eveniment

Istoricul Cristian Moşneanu va lansa la Curtea Domnească din Târgovişte un volum despre domnitorul Petru Dimitrie Cercel

Istoricul prahovean Cristian Moşneanu, cunoscut deja publicului pentru cărţile sale ce fac istoria României mai frumoasă şi mai fascinantă, va lansa un nou volum unic dedicat domnitorului român Petru Dimitrie Cercel. Evenimentul de lansare va avea loc joi, 24 octombrie a.c., începând cu ora 17:30, la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti din cadrul […]

Bucureştenii, chemaţi să formeze un lanţ uman în jurul Parcului IOR pentru a opri distrugerile

Bucureştenii sunt chemaţi sâmbătă la evenimentul „O îmbrăţişare pentru IOR”, unde vor fi invitaţi să formeze un lanţ uman în jurul zonei retrocedate din Parcul IOR, ca semn de protest împotriva distrugerilor din ultima vreme.

Papa Francisc va publica „Hope”, primele memorii ale unui pontif în funcţie

Papa Francisc va publica „Hope”, primele memorii ale unui pontif în funcţie, anunţă The Guardian. Cartea, care urmează să apară în ianuarie, abordează „unele dintre momentele cruciale ale papalităţii sale şi cele mai controversate întrebări ale timpurilor noastre”.

Nou-născut în familia Principesei Elena: A devenit bunică pentru a patra oară

Principesa Elena a României a anunţat pe Facebook miercuri că a devenit bunică pentru a patra oară.

Elon Musk, acuzat de regizorul filmului „I, Robot” că i-a furat ideile pentru noul său robot Tesla

Regizorul australian al filmului „I, Robot” („Eu, robotul”), Alex Proyas, l-a acuzat pe Elon Musk că i-a folosit ideile pentru a crea noile prototipuri de roboţi şi maşini Tesla, care se aseamănă izbitor cu cele din peliculă, relatează Variety.

PARENTX- evenimentul care a revoluţionat educaţia părinţilor şi copiilor în România ajunge la Oradea pe 26 octombrie

Conferinţa care îi are speakeri pe Răzvan Vasile, Teodora Meţiu, Dr. Cristian Andrei, Dr. Elena Popa, Radu Bălănescu, Daniela Gavankar, Lavinia Cherecheş, Oksana Ionaşcu şi Marian Crăciun a fost SOLD OUT la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Braşov, Sibiu, Craiova, Bacău şi Timişoara

Volane dreptunghiulare şi maşini plutitoare, lansate la un eveniment auto din Paris

Producătorii auto chinezi şi europeni au prezentat luni noi modele de maşini la Salonul Auto de la Paris, concentrându-se în special pe gamele lor electrice, cu toate că UE se pregăteşte să impună tarife pentru vehiculele electrice fabricate în China la sfârşitul acestei luni, informează Reuters.

Reprezentanţii Universităţii Europene de Tehnologie EUt+ se reunesc din nou la Cluj

În perioada 14 – 18 octombrie 2024, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) va fi gazda unuia dintre cele mai importante evenimente academice ale anului: reuniunea reprezentanţilor celor 9 universităţi partenere în alianţa europeană European University of Technology

Nicu Bocancea a jurizat Campionatul de Floristică al Belgiei si a creat lucrarea centrală la evenimentul Feerie Florale, de la Castelul Alden Biesen

Nicu Bocancea a dus din nou România pe cele mai înalte trepte ale floristicii mondiale, în Belgia, la evenimentul-reper Feerie Florale, care s-a desfăşurat între 27 şi 30 septembrie, la Castelul Alden Biesen, din Belgia, unde a semnat cea mai importantă, titrată şi impresionantă construcţie florală a ediţiei şi a făcut parte din juriul internaţional al Campionatului de Floristică al Belgiei care a hotărât podiumul în floristica uneia dintre cele mai importante ţări din industrie.

Netanyahu şi Gallant aduc un omagiu victimelor din 7 octombrie

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a adus un omagiu „celor căzuţi în Ierusalim” în cadrul unui eveniment comun cu primarul oraşului, la un an după atacurile Hamas din 7 octombrie.

