farma

McKinsey sancţionată cu 650 de milioane de dolari pentru implicarea în criza opioidelor din SUA

Firma de consultanţă McKinsey & Co a fost de acord să plătească 650 de milioane de dolari pentru a închide o anchetă federală privind implicarea sa în promovarea vânzărilor medicamentului OxyContin, produs de Purdue Pharma. Această sumă face parte dintr-un acord de amânare a urmăririi penale pentru cinci ani, depus la un tribunal din Virginia. […]

STOICA & ASOCIAŢII câştigă o serie de ordonanţe preşedinţiale pentru un colos pharma (P)

Echipa STOICA & ASOCIAŢII, formată din Dragoş Bogdan (Managing Partner) şi Mihai Stănescu (Managing Associate), a câştigat într-o serie de litigii, pentru un important producător mondial de medicamente inovative, interzicerea provizorie a comercializării unor produse concurente, de către alte companii farmaceutice importante, ce încălcau drepturile exclusive conferite de un brevet de invenţie. Litigiile au privit un medicament foarte important, cu […]

Piaţa farma s-a majorat în ultimele 12 luni cu 16%, la 28 miliarde de lei

Valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023 a fost de 28,7 miliarde lei (5,8 miliarde euro) la preţ de distributie, cu 16% mai mult faţă de perioada similară anterioară, potrivit datelor Cegedim, citate de Ziarul Financiar.

Compania belgiană CERES Pharma achiziţionează Dacia Plant

Compania românească Dacia Planta fost achiziţionată de CERES Pharma, o companie belgiană aflată în plină expansiune.

A&D Pharma – Dr.Max Group donează 150.000 euro şi se alătură astfel eforturilor depuse de Crucea Roşie Română pentru a susţine populaţia civilă ucraineană

2 Martie 2022 – A&D Pharma - Dr.Max Group se solidarizează cu iniţiativa Crucii Roşii Române de a susţine populaţia civilă ucraineană şi donează 150.000 euro care vor fi distribuiţi în funcţie de nevoile cele mai urgente, de la provizii medicale necesare spitalelor din Ucraina, până la produse de bază.

(P) Produsele Terapia, o companie înfiinţată în 1921 la Cluj-Napoca, sunt prezente astăzi în peste 25 de ţări

Înfiinţată în 1921 la Cluj-Napoca, Terapia – o companie SUN PHARMA este de ani buni cel mai mare producător de medicamente generice şi produse OTC din România. Dorinţa de a găsi cele mai avansate soluţii pentru un viitor mai sănătos a făcut din Terapia o companie receptivă la progresul tehnologic, care a investit in mod […]

(P) Terapia – o istorie plină de inovaţii concentrate pe nevoile de sănătate ale oamenilor

Cu o experienţă de peste un secol în producţia de medicamente, Terapia – o companie SUN PHARMA a găsit în mod constant modalităţi noi pentru a dezvolta produse şi soluţii farmaceutice inovatoare care continuă, astăzi, să îmbunătăţească vieţile a milioane de oameni. Bazele companiei au fost puse acum peste 100 de ani, în 1921, când […]

(P) Terapia este alături de oameni de 100 de ani

Terapia, o companie Sun Pharma, este alături de oameni de 100 de ani. Tot de atâţia ani, dezvoltă produse care menţin sănătatea la orice vârstă şi în orice etapă a vieţii. Cu o mulţime de inovaţii concentrate pe nevoile de sănătate ale oamenilor, Terapia, o companie Sun Pharma, şi-a extins în mod constant portofoliul de […]

(P) Terapia – un secol de inovaţii pentru sănătate

În urmă cu un secol, doi biochimişti Prof. Dr. Reinbold Adalbert şi asistentul său Dr. Stern Wilhelm înfiinţau la Cluj-Napoca laboratorul chimico-farmaceutic “TERAPIA”, marcând începuturile a 100 de ani de cercetare, ştiinţă şi inovaţie puse în folosul sănătăţii oamenilor. Terapia – o istorie plină de descoperiri şi inovaţii Cei doi fondatori au conturat din start […]

