fost premier

Aung San Suu Kyi, fost premier al Myanmarului, a fost condamnată la patru ani de închisoare

Aung San Suu Kyi, premierul de facto al Myanmarului înlăturat prin lovitura de stat militară din februarie, a fost condamnată luni la patru ani de închisoare, în ceea ce este considerat drept un proces politic, informează agenţia Associated Press.

Fostul premier britanic, Tony Blair, condamnă în termeni duri retragerea trupelor americane din Afganistan. Cum a comentat decizia asumată de preşedintele Joe Biden

Fostul premier britanic, Tony Blair, condamnă în termeni duri decizia Statelor Unite ale Americii de a retrage trupele din Afganistan. Blair a numit mutarea drept una „imbecilă şi periculoasă”, în contextul în care ea a fost determinată de promisiunea politică a lui Joe Biden din timpul campaniei electorale. Atunci, actualul preşedinte american a promis că […]

Alegerile de duminică ar putea prelungi incertitudinea politică din Bulgaria. Cum arată sondajele

Formaţiunea antisistem Există un Astfel de Popor (ITN) şi partidul GRB, condus de fostul premier Boiko Borisov, sunt aproape la egalitate înaintea scrutinului parlamentar anticipat programat duminică în Bulgaria, ceea ce ar putea prelungi instabilitatea politică. Partidul Există un Astfel de Popor (ITN, populist, antisistem), condus de fostul prezentator de televiziune Slavi Trifonov, este creditat […]

Fost premier, despre vaccinare: Marile „pariuri” pierdute. În cazul unui val 4, cine răspunde?

Fostul premier Mihai Tudose spune că ar trebui să se vorbească, în România, nu despre cât se vaccinează, ci despre cum se vaccinează, pentru că mai rău decât România, la acest capitol, stă doar Bulgaria. Tudose vorbeşte despre marile „pariuri” pierdute.

Fostul premier italian Berlusconi este în spital de luni: surse

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi se află în spital de luni şi nu va putea participa la evenimente publice în viitorul apropiat, au declarat miercuri două surse, citate de Reuters.

Cum a obţinut Victor Ponta cetăţenia sărbă. Explicaţiile fostului premier

Duminică, Victor Ponta, fost premier şi preşedintele Pro România a fost invitatul publicistului Ion Cristoiu. Printre subiectele abordate a fost şi modul în care fostul premier a obţinut cetăţenia sărbă.

Ce job are Victor Ponta, după pierderea alegerilor parlamentare: Lucrez în zonă privată

Victor Ponta, fost premier şi preşedintele Pro România, a fost invitatul publicistului Ion Cristoiu. Victor Ponta a vorbit despre viaţa sa după eşecul din alegerile parlamentare din decembrie 2020.

Victor Ponta face confesiuni la Interviurile lui Cristoiu

Ministru, prim-ministru, consultant. Victor Ponta s-a reprofilat către consultanţa în afaceri, după ce nu a mai prins un loc în Parlament. Fostul premier a vorbit cu maestru Ion Cristoiu despre politica din România. El a mărturisit că nu mai crede în prieteniile din politică. „Sunt în politică, dar nu sunt în divizia naţională. M-am retrogradat, […]

Preşedintele comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo a demisionat. Fostul premier japonez a fost acuzat de sexism, după ce a spus că femeile vorbesc prea mult

Reţeaua Fuji News şi radiodifuzorul public NHK au raportat că Mori, în vârstă de 83 de ani, va demisiona. Ziarul Mainichi a precizat că anunţul va fi făcut vineri, când membrii executivi ai comisiei olimpice de la Tokyo urmează să se întâlnească pentru a discuta remarca sa sexistă. Mori nu a fost disponibil imediat pentru […]

Viorica Dăncilă, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Duminică, 31 ianuarie, Viorica Dăncilă, fost premier şi preşedinte al PSD, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Ce face Viorica Dăncilă de când nu mai este premier? Ce urmăreşte prin dezvăluirile din cartea Viorica Dăncilă – partea ei de adevăr? Cine sunt personajele pe care le pune la zid şi de ce? […]

Iohannis a încuviinţat începerea urmării penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu

Cererea de încuviinţare pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu a fost încuviinţată, miercuri, de preşedintele Klaus Iohannis, anunţă Administraţia Prezidenţială.

