festival international

Premiera mondială a filmului ,,Anul Nou care n-a fost”, sărbătorită după proiecţia de gală din cadrul Festivalului de Film de la Veneţia

"Anul Nou care n-a fost / The New Year That Never Came" va avea premiera mondială pe 1 septembrie 2024, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, în cadrul secţiunii competitive Orizzonti. Primul lungmetraj semnat de Bogdan Mureşanu va putea fi mai apoi văzut de publicul larg din 24 septembrie, în cinematografele din România.

România va avea un reprezentant la festivalul Internaţional de Film de la Veneţia. ANUL NOU CARE NU A FOST, lungmetrajul de debut al regizorului Bogdan Mureşanu, va avea premiera mondială

ANUL NOU CARE N-A FOST / THE NEW YEAR THAT NEVER CAME, primul lungmetraj de ficţiune al regizorului Bogdan Mureşanu, a fost selecţionat în secţiunea competitivă Orizzonti la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, ediţia 81, care se va desfăşura între 28 august şi 7 septembrie 2024. Filmul, realizat cu ajutorul Conceptual Lab by Theo Nissim, este singura producţie românească prezentată în competiţie la această ediţie.

AQUA Carpatica Răcoreşte Spiritul Shakespearian

Festivalul Internaţional Shakespeare de la Craiova oferă prilejul perfect de a redescoperi magia scenei şi a deveni parte dintr-o poveste care te va purta prin emoţii şi cultură autentică. - ADVERTORIAL

Patru filme româneşti au fost selectate la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia

Patru filme româneşti au fost selectate la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia, care se desfăşoară în perioada 16-31 martie 2023.

Festivalul Internaţional Vară Magică se încheie pe 31 august

Festivalul Internaţional Vară Magică se încheie pe 31 august

Dana Bulat, Alina Damaschin, Alexandru Teodorescu & Radu Pilat reprezintă România în juriile CannesLions

Patru personalităţi ale industriei de comunicare vor evalua lucrări înscrise la Festivalul Internaţional de Creativitate Cannes Lions 2022.

Primul festival internaţional de teatru rom din România

Prima ediţie KATHE, AKANA! Festival Internaţional de Teatru Rom prezintă, între 30 august şi 6 septembrie, spectacole de teatru şi cine-teatru, creaţii recente şi premiere realizate de artiste şi artişti romi profesionişti din Austria, Germania, Slovacia, România, Ucraina şi Ungaria.

Premieră la Festivalul George Enescu: vor fi prezentate cele mai multe opere ale compozitorului

Potrivit organizatorilor, Festivalul Internaţional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august şi 26 septembrie 2021, cu un program artistic excepţional, susţinut de 3.500 de artişti străini şi români, pe o durată record de patru săptămâni. Este a 25-a ediţie a Festivalului Enescu care va prezenta cel mai mare număr de lucrări […]

Gipsy Kings, concert în Parcul Sebastian din Sectorul 5

Formaţia Gipsy Kings va concerta duminică, în Parcul Sebastian din Sectorul 5 a Capitalei, în cadrul Festivalul Internaţional de Muzică Romanes.

Prima poezie murală animată din România se află la Sibiu. Privitorii pot interacţiona

Festivalul Internaţional de Street Art din Sibiu (SISAF) şi-a propus anul acesta să îmbrăţişeze noile tehnologii, astfel a explorat pentru prima dată asocierea dintre realitatea augmentată şi o pictură murală. Dintre cele 10 lucrări de artă stradală finalizate zilele trecute pe diferite ziduri din Sibiu s-a ales una dintre cele mai ofertante variante din punct […]

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu oferă, în premieră, abonament pentru toate reprezentanţiile online. Cât va costa

Preţurile biletelor pentru reprezentaţiile care vor avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), din perioada 20-29 august 2021, sunt afişate începând de joi pe pagina web a evenimentului, www.sibfest.ro, şi includ, în premieră, varianta unui abonament pentru accesul online la toate reprezentaţiile manifestării. Biletele pentru primul mare festival din Europa […]

Festivalul Internaţional de Film Transilvania va fi reprogramat. „N-a fost o decizie uşoară, dar suntem optimişti şi lucrăm deja la date alternative”

Potrivit unui comunicat al organizatorilor TIFF, transmis marţi, decizia de reprogramare a festivalului a fost luată ţinând cont de restricţiile impuse pentru siguranţa tuturor în actuala situaţie dată de epidemia de coronavirus. „În contextul situaţiei actuale din ţară şi ţinând cont de restricţiile impuse pentru siguranţa tuturor, echipa Festivalului Internaţional de Film Transilvania a luat […]

Festivalul Internaţional de Film de la Cannes a fost amânat din cauza noului coronavirus | VIDEO

Evenimentul găzduit de Franţa nu va avea loc în „tradiţionalul mai" din cauza crizei porovocate de coronavirus, relatează The Guardian.

Festivalul Internaţional „Shakespeare”, de la Craiova a fost anulat din cauza coronavirusului

Din cauza epidemiei de coronavirus, Festivalul Internaţional „Shakespeare”, de la Craiova, se anulează. La festival erau invitaţi zeci de artişti şi oameni din cultură din toată lumea.

Berlinala 2020: Cel mai recent film al regizorului Cristi Puiu va fi proiectat în premiera mondială

Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin debutează joi. Timp de zece zile, sunt programate 340 de pelicule, iar noua conducere a festivalului a insistat să marcheze schimbarea de direcţie printr-o nouă concepţie grafică a afişelor, noi săli de proiecţie şi noi secţiuni. Competiţia internaţională programează 18 filme aflate în […]