Donald Trump spune că Israelul ar trebui să „lovească” instalaţiile nucleare ale Iranului

Donald Trump a declarat vineri, în cadrul unui eveniment de campanie, că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare ale Iranului, ca răspuns la cel mai recent atac cu rachete al acestuia, informează AFP.

Ciolacu: Relaţiile dintre România şi Germania sunt astăzi la vârful lor istoric din ultimii 35 de ani

Premierul Marcel Ciolacu susţine că relaţiile dintre România şi Germania sunt astăzi la vârful lor istoric din ultimii 35 de ani şi că schimburile bilaterale au ajuns anul trecut la 43 de miliarde de euro.

Elon Musk neagă orice relaţie romantică cu premierul italian Giorgia Meloni

Elon Musk a respins zvonurile despre o relaţie romantică cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, după ce o fotografie cu cei doi a devenit virală pe internet.

Evenimentul „Străzi deschise” se extinde în week-end în sectorul 3 al Capitalei

„Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” se extinde, în weekendul 28-29 septembrie, în sectorul 3 al Capitalei, pe Strada Prevederii, cu un program artistic conceput pentru publicul de toate vârstele, iar Calea Victoriei redevine spaţiu pentru plimbări în aer liber.

“Mediaş – The core of Transylvania”, strategie de promovare multiconcept prezentată la Weinfest

“Mediaş - The core of Transylvania”, strategie de promovare multiconcept prezentată la Weinfest

Amazon şi alte companii cumpără credite de carbon de 180 de milioane dolari pentru jungla amazoniană

Amazon şi alte companii cumpără credite de carbon în valoare de 180 de milioane de dolari pentru a salva o parte din pădurea amazoniană. Este vorba despre conservarea pădurii tropicale din statul brazilian Para. Anunţul oficial va fi făcut în timpul unui eveniment organizat de ONU.

Evenimentul Ia Şi Cufărul cu Haine a ajuns la a XI-a ediţie! Cel mai mare târg de resale din Moldova va colecta selectiv deşeurile textile

IaŞi Cufărul cu Haine este cel mai mare târg de resale din Moldova. Pe 29 septembrie are loc ediţia a XI-a şi vor veni peste 60 de expozante. Evenimentul a fost organizat în trecut şi pentru copiii sub o formă de educaţie. Preţurile produselor nu depăşesc 150 Ron şi trebuie să fie din materiale sustenabile. […]

Expoziţia „Frumuseţe fără tipare” adună fonduri pentru Roxana

Lansăm invitaţia de a ne fi aproape la evenimentul campaniei „Frumuseţe fără tipare”, iniţiat de comunitatea Sunt Aici – Piatra Neamţ. Vă aşteptăm vineri, 27 septembrie, ora 17:00, la Salon Avangarde, Central Plaza, la expoziţia „Frumuseţe fără tipare”, realizată de fotograful Gabriel Stănescu pentru a celebra frumuseţea autentică, diversitatea feminină şi să oferim speranţă Roxanei. […]

Peste 100.000 de oameni au participat sâmbătă la Zilele Bucureştiului

Peste 100.000 de oameni au participat sâmbătă la evenimentele dedicate Zilele Bucureştiului, a anunţat duminică Primăria Capitalei.

Kamala Harris se alătură lui Oprah Winfrey într-un eveniment de campanie emoţionant

Un eveniment virtual plin de vedete, găzduit de Oprah Winfrey joi seară pentru a stârni entuziasmul pentru campania lui Kamala Harris, a fost marcat de momente lacrimogene şi susţineri ale celebrităţilor, atrăgând sute de mii de telespectatori pe reţelele sociale, scrie Reuters.

