi şi accesorii de călătorie şi articole din piele, va intra pe piata din România, primul magazin fiind în centrul comercial ParkLake din Bucuresti.

Ferrari va accepta criptomonedele ca modalitate de plată pentru maşinile sale în SUA

Ferrari a început să accepte plata în criptomonede pentru maşinile sale sport de lux în SUA şi va extinde acest sistem în Europa, în urma cererilor venite din partea clienţilor săi bogaţi, a declarat pentru Reuters şeful său de marketing şi comercial.

Charles Michel avertizează asupra propagării războiului dintre Israel şi Hamas în Europa

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat vineri că războiul dintre Israel şi Hamas ar putea crea un val de refugiaţi care să se îndrepte spre Europa, crescând riscul de a stimula partidele anti-migraţie, de a adânci diviziunile şi de a inflama tensiunile dintre susţinătorii Israelului şi palestinieni.

Work & Travel: 5 locuri în Europa care te plătesc să te muţi acolo

Work & Travel: 5 locuri în Europa care te plătesc să te muţi acolo

Lumea începe să se reorganizeze

AUTOR: GEORGE FRIEDMAN

Agenţia Internaţională a Energiei: Posibile tensiuni în alimentarea cu gaz iarna aceasta

Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) a emis, marţi, o avertizare cu privire la posibilele tensiuni în Europa pe piaţa gazului, la iarnă, potrivit Le Figaro.

Peste 50% dintre românii care pleacă la universităţi din afara ţării aleg SUA

Peste 50% dintre românii care au ales universităţi din afara ţării au bifat Statele Unite pentru continuarea studiilor şi 35% Europa, arată o analiză a Youni, o companie edtech axată pe consilierea tinerilor care vor să studieze în străinătate, potrivit Ziarului Financiar.

2023 a adus un sezon excepţional în destinaţiile turistice majore din Europa

În Ungaria, nici lacul Balaton, nici sectorul turismului n-au mai avut parte vreodată de un sezon estival mai bun ca în acest an, a declarat preşedintele Agenţiei Ungare pentru Turism, în condiţiile în care numărul înnoptărilor, de 17 milioane, l-a depăşit pe cel din 2019, scrie Budapest Business Journal.

Adrian Sârbu: 7 octombrie este 9/11 al Israelului. Suntem în al treilea Război Mondial/ Distanţa de la Odessa la Bucureşti este mică, iar de la Bucureşti laTel Aviv şi mai mică. România e o ţară neapărată

Monica Mihai: Suntem război, spune premierul Benjamin Netaniahu după atacurile-surpriză ale grupării Hamas din această dimineaţă care a trimis peste 3000 de rachete pe teritoriul israelian. Cum s-a putut întâmpla un asemenea scenariu? Şi o să adresez această întrebare dlui Sârbu. Adrian Sârbu: Nu e bine pentru Israel şi nu e bine pentru lumea noastră. […]

Probleme mari pentru europeni. Aceştia se confruntă cu o nouă realitate economică

Europenii se confruntă cu o nouă realitate economică, una pe care nu au mai trăit-o de zeci de ani. Ei sărăcesc. Cheltuielile reduse şi perspectivele demografice descurajante fac Europa mai puţin atractivă pentru companii.

Zelenski avertizează Europa: Rusia îi va ataca şi pe alţii, dacă Ucraina pierde

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a avertizat joi pe liderii europeni că Rusia şi-ar putea reface capacităţile militare şi ar putea ataca alte ţări în termen de cinci ani dacă europenii ar ezita în susţinerea Kievului.

Deşi pierde aliaţi, Zelenski merge la summitul de la Granada pentru a cere şi mai multe arme şi ajutoare financiare. Ce probleme au fost discutate la al treilea Summit al Comunităţii Politice Europene?

Deşi a pierdut sprijinul Ungariei şi Slovaciei, şi era cât pe ce să-l piardă şi pe cel al Poloniei, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers la al treilea Summit al Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la 5 octombrie 2023 la Alhambra din Granada, Spania. Principalele probleme dezbătute au fost invazia rusească a Ucrainei, tensiunile […]

Preţul gazelor naturale în Europa s-a prăbuşit din cauza temperaturilor neobişnuit de ridicate

Preţul gazelor naturale în Europa s-a prăbuşit din cauza vremii neobişnuit de calde care continuă să slăbească semnificativ cererea, notează Ziarul Financiar, care citează Bloomberg.

