explozii

Bilanţul EXPLOZIILOR din China a ajuns la 104 morţi

Bilanţul exploziilor produse miercuri la un depozit de substanţe chimice din oraşul chinez Tianjin a ajuns sâmbătă la 104 morţi, potrivit presei oficiale, citată de Associated Press în pagina electronică.

EXPLOZIILE DIN CHINA: Ordin de evacuare în oraşul Tianjin, unde s-au produs noi deflagraţii

Noi explozii s-au produs sâmbătă în oraşul chinez Tianjin, la depozitul de produse chimice distrus miercuri de o serie de deflagraţii, care s-au soldat până în prezent cu cel puţin 85 de morţi şi peste 700 de răniţi, iar autorităţile au ordonat evacuarea locuitorilor de pe o rază de trei kilometri.

EXPLOZIILE DIN CHINA: Focul continuă să ardă la Tianjin, unde Beijingul a trimis experţi militari în chimie

Focul continua să ardă vineri, după 36 de ore de la cele două explozii uriaşe - soldate cu 50 de morţi - care au zguduit oraşul Tianjin, unde a fost trimisă o echipă de experţi militari în chimie pentru a detecta eventuale gaze toxice şi unde salvatorii poartă costume de protecţie, relatează BBC.

EXPLOZII URIAŞE în China: Cum arată zonele devastate de cele două deflagraţii, echivalente cu detonarea a zeci de tone de TNT – GALERIE FOTO

Două explozii, prima echivalentă cu detonarea a trei tone de TNT, iar a doua a 21 de tone de TNT, s-au produs miercuri noapte într-o zonă industrială din Tianjin (China), imaginile surprinse după deflagraţii fiind de-a dreptul apocaliptice.

Ucraina: Explozii la sediile a două agenţii ale unei bănci ruseşti din Kiev – VIDEO

Două explozii au vizat, în noaptea de duminică spre luni, două agenţii ale băncii ruseşti Sberbank din capitala ucraineană Kiev, provocând pagube clădirii şi alertând persoanele care locuiesc în apropiere, relatează Russia Today, în pagina electronică.

EXPLOZII la două sedii ale Partidului Popular Democrat din Turcia

Explozii simultane au avut loc, luni, la două sedii locale ale Partidului Popular Democrat (HDP), focalizat pe problema kurdă, în provinciile sudice Adana şi Marsin, relatează cotidianul Hurriyet, în pagina electronică.

Ucraina: O femeie suspină şi plânge în timp ce filmează un atac cu rachete de la geamul locuinţei, în Kramatorsk – IMAGINI cu impact emoţional

Peste 20 de explozii au lovit case şi blocuri de locuinţe în timpul unui atac de două minute asupra oraşului Kramatorsk din estul Ucrainei. O femeie din apropierea ţintei atacului a filmat momentele dure, imaginile rezultate fiind de mare impact emoţional şi având pe fundal suspinele femeii.

Ambasada Rusiei în Siria a fost vizată de tiruri de mortier

Ambasada Rusiei la Damasc a fost vizată joi de tiruri de mortier, mai multe obuze explodând în apropierea clădirii fără a face victime în rândul personalului, a anunţat un angajat al misiunii diplomatice, citat de agenţia Sputnik în pagina electronică.

EXPLOZII într-o uzină de armament din Doneţk, provocate de OBUZE lansate de armata ucraineană – surse

Mai multe explozii au avut loc, sâmbătă dimineaţă, la o uzină de armament din regiunea separatistă ucraineană Doneţk, afirmă surse citate de AFP. Exploziile au fost provocate de obuze lansate de armata ucraineană, potrivit unor surse citate de agenţia rusă RIA Novosti.

EXPLOZII puternice la Doneţk. Armata ucraineană, ţinta a numeroase atacuri

Mai multe explozii puternice au avut loc sâmbătă dimineaţă în oraşul ucrainean Doneţk, unde se înregistrează lupte intense între insurgenţii proruşi şi serviciile de securitate.

EXPLOZII puternice în apropiere de locul prăbuşirii avionului malaysian

Mai multe explozii puternice s-au auzit joi în apropiere de locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei, în zona controlată de separatişti, a constatat o jurnalistă a agenţiei AFP, la scurt timp după sosirea experţilor internaţionali.

Trei explozii puternice au avut loc la Ierusalim. Cauza ar fi căderea unor rachete

Trei explozii puternice au avut loc, joi după-amiază, în oraşul Ierusalim, fiind provocate probabil de căderea unor rachete, informează site-ul israelian Ynetnews.

Exploziile de la depozitul de muniţii din Rusia s-au soldat cu zece morţi

Zece soldaţi şi angajaţi civili şi-au pierdut viaţa în urma unor explozii produse la un depozit de muniţii din regiunea Zabaikal, din Siberia, a anunţat miercuri Ministerul rus al Apărării.

Serie de explozii într-un depozit de muniţie, în Rusia

O serie de explozii, într-un depozit de muniţii, în regiunea Zabaikal, a impus evacuarea a aproximativ 300 de persoane, la sud-est de Lacul Baikal, în Siberia, fără să fie înregistrate victime.