AccessABILITY Expo găzduieşte târgul de locuri de muncă ED&I, cu mii de oportunităţi de angajare pentru persoanele cu dizabilităţi din România

În România există aproximativ 900.000 de persoane cu dizabilităţi, însă doar sub 5% dintre acestea sunt angajate. Târgul de locuri de muncă din cadrul AccessABILITY Expo, eveniment organizat de Camera de Comerţ pentru Diversitate din România (RDCC), este conceput pentru a oferi oportunităţi reale de angajare persoanelor cu dizabilităţi. “AccessABILITY Expo nu este doar un […]

Ion Cristoiu: Cînd comuniştii erau vînaţi chiar de comunişti!

În august 2011, folosind aniversarea a două decenii de la Puciul de la Moscova, am publicat acest text: S-au împlinit în aceste zile 20 de ani de la ceea ce istoria consemnează drept Lovitura de stat de la Moscova, atribuită şi azi unor lideri militari şi KGB de paie, deşi, în realitate, ea n-a fost […]

Escroaca Anna Sorokin, care a inspirat miniseria Inventing Anna, apariţie inedită la New York

Anna Sorokin, cunoscută pentru escrocheriile de cursă lungă, a apărut la un eveniment de modă din New York purtând o brăţară electronică pe gleznă, decorată cu bijuterii.

Taylor Swift a câştigat 7 premii MTV şi a devenit cel mai premiat artist din istoria evenimentului

Taylor Swift a câştigat şapte premii, inclusiv cele mai importante pentru artistul şi videoclipul anului, potrivit BBC. Vedeta are acum 30 de trofee MTV, cu trei în plus faţă de Beyoncé. În timpul discursului de pe scenă, Swift şi-a încurajat fanii să voteze la alegerile prezidenţiale din SUA de luna viitoare. Mesajul a fost trimis […]

Apple va prezenta astăzi noul iPhone 16. Compania pariază pe AI pentru a convinge clienţi să cumpere noul telefon

Apple este aşteptată să prezinte luni iPhone 16. Deşi noul telefon va primi, probabil, câteva mici actualizări la exterior, Apple pariază că schimbările semnificative la interior vor entuziasma clienţii care nu au primit un motiv convingător să facă upgrade de ani de zile.

Huawei adună 3 milioane de precomenzi pentru telefonul triplu pliabil înainte de dezvăluirea iPhone 16

Gigantul tehnologic chinez Huawei a obţinut peste 3 milioane de precomenzi pentru smartphone-ul său triplu pliabil, care vine cu doar câteva ore înainte de debutul noii generaţii de iPhone-uri 16, eveniment care are loc luni.

Închiderea Jocurilor Paralimpice. Purtătorul de drapel al delegaţiei române – Alexandru Bologa

Duminică seara are loc ceremonia de închidere a Jocurilor Paralimpice. Purtătorul de drapel al delegaţiei române este Alexandru Bologa, campion paralimpic la judo pentru nevăzători, categoria 73 kg.

Cercetătorii descoperă cum un prădător de vârf devine pradă în ocean

Cercetătorii au descoperit recent un eveniment surprinzător în lanţul trofic oceanic: posibilitatea ca un rechin porbeagle să fi fost pradă pentru un alt animal, scrie Smithsonian Magazine. Rechinii porbeagle sunt prădători de vârf, în general feriţi de pericolul atacurilor. Cu toate acestea, un studiu publicat în revista Frontiers in Marine Science documentează ceea ce pare […]

Imagini uimitoare ale unui asteroid care s-a prăbuşit în Filipine

Locuitorii din provincia Cagayan, Filipine, au fost martorii unui eveniment astronomic spectaculos. Un asteroid de mici dimensiuni a căzut.

„Străzi deschise” se desfăşoară, în premieră, într-o nouă zonă a Capitalei

Evenimentul „Străzi deschise” se desfăşoară, în premieră, într-o nouă zonă a Capitalei. Evenimentele au loc în acest weekend şi provoacă restricţii de circulaţie. Strada Trapezului din sectorul 3 este scena unui program artistic variat.

Evenimentul ciclist „L’Etape Bucharest by Tour de France” modifică zeci de linii de transport public

Evenimentul ciclist „L’Etape Bucharest by Tour de France” modifică zeci de trasee de transport public din Capitală.