(P) Terapia – o companie SUN PHARMA duce mai departe misiunea de a îmbunătăţi vieţi prin inovaţie şi cercetare

Terapia – o companie SUN PHARMA, una dintre cele mai cunoscute şi de încredere mărci din industria farmaceutică locală, este alături de oameni de 100 de ani şi de tot atâţia ani, inovează şi dezvoltă produse pentru o sănătate mai bună, în toate etapele vieţii – şi nu are nicio intenţie să se oprească acum.  […]

Consiliul Concurenţei anunţă că va schimba modul de analiză a cazurilor de pe piaţa produselor farmaceutice

Până acum, piaţa geografică, în cazul comerţului cu amănuntul de produse farmaceutice şi parafarmaceutice, era definită ca o zonă delimitată de o rază de 3 km în jurul farmaciei ţintă. Autoritatea de concurenţă a comandat un sondaj pentru a constata schimbările apărute în comportamentul consumatorului atunci când achiziţionează produse din farmacii. Pe baza datelor şi […]

Italia este prima ţară din Europa care va produce vaccinul rusesc Sputnik V

Fondul rus de investiţii directe (RDIF) urmează să coopereze cu Adienne Pharma & Biotech din Elveţia, pentru producerea vaccinului Sputnik V în Italia, a declarat directorul executiv al RDIF, Kirill Dmitriev. „Suntem în discuţii cu guvernul Italiei. Există multe regiuni entuziaste în ceea ce priveşte Sputnik V, care doresc să îl producă pe plan intern. […]

România are 58 de companii incluse în top 500 Coface

Hai să-ţi dau şi o veste bună: România are 58 de companii în top 500 al celor mai mari companii din regiunea Europei Centrale şi de Est, îţi spune Ziarul Financiar.    România este a patra cea mai importantă ţară în ceea ce priveşte companiile incluse în clasament. Iar cea mai mare companie românească este […]

Raport intern obţinut de CNN: Ce a păţit femeia vaccinată cu serul anti Covid Oxford – Astra Zeneca

Raport intern obţinut de CNN: Ce a păţit femeia vaccinată cu serul anti Covid Oxford - Astra Zeneca. Reprezentanţii companiei spuneau că este o “boală inexplicabilă”

Pandemia COVID a schimbat fundamental modul de funcţionare al companiilor farmaceutice

Limitarea interacţiunii impune regândirea strategiei de piaţă şi a forţei de vânzări în industria farma, iar numărul de reprezentanţi medicali ar putea scădea cu 10% până la  30%, arată o analiză semnată de Ruxandra Târlescu, Partener PwC România. Până acum şase luni, majoritatea interacţiunilor dintre medici şi companiile farmaceutice erau face to face şi implicau […]

Doctorul Cristian Oancea, Spitalul Victor Babeş, Timişoara: Vor mai trece luni bune până când vom avea un vaccin anti COVID-19

Vaccinul anti-COVID mai are mult până să ajungă la tine. Americanii vor date suplimentare despre persoana care a suferit efecte adverse la vaccinul AstraZeneca. Vestea bună este că alte opt vaccinuri sunt în stadii avansate. Doctorul Cristian Oancea, de la Timişoara îţi spune că vaccinul va mai dura câteva luni bune. Problema este perioada de […]

Salarii mai mici cu 60%, în România, din cauza crizei. Cum arată topul celor mai afectate domenii

Aviaţia, domeniile HoReCa şi automotive sunt afectate de cele mai mari scăderi salariale. Angajaţii din transporturi aeriene au pierdut chiar şi 35% din salariu în luna mai a acestui an faţă de perioada similară din 2019, potrivit INS. Alexandru Niculescu este însoţitor de bord şi, pentru că nu a mai avut zboruri, venitul i-a scăzut […]

Un gigant farmaceutic a răspândit coronavirusul în mai multe state americane şi în alte 3 ţări. Cum a fost posibil

Gigantul farmaceutic Biogen, fondat la Geneva, Elveţia, în 1978, cu sediul principal în Cambridge, Massachusetts (Statele Unite ale Americii), şi cu o cifră de afaceri de 12.27 miliarde dolari, a răspândit involuntar coronavirusul, scrie New York Times