COVID-19: Sophie Wilmès, fostul prim-ministru al Belgiei, internată la terapie intensivă

„Este conştientă şi poate comunica”, a spus purtătorul ei de cuvânt, confirmând că Wilmès este la terapie intensivă. O sursă din biroul ei a declarat că starea ei este stabilă. Prim ministrul Alexander de Croo, care a succedat-o în funcţie pe Wilmès, i-a urat o „recuperare rapidă” pe contul său de Twitter. „Nimeni nu este […]

Viorica Dăncilă îl acuză pe Klaus Iohannis că a inventat cuvântul „giroscop”

Fostul premier Viorica Dăncilă l-a acuzat pe preşedintele Iohannis că inventează cuvinte şi a adus drept exemplu cuvântul "giroscop".

Silvio Berlusconi, testat pozitiv la coronavirus, a fost internat în spital

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, în vârstă de 83 de ani a fost internat vineri dimineaţa la prestigiosul spital universitar din Milano, San Raffaele, anunţă Rai News. Cu o zi înainte, politicianul a acordat un interviu cotidianului Corriere della Sera prin care mărturisea că nu avea simptome. Berlusconi a descoperit că este pozitiv la […]

Iulia Timoşenko este ventilată mecanic. Fostul premier al Ucrainei este la terapie intensivă, în stare gravă

Ai aflat în urmă cu câteva zile că Iulia Timoşenko este pe lista ghinioniştilor care au Covid – 19. Potrivit RBC – Ucraina starea ei de sănătate s-a înrăutăţit. Este la terapie intensive şi a fost conectată la un aparat de ventilare mecanică a plâmânilor. Medicii spun că starea fostului premier ucrainean ei este gravă.Temperatura […]

Cine l-a asasinat pe Rafik Hariri? Verdictul îi nemulţumeşte pe susţinătorii fostului premier libanez

Doar unul dintre cei patru indivizi acuzaţi în cazul asasinării fostului premier libanez Rafik Hariri, în 2005, la Beirut, a fost găsit vinovat de o instanţă judiciară specială a Naţiunilor Unite. Salim Ayyash şi ceilalţi inculpaţi, toţi membri ai mişcării islamiste şiite Hezbollah, au fost judecaţi în contumacie din 2014. Asasinarea lui Rafik Hariri, unul […]

Cioloş: 10 august şi dosarul aferent agresiunilor din acea zi este o rană, cu o încărcătură dureroasă

Fostul premier Dacian Cioloş spune, la doi ani de la protestele violente din 10 august 2018, că acel moment şi dosarul aferent agresiunilor din acea zi „este o rană, cu o încărcătură de o emoţionalitate dureroasă”. „O societate care îşi lasă rănile să sângereze este o societate predispusă la infecţii traumatizante. O societate divizată de […]

Surse: Călin Popescu Tăriceanu va candida la Primăria Capitalei

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va candida la Primăria Capitalei, un anunţ oficial urmând să fie făcut în scurt timp, conform unor surse din partid. Biroul Politic al ALDE a votat cu unanimitate de voturi candidatura fostului preşedinte al Senatului.  Decizia fostului premier de a candida vine după ce miercuri, Pro România şi-a anunţat propriul […]

Tudose, despre mesajele publice ale guvernului liberal: „Mămăliga care latră”

Fostul premier MIhai Tudose, europarlamentar PSD, a ironizat mesajele publice ale reprezentanţilor Guvernului, care se contrazic. „Nu vă mai răţoiţi toată ziua la opoziţie fiindcă imaginea cam asta e: o mămăligă care latră”, a adăugat el.

Ion Cristoiu: Până nu demult Emil Boc se gudura pe lângă Traian Băsescu. Acum se gudură pe lângă Ludovic Orban

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu critică reacţia violentă a fostului premier Emil Doc la decizia CCR privind legea carantinării, arătând că, deşi profesor de drept constituţional, primarul Clujului putea să evite să comenteze fiind în cunoştinţă de cauză, dar a preferat să-i facă pe plac şefului său de partid, Ludovic Orban. Prezentăm integral editorialul publicat […]

Instanţa supremă din Franţa a deschis o anchetă privind felul în care a gestionat fostul premier criza cauzată de Covid-19

Parchetul instanţei supreme din Franţa a deschis o anchetă pe numele fostului premier francez, Edouard Philippe, şi a altor doi miniştrii pentru felul în care au gestionat criza cauzată de noul coronavirus, scrie CNN.