Primul smartphone fabricat 100% în Europa. E produs lângă România şi are un nume ce va stâni multe amintiri: Nokia XR21

HMD Global, deţinătorul licenţei pentru smartphone-urile marca Nokia, a devenit prima mare companie de smartphone-uri care produce dispozitive în Europa, primul său model 5G fabricat în Ungaria - destinat clienţilor interesaţi de securitatea datelor - fiind acum disponibil pentru achiziţionare.

Ion Cristoiu: Există un zvon că Marcel Ciolacu a făcut aceste legi în aşa fel încât să cadă la CCR

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că premierul Marcel Ciolacu ar fi trebuit să intre în trepidaţii după ce CCR a stabilit că va judeca abia pe 18 0ctombrie contestaţia la pachetul de măsuri fiscale pe care şi-a asumat răspunderea în Parlament, dar nu a făcut-o, deşi a invocat mereu urgenţa pentru adoptarea lor. “Tot ce se […]

Primarul din Sfântu Gheorghe vrea recunoaşterea oficială în Constituţie a autonomiei „Ţinutul Secuiesc”, după modelul anunţat de Macron în Corsica

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, relatând anunţul făcut de Macron privind o sporire a autonomiei insulei Corsica a scris pe Facebook: „Este exact ceea ce ne dorim noi, secuii”.

Europa vrea să importe energie verde din Sahara prin cabluri submarine

O firmă britanică vrea să construiască o centrală eoliană şi solară în Maroc care ar urma să trimită electricitate direct către Marea Britanie printr-o reţea de 3.800 de kilometri de cabluri submarine până în 2030, scrie The Economist, citat de Ziarul Financiar.

Zelenski denunţă războiul „criminal” al Rusiei în Ucraina, în faţa Consiliului de Securitate al ONU

„Cea mai mare parte a lumii recunoaşte adevărul despre acest război. Este o agresiune criminală şi neprovocată a Rusiei împotriva naţiunii noastre, care are ca scop acapararea teritoriului şi resurselor Ucrainei”, a declarat Zelenski. În discursul său privind neputinţa ONU de a opri cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război […]

98% dintre europeni respiră aer poluat extrem de nociv, asociat cu 400.000 de decese pe an

Europa se confruntă cu o „criză gravă de sănătate publică”, aproape toată lumea de pe continent trăind în zone cu niveluri periculoase de poluare a aerului, potrivit unei investigaţii realizate de The Guardian. Analiza datelor colectate cu ajutorul unei metodologii de ultimă oră dezvăluie o imagine dezastruoasă a aerului poluat. 98% dintre oameni trăiesc în […]

Doi din trei români nu îşi fac controalele medicale preventive

România este printre ţările cu cea mai slabă prevenţie medicală din Europa, astfel că doi din trei români nu îşi fac controalele medicale preventive, potrivit raportului Stada privind sănătatea pentru anul 2023: Lipsa de prevenţie erodează sănătatea în Europa, notează Ziarul Financiar.

Românii se numără printre marii consumatori de alcool, aproape la egalitate cu polonezii şi ungurii

Un român bea în medie, 11 litri de alcool pur, din care aproape ju­mă­tate din cantitate o reprezintă alcoolul din bere. Vinul contribuie cu 3,38 litri la total, iar tăriile cu 2,25 litri, arată o analiză ZF fă­cută pe baza infor­maţiilor de la Orga­ni­zaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). A­ceas­tă valoare totală poziţionează Ro­mâ­nia pe locul […]

3.000 de oraşe, din care 20 din România, marchează de sâmbătă Săptămâna europeană a mobilităţii

Săptămâna europeană a mobilităţii debutează sâmbătă în 3 000 de oraşe din 50 de ţări. În acest an, accentul este pus pe mobilitatea durabilă şi eficientă din punct de vedere energetic.

Numărul falimentelor de companii continuă să crească în marile economii ale Europei

În Germania, numărul falimentelor înregistrează creşteri puternice după eliminarea schemelor de sus­ţine­re de stat, scrie The Local.

Lupta Europei cu inflaţia este departe de a se fi încheiat

Lupta Europei cu inflaţia este departe de a se fi încheiat. Traderii pariază pe o nouă majorare a dobânzii BCE, din cauza îngrijorărilor legate nivelul inflaţiei din următorul an.