Două explozii au avut loc la Cairo. Patru poliţişti au fost răniţi

Două explozii au avut loc vineri în centrul capitalei Egiptului, Cairo, iar patru poliţişti au fost răniţi , a anunţat poliţia egipteană.

Bacău: Dosar penal pentru distrugere din culpă în cazul exploziilor produse la o conductă de ţiţei

Procurorii Parchetului Judecătoriei Oneşti au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă în cazul exploziilor produse, vineri, la o conductă de ţiţei, în comuna băcăuană Urecheşti, în urma cărora 23 de locuinţe, un depozit şi trei autoturisme au fost afectate.

Explozia la conducta de ţiţiei din Bacău: Firma care se ocupa de curăţarea conductei a început refacerea locuinţelor afectate

Firma care se ocupa de curăţarea conductei de ţiţei care a explodat, vineri, în comuna băcăuană Urecheşti, fiind afectate 23 de locuinţe, a început să repare acoperişurile caselor, să înlocuiască geamurile sparte şi să refacă faţadele.

Bacău: Explozii la o conductă de ţiţei. Mai multe case au fost afectate

Mai multe explozii s-au produs, vineri, la o conductă de ţiţei din comuna băcăuană Urecheşti, reprezentanţii ISU spunând că deflagraţiile au avut loc în trei sate, în timpul unor lucrări la conductă, şi au fost afectate 11 case, fără a fi înregistrate victime.

Cel puţin 56 de morţi în două explozii la Bagdad

Un atentat care a vizat participanţii la o procesiune funerară a provocat moartea a cel puţin 56 de persoane, sâmbătă, la Bagdad, au anunţat surse din cadrul serviciilor de securitate.

DOUĂ EXPLOZII s-au produs în nordul Israelului

Cel puţin două explozii s-au produs, joi, în apropierea oraşului israelian Nahariya, situat în nordul ţării, autorităţile avertizând cetăţenii să fie pregătiţi să ajungă rapid în adăposturi în caz de necesitate, relatează Jerusalem Post, în ediţia online.

EXPLOZII ÎN FLORIDA: Cel puţin şapte persoane au fost rănite, iar locuitorii din zonă au fost evacuaţi – VIDEO

Cel puţin şapte persoane au fost rănite, iar locuitorii din zonă au fost evacuaţi în noaptea de luni spre marţi, în urma unei serii de explozii puternice la o fabrică de fiole de propan, în centrul Floridei, potrivit presei americane.

Patru explozii, produse într-o localitate turcă situată la frontiera cu Siria: Cel puţin 40 de persoane au murit, iar alte 100 au fost rănite

Patru explozii, provocate de maşini-capcană, au avut loc sâmbătă într-un sat din sudul Turciei, la frontiera cu Siria, anunţă postul turc NTV. Bilanţul atentatelor comise în Turcia, la frontiera cu Siria, depăşeşte 40 de morţi, afirmă ministrul turc de Interne, Muammer Guler, citat de ziarul Hurriyet.

Trei explozii la Teheran, în apropierea unei instalaţii de cercetare militară

Trei explozii s-au auzit marţi în vestul Teheranului, o zonă unde Iranul desfăşoară cercetări în domeniul rachetelor, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de un jurnalist al serviciului în limba persană al BBC.

Al doilea suspect în cazul ATENTATELOR de la Boston este conştient şi răspunde întrebărilor anchetatorilor

Suspectul în atentatul din Boston Jokar Ţarnaev este conştient de duminică seara şi a început să răspundă în scris întrebărilor anchetatorilor, scrie presa americană, în timp ce poliţia federală (FBI) este criticată pentru lipsa de vigilenţă privind radicalizarea fratelui mai mare.

FERICIRE în BOSTON: De la oraşul pustiu la străzile invadate de muzică şi drapele SUA. Americanii sărbătoresc prinderea celui de-al doilea suspect în cazul atentatului – FOTO, VIDEO

Sute de americani au invadat străzile din Boston, Massachussets, cântând, aplaudând şi fotografiindu-se cu poliţiştii şi cu drapelul Statelor Unite, pentru a sărbători capturarea celui de-al doilea suspect în cazul atentatului din timpul maratonului din Boston de pe 15 aprilie, soldat cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.

Noi incidente la BOSTON: Un poliţist a fost ucis la universitatea MIT. Posibilă legătură între incident şi atentatul de la maraton – VIDEO

Focuri de armă şi explozii s-au auzit vineri pe străzile situate în apropiere de MIT, unde este urmărită o persoană care a împuşcat un poliţist. *Mai multe dispozitive explozive ar fi fost folosite împotriva poliţiei*. Mai multe dispozitive explozive şi o oală sub presiune au fost găsite vineri în incidentul din Watertown, în apropiere de Boston, au declarat surse pentru NBC News.