Cine sunt persoanele care vor putea anula deciziile lui Zuckerberg în ”Curtea Supremă” a Facebook

Noua comisie de supraveghere a conţinutului Facebook Inc (FB.O) va include un fost prim ministru, un laureat al Premiului Nobel pentru pace şi mai mulţi experţi în drept constituţional şi avocaţi în drepturile omului, a anunţat compania, miercuri.

Viorica Dăncilă atacă pe partea lui Klaus Iohannis în scandalul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Fostul premier loveşte în şeful PSD

Fostul premier Viorica Dăncilă, care a dispărut din atenţia publică după pierderea scaunului de la Palatul Victoria, a reacţionat după apariţia informaţiei că un proiect privind autonomia Ţinutului Secuiesc a trecut de Camera Deputaţilor, a cărui preşedinte este Marcel Ciolacu.

Ion Cristoiu, interviu cu Victor Ponta: ”Eu cred că alegerile şi locale şi parlamentare trebuie să aibă loc în martie 2021”

Liderul Pro România, fostul premier Victor Ponta afirmă într-un dialog cu Ion Cristoiu că alegerile locale şi parlamentare ar trebui să aibă loc anul viitor în condiţiile în care medicii avertizează că în toamnă va fi al doilea val de coronavirus, dar şi pentru a încheia anul 2020, cu lecţiile şi măsurile care se impun pentru perioada următoare.

Gândurile lui Cristoiu: Călin Popescu Tăriceanu despre ce-ar trebui să investigheze Comisia Parlamentară de anchetă a Operaţiunii „Sparanghelul”

Liderul ALDE, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, anunţă înfiinţarea a două comisii parlamentare de anchetă. Una va avea ca temă operaţiunea Sparanghelul şi va investiga condiţiile în care românii au reuşit să plece în Germania, iar cealaltă va viza achiţiiziţiile publice realizate pe perioada stării de urgenţă.

Orban l-a demis pe secretarul general de la Ministerul Sănătăţii: Ministrul are nevoie de un om de încredere

În plină pandemie de covid-19, aleşii tăi fac schimbări în structura de conducere a Ministerului Sănătăţii. Ludovic Orban l-a demis pe secretarul general al instituţiei, Georgeta Bumbac, care a fost numită în această funcţie în septembrie 2019, de fostul premier Viorica Dăncilă.   „ Nu era o poziţie ocupată prin concurs. Consider că, odată cu […]

Viorica Dăncilă: Comportamentul organelor abilitate faţă de Sorina Pintea este inacceptabil

Fostul premier Viorica Dăncilă susţine, într-o postare pe Facebook, că Sorina Pintea are dreptul să îşi îngrijească sănătatea în condiţii mai bine, iar cei care au în mâini soarte ei nu i-au asigurat acest lucru până acum: „Comportamentul organelor abilitate faţă de Sorina Pintea este inacceptabil”. Fostul premier Viorica Dăncilă spune, într-o postare de miercuri […]

Adrian Năstase, reacţie după decizia CCR pe Legea bugetului: De acum încolo, niciun Guvern nu va mai veni în Parlament pentru a dezbate bugetul

Fostul premier Adrian Năstase a afirmat, joi, că după decizia CCR de a respinge sesizarea privind asumarea răspunderii pe Legea bugetului, niciun Guvern nu va mai veni de acum încolo în Parlament pentru a dezbate bugetul.

Sorin Grindeanu acuză: Unii colegi încearcă să facă aranjamente cu puterea pentru a nu avea contracandidaţi în judeţele din care provin

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, duminică, la Timişoara, că unii colegi din partid încearcă să facă „aranjamente cu puterea pentru a nu avea contracandidaţi puternici în judeţele din care provin”.

„Cum credeţi că vi s-a pus eticheta de «proastă»?” Răspunsul dat de Viorica Dăncilă la o întrebare dificilă

Fostul premier Viorica Dăncilă a declarat, joi seara, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, întrebată de ce s-a creat imaginea că ar fi proastă, că ”s-a lucrat foarte mult la acest lucru” şi s-a speculat. Ea a admis că a făcut greşeli de exprimare.

Alfred Simonis anunţă că PSD Timiş l-a invitat pe Sorin Grindeanu în partid / Reacţia fostului premier: „O să mă gândesc foarte serios”

Alfred Simonis a declarat, pentru MEDIAFAX, că Sorin Grindeanu a participat joi la o şedinţă extinsă a organizaţiei şi că filiala i-a adresat invitaţia de a se reîntoarce în partid. Actualul şef al ANCOM nu a oferit un răspuns tranşant, însă nici nu a refuzat, a adăugat liderul PSD Timiş.