Guvernele Europei au nevoie de tot mai mulţi bani şi se îndreaptă direct către cetăţeni

Guvernele Europei au nevoie de tot mai mulţi bani şi se îndreaptă direct către cetăţeni pentru a-şi susţine cheltuielile. Miza este de zeci de miliarde de euro.

Ion Cristoiu: Sadoveanu despre cum moare un continent

După Cuibul invaziilor, citesc Ţara Kangurului. Tot din Opere de Mihail Sadoveanu, volumul 22. Prin mai toate aspectele asemănătoare primei bucăţi. Ca şi Cuibul invaziilor, Ţara Kangurului a apărut în 1936. După cum însuşi scriitorul mărturiseşte, Ţara Kangurului aparţine aceleaşi serii geografico-istorice.

Ciucă afirmă că România traversează o perioadă în care ura, judecata pripită şi invidia otrăvesc gândirea

„România traversează o perioadă în care ura, judecata pripită şi invidia otrăvesc, uneori, gândirea şi scindează societatea. Trebuie să scăpăm de aceste tare, dacă vrem să ne dezvoltăm rapid”, spune, la Ţebea, liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Materialul pe care românii îl aruncă, iar marile ţări europene se bat pentru el

„Fiaaare veechi, fiaaare luăăăm!” Nu trec două zile legate pe unele artere din România, chiar şi din Bucureşti, FĂRĂ să nu se audă pe stradă acest strigăt. Dacă vrei să scapi de o maşină veche de spălat, este probabil o uşurare ca într-o dimineaţă să auzi acest strigăt în preajma porţii. În timp ce, la firul ierbii, activitatea de strângere de fier vechi pare derizorie, similară vânzării de pătrunjel la gura metroului, în cercurile înalte din conducerile companiilor metalurgice din toată Europa se pune o problemă cât se poate de serioasă: cum facem să protejăm această materie primă critică, fierul vechi?

Preţul gazului creşte din nou în Europa, iar petrolul e presat de saudiţi să sară de 100 de dolari

Preţurile europene la gazele naturale au crescut semnificativ, deoarece lucrătorii de la două instalaţii cheie ale Chevron Corp din Australia au început vineri greve parţiale, după ce o serie de negocieri au eşuat, raportează Bloomberg.

TikTok a deschis primul său centru de date în Europa pentru a combate preocupările legate de confidenţialitate

Aplicaţia TikTok a deschis primul său centru de date în Europa pentru a atenua temerile legate de supravegherea statului chinez.

Novo Nordisk, compania ce produce medicamente pentru slăbit şi inimă, a devenit cea mai valoroasă companiei din Europa după ce a depăşit pentru scurt timp gigantul francez al produselor de lux LVMH

Compania daneză Novo Nordisk a depăşit vineri pentru scurt timp gigantul francez al produselor de lux LVMH devenind cea mai valoroasă companie din Europa, investitorii mizând pe potenţialul medicamentelor sale pentru pierderea în greutate.

Un pericol major planează asupra economiilor europene / Coşmarul stagflaţiei dă târcoale Europei

Un pericol major planează asupra economiilor europene. În timp ce băncile se pregătesc să înceteze cu majorarea dobânzilor, coşmarul stagflaţiei, unde preţurile rămân sus, iar creşterea economică e aproape nulă, dă târcoale Europei.

New York Times: Facebook şi Instagram ar putea deveni cu plată în Europa

Meta, compania-mamă a Facebook, ia în considerare versiuni plătite ale Facebook şi Instagram care nu ar avea publicitate pentru utilizatorii din Europa, anunţă New York Times, citând trei persoane care au cunoştinţă de planurile companiei.

Cea mai mare navă de cercetare din Europa ajunge joi la Galaţi

Cea mai mare navă de cercetare din Europa ajunge joi la Galaţi. Nava va permite operaţiuni de cercetare ȋn cele nouă laboratoare.

Europa a dat gazul rusesc prin conducte pe … gaz rusesc pe vapor. Importurile de GNL din Rusia vor atinge valori record în acest an / ONG: „Este şocant…Europa trimite miliarde de dolari în vistieria de război a lui Putin”

UE va importa în acest an volume record de gaze naturale lichefiate(GNL) din Rusia, în pofida faptului că obiectivul blocului comunitar este de a renunţa la combustibilii fosili ruşi până în 2027, relatează FT.