MEDIAFAX ZOOM: Teroare în Boston – GALERIE FOTO

Organizat prima oară în 1897, maratonul din Boston este considerat primul eveniment anual de acest gen din istorie. Aflându-se între primele cele mai importante şase competiţii mondiale de acest gen, maratonul oraşului Boston atrage anual peste 20.000 de participanţi şi mai bine de jumătate de milion de spectatori.

MAE român îşi exprimă profundul regret faţă de consecinţele exploziilor de la Maratonul din Boston

Ministerul român al Afacerilor Externe îşi exprimă profundul regret faţă de consecinţele exploziilor soldate cu morţi şi răniţi de la Maratonul din Boston.

EXPLOZIA de la Boston – Sportiv de origine română: Am ajuns la hotel şi am vazut explozia. Sunt şocat

Un sportiv de origine română participant la maratonul de la Boston, Andrei Flueraşu, a declarat pentru gandul.info că el terminase competiţia cu câteva ore înaintea exploziilor de la finişul cursei şi că a văzut incidentele după ce a ajuns la hotel, precizând că e şocat de "vestea îngrozitoare".

Vaslui: Incendiul la conducta magistrală de gaz, stins după aproximativ o oră

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri seară, la o conductă magistrală de gaz, în apropiere de localitatea vasluiană Parpaniţa, iar două echipaje de pompieri s-au deplasat în zonă pentru răcirea conductelor şi prevenirea unei eventuale explozii. Incendiul a fost stins de pompieri după aproximativ o oră, după ce echipele de intervenţie ale ISU Vaslui au reuşit să închidă vanele de alimentare a staţiei din oraşul Negreşti.

Cel puţin 11 civili, ucişi în Afganistan după ce două bombe artizanale au explodat

Cel puţin 11 civili, printre care şapte femei şi trei copii, şi-au pierdut viaţa miercuri după ce două bombe amplasate de insurgenţi pe marginea unor drumuri au explodat, într-o provincie instabilă din sudul Afganistanului, potrivit autorităţilor locale.

Cincizeci şi cinci de morţi şi 372 de răniţi în urma a două atentatele sinucigaşe de la Damasc

Două explozii puternice s-au auzit joi în capitala siriană Damasc, afectată în ultimele luni de mai multe atentate mortale. Cincizeci şi cinci de persoane au fost ucise, iar alte 372 au fost rănite a anunţat televiziunea de stat citând Ministerul sirian de Interne.

Anchetatorii analizează mai multe ipoteze în cazul celor patru explozii succesive din Ucraina

Anchetatorii ucraineni studiau duminică mai multe piste privind exploziile din urmă cu două zile care au provocat rănirea a aproximativ 30 de persoane într-un oraş din estul Ucrainei, privilegiind ipoteza unei persoane cu probleme psihice, conform mai multor surse şi presei ucrainene.

Patru explozii în oraşul ucrainean Dnipropetrovsk: Cel puţin 27 persoane sunt rănite

Patru explozii s-au produs vineri în centrul oraşului Dnipropetrovsk, din Ucraina, provocând a cel puţin 27 de persoane potrivit informaţiilor preliminare, au anunţat autorităţile.

Explozii la o centrală chimică din Japonia: Un muncitor a murit şi 17 au fost răniţi

Un muncitor a murit şi alte 17 persoane, inclusiv locuitori din zonă, au fost rănite, în urma unor explozii produse duminică la o centrală chimică din vestul Japoniei, relatează postul public NHK, în pagina electronică.

Cel puţin zece morţi în explozia unor bombe în sudul Thailandei

Zece persoane au fost ucise şi peste o sută rănite, sâmbătă, de explozia a trei bombe într-un oraş din extremitatea sudică a Thailandei, afectat de insurecţie, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Patru foşti şefi de la Mina Uricani, trimişi în judecată pentru exploziile soldate cu cinci morţi

Patru angajaţi de la Mina Uricani care în perioada exploziilor din februarie 2011, soldate cu moartea a cinci mineri, ocupau funcţii de conducere au fost trimişi în judecată de către procurorii hunedoreni pentru ucidere din culpă şi nerespectarea normelor de sănătate şi securitate în muncă.

Exploziile de la Sighet: Fostul administrator al firmei Berg Sistem Gaz a fost arestat preventiv

Gheorghe Răsvan Enache, fost administrator al firmei Berg Sistem Gaz, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în dosarul privind exploziile de la Sighetu Marmaţiei, fiind acuzat că a instigat la întocmirea şi la semnarea în fals a unor acte privind lucrările la reţeaua de gaze.

Cea mai puternică explozie solară din ultimii cinci ani: Cum a arătat Soarele în timpul erupţiei – GALERIE FOTO

Câteva imagini uimitoare din timpul celei mai puternice explozii solare din ultimii cinci ani au fost publicate de NASA.

O ERUPŢIE SOLARĂ de proporţii a lovit joi PĂMÂNTUL. Ce efecte poate avea – VIDEO

Cea mai puternică explozie solară din ultimii cinci ani a ajuns la Pământ joi, reprezentând un bombardament de particule electromagnetice care pot perturba comunicaţiile prin satelit şi reţelele electrice de distribuţie, au anunţat autorităţile americane.