Viorica Dăncilă, o nouă gafă de exprimare: Scopul PSD este să câştige alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentare de anul trecut. VIDEO

Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat într-o conferinţă de presă organizată la sediul PSD din Kiseleff că scopul PSD este să câştige toate alegerile de „anul trecut”. Întrebată cât timp va rămâne în fruntea partidului după alegerile prezidenţiale, fostul premier a spus: „Atâta timp cât voi merge pe o pantă ascendentă”.

Pro România, între Tudose şi Ponta: „Victor, nu mai judeca pe toată lumea după chipul şi asemănarea ta. Rămân la PRO. Pleacă tu”

Mihai Tudose a declarat că nu va pleca de la Pro România, aşa cum a făcut soţia lui lui Victor Ponta în perioada în care era europarlamentar. El i-a transmis din nou lui Victor Ponta să plece din partid.

Interviurile Mediafax LIVE | Sorin Grindeanu: Pentru binele PSD e nevoie de o schimbare de leadership. Lucrez la un proiect intern, îl voi supune dezbaterii interne în vară/ Am avut miniştri care trebuiau să se raporteze la Daddy

Fostul premier Sorin Grindeanu a anunţat, vineri, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că a început să creioneze, împreună cu alţi colegi, un proiect intern pentru PSD, pe care îl va supune dezbaterii interne în această vară, scopul fiind acela de a stopa „dezastrul” spre care merge PSD. El a acuzat faptul că statutul PSD nu se mai respectă, el arătând că de un an şi jumătate nu se mai reuneşte BPN, iar singura structură care funcţionează, dar ca un „pluton de execuţie”, este CExN. În privinţa situaţiei create după demiterea sa, Grindeanu a avertizat că Tudorel Toader că este altă persoană decât cea pe care a propus-o şi că aşteaptă cu interes să vadă proiectul cu care va veni pentru modificarea codurilor.

Fostul premier al Greciei Lucas Papademos şi alte două persoane, răniţi GRAV în urma unei EXPLOZII în centrul Atenei. Guvernul Greciei condamnă dur atacul

Fostul premier grec Lucas Papademos şi şoferul acestuia au fost grav răniţi în urma unei explozii produse joi după-amiază în centrul oraşului Atena, afirmă surse citate de BBC News online şi de publicaţia Kathimerini.

Fostul premier Dacian Cioloş: Am luat câteva „pălmuţe peste fund” pentru „năzbâtia” de a mă furişa din grădiniţă

Fostul premier Dacian Cioloş a relatat, sâmbătă, cum a ieşit, alături de alţi trei copii, pe furiş, din curtea grădiniţei, pentru a merge pe câmp o jumătate de oră şi a vedea „mastodonţii” dintr-o uzină de ţevi, „năzbâtie” pentru care a luat câteva „pălmuţe peste fund” după ce a ajuns acasă.

Dacian Cioloş: Nu este nicio „gaură” în bugetul pe 2016. Deficitul a fost mai mic decât cel estimat

Fostul premier Dacian Cioloş a spus luni că în bugetul anului 2016 nu există nicio "gaură", deficitul înregistrat la finele anului a fost de 2,6%, mai mic decât cel estimat iniţial de 2,8%, iar nivelul veniturilor fiscale a fost cel programat în ciuda reducerii TVA şi a impozitului pe dividende.

Victor Ponta l-a ironizat pe Klaus Iohannis la Masa Tăcerii din Târgu Jiu. Iată cum s-a filmat fostul premier – VIDEO

Victor Ponta i-a transmis un mesaj lui Klaus Iohannis, după ce acesta s-a aşezat şi s-a fotografiat pe un scaun de la Masa Tăcerii din Târgu Jiu, lucru interzis în acel oraş.

Fostul premier Victor Ponta: La alegeri unii cetăţeni români din afara ţării se aşezau şi de patru ori la rând, ca să fie cozi, să se arate la televizor

Fostul premier Victor Ponta a susţinut, duminică seara, că la ultimele alegeri prezidenţiale unii cetăţeni români din afara ţării se aşezau de mai multe ori la rând pentru a forma cozi şi pentru a fi arătaţi la televizor.