Imagini superbe la Chişinău, cu ocazia Zilei Limbii Române. 2.000 de persoane au participat la Marea Dictare Naţională

Aproape 1.000 de bănci au fost amplasate în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău pentru Marea Dictare Naţională. Evenimentul a avut loc la ora 9:00. Partenerii evenimentului sunt Universitatea Pedagogică  de Stat ”Ion Creangă” din Chişinău, Universitatea de Stat din Moldova şi Academia de Studii Economice din Moldova. Dictările vor fi verificate pe parcursul lunii septembrie de […]

Căpitanul iahtului Bayesian, anchetat de procurorii italieni pentru omucidere

Procurorii italieni îl anchetează pe căpitanul iahtului Bayesian, al magnatului Mike Lynch, care s-a scufudat săptămâna trecută în Sicilia. În urma evenimentului, şapte persoane au murit.

Lovitura de stat de la 23 august 1944: 80 de ani de la evenimentul care a schimbat parcursul României

Data de 23 august 1944 are o semnificaţie însemnată în istoria României, fiind ziua în care ţara noastră a întors armele împotriva Germaniei Naziste, alături de care a luptat până în acel moment în cel de-al Doilea Război Mondial. Ziua marchează momentul în care Regele Mihai I l-a demis din funcţia de prim-ministru pe mareşalul Ion Antonescu şi a cerut arestarea acestuia.

Peste 150 de concerte, proiecţii de film şi expoziţii au loc în weekend, la Timişoara

La ediţia de anul trecut au participat 80.000 de spectatori. Organizatorii evenimentului speră ca a doua ediţie să fie tot un succes. „Ştii de ce e fain să fii în acest weekend la Timişoara? Pentru că oraşul va fi sărbătorit cu peste 150 de concerte, proiecţii de film, poveşti, ateliere şi expoziţii, în a doua […]

Gimnasta Ana Maria Barbosu va primi medalia de bronz. Ceremonia va fi la Casa Olimpică din Bucureşti

Conform unui comunicat de presă al Team Romania, medalia îi va fi înmânată de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic pentru România, şi de Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Ceremonia va avea loc pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti, vineri, de la ora 15.30. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că va […]

Ion Cristoiu: Cînd Regina Maria nu face caz c-a fost primită la Casa Albă

Pe 19 octombrie 1926, în cadrul vizitei sale spectaculoase în America, Regina Maria e primită la Casa Albă. Preşedintele Americii e John Calvin Coolidge. A fost ales în 1923 şi va fi preşedinte pînă în 1929. A devenit preşedinte pe 2 august 1923 cînd era vicepreşedinte. Preşedintele Harding a murit şi, potrivit Constituţiei, locul i-a […]

Festival de Artă Sacră Măgura 2024: Meşteşugari şi Familii de Artişti – un eveniment care va explora bogăţia tradiţiilor artistice transmise din generaţie în generaţie

Festivalul de Artă Sacră Măgura 2024 va explora bogăţia tradiţiilor artistice transmise din generaţie în generaţie şi va celebra comunitatea şi valorile comune. Într-o lume în continuă schimbare, festivalul nostru oferă un refugiu de autenticitate şi o redescoperire a rădăcinilor culturale prin prisma meşteşugurilor şi a artelor sacre. Festivalul îşi propune să întărească legăturile dintre […]

Paisprezece medalii de aur puse în joc în prima zi a Jocurilor de la Paris 2024

După o zi de vineri tumultoasă, care a început cu un atac al sabotorilor asupra reţelei franceze de trenuri de mare viteză în zorii zilei, atenţia se îndreaptă acum către medaliile de aur şi excelenţa sportivă. Nu mai puţin de 14 medalii vor fi puse în joc în prima zi, care promite acţiune în mai […]

Tot ce trebuie să ştii despre unica ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024

Evenimentul foarte aşteptat va avea loc pe 26 iulie, marcând începutul Jocurilor Olimpice, care se vor desfăşura până pe 11 august. Iată tot ce trebuie să ştiţi despre ceremonia de deschidere. Când va avea loc ceremonia? Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024 este programată pentru vineri, 26 iulie. Festivităţile vor începe la ora […]